Pretenţii. Sentința nr. 4091/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4091/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 4091/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 6 BUCUREȘTI
......
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4091/2015
Ședința publică de la 28 Mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE F.-C. M.
Grefier V. A. M.
Pe rol, pronunțarea în cauza civilă privind pe reclamantul P. F. C. și pe pârâtul D. N., având ca obiect obligație de a face.
Dezbaterile în fond au avut loc la data de 21.05.2015, fiind consemnate în încheierea de dezbateri de la acel termen, când instanța – pentru motivele consemnate în încheierea de dezbateri - a amânat pronunțarea la data de azi, 28.05.2015, în aceeași compunere hotărând după cum urmează:
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.01.2015, cu nr._, reclamantul P. F. C., în contradictoriu cu pârâtul D. N. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului:
- să se prezinte la Serviciul înmatriculări Auto București cu certificatul și numerele de înmatriculare ale autoturismului DACIA 131 OL, Nr. de identificare UU1R11711X2845480,._,. X2844580 cu număr de 1 înmatriculare_, NR. Carte de identitate C749334, cumpărat de la reclamant în 17.07.2008, pentru radierea autoturismului;
- să plătească suma de 1392 lei reprezentând contravaloarea sancțiunii contravenționale achitate de reclamant în baza procesului verbal nr._/19.12.2011 ȘI_/12.12.2011 pentru că autoturismul a fost surprins circulând fără rovinieta, achitate în decembrie 2014 și ianuarie 2015, anexate;
- sa achite cheltuielile de judecata.
În fapt, reclamantul a arătat că pârâtul a cumpărat autoturismul, iar acesta a scos din evidențele sale fiscale respectivul autoturism, conform adresei Serviciului Finanțe Publice Locale S6 în data de 17.07.2008.
Deși conform art. 11 alin. 4 si Art. 17 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării fostului proprietar, iar pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului, reclamantul arată că pârâtul nu și-a onorat obligația, mai mult a circulat fără rovinieta luând două amenzi achitate de reclamant, în suma de 1392 lei.
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.3 Cod proc.civ., capătul de cerere având ca obiect obligație de a face, art. 11 alin. 4 si Art. 17 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 1349 Cod civ., data fiind culpa procesuala a pârâtului, pentru pretenții.
În dovedirea cereri, reclamantul a depus la dosar, în copie, procese verbale, somație 4125/2014; chitanța fisc achitare amenzi; Contract vânzare - cumpărare; carte de identificare auto, act depus la fisc; proces - verbal scoatere evidenta/ original, jurisprudență.
La data de 20.02.2015, prin compartimentul registratură, pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii.
Pârâtul arată că nu a încheiat contract de vânzare cu reclamantul, învederând faptul că a cumpărat automobilul de la o altă persoană.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la pretențiile în cuantum de 1392 lei, pârâtul arată că reclamantul avea posibilitatea de a formula plângere contravențională și ulterior contestație la executare.
În fapt, pârâtul arată că la dosar s-a depus exemplar de pe contractul vânzare – cumpărare din data de 17.07.2008, iar semnătura sa nu este cea reală. Practic, nu s-a făcut transferul între el și reclamant.
Pârâtul face referire la dispozițiile art. 1241 cod civil, considerând că instanță nu este investita corect, și ca atare în aplicarea art. 24 și 25 din O.M.A.I. Nr. 1501/2006 și aplicarea art. 17 alin. 2 din O.U.G. Nr. 195/2002 în coroborare cu art. 1 alin. 5 din Constituția României, nu poate să admită decât o acțiune de acest gen între persoana reclamantului și persoana căreia i-a vândut autovehiculul.
Mai mult, pârâtul arată că dacă reclamantul a vândut către alta persoana ce a circulat cu autovehiculul si a depășit termenul de 30 zile al Certificatului fiscal, este evident că daca acesta as fi al treilea terț ce cumpără de la cumpărătorul în cauza, nu ar putea uza după trecerea termenului de 30 de zile de valabilitate a fișei cu avizul fiscal însoțit de Certificatul Fiscal aferent de la autoritatea locală pe care reclamantul ar fi fost obligat să-l dea.
