Stabilire a valorii lucrului. 574 C.p.c.. Sentința nr. 3958/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3958/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 3958/2015
DOSAR nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3958
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 26.05.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: I. D. M.
GREFIER: E. C. P.
Pe rol pronunțarea în cauza civilă având ca obiect stabilirea valorii lucrului (art. 574 Cod procedură civilă), privind pe reclamantele N. V. și N. M., în contradictoriu cu pârâții C. G. al Municipiului București și M. București prin Primar G..
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 19.05.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință și când având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 26.05.2015.
După deliberare,
INSTANȚA
Apreciind asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de 11.12.2014, sub numărul_, reclamantele N. V. și N. M., în contradictoriu cu pârâtul C. G. al Municipiului București, au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata despăgubirilor evaluate provizoriu la suma de 370.000 lei, reprezentând echivalentul valorii terenului în suprafață de 280 mp situat în București,., Sector 2.
În motivarea cererii reclamantele au arătat că prin titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 977/23.10.2003 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în Dosar nr. 1672/2003, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 939/19.04.2006 a Curții de Apel București - Secția a IV-a Civilă pronunțată în Dosar nr._/2/2005, pârâtul a fost obligat să restituie în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 280 mp situat în București, ., Sector 2. Reclamantele au preciza, de asemenea, că numita C. M., coproprietara imobilului care figurează în titlul executoriu, a decedat la data de 28.03.2008, succesiunea fiind dezbătută prin sentința civilă nr. 7452/30.05.2011 pronunțată de Judecătoria Sector 2 București, în Dosar nr._/300/2008, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1021A/2011 a Tribunalului București și în baza căreia cota de ½ din terenul menționat a fost atribuită reclamantei N. V. (sora defunctei). La rândul său, aceasta a arătat că și-a vândut drepturile succesorale litigioase reclamantei N. M. (nora sa) conform contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale litigioase autentificat sub nr. 3141/23.11.2011 de BNP NEMESIS.
Reclamantele au învederat instanței faptul că, din cursul anului 2006, când hotărârea de retrocedare a rămas irevocabilă, a fost deschis rol fiscal cu privire la imobilul menționat, dată de la care s-au plătit impozitele aferente acestuia. În plus, reclamantele au arătat că prin cererea înregistrată sub nr._ din data de 04.09.2006 s-a solicitat pârâtului, în temeiul sentinței civile nr. 977/2003, rămasă irevocabilă, retrocedarea suprafeței de teren ce face obiectul cauzei pe vechiul amplasament, respectiv punerea efectivă în posesie, cerere nesoluționată favorabil întrucât prin Nota de reconstituire nr.3174/19.04.2013 întocmită de PMB-Serviciul cadastru a rezultat că imobilul din ., sector 2 este afectat de trotuare pietonale și carosabil auto aferente . teren liber de construcții aferent .. În acest sens, reclamantele au arătat că, în temeiul acestor hotărâri judecătorești, s-a solicitat intabularea dreptului de proprietate asupra acestei suprafețe de teren, solicitare care a fost respinsă de OCPI - Sector 2 prin încheierea nr. 8.05.2012 și încheierea nr._/03.07.2012 împotriva căreia s-a făcut cerere de reexaminare, datorită faptului că lipseau elementele de identificare ale imobilului ce făcea obiectul sentinței civile de succesiune, acesta suprapunându-se cu cel din . .> Față de faptul că pârâtul nu și-a executat obligațiile stabilite în titlul executoriu, reclamantele au solicitat executarea silită a sentinței civile nr. 977/23.10.2003 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr. 1672/2003, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 939/19.04.2006 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă, executare silită încuviințată în dosarul nr. 376/2014 înregistrat pe rolul B. B. și B., prin încheierea din data de 06.11.2014. încetarea acestei executări silite a fost dispusă prin încheierea din data de 25.11.2014 pronunțată B. B. și B., în același dosar execuțional. S-a dispus încetarea executării silite în temeiul art. 890 C.pr.civ. întrucât executarea silită a devenit imposibilă neputându-se pune în posesie terenul, constatându-se prin procesul-verbal întocmit în condițiile art. 889 C.pr.civ, că predarea silită a terenului a devenit imposibilă datorită faptului că terenul proprietatea reclamantelor se suprapune cu . magazie și cu .. Prin urmare, reclamantele au apreciat că devin incidente în cauză disp. art. 891 Cod pr.civ. impunându-se acordarea de despăgubiri pentru această suprafață de teren imposibil de executat, fiind puse în situația de a plăti impozit pentru un teren pe care nu-l pot folosi și care nu se poate intabula, drepturile conferite prin titlul executoriu au devenind iluzorii.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 891 Cod proc.civ.
