Pretenţii. Sentința nr. 8125/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8125/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 20-10-2015 în dosarul nr. 8125/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8125
Ședința publică de la 20.10.2015
Instanța constituită din:
Președinte: C. D. G.
Grefier: B. I. C.
Pentru azi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă privind pe reclamantul V. A., în contradictoriu cu pârâtele N. P. și S. D. G., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 13.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta și când instanța, pentru a da posibilitatea părților, de a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 20.10.2015, când a pronunțat următoarea sentință civilă:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 03.06.2015, reclamantul V. A. în contradictoriu cu pârâtele N. P. și S. D. – G., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei N. P. la restituirea sumei de 50.000.00 lei, sumă care a fost virată în contul acesteia la data de 02.08.2013, obligarea pârâtei S. D. – G. la restituirea sumei de 186.657,25 lei, sumă din care a achiziționat un teren și a edificat o construcție, exclusiv din banii proveniți din vânzarea apartamentului reclamantului și al tatălui său, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat în luna decembrie 2010, a cunoscut-o pe pârâta S. D. - G., la Spitalul Clinic de Urgenta Universitar, la Secția Neurologie unde era internata mama sa, lucrând ca infirmiera.
Mergând la vizita în fiecare zi la mama sa, pârâta S. a început să îl întrebe unde locuiește cu cine locuiește, daca este căsătorit, i-a spus ca locuiește cu părinții, într-un apartament cu 3 camere în . are probleme medicale si cu tatăl său care este paralizat locomotor si ca nu este căsătorit.
Atunci, pârâta s-a oferit sa îl ajute la domiciliu cu îngrijirea tatălui său, lucru cu care a fost de acord, plătindu-i serviciile. După ce a primit de câteva ori bani i-a spus ca ar fi bine să intre într-o relație de concubinaj, lucru pe care l-a acceptat, mai ales ca i se plângea ca are o relație dar că acel bărbat o bate frecvent.
La data de 13 decembrie 2010, mama sa a decedat, pârâta rămânând în locuința cu reclamantul, si cu tatăl său, dar pentru ca era o fire nestatornica mai pleca, după care revenea, astfel ca la parastasul de un an al mamei sale respectiv în decembrie 2011, iarăși a plecat înainte de Anul Nou, dar în primăvara lui 2012, a revenit, spunându-i ca dacă vrea sa rămână definitiv și să vândă apartamentul și să cumpere un teren pe care să construiască o casa, deci sa se mute la curte.
Reclamantul fiind de buna - credința, a vorbit cu tatăl său care si el a fost de acord, a deschis succesiunea de pe urma mamei sale, obținând certificatul de moștenitor nr.15 din data de 25 martie 2013, în care ca moștenitori figura tatăl său cu 1/4 din masa succesorala si acesta cu 3/4 din masa succesorala.
La data de 10 iunie 2013, V. I. i-a dat procura autentificata sub nr 2008, prin care îl împuternicea sa vândă si partea lui .
Pentru ca pârâta S. găsise deja cumpărătorul apartamentului, tot în data de 10 iunie 2013, a încheiat o promisiune bilaterala de vânzare cumpărare cu C. L. O., prin care a stabilit prețul de vânzare - cumpărare al apartamentului la suma de 53.500 Euro, echivalentul a 236.657,25 lei, data la care am primit cu titlu de avans suma de 2700 euro, diferența de 50.800 euro urmând sa fie achitata la data încheierii Contractului de vânzare - cumpărare.
La data de 23 iulie 2013-prin încheierea de autentificare nr 2608 a semnat Contractul final, banca urmând să-i vireze în contul său suma de 50.800 euro, întrucât, apartamentul a fost cumpărat prin Programul Guvernamental Prima Casa, astfel ca potrivit contractului, în termen de 5 zile i-a fost virata suma.
În aceste condiții, parata S. D. - G., concubina sa, i-a spus ca se pricepe mai bine să găsească un teren pentru casa si apoi să se ocupe de cumpărarea materialelor pentru construire, angajarea unei echipe de constructori, și că ar fi bine sa îi încredințeze cardul, sau să transfere o sumă din bani pe cardul surorii ei vitrege N. P., pentru a se ocupa împreuna de achiziționarea unui teren si cele necesare . Astfel ca având deplina încredere în ea, în data de 02august 2013, reclamantul i-a transferat suma de 50.000,00 lei.
