Pretenţii. Sentința nr. 7802/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7802/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 12-10-2015 în dosarul nr. 7802/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 7802

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 12.10.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. C. D.

GREFIER: M. A.

Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată privind pe reclamanta A. F. SRL în contradictoriu cu intimata C. E. BANK ROMÂNIA SA, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pârâta, prin apărător, care depune împuternicire avocațială aflată la dosar, lipsind reclamanta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța constată că, deși i s-a pus în vedere reclamantei să achite o taxă judiciară de timbru în cuantum de 1831,33 lei, la dosar nu există dovada achitării acestei taxe. Prin urmare, invocă, din oficiu, excepția netimbrării cererii și acordă cuvântul pârâtei, prin apărător, pe excepție.

Pârâta, prin apărător, arată că, prin întâmpinare, a invocat această excepție, astfel că, față de prevederile art. 197 Cod procedură civilă raportat la prevederile art. 33 din OUG nr. 80/2013, solicită admiterea excepției și anularea cererii de chemare în judecată, ca netimbrată. Solicită și cheltuieli de judecată, care cuprind și apărările formulate în fața instanței inițial învestite și depune la dosar dovada achitării acestora.

Instanța rămâne în pronunțare pe excepția netimbrării cererii.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel C. la data de 16.04.2015, reclamanta A. F. SRL în contradictoriu cu intimata C. E. BANK ROMÂNIA SA, în temeiul art. 7231 alin. 3 VCPC, a formulat cerere de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin întârzierea punerii în executare a Sentinței civile nr. 807/28.02.2012, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr. 4751/ 118/2009, prin care instanța a admis în parte acțiunea reclamantei, sens în care a obligat pârâta C. E. BANK ROMÂNIA SA la plata sumei de 50.000 euro pierdere suferită; obligarea pârâtei la plata despăgubirilor constând în dobânzile legale penalizatoare aferente sumei de 50.000 euro, curse în perioada cât executarea a fost suspendată, respectiv 01.11._14, despăgubirile urmând a fi suportate din cauțiunea consemnată de pârâtă în vederea soluționării cererii de suspendare a executării Sentinței civile nr. 807/28.02.2012.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în fapt, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._, a solicitat obligarea pârâtei C. E. BANK ROMÂNIA SA la plata de daune reprezentând pierdere suferită, beneficiu nerealizat, dobânzi legale și daune morale.

Prin Sentința civilă nr. 807/28.02.2012, pronunțată de Tribunalul C., instanța a admis în parte acțiunea sa, sens în care a obligat pârâta la plata sumei de 50.000 euro, pierdere suferită și a dobânzilor legale aferente acestei sume și a respins, ca neîntemeiate, celelalte pretenții. Hotărârea era executorie potrivit art. 7208 VCPC.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel ambele părți, pârâta solicitând și suspendarea executării Sentinței civile nr. 807/2012 până la soluționarea apelului.

Cererea de suspendare a executării formulată de pârâta C. E. BANK ROMÂNIA SĂ a fost admisă prin încheierea din 01.11.2012, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, sens în care instanța de apel a dispus suspendarea executării Sentinței civile nr. 807/2012 până la soluționarea apelului.

Apelul a fost soluționat la data de 19.06.2014, prin Decizia civilă nr. 312/ 19.06.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr. 4751/118/ 2009, prin care instanța a respins ambele apeluri.

Cauza a fost soluționată irevocabil prin Decizia civilă nr.796/12.03.2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._, prin care a respins recursul reclamantei și a admis recursul declarat de pârâta C. E. BANK ROMÂNIA SA împotriva Deciziei civile nr. 312/2014 a Curții de Apel C., pe care a modificat-o în parte, în sensul că a admis apelul pârâtei C. E. BANK ROMÂNIA SA declarat împotriva sentinței nr. 807 din 28 februarie 2012 a Tribunalului C. Secția Civilă, schimbă în parte sentința, în sensul că înlătură dispoziția privind obligarea pârâtei C. E. BANK ROMÂNIA SA la plata dobânzii legale, calculată asupra debitului de 50.000 euro.

Având în vedere perioada în care executarea titlului executoriu constând în Sentința civilă nr. 807/28.02.2012 a Tribunalului C. a fost suspendată în apel, la cererea pârâtei C. E. BANK ROMÂNIA SA, perioadă în care reclamanta a fost în imposibilitatea de a se folosi de suma de bani la plata căreia a fost obligată pârâta, reclamanta consideră că este îndreptățită la despăgubiri la nivelul dobânzii legale penalizatoare (determinate conform art. 3 alin.21 din OG 13/2011) aferente sumei de 50.000 euro curse în perioada 01.11._14.

Conform art. 7231 alin. 3 VCPC despăgubirile cuvenite ca urmare a întârzierii punerii în executare a unui titlu executoriu se deduc din cauțiunea consemnată de partea interesată în vederea soluționării cererii de suspendare a executării.

Pentru aceste considerente, reclamanta a solicitat admiterea cererii și obligarea pârâtei la plata despăgubirilor constând în dobânzile legale penalizatoare aferente sumei de 50.000 euro, curse în perioada cât executarea a fost suspendată, respectiv 01.11._14, despăgubirile urmând a fi suportate din cauțiunea consemnată de pârâtă în vederea soluționării cererii de suspendare a executării Sentinței civile nr. 807/2012.