În susținerea cererii, reclamantele au solicitat încuviințarea probei cu expertiza evaluatorie care să stabilească valoarea de circulație a terenului intravilan în suprafață de 280 mp și proba cu înscrisuri, respectiv: Sentința civilă nr. 977/23.10.2003 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în Dosar nr. 1672/2003, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 939/19.04.2006 a Curții de Apel București - Secția a IV-a Civilă pronunțată în Dosar nr._/2/2005, Sentința civilă nr. 7452/30.05.2011 a Judecătoriei Sector 2 pronunțată în Dosar nr._/300/2008 rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1021A/2011 a Tribunalului București, Contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale litigioase autentificat sub nr. 3141/23.11.2011 de BNP NEMESIS, Cererea înregistrată sub nr._/04.09.2006, Nota de reconstituire nr.3174/19.04.2013 întocmită de PMB-Serviciul Cadastru, Certificat fiscal DITL Sector 2, încheierea nr._/18.05.2012 a OCPI, încheierea nr._/03.07.2012 a OCPI, Procesul-verbal din 25.11.2014 încheiat de B. B. și B. în Dosar executare nr. 376/2014, încheierea din data de 25.11.2014 dată în Dosar nr. 376/2014, B. B. și B..
Prin precizările aduse cererii de chemare în judecată de către reclamante, înregistrate pe rolul instanței la data de 07.01.2015, acestea s-au conformat dispozițiilor instanței, stabilite prin rezoluția din data de 16.12.2014. Totodată, reclamantele au învederat instanței faptul că, în ceea ce privește valoarea impozabilă a imobilului, se aplică, de regulă, dispozițiile art. 104 C.pr.civ. în cazul cererilor în materie imobiliară, însă au arătat că prezenta cauză nu are ca obiect un drept de proprietate sau alte drepturi reale asupra unui imobil a căror valoare să se determine în funcție de valoarea impozabilă, stabilită potrivit legislației fiscale. De asemenea, au arătat că dispozițiile art. 104 alin.2 C.pr.civ. fac trimitere la dispozițiile art. 98 Cod proc.civ. unde legiuitorul consacră în mod legal o . reguli în determinarea competenței de judecată în linie verticală, reguli care reclamantele au apreciat că nu sunt aplicabile în prezenta cauză întrucât dispozițiile art. 891 C.pr.civ. indică că și instanță competentă - instanța de executare, determinată conform disp. art. 713 C.pr.civ, rap. la 650 alin.1 Cod proc.civ. În consecință, reclamantele au arătat că, deși în cauză au apreciat că nu se impune indicarea valorii impozabile stabilită potrivit legislației fiscale, au făcut totuși demersuri la Direcției Venituri Buget Local Sector 2, în răspunsul primit precizându-se doar sumarul de plată la data de 05.01.2015 pentru cota de 50% a coproprietarei N. M., respectiv impozitul datorat pe anul 2015 în cuantum de 85 lei. Având în vedere criteriile de calcul a impozitului pe teren, prevăzute de art. 258 din Codul fiscal, reclamantele au arătat că valoarea impozabilă a terenului în suprafață de 0 ,028 ha (280 mp) din . este de 6.071 lei.
De asemenea, reclamantele au învederat instanței faptul că imobilul care face obiectul cauzei nu a fost înscris în Cartea Funciară întrucât lipsesc elementele de identificare a imobilului, acesta suprapunându-se cu . imobilul din ., așa cum rezultă din dovada respingerii cererii de intabulare a dreptului de proprietate asupra ternului din ., Sector 2 de către OCPI - Sector 2 prin încheierea nr._/18.05.2012 și încheierea nr._/03.07.2012 dată în reexaminare.
În susținerea precizărilor aduse cererii, reclamantele au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv: contractul de asistență juridică nr._/04.11.2014 și documentul informativ emis de Direcției Venituri Buget Local Sector 2 la data de 05.01.2015.
