Contestaţie la executare. Sentința nr. 2229/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2229/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 23-03-2015 în dosarul nr. 2229/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 2229
Ședința publică de la data de 23.03.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. D.
GREFIER: M. A.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată având ca obiect contestație la executare-suspendare executare silită, privind pe contestatorul C. M. V. în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. P. DIRECTIA REGIONALA DE DRUMURI SI PODURI BUCURESTI.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către contestatoare.
Instanța, în temeiul art. 131 Cod Procedură Civilă, procedând, din oficiu, la verificarea competenței sale, constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să judece prezenta cauză, având în vedere și dispozițiile art. 713 alin. 1 și ale art. 107 alin. 1 Cod procedură civilă.
În temeiul art. 238 Cod Procedură Civilă, instanța estimează durata procesului la 3 luni.
Instanța invocă, din oficiu, excepția tardivității contestației la executare și rămâne în pronunțare pe excepție.
INSTANȚA
P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.12.2014, contestatorul C. M. V., în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, a formulat contestație la executare prin care a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: pe fondul cauzei, anularea tuturor formelor de executare întocmite în dosarul execuțional nr.2643/2014 deschis în baza solicitării intimatei la Biroul Executorului Judecătoresc R. G.-I..
De asemenea, în baza art. 708 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă, contestatorul a solicitat să se dispună și suspendarea executării silite până la finalizarea definitivă a prezentei contestații.
În motivarea contestației la executare, contestatorul a arătat că, prin somația din data de 02.10.2013 emisă de B. R. G.-I. în dosarul de executare nr.2643/2014, acesta a fost înștiințat să se conformeze de îndată titlului executoriu reprezentat de procesele verbale de contravenție . nr._, . nr._ și . nr._, în sensul de a achita creditorului sumele: 84,00 euro, reprezentând valoare tarif de despăgubire și 550,00 lei cu titlu de cheltuieli executare.
În fapt, în data de 22.03.2011, 25.03.2011, 27.03.2011, s-au întocmit procesele verbale de constatare a contravenției de către un angajat al C. SA, prin care s-a constatat faptul că vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_ aparținând numitului M. V. C., a circulat fără a deține o rovinietă valabilă.
Pentru această abatere, contestatorul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 250 de lei și a fost obligata să achite tariful de despăgubire în cuantum de 28 de euro pentru fiecare amendă în parte.
În primul rând, contestatorul a invocat nulitatea somației de plată primită, întrucât acest act de procedură făcut în forma scrisă se comunică potrivit dispozițiilor privitoare la comunicarea citațiilor și actelor de procedură prevăzute de art. 163 Noul Cod de procedură civilă.
Conform art.175 Noul Cod de procedură civilă „actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestora”. Această vătămare îmbracă în cauza de față atât un prejudiciu patrimonial, cât și unul moral.
Art. 163 Noul Cod de procedură civilă prevede „comunicarea citației se va face persoanei în drept să o primească, care va semna dovada de înmânare certificată de agentul însărcinat cu înmânarea”.
Contestatorul a precizat că somația în cauză, împreună cu anexele, au fost trimise prin intermediul Poștei. Așadar, au fost încălcate dispozițiile Noului Cod de procedură civilă privitoare la comunicarea citațiilor și actelor de procedură.
Contestatorul nu a avut cunoștință de acest proces verbal de constatare a contravenției deoarece acesta nu a fost trimis către acesta, deși locuiește în același imobil de foarte mult timp.
Contestatorul a solicitat ca instanța să pună în vedere intimatei să depună la dosar dovada transmiterii proceselor verbale către acesta.
De asemenea, contestatorul a învederat că a fost privat de posibilitatea contestării acestor amenzi în instanță în termen de 15 zile de la comunicare și automat de a putea achita în termen de 48 de ore jumătate din cuantumul amenzii.
Contestatorul a luat la cunoștință de existența acestor amenzi la data de 28.11.2014, când a verificat cutia poștală și a găsit dosarul de executare.
