Pretenţii. Sentința nr. 15/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 15/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 15-12-2015 în dosarul nr. 10616/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică de la 15.12.2015
Instanța constituită din:
Președinte: C. D. G.
Grefier: B. I. C.
Pentru azi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă privind pe reclamanta Asociația de proprietari . contradictoriu cu pârâții V. C. și V. M., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 08.12.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta și când instanța, pentru a da posibilitatea părților, de a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 15.12.2015, când a pronunțat următoarea sentință civilă:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de 15.09.2015, sub nr._, reclamanta Asociația De P. . cu pârâta V. M.,a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 8.496,31 lei, compusă din: 4.462,66 lei reprezentând cheltuielile de întreținere pentru perioada februarie 2014- iulie 2015 și 4.033,65 lei reprezentând penalitățile aferente perioadei iunie 2013 - mai 2015; precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii în fapt, reclamanta a învederat instanței faptul că începând cu luna februarie 2014 și până la data introducerii cererii, pârâta a refuzat să mai achite cotele de întreținere ce îi reveneau. Deși în nenumărate rânduri s-a încercat să fie convinsă pârâtă să-și achite datoriile față de reclamantă, aceasta din urmă a arătat că pârâta nu și-a îndeplinit obligația ce-i revenea conform art. 25 din Hotărârea de Guvern nr. 1588/2007, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și dispozițiile art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007. De asemenea, a făcut trimitere la dispozițiile art. 12 din H.G. 1588/2007 în care se prevede că proprietarii, pe lângă drepturile și îndatoririle prevăzute în Statutul asociației de proprietari au și obligația de a achita în termenul stabilit cota de contribuție care le revine în cadrul cheltuielilor asociației de proprietari, precum și la dispozițiile art. 50 alin. 1 din Legea nr. 230/2007, în baza cărora Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
Față de faptul că pârâta, cu rea credință, nu-și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau, că nu a solicitat nici eșalonarea datoriei pe care o are față de reclamantă, fapt ce a creat, și continuă să creeze, probleme în achitarea facturilor către furnizori, ce duce la perceperea penalităților de către furnizori și în final la oprirea utilităților, reclamanta a solicitat instanței să admită acțiunea astfel cum a fost formulată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 46; art. 47; art. 49 alin. 1 și 2; art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și art. 12 și art. 25 din Hotărârea de Guvern nr. 1588/2007, pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.
În susținerea cererii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv: fișă . verbal din 10.04.2011, încheierea din 13.04.2004, liste de plată perioada aprilie 2015 – iulie 2015, și proba cu expertiză contabilă.
Prin cererea modificatoare înregistrată pe rolul instanței reclamanta a solicitat instanței să dispună introducerea în cauză a pârâtului V. C., în calitate de coproprietar al . ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea sa la plata sumei de 8.496,31 lei, compusă din: 4.462,66 lei reprezentând cheltuielile de întreținere pentru perioada februarie 2014- iulie 2015 și 4.033,65 lei reprezentând penalitățile aferente perioadei iunie 2013 - mai 2015; precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin cererea modificatoare înregistrată pe rolul instanței la data de 27.11.2015, reclamanta a învederat instanței faptul că debitul restant aferent . pârâților a fost actualizat, suma totală, restantă, de plată fiind în cuantum de 8.587,32 lei, înregistrată la data afișării listei cotelor de întreținere pentru luna septembrie 2015, din care: 4274,31 lei, reprezintă cheltuielile de întreținere, restante, pentru perioada ianuarie 2014 - septembrie 2015, iar suma de 4. 064,78 lei reprezintă penalități aferente perioadei iunie 2013 - iunie 2015. Totodată, a menționat că plățile efectuate în contul . înregistrate ca plăți ale cotelor de întreținere, restante și o parte din penalități, tocmai pentru a veni în ajutorul restanțierilor, în sensul diminuării debitului la care se calculează plățile, deși reclamanta a arătat că a înregistrat debit restant la U. SA în cuantum de 142.000 lei. De asemenea, a mai arătat că ultimele plăți efectuate de pârâți aferente datelor de plată 09.09.2015 și 07.10.2015, au fost înregistrate ca plăți ale cotelor de întreținere, restante și o parte din penalități și se regăsesc menționate în fișa apartamentului..
Pârâții deși legal citați nu au depus întâmpinare dar fiind prezenți în instanță, au arătat că au probleme de sănătate și lipsuri financiare, astfel încât solicită eșalonarea debitului.
Instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri, respectiv cele deja amintite.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma cererilor și a apărărilor formulate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale în materie, instanța reține următoarele:
In drept, conform art. 46 din Legea nr. 230/2007 toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
Înțelesul conceptului de cheltuieli ale asociației de proprietari este explicat de dispozițiile art. 47 din Legea nr. 230/2007, care arată că acestea sunt cheltuieli pe număr de persoane care locuiesc sau desfășoară activități în proprietăți individuale, cheltuieli pe consumuri individuale, cheltuieli pe cota-parte indiviză, în funcție de suprafața utilă a proprietății individuale, cheltuieli pe beneficiari, aferente serviciilor individuale ale proprietarilor, dar gestionate financiar prin intermediul asociației de proprietari, cheltuieli pe consumatori tehnici, cheltuieli de altă natură.
In ce privește penalitățile de întârziere, prevederile art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 stipulează că asociația de proprietari poate stabili un sistem, propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plata, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
În fapt, instanța reține că pârâții sunt proprietarii imobilului situat în mun. București, Al. Crăești nr. 5, .. 1, ., Sectorul 6.
Potrivit listelor afișate, filele 14-21; 50-51, pârâții datorează reclamantei 4.274,31 lei cote de întreținere pentru perioada februarie 2014 – septembrie 2015 și 4.064,78 lei penalități de întârziere pentru perioada iunie 2013 – iunie 2015
Față de cele arătate și în temeiul art. 50 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, instanța urmează să admită cererea și să oblige pârâții, la plata către reclamantă, a sumei de 4.274,31 lei cote de întreținere pentru perioada februarie 2014 – septembrie 2015 și 4.064,78 lei penalități de întârziere pentru perioada iunie 2013 – iunie 2015.
Instanța va lua act că reclamanta și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Având în vedere starea de sănătate a pârâților și faptul că aceștia se confruntă cu dificultăți financiare, instanța urmează să eșaloneze plata debitelor în 12 (douăsprezece) rate lunare egale, a câte 715,61 lei fiecare, scadente la data de 25 a fiecărei luni, începând cu luna ianuarie 2016.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea precizată formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. . sediul în mun. București, Al. Crăești nr. 5, Sectorul 6, cu sediul ales la C.. De Av. D. A., în mun. București, . A, parter, ., C.I.F. -_, în contradictoriu cu pârâții V. M. și V. C., ambii cu domiciliul în mun. București, Al. Crăești nr. 5, .. 1, ., Sectorul 6.
Obligă pârâții să plătească reclamantei 4.274,31 lei cote de întreținere pentru perioada februarie 2014 – septembrie 2015 și 4.064,78 lei penalități de întârziere pentru perioada iunie 2013 – iunie 2015.
Ia act că reclamanta și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Eșalonează plata debitelor în 12 (douăsprezece) rate lunare egale, a câte 715,61 lei fiecare, scadente la data de 25 a fiecărei luni, începând cu luna ianuarie 2016.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la această instanță.
Pronunțată în ședință publică azi, 15 decembrie 2015.
Președinte,Grefier,
Redactor – C.D.G.
Tehnoredactor – P.A.S.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 22/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 16/2015.... → |
|---|