Prin întâmpinarea înregistrată pe rolul instanței la data de 06.03.2015, pârâtul C. G. al Municipiului București, a solicitat respingerea cererii formulate de reclamante ca neîntemeiată.
Prin întâmpinare, în raport de situația de fapt și de drept, pârâtul a înțeles să invoce excepția necompetentei materiale a Judecătoriei Sector 6 București, raportat la dispozițiile art.94 lit. j NCPC, față de valoarea obiectului cererii care este de 370.000 lei, solicitând declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a CGMB în conformitate cu art.80 din Legea nr.215/2001.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a CGMB, pârâtul a apreciat că, în temeiul Legii nr.215/2001, este de arătat că în cadrul unei acțiuni în justiție, între persoana pârâtului și persoana obligată, trebuie să existe o identitate perfectă. Astfel, pârâtul a considerat că, întrucât reclamanta din acest litigiu a chemat în judecată și CGMB, acesta nu poate fi purtător de drepturi și obligații în raportul civil dedus judecății, astfel că excepția de ordine publică a lipsei calității procesuale pasive a CGMB este mai mult decât întemeiată, instanța fiind obligată, conform Codului de procedura civilă să analizeze cu prioritate excepția de ordine publică invocată, care face inutilă analiza criticilor vizând fondul litigiului.
Cu privire la fondul cauzei, pârâtul a apreciat că în prezenta cauză competenta instanței de fond este limitată la prima etapă a procedurii administrative și anume la a stabili dacă reclamantele își pot proba pretențiile și pot beneficia de anumite drepturi, fără însa a le cuantifica și a stabili o obligație de plată. A mai considerat că competența de a stabili întinderea dreptului aparține Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar în cazul în care persoana îndreptățită este nemulțumită se poate adresa contencios administrativ. Procedând la cuantificarea dreptului și la stabilirea unei obligații de plată, instanța de fond s-ar substitui practic în atribuțiile instanței de contencios administrativ încălcând astfel competentele funcționale.
În același sens a arătat că în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 coroborata cu prevederile Titlului VII din 241/2005 M. București nu are obligația legală de a stabili o anumită sumă ca măsură reparatorie, ci doar de a propune acordarea despăgubirilor în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor legii, revenind instituției competente, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, conform art. 16 alin. 2 Titlul VII din Legea nr. 241/2005, iar dacă va fi nemulțumită de suma acordată, partea poate să conteste în condițiile Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, decizia comisiei. Față de faptul că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă contestația formulată ca urmare a înregistrării unei notificări întemeiate pe Legea nr. 10/2001, pârâtul a apreciat, în temeiul dispozițiilor OUG nr. 81/28.06.2007 și OUG nr. 81/2007, că nu poate fi obligat de instanță să facă altceva decât ar fi putut face conform dispozițiilor acestei legi. În ceea ce privește Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, pârâtul a apreciat că, în cazul în care va constata că aceasta Comisie a întârziat în stabilirea despăgubirilor concrete care li se cuvin, reclamantele o pot chema pe aceasta în judecată. În acest sens, a apreciat că se înscriu și soluțiile din practica națională și europeană, precum și dispozițiile art. 1 alin. 1 și 2, art. 4, art. 16 și art. 50lit b și art. 33 alin. 4 din Legea nr. 165/2013.
Față de cele învederate în întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamante ca fiind îndreptată împotriva unu persoane fără calitate procesuală pasivă.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 C. proc.civ.
În susținerea întâmpinării, pârâtul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Prin răspunsul la întâmpinare înregistrat pe rolul instanței la data de 18.03.2015, reclamantele au solicitat, în primul rând, respingerea excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6 București. În acest sens au arătat că, față de obiectul acțiunii, în cauză nu sunt incidente disp. art. 94 lit.j Cod proc.civ., respectiv dispozițiile referitoare la valoarea obiectului cererii, invocate prin întâmpinare, acțiunea reclamantelor neavând ca obiect un drept de proprietate sau alte drepturi reale asupra unui imobil a căror valoarea să atragă competența materială a instanței de judecată conform criteriilor menționate în art. 98 Cod proc. civ, neaplicabile în cauză. Urmează se constata că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 891 C.pr.civ. indică ca și instanță competentă - instanța de executare, iar instanța de executare se determinată conform disp. art. 713 C.pr.civ. rap. la 650 alin.1 Cod proc. civ.