Acest proces verbal ar fi putut fi anulat datorită faptului că prevederile Ordonanței nr.2/2001, privind regimul de aplicare a contravențiilor pe teritoriul României, obligă semnarea acestor procese-verbale, sub sancțiunea nulității absolute.
Conform Legii nr.445/2001 „înscrisul în formă electronică este destinat pentru a fi citit prin intermediul unui program informatic”.
Conform art.2 din Legea nr. 144/2012: „Tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se anulează”.
OG nr.15/2002, actul normativ care reglementează rovinieta, a fost modificată prin Legea nr. 144/2012, publicată în Monitorul Oficial nr.509 din 24 iulie 2012.
Legea, care a intrat în vigoare în 27 iulie, prevede că fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează doar cu amendă.
Actul normativ elimină din O.G. nr.15/2002 prevederile care stabileau că, pe lângă amendă, cei care circulă fără rovinietă trebuie să achite și un tarif de despăgubire.
Art.15 alin.1 din Codul penal definește infracțiunea ca „fapta care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală”. În accepțiunea sa cea mai generală, contravenția, asemenea infracțiunii, conform CEDO, este o faptă a omului, un act de conduită exterioară a acestuia, interzis de lege sub o sancțiune specifică, care este pedeapsa. Spre deosebire de infracțiune, care prezintă pericol social mai ridicat, cu consecințe mai grave și dăinuie în timp, la contravenție, acest pericol este mai redus, iar urmările sunt mai reduse.
Conform doctrinei „infracțiunea continuă se caracterizează prin prelungirea în chip natural a acțiunii sau inacțiunii, ce constituie elementul material al laturii obiective, după consumare, până la intervenția unei forte contrare. Tot doctrina de specialitate ne indică, în mod unitar, modul în care pot fi identificate infracțiunile continue, și anume „după elementul material al laturii obiective ce presupune o acțiune ori o inacțiune ce durează în timp ca: deținerea, rămânerea, purtarea, conducerea unui autovehicul etc. Activitatea infracțională la unele infracțiuni continue este susceptibilă de întreruperi care sunt determinate de natura activității infracționale, spre exemplu portul ilegal de uniforma care poate fi întrerupt noaptea și reluat dimineața. Aceste întreruperi țin de natura infracțiunii și nu afectează unitatea infracțiunii continue”.
Una dintre trăsăturile esențiale ale contravenției este existența pericolului social. În doctrină, precum și în practică, se remarcă obligativitatea organelor judiciare de a analiza in concreto, respectiv gradul de pericol social de la caz la caz. În speța de față, în mod evident, această analiză nu a fost efectuată.
Suma primită de C. drept valoare de despăgubire reprezintă contravaloarea unei roviniete pe 12 luni.
Conform art. 8 alin.3 din OG nr.15/2002, modificată ulterior „contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul de vehicul folosit fără a deține rovinietă valabilă, sumele stabilite conform Anexei nr. 4”.
Conform sus-citatei anexe nr. 4, cuantumul tarifului de despăgubire aplicabil pentru un autoturism este de 28 de euro, adică identic cu tariful de utilizare pentru 12 luni a drumurilor naționale. Această situație este valabilă pentru toate categoriile de autovehicule menționate în anexele nr. 1 (care reglementează nivelul de utilizare a drumurilor naționale) și nr. 4 (care reglementează cuantumul tarifului de despăgubire aplicabil) din Ordonanța nr. 15/2002, cu modificările ulterioare.
În concluzie, în eventualitatea în care un vehicul tranzitează drumurile naționale timp de câteva luni, fără să aibă cunoștință că nu o deține rovinietă valabilă, poate fi amendat contravențional de câteva zeci de ori și, pe lângă această sancțiune, va trebui să achite către C. SA tot atâtea tarife de despăgubire câte presupuse contravenții a săvârșit. Or, dacă s-ar proceda în asemenea fel, deși legea este foarte clară în sens contrar, ar lua naștere o situație extrem de dificilă pentru contravenient, disproporționată față de pericolul social generat.
Contestatorul a considerat că onorariul executorului judecătoresc este disproporționat față de activitatea efectiv depusă. Se va observa din dosarul execuțional nr. 2643/2014 că Biroul Executorului Judecătoresc R. G. I. nu a făcut altceva decât să emită o somație la data de 02.10.2014.
Instanța poate, chiar și din oficiu, să cenzureze cheltuielile de judecată, reducând motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariile executorilor atunci când acestea sunt vădit disproporționate în raport de valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de executor, ținând seama și de circumstanțele cauzei.
Astfel, având în vedere cele menționate anterior, contestatorul a solicitat admiterea contestației la executare astfel cum a fost aceasta formulată și suspendarea executarea silită în dosarul execuțional nr.2643/2014, declanșată de Biroul Executorului Judecătoresc R. G. I., precum și anularea tuturor formelor de executare întocmite în respectivul dosar de executare.
În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 711 alin.1, alin.3 Cod procedură civilă, art.708 alin.1 Cod procedură civilă, O.U.G. nr.15/2002, Legea nr.144/2012 pentru modificarea O.G. nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România – rovinieta, Legea nr. 144/2012, Ordonanța nr.2/2001 și Legii nr.445/2001.
În dovedirea contestației la executare, contestatorul a depus la dosar, în copie, încheierea de ședință din data de 23.09.2014 pronunțată de Judecătoria sector 6 București, somație emisă la data de 02.10.2014, procesele verbale de contravenție . nr._, . nr._ și . nr._.
Urmare solicitării instanței, la data de 23.01.2015, prin compartimentul registratură, B. R. G. I. a înaintat la dosar copii de pe înscrisurile din dosarul de executare nr.2643/2014.
La data de 12.02.2015, prin același compartiment, intimata a depus la dosar întâmpinare la contestația la executare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
În fapt, ca urmare a efectuării controlului prin sistemul informatic SIEGMCR, s-a constatat că, în data de 22.03.2011, 25.03.2011, 27.03.2011, autovehiculul cu număr de înmatriculare_, circula pe drumurile naționale fără să dețină rovinietă valabilă, așa cum este definită de art.1 (11) din norma de referință, adică O.G. nr.15/2002.
În scopul sancționării faptei contravenționale, precum și a prevenirii săvârșirii acesteia pentru viitor, în temeiul art. 8 alin. 1 și 3 din același act normativ menționat anterior, a fost emis procesul verbal în cauză, în termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii faptei, potrivit textului art. 13 alin.1 din O.G. nr. 2/2001-privind regimul juridic al contravențiilor: „Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei”.
În contextul legislativ expus, intimata a arătat că agentul constatator a emis fiecare act coercitiv astfel cum legea dispune imperativ, sub sancțiunea anulării procesului verbal, în interiorul termenului de 6 luni.
În ceea ce privește comunicarea procesul verbal de constatare a contravenției, aceasta s-a făcut prin proces verbal de afișare, care a fost întocmit și comunicat, conform dispozițiilor art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în termenul legal de o lună de la data aplicării sancțiunii.
Așadar, afirmația contestatorului în sensul că nu a luat la cunoștință de procesele verbale întocmite împotriva sa echivalează cu simple elucubrații, întrucât, așa cum reiese din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, aceasta a fost informată în timp util, dar nu și-a valorificat dreptul conferit de lege în termen procedural.
Fiind în cunoștința celor de mai sus, intimata a apreciat că prevalarea de propria turpitudine nu poate constitui motiv de anulare a actelor sancționatoare, atâta vreme cât acestea au fost întocmite cu respectarea prevederilor legale și nu prezintă lipsa nici unuia din elementele cerute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001-privind regimul juridic al contravențiilor, care să atragă nulitatea acestuia.
Mai mult, a considera cu ușurință că scopul sancțiunii este realizat, având în vedere preeminența caracterului represiv al contravenției, fără a da satisfacție unui act sancționator întocmit legal și temeinic, înseamnă a transgresa însăși legea, ceea ce ar face-o ineficientă și ar putea profita în mod arbitrar celui sancționat, convertindu-se astfel într-o practică juridică injustă.