În drept, reclamanta a invocat dispoz. art.7231 alin.3 VCPC.

În temeiul art. 242 alin.2 VCPC, reclamanta a solicitat judecarea prezentei cauze în lipsa părților.

La data de 02.06.2015 pârâta a depus, prin serviciul registratură, întâmpinare, prin care, în raport de excepțiile de procedura și de apărările de fond prezentate, a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care: în principal: - să admită excepția necompetenței materiale și teritoriale a instanței investite cu soluționarea cererii și, pe cale de consecință, să decline cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Sectorului 6 București, în conformitate cu dispozițiile art. 132 alin. (2) coroborat cu art. 94 alin. (2) C.proc.civ.; - să admită excepția netimbrării cererii de chemare în judecată și, pe cale de consecință, să anuleze acțiunea, ca netimbrată, în conformitate cu dispozițiile art. 197 C.proc.civ.; - să admită excepția nulității cererii în despăgubiri și, pe cale de consecință, să anuleze acțiunea pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute sub sancțiunea nulității, în conformitate cu dispozițiile art. 196 C.proc.civ.; - să admită excepția tardivității formulării cererii în despăgubiri și, pe cale de consecința să decadă reclamanta din dreptul de a se îndestula din suma consemnată de Bancă cu titlu de cauțiune, în conformitate cu dispozițiile art. 1063 alin. (2) C.proc.civ.

În subsidiar, pârâta a solicitat respingerea cererii în despăgubiri, ca nefondată, pentru neîndeplinirea condițiilor în vederea atragerii răspunderii delictuale a Băncii în scopul îndestulării A. F. din suma consemnată de pârâtă în dosarul nr._, în vederea suspendării punerii în executare a titlului executoriu.

În temeiul art. 453 C.proc.civ., pârâta a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Cu privire la excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, pârâta a arătat că, ținând seama de natura juridică a cererii în despăgubiri, prin care se urmărește valorificarea de către reclamantă a unui drept patrimonial, în conformitate cu dispozițiile art. 197 C.proc.civ., coroborat cu art. 1 din O.G. nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru reclamanta avea obligația ca, anterior sesizării instanței de judecată cu prezenta acțiune, să achite o taxă de timbru calculată la valoarea pretențiilor deduse judecății.

Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 197, teza a-II-a, coroborat cu prevederile art. 33 din O.G. nr. 80/2013, pârâta a solicitat anularea cererii de chemare în judecată, ca netimbrată.

În drept, pârâta a invocat dispoz. art. 196, art. 197, art. 432, art. 1063 C.proc.civ., art. 1349 și urm. Cod civil.

Prin decizia civilă nr. 318/03.06.2015, pronunțată în dosarul nr._, Curtea de Apel C. a admis excepția necompetenței materiale și excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 13.07.2015, sub nr._ .

Prin rezoluția din data de 12.08.2015 i s-a pus în vedere reclamantei să depună dovada în original a achitării unei taxe de timbru în cuantum de 1831,33 lei, potrivit art. 3 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 80/2013, sub sancțiunea anulării cererii, ca netimbrată.

La termenul de judecată de la data de 12.10.2015, instanța a invocat excepția netimbrării cererii.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției netimbrării cererii, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 197 C.p.c., „În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii”.

În cauză, prin rezoluția din data de 12.08.2015 (fila 4), s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația ca până la termenul fixat să achite o taxă judiciară de timbru în cuantum de 1831,33 lei, potrivit art. 3 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 80/2013, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată.

Deși legal citată cu această mențiune, reclamanta nu a făcut dovada achitării taxei de timbru pusă în vedere de către instanță.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 197 C.p.c., instanța va admite excepția netimbrării contestației la executare și va anula cererea, ca netimbrată.

Potrivit art. 451 alin. (2) C.p.c., „instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său”.

În cauză, față de complexitatea dosarului și numărul termenelor de judecată, instanța constată că un onorariu avocațial în cuantum de 9.361 lei precum cel solicitat de către pârâtă (factură – fila 21) apare ca disproporționat, având în vedere complexitatea cauzei și numărul termenelor de judecată (două), urmând a dispune reducerea onorariului de avocat de la suma de 9.361 lei, la suma de 2.000 lei.

În temeiul art. 453 alin. (1) C.p.c., instanța va obliga reclamanta la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 lei, reprezentând onorariu de avocat, redus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite excepția netimbrării cererii.

Anulează cererea formulată de reclamanta A. F. SRL, cu sediul ales în C., .-84, județul C. la Ovanesian și T. S.C.A., în contradictoriu cu pârâta C. E. BANK ROMÂNIA S.A., cu sediul ales la S.C.P. D. & Asociații, în București, .. 55, vila nr. 6, sector 1, ca netimbrată.

Obligă reclamanta la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 lei, reprezentând onorariu de avocat, redus.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, apel care depune la Judecătoria Sectorului 6 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.10.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

RED.DD/Thred.A.M.

4 ex/26.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 7802/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI