Plângere contravenţională. Sentința nr. 1781/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1781/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 1781/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1781
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 04.03.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. S. M.
GREFIER: A. S. P.
Pe rol se află soluționare cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, privind pe contestatorul C. O. în contradictoriu cu intimatul C. L. SECTOR 6 BUCUREȘT- DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns: intimatul prin consilier juridic L. T. D. cu delegație aflată la fila 46 în dosarul cauzei, lipsind contestatorul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care.
Intimata, prin consilier juridic, depune la dosarul cauzei înscrisuri.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat Instanța acordă cuvântul intimatei pe anularea dispoziției de ridicare și pe fondul cauzei
Intimata, prin consilier juridic, sollicită instanței să respingă anularea dispoziției de ridicare ca neîntemeiată pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare și să constate caracterul acesteia de act normativ.
Pe fond, intimata, prin consillier juridic, solicită respingerea acțiunii așa cum a fost formulată pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare, menținerea procesului verbal ca legal și temeinic, să se constate că acesta cuprinde toate dispozițiile legale în materie, având o formă prescurtată, prevăzută de anexa 1 a Regulamentului de aplicare a Codului Rutier, fapta fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice care surprind autoturismul staționat neregulamentar în stația mijloacelor de transport public. De asemenea, invederează faptul că nu au fost invocate motive de nulitate absolută ale procesului verbal, contestatorul făcând doar anumite afirmații nesusținute de dovezi.
Instanța reține cauza spre deliberare și pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instant reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.09.2014 sub nr._, contestatorul C. O. în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Poliție Locală Sector 6, a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal . nr._ din data de 19.08.2014, solicitând anularea acestuia; obligarea intimatei la repararea prejudiciului material cauzat prin emiterea dispoziției de ridicare a autoturismului cu nerespectarea reglementărilor incidente în aceasta materie, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii aplicate cu măsura avertismentului, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, contestatorul a arătat că în data de 24.04.2014, la ora 09:45, a staționat voluntar autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe . București. La ora 10:15, s-a întors la locul staționării autoturismului, unde a constatat că acesta dispăruse. Petentul a precizat că a fost constrâns să plătească taxa de 677,32 lei în vederea recuperării autoturismului, a achitat aceasta taxa și i s-a eliberat factura . MLF nr._.
În data de 22.08.2014, a primit prin poștă procesul-verbal . nr._/19 08.2014, prin care a fost sancționat pentru fapta comisă în data de 24.04-2014, și anume „staționarea neregulamentară” cu auto nr._ .
Petentul a învederat că, prin procesul-verbal mai sus amintit, a fost sancționat cu 4 puncte de amendă, în cuantum de 340 Ron și 3 puncte de penalizare, fără a fi dispusă măsura ridicării autoturismului.
În principal, petentul a solicitat anularea procesului-verbal sus-amintit, deoarece nu respecta condițiile de formă impuse de lege.
În primul rând, art. 16 alin. (1) din O.O. nr. 2/2001, stipulează că procesul-verbal de constatare a contravențiilor va conține, în mod obligatoriu, și următoarele mențiuni: “ocupația și locul de muncă al contravenientului”. În cadrul procesului-verbal contestat lipsesc mențiunile privind ocupația și locul de muncă al contravenientului, deși exista obligația legală imperativă ca acestea să fie menționate, ceea ce constituie un motiv temeinic de anulare a acestuia. A mai precizat că sancțiunea ce intervine pentru lipsa acestor mențiuni este nulitatea absolută, nulitate ce nu poate fi acoperită în niciun fel, întrucât afectează serios prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal.
În al doilea rând, un alt motiv de anulare al procesului-verbal îl reprezintă neîndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 16 alin. (7) din O.G. 2/2001, referitoare la posibilitatea contravenientului de a formula obiecțiuni la procesul-verbal respectiv. Agentul constatator avea obligația de a-l încunoștiința despre dreptul său de a formula obiecțiuni cu privire la conținutul procesului-verbal respectiv, precum și de a consemna în procesul-verbal acest aspect. Or, agentul constatator nu și-a îndeplinit obligația legală imperativă, neținând cont de obiecțiunile sale și nemenționându-le în procesul-verbal, la rubrica “Alte mențiuni” făcându-se vorbire de alte aspecte, fără nicio legătura cu obiecțiunile sale. Lipsa consemnării obiecțiunilor contravenientului în textul procesului-verbal duce la nulitatea acestuia, nulitate care nu poate fi acoperită în nici un fel, conform art. 16 alin. (7) din O.G. 2/2001.
