Pretenţii. Sentința nr. 2210/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2210/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 23-03-2015 în dosarul nr. 2210/2015
Acesta nu este document finalizat
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2210
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 23.03.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: D. B.-J.
GREFIER: B. C.
Pe rol pronunțarea în cauza având ca obiect pretenții, privind pe reclamanta A. I. Impex SRL în contradictoriu cu pârâta T. A. Astra SA.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 23.02.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta. Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 09.03.2015, apoi la 16.03.2013 și respectiv la data de astăzi, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze instanța constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10.02.2014, sub numărul_, reclamanta A. I. Impex SRL a solicitat obligarea pârâtei T. A. Astra la plata sumei de 76.619,73 lei, reprezentând contravaloarea neachitată a facturilor fiscale nr._/30.04.2009 (rest de plată 68.5552,03 lei), nr._/01.04.2010, nr._/08.07.2010, nr._/18.03.2011, nr._/16.06.2011 și nr._/25.07.2011, având ca obiect vânzarea-cumpărarea autoturismului marca Maserati Granturismo 5, precum și servicii de reparații prestate de reclamantă conform comenzilor pârâtei, pentru autoturismul respectiv. Totodată, a solicitat obligarea pârâtei la penalități de întârziere constând în dobânda legală în sumă de 36.352,65 lei, calculată la data introducerii cererii, urmând a fi definitivată în momentul achitării efective. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii a arătat că, între părți, s-au derulat raporturi comerciale în formă simplificată, conform facturii nr._/30.04.2009, prin care parata a achiziționat de la reclamantă un autoturism marca Maserati Granturismo 5, în valoare de 613.714,60 lei. Între părți au fost încheiate, atât anterior achiziționării autoturismului, cât și după, 3 contracte de închiriere (depozit), respectiv nr. 160/16.03.2006, nr. 11/28.02.2007 și nr. 01/01.06.2010, prin care reclamanta, în calitate de deponent, a încredințat paratei, în calitate de depozitar, depozitarea de bunuri constând în autoturisme. Contractele menționate au fost modificate sub aspectul suprafeței de depozitare și a perioadei contractuale prin mai multe acte adiționale.
Părțile au convenit ca sumele pe care reclamanta le datora cu titlu de preț al depozitarii să fie compensate cu prețul datorat de pârâtă pentru serviciile prestate și bunurile livrate, pe baza facturilor fiscale emise de fiecare parte. Pentru toate operațiunile de compensare s-au încheiat și semnat ordine de compensare, de către ambele părți. La data de 30.04.2009, pârâta a achiziționat autoturismul, iar de la momentul respectiv o parte din valoarea acestuia a fost compensată cu valoarea serviciilor de depozitare prestate de către pârâtă. La solicitarea pârâtei, reclamanta a mai prestat și o . servicii de reparații pentru autoturismul menționat, conform facturilor nr._/01.04.2010, nr._/08.07.2010, nr._/10.10.2010, nr._/18.03.2011, nr._/16.06.2011 și nr._/25.07.2011, în cuantum total de 8.068,70 lei. La data de 21.06.2011 reclamanta a notificat paratei rezilierea contractelor de închiriere începând cu data de 01.07.2011, ridicând totodată și bunurile depozitate în spațiile paratei, lăsând spațiul paratei liber. Ultima compensare a avut loc între părți pentru obligațiile certe la 07.06.2011.
Urmare încetării contractelor menționate nu a mai putut opera compensarea pentru diferența de preț rămasă din valoarea autoturismului, respectiv suma de 68.552,03 lei și nici pentru serviciile de reparații în valoare de 8.067,70 lei.
Penalitățile de întârziere asupra sumei de 76.619,73 lei au fost calculate conform art. 3 alin. 1 din OG nr. 9/2000, în vigoare la data nașterii raportului de drept supus judecății.
În dovedire, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri (filele 8-47) și a probei testimoniale.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 969-970, art. 1073, art. 1143 și art. 53, art. 1436-1437, art. 1595 și urm. Cod civil, art. 204 din Legea nr. 71/2011, art. 2539 din Noul Cod Civil, art. 194 Cod procedură civilă.
Cererea a fost timbrată cu suma de 4.335 lei, conform ordinului de plată atașat la fila 60.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește facturile emise de către reclamantă în perioada 30.04._10. Pe fond a solicitat respingerea cererii reclamantei ca neîntemeiată.