Prin încheierea de autentificare nr 1321 din 08 august 2013 la BNP F. D., pârâta S. a încheiat contractul de vânzare - cumpărare a unui teren, numai pe numele ei, teren în suprafața de 564 mp si cota-indiviza de 74,40 mp din drumul de acces, situat în comuna Domnești, ., teren ce face parte din Tarlaua 61, .>
Deși a avut discuții pe acest aspect, pentru ca terenul trebuia sa figureze pe numele amândurora, a înțeles să meargă mai departe cu construirea casei, astfel ca în toamna anului 2013, pârâta i-a spus ca s-au terminat banii de pe apartament, si ca pentru acoperiș, sa facă împrumut la CAR, lucru pe care l-a făcut, scoțând suma de 27.500,00 lei.
Pentru faptul ca pârâta S. D. - G. încă de la începutul relației de concubinaj a abuzat de buna credința si de naivitatea sa, plănuind o strategie bine pusa la punct în asociere cu sora ei N. P., astfel încât sa intre în posesia tuturor bunurilor, bunuri dobândite exclusiv din banii proveniți din vânzarea apartamentului, a salariului si pensia tatălui său, reclamantul a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1341 alin 1, 1635 Cod Civil.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar în copie cartea de identitate, certificat de încadrare în grad de handicap nr.2822/03.09.2010, contract pentru plata în rate nr._, contract de vânzare cumpărare nr._/1991, certificat de moștenitor legal nr.15/25.03.2013, procură autentificată sub nr.2008/10.06.2013, promisiune bilaterală de vânzare – cumpărare autentificată sub nr.2007/10.06.2013, contract de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.2608/23.07.2013, declarație autentificată sub nr.3016/04.09.2013, contract de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.1321/08.08.2013, grafic de rambursare, cupoane pensie, extras de cont.
La data de 03.06.2015, prin serviciul registratură, reclamantul a depus la dosar cerere de înființarea unui sechestru asiguratoriu asupra bunurilor imobile ale pârâtei S. D. - G., până la concurenta sumei de 236.657,25 lei.
Bunurile imobile, teren si construcție se afla în ., ., județul Ilfov .
1. Teren intravilan dobândit de parata S. D. - G., prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr 1321 din data de 08 august 2013 la BNP F. D., ., în suprafața de 564 mp, ./3, cu următoarele dimensiuni si vecinătăți; La N-E L. A. pe o latura de 51,90 ml, la S-E - lot nr 2, identificat cu NC 2681/2, pe o latura de 16,84 mi, la S-V - lot 6, identificat cu NC 2681/6 - drum acces pe o latura de 15,08 ml, la V - DS 160 pe o latura de 40,48 ml.
Din lot face parte si cota- indiviza de 20% [74,40 mp], din drumul de acces lot 6, identificat cu nr cadastral 2681/6, înscris în Cartea Funciara nr_ a localității Domnești [ nr CF vechi_] compus din terenul intravilan în suprafața de 372 mp situat în Comuna Domnești ., ./3 drum aflat pe latura de SV a lotului vândut.
Construcție - edificata pe terenul de mai sus, suprafața construita aproximativ 97 mp, construita din BCA, nefinisata pe interior si exterior, acoperita cu tabla si este formata din parter si mansarda .
Parterul, este compus din living, o bucătărie, o baie, o camera pentru centrala, un dormitor si un hol la intrare .
Mansarda, este compusa din 3 dormitoare, o baie si un dresing, la mansarda se ajunge pe o scara.
Atât terenul cat si construcția edificata, au fost cumpărate, respectiv construita, exclusiv din banii proveniți din vânzarea apartamentului părinților săi V. I. si V. V., decedata la data de 13 decembrie 2010, apartament situat în București, . nr 17, ., etaj 7, apartament 4, sector 6; contract de vânzare - cumpărare nr 2608/_ .
Creanța este constatata prin Extras de cont atât în Euro cât si în Lei, din data de 30.07.2013, creanța pentru care a intentat acțiune în justiție.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 951, 952, 953 Cod proc Civ .
La data de 02.07.2015, prin serviciul registratură, pârâtele au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, pârâtele au arătat că reclamantul avea părinții bolnavi, îngrijirea acestora necesitând costuri importante.
Pârâta S. a arătat ca l-a cunoscutpe reclamant cu care s-a împrietenit si pe care l-a ajutat cu îngrijirea părinților. Au devenit prieteni apropiați încât și-au câștigat încrederea reciproc.
Pentru a avea nevoie de bani pentru rambursarea unor datorii cât si pentru îngrijirea părinților, atât pârâta cât și sora sa N. P. l-au împrumutat cu diferite sume de bani sau a acceptat să îi îngrijesc pe părinții acestuia urmând ca reclamantul să o plătească când avea să facă rost de bani.