În ce privește capătul de cerere privind pretențiile în sumă de 1392 lei, pârâtul a considerat că reclamantul nu poate face dovada culpei sale, precum și faptul că ar fi putut înainta, prezenta acțiune în pretenții doar dacă ar fi formulat plângere contravențională, iar ulterior contestație la executare și ar fi deținut cu hotărâri, chiar și respinse.
Pârâtul a făcut referire și la dispozițiile art. 31 alin.1 din OG nr. 2/2001 și a menționat că se face referire la două procese verbale, ambele emise în perioada când nu era proprietar al autovehiculului în cauză.
Totodată, pârâtul face referire la dispozițiile art. 1172, art. 2159, art. 2164 cod civil.
În drept, pârâtul și-a întemeiat apărările pe dispozițiile prevăzute de art. 205 și urm. din Cod proc. Civ., art. 1171, 1172; 1241, 2159, 2164 din Cod Civil, art. 23 alin. 2, art. 31 alin. 1 din O.G. Nr. 2/2001, art. 17 alin. 2 din O.U.G. Nr. 195/2002, art. 24 si 25 din O.M.A.I. Nr. 1501/2006; precum și art.1 alin. 5 din Constituția României.
În ședința publică din data de 23.04.2015, instanța a stabilit că legea civilă aplicabilă litigiului este vechiul cod civil, iar nu Noul Cod Civil, pentru motivele arătate, pe larg, în respectiva încheiere (fila 56).
Analizând cererea prin prisma motivelor invocate, probelor administrate și dispozițiilor legale incidente în materie, instanța reține următoarele:
Între reclamant, în calitate de vânzător, și pârât, în calitate de cumpărător, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit/17.07.2008, contract în temeiul căruia reclamantul P. F.-C. a transmis pârâtului D. N., dreptul de proprietate asupra autoturismului marca Dacia nr. 1310 L, capacitate cilindrică 1937, înmatriculat cu nr._ (fila 14). Din interogatoriile administrate celor două părți din oficiu (răspunsul la întrebarea nr. 31 din interogatoriul administrat pârâtului și întrebarea nr. 9, din interogatoriul administrat reclamantului), rezultă că prețul vânzării a fost 5000 RON, această sumă nefiind menționată în contractul depus la dosar, însă prețul a fost plătit și primit.
Astfel cum reiese din procesul-verbal de scoatere în evidență a mijloacelor de transport emis de SPFL Sector 6 (fila 11), mijlocul de transport DACIA 1310, a fost radiat de la rolul fiscal al reclamantului.
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/12.12.2011, întocmit de CNADNR SA-CESTRIN, reclamantul P. F.-C. a fost sancționat contravențional, conform art. 8 alin. 2 din OG nr. 15/2002, pe motiv că a circulat pe A2, km 144+100 m, în data de 26.06.2011 cu auto_, fără a deține rovinietă valabilă. De asemenea, prin procesul-verbal de contravenție . nr._/19.12.2011, reclamantul P. F.-C. a fost sancționat contravențional, conform art. 8 alin. 2 din OG nr. 15/2002, pe motiv că a circulat pe A2, km 144+100 m, în data de 25.06.2011, cu auto_, fără a deține rovinietă valabilă.
Cu chitanța emisă în data de 08.12.2014 de către DITL Sector 6, reclamantul a achitat suma de 500 de lei, contravaloarea amenzilor aplicate prin procesele-verbale . nr._/12.12.2011 și . nr._/19.12.2011.
Prin somația nr. 4125/2014/28.11.2014, emisă de B. R. G. I., reclamantului i s-a solicitat să plătească suma de 28 de euro la cursul BNR din ziua plății tarif de despăgubire conform procesului-verbal . nr._/19.12.2011 și 270 de lei cheltuieli de executare. La data de 06.01.2015, în timpul judecării cauzei de față, B. R. G. I. a emis factura fiscală nr. 1292/06.01.2015 pentru suma de 396 lei, compusă din 126 lei, c/v tarif de despăgubire dosar nr. 4125/2014 și 270 lei cheltuieli de executare dosar nr. 4125/2014, sumă pe care reclamantul a achitat-o cu chitanța nr 1295/06.01.2015 (fila 28).
