Pretenţii. Sentința nr. 1811/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1811/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 1811/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.1811
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 05.03.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE M. D.
GREFIER A. B.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții privind pe reclamanta Asociația de proprietari . cu pârâta B. M. L. E..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta, reprezentată de apărător M. Mașa, cu împuternicire avocațială la dosar, fila 6, și pârâta, personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
La interpelarea instanței de judecată, reprezentantul reclamantei arată că părțile nu au ajuns la nicio înțelegere, precum și faptul că pârâta nu a contactat reclamanta în acest scop și nu a efectuat nico plată parțială.
Pârâta solicită eșalonarea debitului.
Reprezentantul reclamantei depune la dosar fișa apartamentului 245 și mod calcul penalități pentru apartamentul 245 cu semnătura expertului contabil, precum și copia chitanței reprezentând onorariul avocațial.
În privința copiei chitanței reprezentând onorariul avocațial, reprezentantul reclamantei arată că nu mai este în posesia originalului și prezintă instanței de judecată originalul chitanței din chitanțier.
Instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reclamanta, prin reprezentant, solicită admiterea cererii, obligarea pârâtei la plata sumei de 11.928,73 de lei reprezentând cote de întreținere, penalități, astfel cum rezultă din cerere și din tabelele depuse, fond de rulment și fond de reparații pentru perioada aprilie 2012-aprilie 2014.
Solicită și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul aferent îndeplinirii medierii, dovada fiind la dosar, și onorariul de avocat.
Pârâta arată că este de acord cu plata în rate și solicită eșalonarea debitului, urmând a depune la dosar talon de pensie.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.07.2014, reclamanta Asociația de Proprietari . contradictoriu cu pârâta B. M. L. E., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de_,73 de lei, sumă ce reprezintă cote de întreținere, penalitati, fond de rulment și fond de reparații pentru perioada aprilie 2012-aprilie 2014, precum și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta B. M. L. E. este proprietara apartamentului nr. 245 situat în blocul 6P, scara 7, bulevardul I. M. nr. 67, sector 6, apartament ce face parte din cadrul Asociației de P. .> În mod constant, aceasta refuză să achite cotele de întreținere ce reprezintă cheltuieli proprii fiecărui apartament, precum și cheltuieli comune (apă, canalizare, iluminat, încălzire etc.).
Deși reclamanta s-a adresat pârâtei atât verbal, cât și în scris, prin procedura medierii, în mod nejustificat aceasta refuză în continuare să-și achite debitul.
Reclamanta a arătat că, prin prezenta acțiune, a solicitat plata sumei de_,73 de lei ca sumă ce se compune din: cote de întreținere restante aprilie 2012-aprilie 2014, în cuantum de 7919,81 de lei, fond de rulment pentru perioada aprilie 2012-aprilie 2014, în cuantum de 190 de lei, fond de reparații pentru perioada aprilie 2012-aprilie 2014, în cuantum de 25 de lei, și penalități de întârziere pentru perioada aprilie 2012-februarie 2014, în cuantum de 3793,92 de lei.
Total, suma de plată, așa cum rezultă din fișa apartamentului numărul 245 și tabelul privind modul de calcul al penalităților, întocmit de expert contabil, angajatul asociației, este de_,73 de lei.
Modalitatea de calcul al penalităților rezultă din tabelul anexat și s-a calculat în următorul mod: penalități care au fost aplicate după un termen de 50 de zile de la data scadentă a listelor de plată, calculată în procent de 0,16 % pe zi de întârziere, cuantum care a fost stabilit de către Adunarea Generala a Asociației de P. 6 P, la data de 22 martie 2002 prin proces-verbal, cuantum luat în discuție conform procesului-verbal din data de 27.03.2011.
Inițial, procentul penalităților a fost stabilit la 5% la sfârșitul fiecărei luni, ulterior stabilindu-se concret 5%: la 30 zile =0,16 % pe zi de întârziere.
Cum suma de plată restantă a depășit de mult data scadentă, reclamanta a hotărât a acționa în judecată pârâta pentru ca instanța să o oblige la plata către reclamantă a sumelor restante.
Reclamanta a menționat faptul că este o asociație de proprietari cu 10 scări de . de 400 de apartamente, iar situația financiară a acesteia nu îi permite acumularea unor datorii mari la plata întreținerii și a celorlalte obligații de plată a proprietarilor, motiv pentru care a și inițiat o asemenea acțiune.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr.230/2007, art. 1349 Cod civil, art. 1357 Cod civil, Legea nr.192/1996, art. 187 și urm. Cod procedură civilă.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, contract de premediere nr.1 din data de 24.06.2014, invitație la informarea medierii din data de 24.06.2014, fișă apartament 245, încheierea de ședință din data de 04.06.2002 pronunțată de Judecătoria sector 6 București, mod de calcul penalități, proces- verbal din data de 22.03.2002, caiet de procese-verbale al Asociației de P. . plată cote de întreținere pentru perioada aprilie 2012-aprilie 2014, proces-verbal din data de 22.03.2009, încheiere de legalizare nr.131 din data de 14.01.2014 si carte imobil.