În al treilea rând, se impune anularea procesului-verbal întrucât în cuprinsul acestuia agentul constatator nu a realizat o descriere suficientă a faptelor pe care susține că acesta le-ar fi săvârșit și nu a făcut nicio mențiune referitoare la împrejurările în care fapta a fost săvârșită. Sancțiunea pentru această neregularitate a procesului-verbal este cuprinsă în art. 17 din O.G. 2/2001, conform căruia “Lipsa mențiunilor privind (...) a faptei săvârșite și a (...) atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu”. De asemenea, nu s-a realizat o descriere clară a locului unde a fost săvârșită fapta a cărei săvârșire i se impută, în dreptul rubricii „locul săvârșirii” fiind notat „Calea Plevnei, nr. 136”, nu și localitatea.
Din acest proces-verbal inform, nu reiese dacă fapta a fost săvârșită în sectorul 6 sau într-un alt sector al Bucureștiului, ceea ce ar fi însemnat că S.C. ILCOR AUTO ECO S.R.L. nu ar fi fost abilitată din punct de vedere teritorial de a proceda la ridicarea mașinii. Aceste lipsuri evidente ale procesului-verbal criticat pun serios sub semnul întrebării aparența minimă de legalitate a acestui act „emanând de la un funcționar ce are dreptul de a funcționa în locul unde actul s-a făcut”, act care se dorește a fi un act autentic.
Petentul a subliniat că lipsa unei descrieri suficiente a faptei se explica prin aceea că s-a dorit să i se „înlăture” posibilitatea de a-și exercita dreptul la apărare în fața unei instanțe de judecată obiectivă și imparțială, prin invocarea motivelor de nelegalitate și netemeinicie a procesului-verbal pe care înțelege să îl critice. O redare fidelă a situației de fapt care a dus la săvârșirea faptei reținute în procesul-verbal, precum și posibilitatea de a formula obiecțiuni ar fi dus la o mai bună individualizare a faptei și la aplicarea unei sancțiuni mai ușoare.
În al patrulea rând, procesul-verbal a cărui anulare înțelege să o solicite cuprinde mențiunea „Nu a fost de față niciun martor deoarece constatarea s-a efectuat cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic”.
Petentul deși a fost prezent la completarea Comunicării și a Dispoziției de blocare/ridicare, nu i s-a adus la cunoștință că va fi sancționat contravențional, polițistul local preferând să întocmească procesul verbal în lipsă, nefiind consemnat acest aspect. Nerespectarea condițiilor de formă în ceea ce privește încheierea unui proces-verbal de contravenție duce la nulitatea sa.
Ca urmare a situației de fapt expuse mai sus, petentul a solicitat să se constate faptul că măsura tehnico-administrativă a ridicării autoturismului a fost dispusă cu nerespectarea procedurii legale, și în consecință impunerea taxei de eliberare a autoturismului s-a efectuat în lipsa unui temei legal, ceea ce atrage obligarea D.G.P.L. Sector 6 București la repararea prejudiciului material ce i-a fost cauzat și anume, plata sumei de 677.32 lei achitată de acesta în vederea eliberării autoturismului.
Petentul a redat dispozițiile art. 64, 97, 128 din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 12-14 ale HCLS 6 nr. 14/2009, susținând că față de aceste prevederi, măsura ridicării autoturismului a fost una nelegală datorită încheierii defectuoase a procesului-verbal de constatare.
În acest sens a precizat că procesul-verbal de constatare a contravenției a fost încheiat în data de 19.08.2014 (deci cu o dată ulterioară celei în care s-a efectuat ridicarea autoturismului său și anume 24.04.2014). Or, existența procesului-verbal de contravenție anterior sau cel puțin concomitent cu dispunerea măsurii ridicării autoturismului este o premisa sine qua non pentru efectuarea legală a unei astfel de operațiuni, astfel cum rezultă expres din dispozițiile art. 13 al HCLS 6 nr. 14/29.01.2009. Mai mult chiar, procesul-verbal criticat nu încorporează nicio mențiune referitoare la măsura tehnico-administrativă a ridicării autoturismului.
Față de cele menționate mai sus, petentul a apreciat că măsura ridicării autoturismului în ceea ce îl privește a fost dispusă și efectuată cu nerespectarea dispozițiilor legale incidente în materie, determinând astfel ca suma de bani achitată de acesta în vederea eliberării autoturismului să fie nejustificată din punct de vedere juridic, ceea ce a determinat o micșorare a patrimoniului acestuia fără existența unui temei legal.