De asemenea, reclamantele au solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă, în temeiul dispozițiilor art. 56 alin. 2 din NCCP. În plus, au arătat că titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 977/23.10.2003 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr.1672/2003 stabilește în sarcina pârâtului obligația de predare a terenului în litigiu și, în consecință, față de acesta s-a început executarea silită directă în temeiul disp. art. 887 și urm. C.pr.civ., urmând a se solicita plata contravalorii bunului.
Cu privire la fondul cauzei reclamantele au arătat că, prin cererea de chemare în judecată inițială au solicitat obligarea pârâtului la despăgubiri, reprezentând echivalentul valorii terenului în suprafață de 280 mp situat în București, ., Sector 2, temeiul acțiunii constituindu-l dispozițiile art. 891 C.pr.civ. Aceste despăgubiri nu au fost solicitate în temeiul legilor speciale de reparație, ci în temeiul unui titlul executoriu, reprezentat de sentința civilă nr. 977/23.10.2003, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr. 1672/2003, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 939/19.04.2006 pronunțată de Curtea de Apel București- Secția a IV-a Civilă, titlu executoriu a cărui executare silită a devenit imposibilă, neputându-se pune în posesie terenul, constatându-se prin procesul-verbal întocmit în condițiile art. 889 Cod pr.civ, că predarea silită a terenului a devenit imposibilă datorită faptului că terenul proprietatea creditoarelor se suprapune cu . magazie și cu ..
În același sens, reclamantele au apreciat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile legii 10/2001. Legii 247/2005, legii nr. 165/2013 și nici dispozițiile deciziei ÎCCJ nr. XX/19.03.2007, Secțiile Unite, față de faptul că instanța a fost învestită cu o cerere de acordare de despăgubiri ca echivalent al valorii acestui bun, având în vedere că reclamantele au deja un titlu executoriu, rămas irevocabil din anul 2006, care obligă pârâtul la restituirea terenului. Au apreciat că a accepta punctul de vedere al pârâtului ar însemna că instanța să rejudece acțiunea în restituirea terenului, cu încălcarea autorității de lucru judecat.
Față de cele învederate, reclamantele au apreciat că în cauză devin incidente disp. art. 891 alin.1 C.pr.civ. impunându-se acordarea de despăgubiri pentru suprafață de teren imposibil de executat, despăgubiri al cărui cuantum nu l-au solicitat în temeiul legilor speciale de reparații, ci urmează a fi stabilit după efectuarea unei expertize judiciare de specialitate în condițiile dreptului comun.
În drept, răspunsul la întâmpinare a fost întemeiat pe dispozițiile art. 201 alin.2 C.pr.civ.
Prin cererea modificatoare înregistrată pe rolul instanței la data de 18.03.2015, reclamantele au înțeles să modifice, în temeiul art. 204 alin. 1 Cod proc.civ, cererea de chemare în judecată sub aspectul cadrului procesual pasiv, în sensul că au înțeles să introducă în cauză în calitate de pârât și pe M. București prin Primar G..
La data de 27.05.2015, reclamantele au depus la dosarul cauzei concluzii scrise.
Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Prezenta instanță a fost învestită cu aplicarea dispozițiilor art. 892 C.pr.civ., și anume fixarea sumei datorate ca echivalent al valorii bunului în cazul imposibilității predării acestuia.
Având în vedere că, prin sentința civilă nr. 977/23.10.2003 pronunțată de Tribunalul București-secția a II-a Civilă (f. 7-10) pârâtul C. G. al Municipiului București a fost obligat la restituirea bunului în discuție (teren în suprafață de 280 mp situat în București, .), instanța va respinge această excepție ca neîntemeiată.
Analizând excepția inadmisibilității, instanța o apreciază ca fiind întemeiată, urmând a o admite, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 892 Cod procedură civilă, dacă în titlu executoriu nu s-a stabilit ce sumă urmează a fi plătită ca echivalent al valorii bunului în cazul imposibilității predării acestuia sau, după caz, echivalentul despăgubirilor datorate în cazul neexecutării obligației de a face ce implică faptul personal al debitorului, instanța de executare, la cererea creditorului, va stabili această sumă prin hotărâre dată cu citarea părților, în termen scurt. În toate cazurile, la cererea creditorului, instanța va avea în vedere și prejudiciile ocazionate prin neexecutarea de bunăvoie a obligației, înainte ca aceasta să devină imposibil de executat. Hotărârea este executorie și este supusă numai apelului. Suspendarea executării acestei hotărâri nu se va putea obține decât cu consemnarea sumei stabilite. Dispozițiile art. 751 și 752 sunt aplicabile în mod corespunzător. Pe baza cererii prevăzute la alin. (1), creditorul va putea înființa măsuri asigurătorii.