În motivare a arătat că, între părți s-a încheiat la data de 14.05.2009, contractul de vânzare-cumpărare cu plată în rate, având ca obiect autoturismul Maserati Granturismo ._ și ._, împreună cu accesoriile acestuia. Prețul convenit de părți a fost de 122.210 euro plus TVA-ul aferent, din care avansul de 43.629 euro, inclusiv TVA, a fost plătit la data încheierii contractului. Conform prevederilor art. 2.6. din contract, plata restului de preț s-a făcut prin compensarea contravalorii chiriilor datorate de către reclamantă, aferente mai multor spatii de depozitare închiriate acesteia de către pârâtă. Aceste contracte, recunoscute și depuse chiar de către reclamanta la dosarul cauzei au fost: contractul de închiriere nr. 160/16.03.2006, modificat ulterior prin actele adiționale depuse chiar de către reclamanta la dosarul cauzei, cu o durată cuprinsă între data de 16.03.2006 și data de 1.03.2009, inclusiv; contractul de închiriere nr. 11/28.02.2007, modificat ulterior prin actele adiționale depuse de asemenea chiar de către reclamanta la dosarul cauzei, cu o durată cuprinsă între data de 28.02.2007 și data de 01.03.2009; contractul de închiriere nr. 1/1.06.2010, recunoscut și depus de asemenea la dosarul cauzei, a fost încheiat pentru o durată de 2 ani, cuprinsă între data de 01.06.2010 și data de 01.06.2012.
Acest ultim contract a fost reziliat prin e-mail-ul din data de 21.06.2011, în mod unilateral și ilegal de către reclamanta, începând cu data de 01.07.2011, deși a continuat să folosească depozitul închiriat până la data de 30.05.2012.
Referitor la notificarea din data de 06.04.2010 și cea din 31.03.2009, privind rezilierea, începând cu data de 15.04.2010, respectiv data de 01.04.2009, a contractelor nr. 160/16.03.2006 și nr. 11/28.02.2007, acestea sunt lipsite de obiect, față de faptul că respectivele contracte au încetat la data de 01.03.2009, prin expirarea duratei pentru care au fost încheiate. În acest sens, ultimele plăți, reprezentate de achitarea integrală atât a restului de preț privind contravaloarea autoturismului în suma pretinsă de reclamantă, cât și contravaloarea intervențiilor la autoturism, în sumă de 8.067,70 lei, pretinsă de asemenea nejustificat de către reclamantă, s-au făcut în compensarea contravalorii chiriilor lunare de 800 euro, plus TVA, din contractul nr. 1/1.06.2012, aferente perioadei cuprinse între luna iunie 2010 și iulie 2011, inclusiv.
În final, pârâta a arătat că reclamanta a folosit depozitul ce a făcut obiectul contractului nr. 1/1.06.2010 încă 10 luni de la data încetării contractului, respectiv până la data de 31.05.2012, și are în realitate un sold debitor față de pârâtă în sumă de 9520,00 euro, inclusiv TVA.
În dovedire, pârâta a solicitat proba cu înscrisuri, proba testimonială, interogatoriul reclamantei și expertiza contabilă.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 2500, art. 2517, art. 1321 și art. 1322 Cod civil.
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că notificarea nr. 57/31.03.2009, prin care se denunța unilateral AA5/29.01.2008, începând cu data de 01.04.2009 și notificarea nr. 430/16.04.2010, prin care se denunțau unilateral contractele nr. 160/2006 și nr. 11/2007, cu toate actele adiționale aferente, începând cu 15.04.2010, nu este lipsită de obiect. Față de denunțarea unilaterală a celorlalte două contracte, singurul contract de închiriere spații de depozitare între părți a rămas contractul de închiriere spații depozitare Maserati nr. 1/2010, cu perioadă de valabilitate 01.06.2010 – 31.05.2012, cu prețul de 800 euro/lună. Acest contract a fost reziliat unilateral prin e-mailul transmis de reprezentantul pârâtei la data de 21.06.2011. Pârâta învederează instanței că rezilierea contractului nr. 1/2010 ar fi fost nelegală, însă ignoră că cele trei contracte de închiriere spații de depozitare, deși sunt denumite contracte de închiriere spații de depozitare, nu au natura unor contracte de închiriere, ci natura unor contracte de depozit.