În aceste condiții, petentul a considerat că prin obligarea nejustificată la plată a taxei de 677.32 lei de către acesta către . SRL, în vederea ridicării autoturismului, ca urmare a dispoziției agentul comunitar în acest sens, DGPL Sector 6 București i-a provocat un prejudiciu material.
Față de această împrejurare, petentul a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a DGPL Sector 6 București pentru prejudiciul material provocat și obligarea acesteia la repararea acestui prejudiciu.
În susținerea acestei pretenții, a invocat prevederile art. 998-999 Cod Civil. Pentru angajarea răspunderii civile delictuale DGPL Sector 6 București, a învederat că sunt întrunite condițiile cumulative privind angajarea răspunderii civile delictuale, după cum urmează: existenta unei fapte ilicite - această condiție se verifica prin dispunerea măsurii tehnico-administrative de ridicare a autoturismului cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege; existenta unui prejudiciu - suma de bani achitata de acesta în vederea eliberării autoturismului a fost nejustificată din punct de vedere juridic, determinând o micșorare a patrimoniului propriu fără existența unui temei legal; existenta unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; existenta vinovăției celui care a cauzat prejudiciul în acest caz, vinovăția ce rezultă din culpa agentului constatator în dispunerea măsurii de ridicare a autoturismului.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, trebuie menționat că un proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu poate face, prin el însuși, dovada existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, acest proces-verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției. Prin urmare, contestatorul a precizat că nu i se poate reține sarcina dovedirii celor constate în procesul-verbal a cărui anulare o solicită. În sprijinul susținerilor sale a invocat atât dispozițiile Convenției Europene a Drepturile Omului, cât și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care fac parte integrantă din dreptul intern al României încă din anul 1994, în baza articolului 11 din Constituția României. O consecință a aplicării în cauză a dispozițiilor art. 6 din Convenție prezentului litigiu o reprezintă garanțiile procesuale recunoscute de acest articol. Pe cale de consecință trebuie recunoscute și garanțiile specifice în materie penală din art. 6 al Convenției, printre care și prezumția de nevinovăție.
Beneficiind de prezumția de nevinovăție, rezultă că petentul, deși are această
facultate, nu este obligat să-și dovedească nevinovăția, sarcina probei revenind intimatului, acesta fiind partea în litigiu care trebuie să facă dovada că aspectele consemnate în procesele-verbale de contravenție sunt întemeiate și corespund realității.
În subsidiar, contestatorul a solicitat înlocuirea sancțiunii aplicate cu măsura avertismentului, susținând că a avut o conduită corectă până în prezent, astfel că i se poate aplica o sancțiune mai ușoară, în speță avertismentul. Chiar și textul legal - art. 21 alin. (3), din O.G. 2/2001, impune obligativitatea aplicării unei sancțiuni proporționale cu “gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”.
Astfel, având în vedere lipsa de pericol social a faptei, a consecințelor negative în urma fapte (nu s-a produs niciun accident, nu au existat vătămări ale unor persoane sau prejudicii), precum și circumstanțele personale ale contravenientului (buna conduita a petentului și lipsa oricăror abateri de acest gen ale acestuia, anterioare faptei respective), se impune înlocuirea sancțiunii aplicate cu măsura avertismentului.
În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 2/2001, O.U.G. nr. 195/2002, H.C.L.S. 6 nr. 14/29.01.2009, Regulamentul de aplicare a O.U.G 195/2002.
Cererea a fost legal timbrată.
Petentul a depus la dosar în copii certificate pentru conformitate cu originalul următoarele înscrisuri: proces-verbal . nr._; comunicare . nr._; dispoziția de blocare/ridicare . nr._; factura nr._/24.04.2014 și bon fiscal nr. 10/24.04.2014.
La data de 22.09.2014, prin compartimentul registratură, petentul a depus la dosar relațiile solicitate de către instanță prin rezoluția din data de 08.09.2014.
Intimata a formulat întâmpinare depusă prin serviciul registratură în data de 13.11.2014, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În fapt, intimata a arătat că în data, locul și ora menționate în procesul verbal, o echipă operativă a Poliției Locale Sector 6, a identificat autovehiculul, marca SKODA, cu numărul de înmatriculare_, în timp ce staționa neregulamentar, în stația mijloacelor de transport public local în regim de taxi, semnalizată cu indicator, în intervalul orar 09.47-09.54 (astfel cum reiese din planșele foto). Fapta este incriminată și sancționată drept contravenție de art. 142 lit. g si 143 lit. a din R.A. al O.U.G. nr. 195/2002 și art. 100 alin. 2 si 108 alin. 1, lit. b, pct. 7 din OUG nr. 195/2002, agenții constatatori aplicând sancțiunea a 4 puncte amenda contravenționala in cuantum de 340 lei si 3 puncte penalizare, cu posibilitatea achitării a jumătate din minim în termen de două zile lucrătoare de la comunicarea procesului verbal.