La data de 29.07.2014, reclamanta a depus la dosar precizările solicitate de instanță conform rezoluției din data de 09.07.2014, însoțite de înscrisuri, în copie (filele 95-103).
La data de 28.10.2014, pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat admiterea în parte a acțiunii reclamantei, eșalonarea plații debitului într-un termen de un an.
În fapt, pârâta a arătat că beneficiază de o pensie de urmaș de pe urma defunctului său soț, în cuantum de 802 lei pe lună. Această sumă abia îi ajunge să-și asigure cele necesare pentru traiul de zi cu zi și pentru medicamentele specifice bolilor pe care le are, ajungând în situația de a nu plăti cotele datorate asociației de proprietari în urma decesului soțului său, din cauza lipsei resurselor financiare.
În ceea ce privește debitul pentru care a fost chemată în judecată, pârâta a considerat că nu-l datorează în integralitate.
Astfel, pârâta a contestat modul de calcul al cotelor de întreținere și al penalităților, precum și a fondului de rulment și a fondului de reparații.
Legea nr. 230/06.06.2007 prevede că fondul de rulment a devenit doar un fond opțional.
Locul acestuia a fost luat de fondul de reparații. Ca atare, pârâta a considerat că nu datorează asociației de proprietari fondul de rulment.
Având în vedere situația prezentată, pârâta a solicitat admiterea în parte a acțiunii reclamantei și eșalonarea plății debitului într-un termen de un an.
În drept, pârâta a invocat dispozițiile art.205 Cod procedură civilă.
Pârâta a depus la dosar în copie cartea sa de identitate.
Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că pârâta datorează reclamantei suma de 7919,81 de lei, contravaloare cote de întreținere pentru perioada aprilie 2012-aprilie 2014, potrivit disp. art.46 din Legea nr.230/2007 și art.32 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari aprobate prin HG nr. 1588/2007.
De asemenea, în conformitate cu disp. art.49 din Legea nr.230/2007 și art. 25 din HG nr. 1588/2007, asociația poate impune o penalizare pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată, iar, astfel cum reiese din Hotararea Adunarii Generale a asociatiei din data de 22.03.2002, reclamanta a stabilit un sistem propriu de penalizare. Din coroborarea modului de calcul al penalizarilor de intarziere aflat la fila 15 dosar cu listele cuprinzand cheltuielile de intretinere, reiese că parata datorează cu titlu de penalizări de întârziere suma de 3793,92 de lei pentru cotele de intretinere.
Totodata, in conformitate cu disp. art.24 din HG nr.15882007, parata, in calitate de proprietar al spatiului, este datoare sa contribuie si la constituirea fondului de rulment si a fondului de reparatii, stabilit prin Hotararea Adunarii Generale a asociatiei de proprietari din data de 22.03.2009.
Față de cele reținute mai sus, instanța va obliga pârâta la plata sumei de 7919,81 de lei, c/val cote de întreținere pentru perioada aprilie 2012-aprilie 2014, 3793,92 de lei, penalități de întârziere pentru perioada aprilie 2012-februarie 2014, 190 de lei, fond rulment, și 25 de lei, fond de reparații, către reclamantă.
În conformitate cu disp. art.453 alin.1 Cod procedura civila, instanța va obliga parata la plata cheltuielilor de judecată constand în onorariul de avocat care rezulta din chitanta aflata la fila 122 dosar, onorariul mediatorului rezultat din chitanta aflata la fila 7 dosar și cheltuielile efectuate pentru multiplicarea inscrisurilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari . sediul în București, .. 67, bloc 6P, CUI_, în contradictoriu cu pârâta B. M. L. E., CNP_, cu domiciliul în București, .. 67, ., apartament 245, sector 6.
Obligă pârâta la plata sumei de 7919,81 de lei, c/val cote de întreținere pentru perioada aprilie 2012-aprilie 2014, 3793,92 de lei, penalizări de întârziere pentru perioada aprilie 2012-februarie 2014, 190 de lei, fond de rulment, și 25 de lei, fond de reparații, către reclamantă.
Obligă pârâta la plata sumei de 1075 de lei, cheltuieli de judecată, către reclamantă.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, cerere care va fi depusă la Judecătoria sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.03.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.MD/Thred.MV
4 ex./16.03.2015
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1822/2015. Judecătoria... → |
|---|








