Pretenţii. Sentința nr. 5119/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5119/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 5119/2015
DOSAR nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILA NR. 5119
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 24.06.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: S. I. G.
GREFIER: U. M.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții, privind pe . REASIGURARE SA, în contradictoriu cu pârâtul M. A. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Instanța lasă cauza la a doua strigare în vederea prezentării părților, în conformitate cu art.104 pct.13 din HCSM nr.387/2005.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, la a doua strigare, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prezenta cauză are ca obiect pretenții, aflându-se la primul termen de judecată și faptul că la dosar s-a depus prin serviciul registratură, la data de 05.06.2015, de către P. de pe lângă Judecătoria sectorului 6 București, dosarul de urmărire penală nr. 7452/P/2012.
Instanța, verificând din oficiu competența conform art.131 alin.1 din Cod procedură civilă constată că este competentă general, material și teritorial conform art. 94 lit. j Cod de procedură civilă și art.107 Cod procedură civilă.
Conform art.238 Cod procedură civilă, estimează durata cercetării procesului în prezenta cauză la 6 luni, în raport de obiectul cauzei și susținerile în scris ale părților .
Asupra probelor, în temeiul art.255 și art.258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează, pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei apreciind că este pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat și nici probe de administrat, în temeiul art. 394 Cod procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.03.2015, reclamanta . Reasigurare SA, în contradictoriu cu pârâtul M. A. M., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 13.578,73 lei, cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea indemnizației plătite asiguratului său - Unicredit Leasing (proprietarul autoturismului cu numărul de înmatriculare_ ) prin polița de asigurare nr._ E, în urma accidentului rutier din data de 12.06.2012, obligarea pârâtului la plata dobânzii legale calculată de la data întocmirii acțiunii (20.03.2015) până la achitarea efectivă și integrală a debitului în conformitate cu O.G. nr. 13/2011, precum și la plata cheltuielilor de judecată generate de acest proces.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în data de 12.06.2012, conducând autovehiculul cu număr de înmatriculare B097881, pârâtul a avariat autoturismul marca Toyota cu numărul de înmatriculare_, proprietatea UNICREDIT LEASING, asigurat Casco la societatea G., în baza poliței de asigurare nr._ E.
A susținut că, în urma evenimentului rutier menționat s-a întocmit, de către organele de poliție, Anexa 2, prin care s-a constatat culpa exclusivă a pârâtului în producerea accidentului, prin faptul că a intrat în coliziune, neoprind la culoarea roșie a semaforului, precum și faptul că nu a făcut dovada existenței asigurării de răspundere civilă auto obligatorie.
A menționat că pârâtul și-a recunoscut vina în producerea accidentului și nu a făcut dovada poliței RCA.
Totodată, a învederat că în temeiul asigurării facultative CASCO încheiată de G. SA cu asiguratul casco Unicredit Leasing pentru acest autovehicul, reclamanta a achitat în numele societății comerciale păgubite o despăgubire în cuantum de 13.578,73 lei.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 2210 Noul Cod Civil, art. 1357-1371 Cod civil, OG nr. 13/2011.
Reclamanta a solicitat instanței încuviințarea, în principal, a probei cu înscrisuri, iar în subsidiar, a oricărei alte probe a cărei necesitate de administrare ar dezbateri.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar în copie, dosarul de daună_ 2033, (filele 3-37).
Cererea a fost legal timbrată, conform ordinului de plată aflat la fila 46 dosar.
Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare.
Urmare solicitării instanței, la data de 05.06.2015, prin compartimentul registratură, au fost înaintate la dosar relațiile comunicate de P. de pe lângă Judecătoria sector 6 București, respectiv dosarul penal nr.7452/P/2012.
În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Din cuprinsul înscrisurilor aflate în dosarul penal 7452/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București și ordonanței de clasare emise la data de 06.08.2014, instanța reține faptul că, la data de 12.06.2012, în jurul orei 16.15, pârâtul M. A. M. a condus autoturismul cu numărul B-_, pe . . . când a ajuns în apropiere de intersecția cu . intra în coliziune cu autoturismul aflat în fața sa, cu numărul de înmatriculare_, care se deplasa în aceeași direcție, stabilindu-se culpa exclusivă a acestuia în producerea accidentului. S-a constat faptul că autoturismul condus de pârât avea autorizația de circulație provizorie expirată, iar pârâtul nu deținea permis de conducere și se afla sub influența băuturilor alcoolice. Această situație de fapt rezultă și din recunoașterea pârâtului consemnată prin declarațiile date în fața organelor de cercetare penală.