În ce privește legalitatea procesului verbal, intimata a precizat că aceasta cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001 și de dispozițiile derogatorii aplicabile în speță (art. 109 din Codul rutier, anexa 1 D si art. 181 din RA al Codului Rutier) cu modificările și completările ulterioare, fapt care îi conferă valabilitate, iar fapta a fost corect încadrată, aceasta fiind prevăzută drept contravenție de actul normativ sus menționat.
Intimata a învederat că petentul nu a invocat cauze reale de nulitate absolută ale procesului verbal incidente în speță, iar eventualele cauze de nulitate relativă ale acestuia sunt condiționate de invocarea și dovedirea de către contestator a unei vătămări și a imposibilității înlăturării în alt mod decât prin anularea procesului verbal astfel cum a hotărât prin Decizia nr XXII din 19.03.2007 Înalta Curte de Justiție și Casație, admițând recursul în interesul legii declarat de procurorul general al parchetului de pe lângă I.C.C.J., în sensul că toate celelalte cauze de nulitate în afara celor prevăzute în mod expres și limitativ de art. 17 din O.G. 2/2001, atrag nulitatea relativă (condiționată) a procesului verbal. Astfel, procesul verbal este legal întocmit, cuprinzând elementele cerute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității, respectiv descrierea faptei, constând în staționarea neregulamentară, precum și data, ora și locui săvârșirii faptei, precum si marca si numărul de înmatriculare al vehiculului, numele contravenientului și al agentului constatator, etc.
Intimata a menționat că procesul verbal a fost încheiat în lipsa contravenientului, fapta fiind constatată cu ajutorul planșelor foto efectuate la fața locului de agenții constatatori, astfel încât procesul verbal a fost încheiat în forma specială prevăzută de anexa 1 D, conform dispozițiilor art. 109 si 181 din OUG nr 195/2002 și Regulamentul de aplicare.
În speță sunt aplicabile dispozițiile speciale, derogatorii ale art. 181 si 109 din RA al OUG nr 195/2002 si Codul Rutier, care prevăd ca în situația în care procesul verbal este întocmit în lipsa contravenientului, fapta fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice (în speță planșe foto), acesta va avea forma specială, prevăzută în anexa 1 D, din care lipsesc rubricile referitoare la ocupația si locul de muncă ale contravenientului, obiecțiunile contravenientului, menționarea unui martor sau a măsurii tehnico administrative care se dispune prin dispoziția de ridicare, act administrativ individual. În aceasta formă, procesul verbal cuprinde o rubrică în care sunt menționate mijloacele tehnice folosite (aparat foto Nikon).
În ce privește încadrarea faptelor si sancțiunea aplicată, intimata a considerat că fapta a fost corect încadrată și sancțiunea a fost individualizată în mod corect și legal față de gradul de pericol social al faptei și împrejurările de săvârșire a acesteia, ținând cont de criteriile de individualizare prevăzute de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, iar sancțiunile se încadrează în limitele prevăzute de lege. În speță, agenții constatatori au ținut cont de numărul și cuantumul valorii punctului amendă prevăzute de lege aplicând amenda contravențională în limitele prevăzute de lege, în cuantum de 340 lei cu posibilitatea achitării a jumătate din minimul prevăzut de lege în termen de 2 zile de la comunicarea procesului verbal.
În ce privește temeinicia procesului verbal contestat, intimatul a menționat că, din economia art. 34 al O.G. nr. 2/2001, rezultă că acesta se bucură de o prezumție relativă de temeinicie, completată prin probele administrate de intimată (planșe foto) și face dovada până la proba contrara - (faptele prevăzute fiind constatate în mod direct și nemijlocit de către agenții Politiei Locale Sector 6). Din planșele efectuate la fața locului de agenții constatatori rezultă că autoturismul a staționat neregulamentar la ora și în locul menționate în procesul verbal contestat.
Astfel, din recunoașterea contestatorului și din planșele foto, reiese cu certitudine că fapta a fost săvârșită, în locul, data și ora indicate în actul constatator. Mai mult, în procesul verbal a fost menționat motivul pentru care nu a fost menționat un martor, respectiv faptul că la constatarea faptei a fost folosit un mijloc tehnic, situație în care sunt aplicabile dispozițiile speciale, derogatorii ale art. 109 din O.U.G. nr. 195/2002 care prevăd în mod expres că în speță nu mai este necesară menționarea unui martor.