În sensul solicitării de a se anula toate actele de executare realizate pe fundamentul unui act sancționator temeinic și legal întocmit, contestatorul a invocat aplicabilitatea Legii nr. 144/2012.
Intimata nu contrazis aplicarea unei legi aflată în vigoare și nici nu a încurajat la eludarea sa, ci doar a atras atenția asupra interpretării și aplicării corecte a acesteia.
Astfel, raportat la pretențiile contestatorului, intimata s-a considerat îndreptățită de a face următoarele precizări punctuale:
În primul rând, art. II din Legea nr. 144/2012 se referă exclusiv la situațiile în care, contravenientului căruia i s-a întocmit proces verbal de constatare a contravenției și i s-a aplicat tariful de despăgubire, a formulat plângere împotriva acestuia în termenul procedural: „tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează”. Conjuncția „ȘI” condiționează imperativ aplicarea dispozițiilor acestui act normativ, cu consecința executării ori a neexecutării obligației de a achita tariful de despăgubire conținut în cuprinsul procesului verbal. Sancțiunea a fost aplicată, dar nu și contestată până la data intrării în vigoare a legii de referință (adică Legea nr. 144/2012), iar aceasta nu derogă de la litera sa în sensul de a crea posibilitatea anulării sancțiunii doar dacă a fost aplicată, fără să fi fost și atacată până la termenul precizat de lege. În economia acesteia nu se regăsește doar formularea „aplicate”, ci se edifică cu certitudine printr-o conjuncție coordonatoare „aplicate și contestate”.
Or, așa cum se reflectă din context, contestatorul a recunoscut el însăși că nu a atacat pe fond actul sancționator cu plângere contravențională, făcând astfel încă de la bun început, inaplicabile prevederile acestei legi. În concluzie, cauzei îi sunt incidente dispozițiile art. 37 din OG nr. 2/2001 privind regimul contravențiilor, sens în care procesul verbal aplicat și neatacat în instanță cu toate precizările din cuprinsul său, rămâne titlu executoriu, inclusiv în ceea ce privește tariful de despăgubire.
Pe de altă parte, în sensul prevederilor constituționale, precum și a Deciziei Curții Constituționale nr. 228/2007, referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 12 alin. 1 din OG nr. 2/2001, intimata a arătat că, construit pe principiul egalității în drepturi acreditat de art. 16 alin. 1 din Constituția României, „cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări” iar, în virtutea alin. 2 din același articol al legii fundamentale „nimeni nu este mai presus de lege”.
P. decizia Curții Constituționale menționată s-a avut în vedere faptul că potrivit textului de lege criticat, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ. Din acest punct de vedere, sintagma „nu se mai sancționează” trebuie înțeleasă în sensul că, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică iar, în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută.
Or, în contextul prevederilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002-privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, reiese că „fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție....”. Așadar, intimata a accentuat ideea în virtutea căreia a fost întocmit și procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/14.04.2011, criticat de contestator, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabila, așa cum este definită de art. 1 alin. 1 indice 1 din O.G. nr. 15/2002.
În concluzie, actul sancționator cu sancțiunile aferente, a fost încheiat pentru o faptă considerată contravenție și la momentul întocmirii acestuia, precum și la data intrării în vigoare a legii contravenționale mai favorabile.
De asemenea, intimata a precizat faptul că în speța de față nu este vorba de aplicarea legii contravenționale mai favorabile, ci este vorba despre executarea silită a creanțelor rezultate dintr-un proces verbal întocmit anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012 care nu a fost contestat în instanță.
În ceea ce privește valoarea cheltuielilor de executare contestate de contestator, intimata a precizat că acestea se încadrează în limitele legale admise de OMJ nr.2550/2006. Aceste dispoziții raportate la art. 39 alin. 4 din Legea nr. 188/2000-privind executorii judecătorești, republicată, din care reiese că debitorul este ținut la cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, precum și onorariul executorului judecătoresc asimilat conform alin.5 din același articol, cheltuielilor de executare, edifică fără echivoc obligativitatea care incumbă debitorului de a le achita în continuare, astfel cum reiese din dispozițiile art. 669 alin. 2 Noul Cod de procedură civilă.