Reclamantul avea de rambursat un credit bancar și urmare a decesului mamei sale, pentru ca banca să nu afle că urma să moștenească o cotă și să scoată casa la executare silită a preferat să o vândă. Din banii încasați reclamantul i-a restituit pârâtei N. P. suma împrumutată si pe care a apreciat ca fiind 50.000 lei, iar restul banilor i-a cheltuit cum a crezut de cuviință, achitând datorii, achiziționând bunuri, susținând cheltuielile zilnice, cât și pentru tatăl său ce necesita cheltuieli de întreținere de circa 2000 lei/lună.
Prețul de 50.000 lei al terenului cumpărat a fost achitat de către pârâta din surse proprii, aceasta neprimind de la reclamant nici un ban în acest scop.
Mai mult, pârâta a arătat că a edificat o construcție fără autorizație, modesta, din bani proprii înțelegerea sa cu reclamantul fiind în sensul ca acesta trebuia să susțină toate cheltuielile zilnice, având grija de el si tatăl acestuia sau să își poată folosi banii personali cum crede de cuviința.
În aceste condiții pârâta S. D. G. a investit constant si câte puțin în casă nici acum terminata iar reclamantul si-a folosit o parte din bani pentru a achita datorii personale, pentru a susține traiul de zi cu zi.
În concluzie, N. P. a primit suma de bani solicitata fi restituita cu titlu de rambursare împrumut iar S. D. G. nu a primit bani de la reclamant acesta susținând însă cheltuielile unui menaj comun în condițiile în care pârâta S. îngrijea de tatăl reclamantului si de reclamant.
În aceste condiții pârâtele consideră ca nu datorează reclamantului suma solicitata, pentru ca acesta pe de-o parte a restituit împrumuturi acordate de N. P. si pe de alta parte nu i-a dat pârâtei S. suma revendicata de acesta.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile 205 si următoarele Cod procedură civilă.
La data de 14.07.2015, reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare.
Prin serviciul registratură, la data de 29.09.2015, s-au depus la dosar relațiile solicitate de la Spitalul Universitar de Urgență București.
La termenul de judecată din data de 13.10.2015, reclamantul a depus la dosar acord de mediere, contract de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.1937/13.10.2015, declarație autentificată sub nr.1936/13.10.2015.
La data de 19.10.2015, pârâtele au depus la dosar note scrise.
Instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri, respectiv cele deja amintite.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma cererilor și a apărărilor formulate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale în materie, instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 12 octombrie 2015, s-a încheiat între părți acordul de mediere în baza contractului de mediere nr. 81/2015, la Biroul de mediatori asociați P. & Asociații, fila 211. Părțile au semnat și un contract de vânzare, autentificat sub nr. 1937 din data de 13 octombrie 2015, de Biroul notarial Omnia, filele 212-214. Ulterior prin declarația autentificată sub nr. 1936 din data de 13 octombrie 2015, de Biroul notarial Omnia, fila 215, reclamantul renunța total și necondiționat la dreptul pretins în judecată.
În drept, potrivit art. 408 din Codul de procedură civilă, reclamantul poate, în tot cursul procesului, să renunțe la însuși dreptul pretins, dacă poate dispune de acesta, fără a fi necesar acordul pârâtului. În caz de renunțare la dreptul pretins, instanța pronunță o hotărâre prin care va respinge cererea în fond, dispunând și asupra cheltuielilor de judecată. Renunțarea se poate face atât verbal în ședință, consemnându-se în încheiere, cât și prin înscris autentic.
Instanța constată că au fost îndeplinite condițiile de fond în renunțarea reclamantului la însuși dreptul pretins.
În concluzie, instanța urmează să respingă cererea ca neîntemeiată deoarece reclamantul a renunțat la însuși dreptul pretins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamantul V. A., CNP_6, domiciliat în mun. București, . nr.17, ., etaj 7, apartament 44, sector 6, și cu reședința în ., județul Ilfov în contradictoriu cu pârâtele N. P., CNP_, domiciliată în București, ., ., apartament 3, sector 6 și S. D. – G., CNP_, domiciliată în București, . nr.13, ., etaj 3, apartament 43, sector 2, ca neîntemeiată.
Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la această instanță.
Pronunțată în ședință publică azi, 20 octombrie 2015.
Președinte,Grefier,
Redactor – C.D.G.
Tehnoredactor – B.I.C.
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 8088/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 8201/2015. Judecătoria... → |
|---|