Intimata a învederat faptul că DGPL S 6 are competență în constatarea contravențiilor privind staționarea neregulamentară și dispunerea măsurii ridicării potrivit dispozițiilor art. 7 litera h din Legea nr 155/2010, lege cu caracter organic, ulterioara Codului rutier și Regulamentului său de aplicare, pe care le-a completat sub aspectul competenței.
Nu în ultimul rând, intimata a menționat că serviciile de transport public în regim de taxi fac parte din sfera serviciului de transport public local așa cum rezultă din dispozițiile Legii nr. 92/2007 a serviciilor de transport public, modif. și ale Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi modif.
Măsura tehnico administrativă nu a fost dispusă prin procesul verbal contestat, prin care a fost doar constatată fapta și aplicată sancțiunea contravențională, dispoziția de ridicare fiind actul administrativ prin care a fost dispusă această măsură care a născut și raportul juridic ce a creat obligația reclamantului de a achita taxa de ridicare. Mai mult, motivele contestatorului privesc încălcarea dispozițiilor H.C.L. S. 6 nr. 14 din 2009, hotărâre ce a fot abrogată prin . H.C.L. S. 6 nr. 4 din 2010.
Intimata a învederat faptul că procesul verbal a fost întocmit în termenul de șase luni prevăzut de art. 13 alin 1 din O.G/ nr. 2/2001 de la data săvârșirii faptei și comunicat contravenientului în termenul de o lună prevăzut de art. 14 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 de la data aplicării sancțiunii.
Cât privește capătul de cerere referitor la restituirea sumei de 677,32 lei, reprezentând contravaloarea taxei de ridicare, intimata a solicitat respingerea acestuia ca fiind neîntemeiat și greșit îndreptat împotriva D.G.P.L. S. 6, deoarece din factura fiscală depusă la dosarul cauzei de către reclamant, reiese faptul că suma a fost încasată de operatorul autorizat care a efectuat ridicarea, respectiv de către . SRL, acesta fiind singurul care ar putea fi obligat la restituirea taxei de ridicare încasată cu titlu de plată nedatorată.
Totodată, intimata a învederat faptul că reclamantul nu a solicitat și anularea actului administrativ prin care a fost dispusă această măsură (dispoziția de ridicare, act administrativ care a născut raportul juridic ce a creat obligația reclamantului de a achita taxa de ridicare). Numai analizând dispoziția de ridicare se poate aprecia daca aceasta a fost încheiată în mod culpabil cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare sau în mod neîntemeiat, pentru a constata daca exista o fapta ilicita si vinovăția agentului constatator. Măsura tehnico administrativă nu a fost dispusă prin procesul verbal contestat, prin care a fost doar constatată fapta și aplicată sancțiunea contravențională.
Dispoziția de ridicare a fost emisă în mod legal (cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare - OUG nr 195/2002 și HCL S 6 nr 4/2010) și temeinic, astfel cum reiese din planșele foto. Ca urmare, contestatorul nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, respectiv a emiterii culpabile a actului administrativ individual (cu încălcarea dispozițiilor legale sau netemeinic) care să ducă la convingerea că acesta trebuie anulat (și că există fapta ilicită și vinovăția agentului constatator) iar pe cale de consecință că trebuie să oblige instituția intimate la restituirea acestei sume.
Mai mult, în speță nu există un prejudiciu, deoarece achitarea taxei de ridicare, transport și depozitare în cuantum de 677,32 lei reprezintă o obligație legală stabilită de art. 64 din Codul Rutier în sarcina deținătorului vehiculului, și a fost cauzată de propria faptă a contestatorului, care a staționat neregulamentar, cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare, respectiv în zona de acțiune a indicatorului rutier care interzicea simpla oprire a vehiculului.
Față de capătul de cerere subsidiar prin care a fost solicitată înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertismentul, intimata a solicitat respingerea ca neîntemeiat pentru următoarele considerente: fapta prezintă un grad de pericol social ridicat, astfel încât legiuitorul a prevăzut un cuantum ridicat al amenzii contravenționale, precum și aplicarea obligatorie a punctelor penalizare (art. 97 din O.U.G. nr. 195/2002), care de regulă sunt lăsate la aprecierea agentului constatator; reclamantul nu a prezentat un cazier contravențional sau administrativ (istoric de rol fiscal) din care sa reiasă faptul că nu a mai săvârșit alte contravenții șo atitudinea subiectivă a reclamantului care nu recunoaște și nu regretă săvârșirea faptei, astfel încât a apreciat că sancțiunea avertismentului nu își va atinge scopul și nu va împiedica pe viitor petentul să săvârșească alte contravenții.