În cauză, imobilul ce constituie obiectul sentinței civilă nr. 977/23.10.2003 pronunțată de Tribunalul București-secția a II-a Civilă nu a putut fi restituit deoarece nu a putut fi identificat în concret, „este afectat de trotuare pietonale și carosabil auto aferente . de construcții, o magazie în incintă împrejmuită marcată la teren ca .” (adresa nr. 3174/19.04.2013 emisă de Primăria Municipiului București-Direcția Patrimoniu-Serviciul Cadastru - f. 30, încheierea de respingere nr._/10.04.2012 emisă de OCPI București – f. 33, proces verbal din data de 25.11.2014 emisă de B. Boambes și B. în dosarul de executare silită nr. 376/2014, f. 35).
Prin adresa nr._/27.03.2015 emisă de Primăria Municipiului București-Direcția Juridic-Serviciul Evidență, analiză, soluționare și gestiune notificări Legea nr. 10/2001 (f. 89), reclamanții au fost înștiințați că „dosarele administrative conexate nr._ și nr._ ce au ca obiect imobilul situat în București, ., sector 2 au fost înaintate la data de 27.02.2015 către Comisia internă pentru analiza notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru punerea în executare a sentinței civile nr. 977/23.10.2003 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă în dosarul nr. 1672/2003”.
Rezultă că pentru imobilul în discuție a fost demarată procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001. Chiar dacă prin sentința civilă nr. 977/23.10.2003 pronunțată de Tribunalul București-secția a II-a Civilă s-a dispus restituirea imobilului, față de imposibilitatea identificării în concret a acestuia și a faptului că terenul este afectat de trotuare pietonale și carosabil, etc și nu mai este în posesia pârâților, instanța apreciază că eventuala acordare a despăgubirilor poate fi realizată doar în cadrul procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 10/2001.
În baza principiului specialia generalibus derogant (norma specială se aplică prioritar față de norma generală), instanța apreciază că reclamanții aveau obligația și posibilitatea de a urma procedura prevăzută de Legea 10/2001, aceștia recunoscând că au formulat notificare în baza acestei legi. Deci, nu doar că întotdeauna trebuie acordată prioritate dispozițiilor legale speciale, dar și în măsura în care s-a urmat procedura specială (chiar dacă aceștia susțin că nu este finalizată-împrejurare în care se pot adresa instanței speciale în baza Legii 10/2001), reclamanții nu pot renunța la procedura specială pentru a urma calea prevăzută de dreptul comun și nici nu pot demara ambele proceduri în același timp sau în măsura în care sunt nemulțumiți de soluția dată în procedura Legii 10/2001, să promoveze o acțiune potrivit dreptului comun.
Astfel cum s-a statuat prin deciziile pronunțate în recursuri în interesul legii, Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008 și Decizia nr. 27/14.11.2011, în virtutea principiului specialia generalibus derogant, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, chiar dacă acest fapt nu este prevăzut expres în legea specială, și că, în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, și Convenția europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate.
Prin urmare, câtă vreme pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce condiții persoana îndreptățită beneficiază de măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent constând în despăgubiri, nu se poate susține, fără a încălca principiul specialia generalibus derogant, că dreptul comun s-ar aplica cu prioritate sau în concurs cu legea specială.
În ceea ce privește concordanța dintre legea specială și Convenția europeană, se constată că jurisprudența C.E.D.O. lasă la latitudinea statelor semnatare ale Convenției adoptarea măsurilor legislative pe care le găsesc de cuviință pentru restituirea proprietăților preluate de stat sau acordarea de despăgubiri. Astfel, în Cauza P. împotriva României s-a reținut că art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție nu poate fi interpretat ca restrângând libertatea statelor contractante de a alege condițiile în care acceptă să restituie bunurile preluate înainte de ratificarea Convenției.