Prin somația nr. 4961/B/2014, emisă de B. S. I. C. la data de 23.02.2015, reclamantului i s-a pus în vedere să achite suma de 535,87 lei, compusă din 128 lei debit și 407,87 lei, cheltuieli de executare, în dosarul nr. 4961/B/2014, menționându-se că titlul executoriu este proces-verbal de contravenție . nr._/12.12.2011 (fila 54). Prin foaia de vărsământ din data de 13.03.2015, emisă de Raiffeisen Bank SA, reclamantul a achitat în contul executorului judecătoresc suma de 540 de lei.
În cauza de față, printr-un prim capăt de cerere precizată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului să se prezinte la Serviciul înmatriculări Auto București cu certificatul și numerele de înmatriculare ale autoturismului DACIA 1310 L, Nr. de identificare UU1R11711X2845480,._,. X2844580 cu număr de 1 înmatriculare_, NR. Carte de identitate C749334, cumpărat de la reclamant în 17.07.2008, pentru radierea, autoturismului, invocând prevederile art. 17 alin. (2) din OUG nr. 195/2002 și art. 24 și 25 din Ordinul nr. 1501/2006 emis de M.A.I.
Pârâtul nu a fost de acord cu această solicitare a reclamantului, arătând că a înstrăinat autoturismul către numitul B. G. în anul 2010 și nu mai este în posesia actelor autoturismului, iar din discuțiile cu această persoană autoturismul ar fi fost declarat furat.
Instanța reține că susținerile pârâtului referitor la înstrăinarea autoturismului, precum și că vehiculul ar fi fost declarat furat nu au fost dovedite în speță, astfel încât nu pot fi reținute. Cu privire la obligarea pârâtului de a se prezenta la serviciul de înmatriculări pentru radierea autovehiculului, instanța reține că în speță nu este incidentă niciuna dintre situațiile în care se poate proceda la radierea din circulație.
Art. 17 alin. (2) din OUG nr. 195/2002, invocat de către reclamant, se referă la radierea din circulație a vehiculelor care sunt supuse înregistrării, iar nu înmatriculării, cum este cazul autoturismului marca Dacia, nr._, art. 14 alin. (1) prevăzând care vehicule sunt supuse înregistrării, respectiv tramvaiele, troleibuzele, mopedele, tractoarele agricole sau forestiere, altele decât cele prevăzute la art. 13 alin. (2), inclusiv remorcile destinate a fi tractate de acestea, precum și vehiculele cu tracțiune animală.
În ceea ce privește vehiculele supuse înmatriculării, radierea din circulație poate interveni numai în condițiile art. 17 alin. (1) potrivit cu care (1) Radierea din evidență a vehiculelor se face de către autoritatea care a efectuat înmatricularea sau înregistrarea doar în cazul scoaterii definitivedin circulație a acestora, la cererea proprietarului, în următoarele cazuri: a) proprietarul dorește retragerea definitivă din circulație a vehiculului și face dovada depozitării acestuia într-un spațiu adecvat, deținut în condițiile legii; b) proprietarul face dovada dezmembrării, casării sau predării vehiculului la unități specializate în vederea dezmembrării; c) la scoaterea definitivă din România a vehiculului respectiv; d) în cazul furtului vehiculului.
Prin urmare, câtă vreme nu s-a făcut dovada intervenirii vreunuia dintre cazurile menționate la art. 17 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, nu se poate dispune radierea autovehiculului din circulație, întrucât potrivit art. 11 alin. (2) din OUG nr. 195/2002 înmatricularea vehiculelor este continuă, de la admiterea în circulație până la scoaterea definitivă din circulație a unui vehicul din categoria celor supuse acestei condiții.
În ceea ce privește art. 24 și 25 din Ordinul nr. 1501/2006, acestea reglementează tot radierea din circulație a vehiculelor. Art. 24 din acest ordin, prevede că (1) Proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate pot solicita radierea din circulație, dacă fac dovada depozitării acestora într-un spațiu adecvat, deținut în condițiile legii. (2) Proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligați să solicite radierea din circulație în termen de 30 de zile de la data: a) când vehiculul a fost dezmembrat, casat sau predat unei unități specializate, în vederea dezmembrării; b) scoaterii definitive din România a vehiculului; c) declarării furtului vehiculului; d) trecerii vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane. (3) Vehiculul declarat, prin dispoziție a autorității administrației publice locale, fără stăpân ori abandonat se radiază din oficiu în termen de 30 de zile de la primirea dispoziției respective. (4) Vehiculul pentru care poliția rutieră a dispus radierea din circulație, potrivit legii, se radiază de la data comunicării măsurii. (5) Radierea se comunică în termen de 30 de zile, de către autoritatea care a efectuat-o, organului fiscal competent al autorității administrației publice locale.