În drept, au fost invocate dispozițiile Lg. nr 155/2010, C pr Civilă, C Civil, OG nr 2/2001 cu modificările și completările ulterioare, OUG nr 195/2002 și Regulamentul acesteia de aplicare și a tuturor celorlalte acte normative menționate în cuprinsul prezentei întâmpinări sau a actelor contestate.
Intimata a depus la dosar un set de înscrisuri în copii certificate pentru conformitate cu originalul (filele 50-54) și un set de fotografii (filele 47-49).
La data de 05.12.2014, prin compartimentul registratură, petentul a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a reluat pe scurt o parte din susținerile din cererea de chemare în judecată. În plus, acesta a menționat că fapta nu a fost corect încadrată la art. 143 lit.a și 142 lit. g din R.A.O.U.G. nr. 195/2002 și nu a fost aplicată corect sancțiunea.
Cât privește fotografiile depuse de intimate, contestatorul a precizat că sunt făcute dintr-o singură directive și nu prezintă în mod real împrejurările ce pot servi la aprecierea gravității faptei, respective a faptului că acesta nu a avut, în mod obiectiv, posibilitatea de a adopta o altă conduită, lipsa locurilor de parcare din zonă și ocuparea acestora de către taxiuri. Contestatorul a mai indicat și practică judiciară.
Contestatorul a depus la dosar cazier judiciar (fila 62).
Intimata a formulat completare la întâmpinare la data de 26.02.2015, cu privire la capătul de cerere referitor la anularea dispoziției de ridicare . nr._/24.04.2014, prin care a arătat că motivele de nelegalitate ale măsurii tehnico-administrative invocate de contestator sunt neîntemeiate.
Astfel, intimata a susținut că operațiunea de ridicare constituie o măsură tehnico administrativă, aplicată printr-un act administrativ, respectiv dispoziția de ridicare și nu printr-un proces verbal de constatare și sancționare contravențională, măsura neavând natura juridică a unei sancțiuni contravenționale complementare, fiind independentă de existenta elementelor constitutive ale contravenției prevăzute de O.G. nr 2/2001.
De asemenea, potrivit notei de constatare nr._/24.04.2014, întocmită la fața locului de polițistul local, act ce a stat la baza emiterii dispoziției de ridicare, se reține că vehiculul reclamantului era staționat neregulamentar în zona de acțiune a indicatorului ce semnaliza stația mijloacelor de transport public în regim de taxi, fapt ce a fost constatat cu ajutorul mijlocului tehnic certificat. Astfel din vizualizarea planșelor fotografice realizate la fața locului de polițistul local rezultă foarte clar staționarea neregulamentară reținută prin dispoziția contestată, indicatorul de semnalizare a stației taxi fiind perfect vizibil.
Totodată, datele relevate de suportul material al mijlocului tehnic certificat atestă faptul că autoturismul reclamantului s-a aliat în stare de imobilizare voluntară pe o perioadă mai mare de 5 minute, respectiv în intervalul orar 09.47-09.54.
Față de acestea, intimata a apreciat că actul administrativ se bucură de prezumțiile de legalitate și veridicitate, prezumții ce nu au fost înlăturate de reclamant.
Pentru aceste motive, intimat a solicitat să se constate că măsura tehnico-administrativă a fost aplicată în mod legal, în conformitate cu hotărârea de consiliu sus menționată, act administrativ cu caracter normativ, ale cărei dispoziții au obligația de a le aduce la îndeplinire, în sensul acesta polițistul local întocmind dispoziția de ridicare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/19.08.2014 contestatorul C. O. a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 143 lit. a) coroborat cu art. 142 lit. g) din R.A.O.U.G. nr. 195/2002 și sancționată potrivit art. 100 alin. 2 și art. 108 alin. 1 lit. b pct. 7 din O.U.G. 195/2002, reținându-se în sarcina sa faptul că la data de 24.04.2014, pe Calea Plevnei nr. 136, petentul a staționat voluntar neregulamentar autovehiculul marca Skoda cu număr de înmatriculare_, în intervalul orar 09:47 și 09:54 în stația mijloacelor de transport public local- stație taxi.