De asemenea, implicit anularea unor înscrisuri întocmite de executorul judecătoresc, nu este justificată atâta vreme cât acestea au fost întocmite în spiritul și litera legii.
În acest sens, intimata a solicitat a se reține și a se lua în considerare că executarea silită s-a declanșat în urma încuviințării admise de o instanță care, în prealabil a analizat înscrisurile conținute de dosarul depus pe rol și abia ulterior s-a pronunțat o încheiere cu consecința demarării acestei proceduri coercitive.
Mai mult, deoarece, așa cum s-a arătat, procesul verbal a fost comunicat la domiciliul debitorului, astfel cum dispun prevederile art. 26 alin. 3 din OG nr. 2/2001, intimata a precizat că speței nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 14 din aceeași normă juridică în evidentă opoziție cu afirmațiile eronate ale debitorului.
Pentru considerentele expuse, intimata a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată, cu consecința menținerii procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/26.09.2011, . nr._/19.09.2011, . nr._/19.09.2011, cu valoare de titlu executoriu, a derulării în continuare a procedurii de executare silită, fără suspendare, fără anularea actelor de executare deja îndeplinite, în sensul obligării contestatorului la achitarea contravalorii tarifului de despăgubire reținut în procesul verbal de constatare a contravenției, precum și a tuturor cheltuielilor de executare care decurg din declanșarea acestei proceduri.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 205 Noul Cod de procedură civilă, precum și cele care se regăsesc în cuprinsul prezentei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Analizând cu prioritate, în temeiul art. 246 C.p.c., excepția tardivității contestației la executare, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 401 alin. (1) C.p.c., contestația se poate face în termen de 15 zile de la data când debitorul care contestată executarea însăși a primit somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somația sau executarea se face fără somație sau de la data când contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contestă.
În cauză, contestatorul a primit somația din data de 02.10.2013 emisă de B. R. G.-I. în dosarul de executare nr. 2643/2014 la data de 08.10.2014, după cum rezultă din dovada de comunicare depusă la dosar la fila 35.
Instanța va respinge susținerile contestatorului, în sensul că somația comunicată acestuia la data de 08.10.2014 este lovită de nulitate, întrucât modalitatea de întocmire a acesteia respectă dispozițiile art. 163 C.p.c., agentul procedural constatând că destinatarul sau alte persoane îndreptățile să primească citația sunt absente și depunând somația la cutia poștală.
Pentru aceste motive, constatând că de la data de 08.10.2014 și până la data introducerii prezentei contestații la executare, 10.12.2014, au trecut mai mult de 15 zile, instanța va admite excepția tardivității contestației la executare, urmând a respinge contestația la executare, ca tardivă.
De asemenea, în temeiul art. 669 alin. (1) C.p.c., instanța obligă contestatorul la plata sumei de 24 lei către B. R. G.-I., reprezentând contravaloare fotocopiere dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția tardivității contestației la executare.
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul C. M. V., cu domiciliul ales la C.. AV.C. M. V. în București, Calea Rahovei nr.266-268, Clădirea 60, ., ELECTROMAGNETICA BUSINESS PARK, sector 5, CNP_ în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. P. DIRECTIA REGIONALA DE DRUMURI SI PODURI BUCURESTI, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, ca tardivă.
Obligă contestatorul la plata sumei de 24 lei către B. R. G.-I., reprezentând contravaloare fotocopiere dosar.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cerere de apel care se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.03.2015.
Președinte, Grefier,
Red.DD/Thred.MV
4 ex./06.05.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2286/2015. Judecătoria SECTORUL 6... | Legea 10/2001. Sentința nr. 3509/2015. Judecătoria SECTORUL 6... → |
|---|