În final, reclamanta a arătat că, compensarea a operat între datorii certe, lichide și exigibile, nemaiexistând creanțe de compensat din partea pârâtei, în urma contractului nr. 1/2010. În acest sens a arătat că nu se poate condiționa continuarea unui contract de stingerea obligațiilor.
În ședința din data de 23.06.2014, instanța a unit excepția prescripției dreptului material la acțiune cu fondul.
Instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri și proba testimonială, iar pentru pârâtă, proba cu înscrisuri, proba testimonială, interogatoriul reclamantei și proba cu expertiza judiciară.
Răspunsul reclamantei la interogatoriul formulat de pârâtă a fost atașat la fila 108 în dosar.
În ședința din data de 06.10.2014, au fost audiați martorii M. C., propus de pârâtă și N. L., propus de reclamantă.
Expertiza judiciară a fost efectuată în cauză de expert contabil B. F., raportul întocmit cu acest prilej fiind depus la dosarul cauzei, filele 160-174. La solicitarea instanței expertul a formulat și un răspuns la obiecțiunile reclamantei, lucrarea fiind atașată la dosar, filele 198-203.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Între părți au intervenit contractele intitulate „de închiriere” nr. 160/16.03.2006 și nr. 11/28.02.2007, prin care reclamanta, asumându-și calitatea de deponent, a încredințat pârâtei, spre depozitare, bunuri constând în autoturisme, contra unui preț lunar.
Pârâta-depozitară s-a obligat să primească bunurile și să le restituie la cererea deponentului sau la expirarea contractului, să păstreze integritatea bunurilor, să asigure paza acestora, să ia măsuri pentru asigurarea și garantarea secretului depozitului.
Reclamanta-deponentă s-a obligat între altele să achite la termen contravaloarea serviciilor prestate de pârâta-depozitară.
Cele două contracte de depozit s-au prelungit până la data de 15.04.2010, conform notificării aflată la fila 74, dată asupra căreia părțile au convenit pe parcursul judecării procesului, reclamanta făcând referire la aceasta în răspunsul la întâmpinare, iar pârâta arătându-se de acord, în acest sens, în ședința publică din data de 06.10.2014.
Până la încetarea acestor contracte, respectiv la data de 30.04.2009, pârâta a achiziționat de la reclamantă un autoturism, la un preț de 613.714,60 lei. Potrivit contractului încheiat cu acest prilej de către părți, acestea au stabilit ca prețul autoturismului să fie plătit în rate, valoarea acestor rate urmând a se compensa cu prețul serviciilor de depozitare, stabilit conform contractelor nr. 160/16.03.2006 și respectiv nr. 11/25.02.2007.
Reclamanta a prestat de asemenea și anumite servicii de reparații pentru acest autoturism, în favoarea pârâtei, emițând în consecință facturile fiscale nr. nr._/01.04.2010, nr._/08.07.2010, nr._/10.10.2010, nr._/18.03.2011, nr._/16.06.2011 și nr._/25.07.2011, pentru o sumă totală de 8.068,70 lei
Astfel cum s-a reținut, contractele nr. 160/16.03.2006 și nr. 11/25.02.2007, au încetat la data de 15.04.2010 (părțile neavând, într-un final, nicio obiecție cu privire la această dată), însă la data de 01.06.2010 au încheiat un nou contract, nr. 1/2010, prin care pârâta a pus la dispoziția reclamantei un spațiu, de asemenea pentru depozitarea de autoturisme, plata chiriei lunare urmând a se efectua prin compensare.
Susținând că acest ultim contract are natura unui contract de depozit, asemenea celor două anterioare, și că l-a denunțat unilateral, în temeiul art. 1616 din Codul civil, începând cu data de 01.07.2011, reclamanta solicită prin cererea introductivă ce face obiectul prezentului dosar obligarea pârâtei la plata sumei totale de 76.619,73 lei, reprezentând restul rămas din prețul autoturismului la care se adaugă prețul serviciilor de reparații prestate în legătură cu acesta.
În esență apărările pârâtei au avut la bază susținerea că acest ultim contract intervenit între părți ar fi încetat la data de 01.06.2012, prin ajungerea la termen, astfel încât sumele pe care le datorează reclamantei pentru autoturism și pentru reparațiile acestuia s-au compensat în totalitate cu chiria datorată până la data de 01.06.2012.