Sub aspectul legalității actului de sancționare, se observă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art.16 și art.17 din OG nr.2/2001, nefiind incidentă nicio cauză de natură să atragă nulitatea actului atacat. În acest sens, sunt neîntemeiate susținerile petentului legate de pretinsa încălcare a art.16 din OG nr.2/2001, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În legătură cu sancțiunea care ar putea interveni în cazul nerespectării cerințelor cuprinse în textele legale menționate, își găsește incidența decizia în interesul legii nr.22/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțele judecătorești în temeiul art.517 alin.4 C.pr.civ. Astfel, în motivarea deciziei invocate, instanța noastră supremă a arătat că „în raport cu acest caracter imperativ – limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului – verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, inclusiv cel referitor la consemnarea distinctă a obiecțiunilor contravenientului la conținutul lui, nulitatea procesului – verbal de constatare a contravenției nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act”.
Aplicând aceste dispoziții legale situației din speță, rezultă că neîndeplinirea obligațiilor instituite de art.16 din OG nr.2/2001 poate atrage nulitatea procesului-verbal numai în măsura producerii unei vătămări pentru petent prin neregularitățile invocate și apoi cu condiția ca respectiva vătămare să nu poate fi înlăturată în alt mod.
În privința descrierii faptei, instanța apreciază că în procesul-verbal s-a făcut o descriere detaliată a faptei și a împrejurărilor acesteia, fiind menționat clar locul staționării- în stația de taxi, intervalul de timp și autoturismul staționat.
De asemenea, lipsa mențiunilor privind ocupația și locul de muncă ale contestatorului, nu sunt de natură a produce o vătămare ce ar duce la anularea procesului-verbal.
Cât privește imposibilitatea contestatorului de a formula obiecțiuni la procesul verbal, instanța constată că nu se poate reține vreo vătămare a drepturilor contestatorului prin faptul că procesul-verbal a fost încheiat în lipsă, cu consecința imposibilității pentru acesta de a formula obiecțiuni, atâta timp cât petentul a avut deschisă procedura plângerii contravenționale în instanță, ocazie cu care a avut posibilitatea să expună toate criticile la adresa procesului-verbal întocmit. De asemena, lipsa indicării unui martor asistent în cuprinsul procesului-verbal nu este de natură a crea o vătămare ce nu poate fi înlăturată în alt fel, atâta timp cât există planșele foto întocmite la fața locului.
Cât privește încadrarea faptei contravenționale reținute în sarcina contestatorului, instanța reține că aceasta s-a făcut în mod corect, prin indicarea atât a dispozițiilor art 143 alin 1 din RAOUG nr. 195/2002, care prevăd că se interzice staționarea voluntară a vehiculelor în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară, cât și prin indicarea în mod concret a cazului incident în speță, respectiv art. 142 lit g din același act normativ, care prevede că se interzice oprirea în stațiile mijloacelor de transport public.
Sub aspectul temeiniciei, este unanim acceptat că procesul-verbal de contravenție întocmit de un agent al statului, beneficiază de o prezumție relativă de legalitate și veridicitate, procesul verbal urmând a fi analizat prin coroborare cu celelalte dovezi. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că invocarea de către instanțe a acestei din urmă prezumții, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea un caracter neașteptat pentru acesta, având în vedere dispozițiile naționale incidente în materia contravențională (cauza A. contra României, par. 58 și 59).
Dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de CEDO, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare – cauza Salabiaku c. Franța/7.10.1988, par. 28, cauza Vastberga Taxi Aktiebolga și Vulic c. Suedia/23.07.2002, par. 113.
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la aprecierea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul – cauza Bosoni c. Franța/7.09.1999.
Astfel, instanța apreciază că fapta petentului constatată prin procesul-verbal în cauză întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 108 lit. b pct. 7 O.U.G. nr. 195/2002.
În acest sens, instanța constată că petentul a staționat autoturismul cu nr. de înmatriculare nr._, în intervalul orar 09:47 și 09:54, în stația de taxi, aspect confirmat de petent în plângerea contravențională formulată, consemnările din procesul-verbal fiind susținute de planșele foto depuse la dosar, care au stat la baza încheierii procesului-verbal.
Instanța nu va lua in considerare faptul că nu erau locuri de parcare în zonă sau că erau multe taxiuri parcate, având în vedere că aceste aspecte nu reprezintă cauză exoneratoare de răspundere, potrivit art. 11 din O.G. nr. 2/2001 și că petentul trebuie să respecte toate regulile de circulație.
În aceste condiții, instanța va reține că evenimentele s-au desfășurat în sensul în care ele sunt descrise în cuprinsul procesului verbal.