De asemenea, art. 25 din același ordin prevede modalitatea în care se face radierea din circulație, respectiv (1) Radierea se face pe baza depunerii certificatului de înmatriculare sau de înregistrare și a plăcuțelor cu număr de înmatriculare ori de înregistrare, după caz, a cărții de identitate a vehiculului (doar pentru vehiculele înmatriculate după 1 iulie 1993), a fișei de înmatriculare cu viza organului fiscal competent al autorității administrației publice locale, stabilită potrivit legii, ori a certificatului de atestare fiscală, precum și a documentelor care atestă faptul că a intervenit una dintre situațiile prevăzute la art. 24 alin. (1)-(4). (2) În cazul vehiculelor înmatriculate anterior datei de 1 iulie 1993, care dețin certificate de înmatriculare și numere de înmatriculare modele vechi sau care au o vechime de fabricație mai mare de 30 de ani, radierea se poate efectua în baza unei declarații pe propria răspundere a titularului înmatriculării ori a moștenitorilor legali ai acestuia, care să ateste că vehiculul a fost dezmembrat sau retras definitiv din circulație și nu mai circulă pe drumurile publice.
Prin urmare, situația alegată de reclamant, prin cererea de chemare în judecată, respectiv că a înstrăinat autoturismul marca Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare_ către pârât, nu se circumstanțiază niciunuia dintre cazurile de radiere din circulație, în condițiile art. 24 și 25 din Ordinul nr. 1501/2006, astfel încât cererea reclamantului nu poate fi admisă, întrucât ar însemna ca pârâtul să fie obligat să execute o obligație cu caracter ilicit.
Reclamantul avea posibilitatea să solicite obligarea pârâtului să se prezinte în vederea înmatriculării vehiculului pe numele său sau să fie autorizat să execute această obligație în numele pârâtului sau o altă acțiune specifică cu privire la transferul dreptului de proprietate, alegând, însă, să solicite obligarea pârâtului la radierea din circulație a vehiculului, însă această obligație nu poate fi impusă pârâtului în lipsa dovedirii vreunuia dintre cazurile în care se poate dispune radierea.
În ceea ce privește capătul de cerere precizat la data de 26.01.2015 (fila 25) privind obligarea pârâtului să-i achite suma de 1392 lei, reprezentând contravaloarea sancțiunii contravenționale achitate de reclamant în baza celor două procese-verbale de contravenție, . nr._/12.12.2011 și . nr._/19.12.2011, tarifele de despăgubire în valoare de 48 de euro și a sumei de 396 lei achitată către executorul judecătoresc R. G., întemeiată pe răspunderea civilă delictuală a pârâtului instanța reține următoarele:
Potrivit art. 998 VCC, orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, iar conform art. 999 C. civ., omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.
Rezultă, așadar, că pentru a se atrage răspunderea civilă delictuală a unei persoane, este necesară întrunirea a patru condiții cumulative: a) existența unei fapte ilicite; b) producerea unui prejudiciu; c) raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs; d) vinovăția făptuitorului.
În speță, pentru motivele expuse în continuare, aceste condiții nu sunt întrunite cumulativ.
În ceea ce privește fapta ilicită, reclamantul reproșează pârâtului faptul că nu s-a prezentat pentru transcrierea dreptului de proprietate asupra vehiculului și a circulat fără rovinietă, luând două amenzi achitate de reclamant, în sumă de 1392 de lei.
Instanța reține că prin susținerile sale, reclamantul impută pârâtului două fapte ilicite, care, însă, sunt distincte, iar nu aflate în legătură de conexitate. Astfel, o primă faptă ilicită atribuită pârâtului este că nu s-a prezentat în 30 de zile de la cumpărarea autoturismului pentru a înregistra transferul dreptului de proprietate pe numele său.
