Pretenţii. Sentința nr. 3521/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3521/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 3521/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3521
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 13.05.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE C. C. Ș.
GREFIER E. S.
Pe rol soluționarea cererii având ca obiect pretenții formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. CALEA PLEVNEI NR. 141 în contradictoriu cu pârâtul S. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, se prezintă reclamanta prin avocat B. L. C. cu împuternicire avocațială la dosar, fila 2, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța pune în discuție competența Judecătoriei Sectorului 6 București în ce privește soluționarea cauzei.
Reclamanta prin avocat arată că această instanță este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.
Instanța, în baza art. 131 Cod procedură civilă, verificând competența generală, materială și teritorială a Judecătoriei Sectorului 6 București, constată că este competentă să soluționeze cauza față de disp. art. 94 lit. j Cod procedură civilă, raportat la art. 107 cod procedură civilă, având în vedere valoarea obiectului cererii de chemare în judecată și domiciliul pârâtei.
Reclamanta prin avocat depune la dosar un set de înscrisuri, constând în: convenție de achitare debit încheiată la data de 26.02.2015, somația adresată de către reclamantă pârâtei înregistrată sub nr. 158/27.01.2015, răspunsul nr. 168/26.02.2015 formulat de către reclamantă, cererea pârâtei înregistrată sub nr. 165/18.02.2015. Apărătorul învederează s-a încheiat cu pârâtul, prin mandatar, convenția de debit din data de 26.02.2015, însă acesta nu a achitat până în prezent nici o sumă din debit.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probelor.
Reclamanta prin avocat solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.
Instanța, considerând proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă, ca fiind admisibilă și concludentă, putând duce la dezlegarea în fond a cauzei, în temeiul art. 254 - 255 Cod procedură civilă, o încuviințează, constatând proba ca fiind administrată prin înscrisurile depuse la dosar. În ce privește înscrisurile depuse la dosar, la termenul de astăzi, instanța apreciază că nu se impune comunicarea către pârâtă întrucât sunt înscrisuri cunoscute acesteia.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond, în dezbateri.
Reclamanta prin avocat solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, urmând ca instanța să aibă în vedere că pârâtul și-a însușit debitul, recunoscând că până la data de 16.04.2014 avea un debit față de Asociație în cuantum de_,52 lei. Ulterior acesta a acumulat și diferența indicată în cererea de chemare în judecată.
Reclamanta prin avocat arată că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
La interpelarea instanței, reclamanta prin avocat arată că în apartament locuiește cu intermitențe pârâtul, S. M., cetățean italian.
Instanța declară dezbaterile închise conform art. 394 Cod procedură civilă și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de 17.12.2014, sub numărul_, reclamanta ASOCIAȚIA DE P. “CALEA PLEVNEI NR. 141”, în contradictoriu cu pârâtul S. M.,a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună: obligarea pârâtului la plata sumei de 21.949,6 lei în beneficiul reclamantei(actualizată în raport cu indicele de inflație la data plății efective), reprezentând valoarea cotei de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari și a penalităților de întârziere, obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente debitului de 21.949,6 lei de la data înregistrării prezentei cereri și până la data plății efective, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 alin.(1) din Codul de procedură civilă.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că, în conformitate cu dispozițiile art.46 din Legea 230/2007 privind asociațiile de proprietari, pârâtului îi revine obligația de a plăti lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari. În acest sens, reclamanta a învederat faptul că, la data de 16.04.2014, pârâtul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, Calea Plevnei nr. 141, ., Sector 6, ocazie cu care a preluat și debitele fostului proprietar față de reclamantă, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 500/16.04.2014 coroborat cu art. 20 alin. 3 din Legea nr. 230/2007.
Astfel, conform dispozițiilor legale sus-menționate coroborate cu lista de plată a cheltuielilor asociației de proprietari (octombrie 2014), pârâtul are obligația de a achita 14.814,33 lei, reprezentând cota de contribuție la cheltuielile reclamantei, compusă din cheltuieli pe număr de persoane (apă rece, apă caldă, etc.) și cheltuieli pe cotă-parte indiviză (abonament lift, valoarea reparațiilor, iluminat curte, administrator, al portarilor). La această sumă, reclamanta a arătat că se adaugă penalități de întârziere în cuantum de 6.613,57 lei. Totodată, reclamanta a învederat instanței faptul că încercările de soluționare a litigiului pe cale amiabilă au eșuat.
Față de cele învederate, reclamanta a solicitat instanței să dispună: obligarea pârâtului la plata sumei de 21.949,6 lei (actualizată în raport cu indicele de inflație la data plății efective), reprezentând valoarea cotei de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari și a penalităților de întârziere, obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente debitului de 21.949,6 lei de la data înregistrării prezentei cereri și până la data plății efective, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 alin.(1) din Codul de procedură civilă.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 194 alin. 1 din Codul le procedură civilă.
În susținerea cererii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv: împuternicire avocațială nr._/2014, lista de plată (octombrie 2014) a cheltuielilor asociației de proprietari și Contract de vânzare-cumpărare; precum și proba cu expertiza contabilă.
Prin precizările formulate la data de 14. 01.2015, reclamanta s-a conformat dispozițiilor instanței stabilite prin rezoluția din data de 18.12.2014, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 21.949,57 lei pentru perioada mai 2013 - octombrie 2014, cuantumul defalcat al creanței fiind următorul: 14.814,33 lei (debit principal) și 6613,57 lei (penalități).