Față de dispozițiile legale amintite anterior, instanța urmează să rețină că sancțiunile aplicate petentului sunt legale și proporționale cu gradul de pericol social al faptelor, așa cum se impune prin art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001.
Cât privește sancțiunea aplicată, instanța reține că aceasta a fost în mod corect individualizată prin raportarea la dispozițiile art. 100 alin. 2 și 108 alin. 1 lit. b pct. 7 din O.U.G. nr. 195/2002, dispoziții ce prevăd că pentru contravenția de staționare neregulamentară se aplică 3 puncte de penalizare (art. 108 alin. 1 lit. b pct. 7) și o amendă prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni (art.100 alin. 2), adică 4-5 puncte amendă, potrivit art. 98 alin. 4 lit b.
În cauză, instanța constată că s-au aplicat contestatorului 3 puncte de penalizare și 4 puncte amendă, fiind respectate astfel dispozițiile menționate mai sus.
Cât privește valoare punctului amndă, instanța constată că acesta a fost în mod corect stabilit în funcție de valoarea punctului de amendă de la data săvârșirii faptei, luna aprilie 2014, când salariul minim pe economie era 850 de lei, potrivit HG nr. 871/2013.
În privința cererii petentului de înlocuire a sancțiunii aplicate cu avertisment, instanța retine că acesta, deși recunoaște săvârșirea faptei, apreciază că nu este vina acestuia, ci a lipsei locurilor de parcare și că nu a avut loc niciun accident, dar din toate susținerile sale reiese că nu a înțeles că a greșit și că nu va mai avea pe viitor a asemenea conduită, astfel încât instanța apreciază că se impune menținerea sancțiunilor dispuse. Mai mult, instanța reține că petentul a staționat autoturismul în stația de taxi din zona unui spital, astfel cum reiese din poze, fapta fiind cu atât mai gravă, întrucât acele locuri trebuie folosite de mijloacele de transport în comun pentru persoanele ce vin la spital, în principal.
Având în vedere considerentele arătate, instanța constată că procesul verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunile aplicate sunt corect individualizate, motiv pentru care, în temeiul art. 34 din OG 2/2001, urmează să respingă plângerea, ca neîntemeiată și va menține procesul-verbal de contravenție contestat.
Cât privește solicitarea de anulare a dispoziției de ridicare, instanța constată că, dispoziția de ridicare . nr._/24.04.2014 cuprinde toate mențiunile necesare pentru identificarea faptei și a autoturismului, astfel încât petentul nu a suferit nicio vătămare prin întocmirea procesului-verbal ulterior și prin nemenționarea în procesul verbal de contravenție a măsurii tehnico-administrative dispuse de agentul constatator, în cauză nefiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 179 Cod proc. civilă.
Astfel, esențial în procedura luării măsurii ridicării autoturismului este constatarea, de către agentul constatator, a staționării neregulamentare, aprecierea acestuia că se impune luarea măsurii și manifestarea de voință a agentului competent în sensul dispunerii ridicării autoturismului, neavând relevanță sub ce formă se materializează această dispoziție. În speță, agentul de poliție a constatat staționarea neregulamentară a autoturismului cu nr._, dispunând ridicarea acestuia prin dispoziția de ridicare.
Pe cale de consecință, atâta vreme cât un agent constatator din cadrul poliției locale a constatat personal staționarea neregulamentară a autoturismului și a dispus luarea măsurii tehnico-administrative constând în ridicarea autoturismului astfel staționat, instanța apreciază că faptul că măsura a fost dispusă prin dispoziția de ridicare anterior menționată, iar nu prin procesul-verbal de contravenție contestat, încheiat ulterior, nu este de natură a produce contestatorului nicio vătămare.
Reținând faptul că suma de 677,32 de lei solicitată cu titlu de despăgubiri de către contestator a fost achitată pentru serviciile de ridicare, transport și depozitare auto executate în baza dispoziției de ridicare . nr._/24.04.2014, instanța apreciază că solicitarea sumei de 677,32 lei este neîntemeiată, de vreme ce dispoziția agentului constatator, nedesființată, produce efecte juridice, ceea ce împiedică a se califica plata sumei de 677,32 de lei de către contestator drept plată nejustificată, de natură a produce prejudicierea acestuia și de a determina obligarea intimatei la repararea prejudiciului.
Față de motivele expuse mai sus, instanța va respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de contestatorul C. O. CNP_, cu domiciliul în localitatea Tulcea, ., ., . cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6, cu sediul în București, . d, sector 6, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.03.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
A. S. M. A. S. P.
Red. ASM 4 ex.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1822/2015. Judecătoria... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|