Potrivit art. 11 alin. (4) din OUG nr. 195/2002 În cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.
În speță, ulterior datei de 17.07.2008, când a cumpărat autoturismul, pârâtul nu s-a prezentat, în termen de 30 de zile, la autoritatea competentă, respectiv serviciul de înmatriculare de la domiciliul său, pentru transcrierea dobândirii dreptului de proprietate.
Această conduită deși nu este sancționată de către legea contravențională ca și contravenție, reprezintă o încălcare în sensul dreptului civil a normelor de drept obiectiv, respectiv ale art. 11 alin. (4) din OUG nr. 195/2002. Prin urmare, există o faptă ilicită a pârâtului, constând în nerespectarea obligației legale de a înmatricula vehiculul pe numele său și a solicita eliberarea unui nou certificat de înmatriculare, în termenul legal de 30 de zile.
Însă, această faptă ilicită a pârâtului nu este cea cauzatoare de prejudicii pentru reclamant. Reclamantul a pretins suma de 1392 de lei ca și contravaloare a amenzilor de circulație plătite, despăgubirilor și cheltuielilor de executare, ca urmare a sancționării sale prin cele două procese-verbale de contravenție, . nr._/12.12.2011 și . nr._/19.12.2011.
De asemenea, nu există legătură de cauzalitate directă între neîndeplinirea obligației de înmatriculare a autovehiculului pe numele său, în termen de 30 de zile de la cumpărare și surprinderea vehiculului_ în datele de 25 și 26 iunie 2011 pe A2, km 144+100 m, fără rovinietă, ceea ce a condus la sancționarea contravențională a reclamantului, între cele două fapte interpunându-se o altă faptă, respectiv circulația pe A2, km 144+100 m, fără rovinietă.
Prin urmare, nu se poate reține răspunderea civilă delictuală a pârâtului în raport de nerespectarea art. 11 alin. (4) din OUG nr. 195/2002.
În ceea ce privește cea de-a doua faptă imputată, respectiv că a circulat fără rovinietă și a luat două amenzi, reclamantul nu a dovedit faptul că pârâtul este cel care a circulat cu vehiculul_, în datele de 25 și 26.06.2011 pe A2, km 144+100 m, aceasta fiind contravenția pentru care reclamantul a fost sancționat contravențional și care a generat prejudiciul afirmat de reclamant și cuantificat la suma de 1392 de lei.
Simpla împrejurare că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a înmatricula vehiculul_ pe numele său nu dovedește și faptul că la datele de 25 și 26.06.2011, când autoturismul a fost surprins circulând pe A2, km 144+100 m, fără rovinietă, acesta ar fi fost condus de către pârât, cele două aspecte fiind diferite și nu interdependente.
Altfel spus, din neîndeplinirea obligației de înmatriculare a autovehiculului pe numele pârâtului nu se poate prezuma și faptul că pârâtul a circulat în datele de 25 și 26 iunie 2011 cu vehiculul surprins fără rovinietă, iar potrivit unui principiu de drept, dubiul profită pârâtului (in dubio pro reo), iar nu reclamantului.
Nefiind îndeplinite toate condițiile răspunderii civile delictuale în persoana pârâtului, instanța va respinge și acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
Neîntemeiat va fi respins și capătul de cerere privind obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată, față de prevederile art. 453 alin. (1) NCPC și de soluția dată cererii reclamantului, reclamantul urmând a suporta cheltuielile de judecată avansate pentru formularea unei cereri netemeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, cererea introdusă de reclamantul P. F.-C., cu domiciliul în București, ., sector 6, CNP_ și domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, Sector 6, .. 10, .. 1, parter, la cab. Av. C. G., în contradictoriu cu pârâtul D. N., cu domiciliul in Urziceni, ., jud. Ialomița, CNP_.
Cu drept numai de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea și motivele de apel se depun, sub sancțiunea nulității, la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.05.2015.
Președinte, Grefier,
F. – C. M. V. – A. M.
Dactilo ELD.10.06.2015
Red. FCM./20.06.2015
4 ex.
Comunicat 2 ex..
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4828/2015.... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