De asemenea, reclamanta a precizat că nu a indicat în petitul cererii introductive faptul că valoarea dobânzii legale este de 21.949,6 lei, ci a solicitat obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente debitului principal de 21.949,6 lei, ceea ce presupune că valoarea dobânzii legale este mult mai mică decât debitul principal. În plus, a indicat temeiul de drept material al pretențiilor reprezentând dobânda legală, respectiv art. 6 din O.G nr.13/2011.
În susținerea precizărilor, reclamanta a administrat proba cu înscrisuri, depunând la dosarul cauzei copii ale listelor de întreținere pentru perioadă mai 2013 - octombrie 2014, Regulamentul de ordine interioară din care rezultă procentul penalităților și modul de calcul al penalităților, convenție de achitare debit încheiată la data de 26.02.2015, somația adresată de către reclamantă pârâtei înregistrată sub nr. 158/27.01.2015, răspunsul nr. 168/26.02.2015 formulat de către reclamantă, cererea pârâtei înregistrată sub nr. 165/18.02.2015.
Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Pârâtul are calitatea de proprietar al apartamentului nr. 12 situat în București, Calea Plevnei nr. 141, ., Sector 6, în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 500/16.04.2014 autentificat de BNP A. Liuba L..
Prin clauzele contractuale agreate pârâtul a luat cunoștință de împrejurarea că la data încheierii contractului vânzătorul înregistra un debit față de asociația de proprietari în sumă de 13.159,52 lei, debit cu privire la care și-a asumat obligația de a-l achita potrivit convenției de achitare debit încheiată la data de 26.02.2015, în șase rate lunare începând cu luna martie 2015, obligație pe care nu a respectat-o în prezent.
În conformitate cu prevederile art. 46 din Legea nr.230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și art. 32 alin. 1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007, aprobate prin HG nr. 1588/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție care le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor aprobate prin hotărârea adunării generale a proprietarilor.
Totodată, conform art. 49 alin. 1 și 2 din Legea nr. 230/2007 și a art. 25, alin. 1 din HG nr. 1588/2007, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat. Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari afișate pe lista lunară de plată este de maximum 20 de zile calendaristice.
Instanța reține că, în conformitate cu dispozițiile art.46 din Legea nr. 230/2007, raportat la listele de plată a cotelor de întreținere depuse la dosar, convenția de achitare debit încheiată la data de 26.02.2015 și cererea formulată de pârât, prin mandatar, la data de 18.02.2015 prin care acesta recunoaște debitul în sumă de 25.670 de lei reprezentând cote de întreținere și penalități de întârtziere, rezultă că pârâtul datorează cotele de întreținere aferente . mai 2013 – octombrie 2014 în cuantum de 15.336 lei (din care valoarea cotelor de întreținere aferente perioadei mai 2013-martie 2014 a fost asumată de pârât prin contractul de vânzare cumpărare, iar restul sumei reprezintă valoarea cotelor de întreținere datorate de pârât în calitate de proprietar începând cu luna aprilie 2014) și penalități de întârziere calculate pe perioada mai 2013-august 2014 în sumă de 6613,57 de lei, astfel cum rezultă din tabelul centralizator depus la fila 26 din dosar.
Instanța reține că reclamanta a respectat dispozițiile art. 49 alin 2 din Legea nr. 230/2007 raportat la prevederile HG nr. 1588/2007 cu privire la activitatea de administrare a condominiului, în sensul că a adus la cunoștință, prin afișare la loc vizibil, tuturor persoanelor care locuiesc în clădire despre modul de stabilire a cheltuielilor curente pentru funcționarea și întreținerea clădirii, precum și a cheltuielilor ce decurg din alte plăți efectuate, prin listele de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari.
Prin urmare, având in vedere ca pârâtul nu si-au respectat obligația de plata a cotelor de întreținere in termenul menționat in listele de plata lunare pe perioada în litigiu si nici nu a contestat modul de calcul al cotelor de întreținere în condițiile art. 12 lit. d din HG nr. 1588/2007, instanța constată ca pretențiile reclamantei solicitate cu acest titlu sunt întemeiate.
În ceea ce privește dobânda legală solicitată de reclamanta, instanța va respinge acest capăt de cerere ca neîntemeiat, având în vedere că dobânda și penalitatea au același caracter de daune moratorii, aspect care rezultă din prevederile art. 1535 din codul civil, aplicându-se cu prioritate cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, cel prevăzut de lege, în speță Legea nr. 230/2007, ca atare aplicarea simultană a acestora (a dobânzii reglementate cu caracter general de OG nr. 13/2011 și a penalităților prevăzute de legea specială în materia asociațiilor de proprietari nr. 230/2007) nu este legală, presupunând o dublă reparație pentru același prejudiciu.
Pentru aceste motive, instanța va admite în parte cererea și va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 15.336 lei reprezentând cote de întreținere pentru perioada mai 2013 – octombrie 2014 și suma de 6613,57 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei mai 2013-august 2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. “CALEA PLEVNEI NR. 141”, cu sediul în București, Calea Plevnei nr. 141, Sector 6, CUI_, în contradictoriu cu pârâtul S. M., cu domiciliul în Italia, Salerno, via San Pio da Pietralcina nr. 22, prin mandatar T. CALUDA M., cu domiciliul în București, .. 23, .. 2, ., sector 3.
Obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 15.336 lei reprezentând cote de întreținere pentru perioada mai 2013 – octombrie 2014 și suma de 6613,57 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei mai 2013-august 2014.
Respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata dobânzii legale ca neîntemeiat.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. CȘ/ Tehnored. PAS
4 ex./
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3529/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3423/2015.... → |
|---|