De asemenea, instanța reține că pentru autoturismul condus, pârâtul nu deținea o asigurare obligatorie RCA valabilă(fila 29)
În urma accidentului, autoturismul cu nr. de înmatriculare_, aflat în proprietatea Unicredit Leasing a suferit următoarele avarii: bară spate, panou portbagaj, suport plăcuță număr de înmatriculare, astfel cum rezultă din procesul-verbal de cercetare la fața locului din data de 12.06.2012 (fila 19-dosar penal) coroborat cu autorizația de reparație . nr._ eliberată la data de 12.06.2012 de D.G.P.M.B .- Brigada Rutieră (fila 28) și procesul-verbal de constatare a daunelor (filele 17 dosar).
Totodată, instanța constată că proprietarul autoturismului cu nr. de înmatriculare_ ce a fost avariat prin accident, avea încheiată pentru acest autovehicul asigurarea facultativă tip casco cu societatea reclamantă . Reasigurare SA conform poliței de asigurare nr._-E (fila 33) și a formulat către reclamantă cererea de despăgubire pentru sumele rezultate din reparațiile autoturismului său avariat, fiind deschis în acest sens dosarul de daună.
Reparațiile autovehiculului cu nr. de înmatriculare_ au fost efectuate la ., iar contravaloarea acestora a fost de 14.456,43 lei, conform facturii și devizului de reparație (filele 19-23). Reclamanta a plătit către această societate suma de 13.578,73 lei, cu acest titlu, prin ordinul de plată emis la data de 12.10.2012, astfel cum reiese din extrasul de cont depus la dosar (fila 11).
Analizând cererea, instanța o apreciază ca fiind întemeiată, urmând a o admite, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 2.210 alin. 1 Cod civil, în limitele indemnizației plătite, asiguratorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 1357 alin. 1 Cod civil, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.
Instanța constată că sunt întrunite toate condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului M. A. M., respectiv: existenta unei fapte ilicite a pârâtului (nerespectarea normelor legale de circulație privind respectarea distanței regulamentare între autoturisme); existenta unui prejudiciu patrimonial (contravaloarea reparațiilor autoturismului avariat); raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu; vinovăția pârâtului (prin ordonanța reținându-se culpa exclusivă a pârâtului în producerea accidentului).
Pentru ca răspunderea civilă a celui care a cauzat prejudiciul să fie angajată nu este de ajuns să fi existat o faptă ilicită aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciul produs, ci este necesar ca această faptă să fie imputabilă autorului ei.
În dreptul civil, răspunderea civilă delictuală operează, în principiu, pentru cea mai ușoară culpă, iar obligația de reparare a prejudiciului este integrală, indiferent de gravitatea vinovăției.
Aplicând un criteriu obiectiv de apreciere a culpei, al omului normal, avizat, prudent, precum și elemente subiective, cum ar fi calitățile și pregătirea subiectului activ, împrejurările în care a fost săvârșită fapta, instanța reține că pârâtul avea posibilitatea de a păstra o distanță suficientă pentru a evita coliziunea, iar având în vedere că nu a invocat vreun caz exonerator de răspundere, instanța reține că a existat vinovăția acestuia în producerea accidentului, astfel că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 1357 cod civil și art. 2210 Cod civil, instanța va admite cererea și îl va obliga pe pârât la plata sumei de 13.578,73 lei către reclamantă, cu titlu de despăgubiri.
În ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale, instanța constată faptul că în materie răspunderii civile delictuale, pârâtul este de drept în întârziere, conform dispozițiilor art. 1523 alin. 2 lit. e Cod civil și operează principiul reparării integrale a prejudiciului, față de dispozițiile art. 1531 Cod civil, care stipulează că daunele-interese cuprind atât pierderea suferită cât și beneficiul de care a fost lipsit.
Totodată, potrivit art. 1535 Cod civil, în cazul obligațiilor care au ca obiect o sumă de bani, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății, în cuantumul convenit de către părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.
În consecință, având în vedere că reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata dobânzii legale calculate, conform dispozițiilor O.G. 13/2011, de la data introducerii acțiunii, până la data plății efective și constatând că data formulării cererii de chemare în judecată este 25.03.2015, instanța va admite cererea și pârâtul va fi obligat și la plata dobânzii legale către reclamantă, calculată de la data de 25.03.2015 și până la achitarea efectivă a debitului.
În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, fiind în culpă procesuală, pârâtul urmează a fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în cuantum de 783,94 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta . Reasigurare SA, cu sediul în București, Piața Charles de Gaulle nr.15, sector 1, înregistrată la Registrul Comerțului București sub nr. J40/_/19.09.2007, CUI_, în contradictoriu cu pârâtul M. A. M., domiciliat în București, ..15, ., sector 6.
Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 13.578,73 lei, cu titlu de despăgubiri și dobânda legală de la data introducerii cererii, 25.03.2015, până la data plății efective a debitului principal.
Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 783,94 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, azi 24.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.IS/Thred.MV
4 ex./ .2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 884/2015.... | Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 5021/2015.... → |
|---|