Așa fiind, instanța a dispus efectuarea unei expertize contabile, care să stabilească datoriile reciproce ale părților, în temeiul actelor anterior menționate, la data înregistrării cererii de chemare în judecată, în varianta încetării contractului nr. 1/2010 la data de 01.07.2010, susținută de reclamantă, precum și în varianta încetării contractului nr. 1/2010 la data de 01.06.2012, susținută de pârâtă.
În condițiile în care pârâta nu a avut nicio obiecțiune cu privire la calificarea de către reclamantă a contractului nr. 1/2010, ca fiind un contract de depozit, instanța va lua în considerare notificarea reclamantei de denunțare unilaterală a contractului la data de 01.07.2011, conform art. 1616 din Codul civil de la 1864, însă și dreptul pârâtei de a solicita plata sumelor corespunzătoare până la finalul contractului, drept daune-interese, în condițiile în care termenul contractului a fost stipulat în interesul ambelor părți, depozitul fiind remunerat în funcție de durată.
În raport de această concluzie data la care reclamanta a eliberat efectiv depozitul pârâtei apare ca lipsită de importanță, motiv pentru care declarațiile celor doi martori, precum și răspunsul la interogatoriu, nu vor mai fi analizate.
Prin urmare, instanța omologhează raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul contabil B. F., în cea de a doua variantă expusă și reține astfel, în temeiul art. 969 și art. 1073 din Codul civil de la 1864, luând în considerare totodată și art. 1144 din același act normativ, că pârâta datorează reclamantei suma de 28.534,80 lei, în componența stabilită de expert, fiind lipsit de relevanță, în raport de titlul cu care instanța a reținut că reclamanta datorează pârâtei sumele pretinse de aceasta până la data împlinirii termenului contractual, faptul că reclamanta nu a acceptat expres facturile emise de pârâtă ori că pentru ultima perioadă aceasta a fost emisă doar o factură proforma.
În conformitate cu art. 1082 din Codul civil de la 1864, pârâta va plăti de asemenea reclamantei dobânda aferentă debitului de 28.534,80 lei, ce se va calcula începând cu data scadenței fiecărei facturi ce intră în compunerea debitului, astfel cum a fost stabilit de expertul judiciar în varianta a doua de calcul prezentată în raportul de expertiză, până la data plății integrale.
Cum calculul efectuat de expert a inclus și facturile la care s-a referit excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă prin întâmpinare, în raport cu dispozițiile art. 1539 alin. 2 teza finală din actualul Codul civil, instanța reține că excepția prescripției dreptului material, invocată de pârâtă, este neîntemeiată, urmând să o respingă ca atare.
În temeiul art. 453 alin. 2 din Codul de procedură civilă, pârâta va suporta în parte cheltuielile avansate de reclamantă în legătură cu judecarea prezentei cauze, respectiv 1461,04 lei, taxă judiciară de timbru raportată la valoarea admisă și 6869,6 lei, onorariu de avocat, conform înscrisurilor aflate la filele 204-206.
În condițiile în care pârâta a înțeles să achieseze, în parte, pretențiilor reclamantei abia după efectuarea expertizei dispuse în cauză, instanța va respinge pretențiile acesteia privitoare la cheltuielile de judecată, ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată.
Obligă pârâta T. A. Astra SA, J_, CUI_, cu sediul în București, ., sector 6, la plata către reclamanta A. I. Impex SRL, J_, CUI_, cu sediul social în București, ., ., cu sediul ales în București, . nr. 8, ., sector 2, a sumei de 28.534,24 lei, precum și a dobânzii legale aferente, calculate de la data scadenței fiecărei facturi ce intră în compunerea debitului, astfel cum a fost stabilit de expertul judiciar B. F. în varianta a doua de calcul prezentată în raportul de expertiză efectuat în cauză, până la data plății integrale.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 8.330,64 lei, cheltuieli de judecată, din care 1461,04 lei taxă judiciară de timbru, iar 6869,6 lei onorariu de avocat.
Respinge cererea pârâtei privitoare la cheltuielile de judecată ca neîntemeiată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.03.2015.
Președinte, Grefier,
D. B.-J. B. C.
Red.DBJ/Thred..>
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2233/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2225/2015. Judecătoria... → |
|---|