Dacă Convenția nu impune statelor obligația de a restitui bunurile confiscate, odată ce a fost adoptată o soluție de către stat, ea trebuie implementată cu o claritate și coerență rezonabile, pentru a se evita, pe cât posibil, insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept la care se referă măsurile de aplicare a acestei soluții.
Incertitudinea - fie legislativă, administrativă, fie provenind din practicile aplicate de autorități - este un factor important ce trebuie luat în considerare pentru a aprecia poziția statului, care are datoria de a se dota cu un arsenal juridic adecvat și suficient pentru a respecta asigurarea obligațiilor pozitive ce îi revin.
Or, în această materie statul a decis că restituirea în natură și acordarea măsurilor reparatorii au loc în condițiile impuse de Legea nr. 10/2001 și de Legea nr. 247/2005. Prin Legea nr. 247/2005 au fost aduse o . modificări de substanță Legii nr. 10/2001, în special în ceea ce privește natura măsurilor reparatorii ce se cuvin persoanei îndreptățite și procedura de stabilire și acordare a acestora.
Trebuie subliniat că parcurgerea unei proceduri administrative prealabile este compatibilă cu limitările acceptate de C.E.D.O. ale dreptului de acces la o instanță, aspect reamintit în hotărârea-pilot pronunțată în cauza M. A. și alții împotriva României (paragraful 115). Prin urmare, exigențele coerenței și certitudinii statuate de C.E.D.O. în jurisprudența sa în ceea ce privește adoptarea măsurilor reparatorii pentru bunurile preluate în mod abuziv impun autorităților statale, inclusiv celor judiciare, să respecte regulile adoptate prin legi speciale pentru restituirea în natură sau aplicarea de măsuri reparatorii. De fapt, cauza care a antrenat constatarea numeroaselor violări ale dreptului garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, anterior hotărârii-pilot pronunțate în Cauza M. A. și alții împotriva României, rezidă din faptul că statul român nu a pus la punct un mecanism apt să asigure despăgubirea persoanelor îndreptățite într-un termen rezonabil, deoarece C.E.D.O. nu a constatat că soluțiile legislative adoptate sunt inadecvate.
Este important de subliniat că și în hotărârea-pilot C.E.D.O. M. A. și alții împotriva României a reamintit că "statului pârât trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din țară și pentru punerea lor în aplicare" și că "punerea în balanță a drepturilor în cauză și a câștigurilor și pierderilor diferitelor persoane afectate de procesul de transformare a economiei și a sistemului juridic al statului constituie un exercițiu de o dificultate deosebită, presupunând intervenția diverselor autorități interne" (paragraful 233).
Cum, în speță, devin aplicabile prevederile speciale ale Legii nr. 10/2001, care, începând cu data de 14.02.2001, de când au intrat în vigoare, fac inadmisibilă acțiunea bazată pe dispozițiile dreptului comun, sub sancțiunea pierderii dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent (art. 22 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, republicată).
Rezultă, așadar, că, în cazul imobilelor ce cad sub incidența Legii nr. 10/2001, legea comună invocată de reclamant suportă inevitabil efectele aplicării imediate a legii noi, consacrate de dispozițiile art. 15 din Constituție și art. 1 Cod civil. D. urmare, accesul reclamantului la un proces echitabil cu privire la imobilul revendicat ar fi putut fi exercitat numai în condițiile și cu procedura recunoscută de legea nouă, acțiunea potrivit dreptului comun nemaiputând fi primită, cei interesați trebuind să recurgă la procedura administrativă prealabilă prevăzută în noua lege.
De altfel, în speță, reclamanții au declanșat procedura specială reglementată de Legea nr. 10/2001, însă au înțeles și să se adreseze instanței de judecată cu prezenta acțiune, cu nesocotirea prevederilor legale speciale.
Astfel, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, dacă persoana este nemulțumită de modul de soluționare/întârzierea în soluționare a cererii de restituire/a notificării, poate ataca în justiție dispoziția/refuzul de soluționare la secția civilă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării.
Ca urmare, adresabilitatea la instanță este supusă, în speță, procedurilor speciale prevăzute de legea nouă, ca lege specială și, în temeiul regulii potrivit cu care, în caz de conflict între o normă generală și o normă specială, aceasta din urmă se va aplica cu prioritate (speciallia generalibus derogant), rezultă că, în cauză, sunt pe deplin incidente prevederile Legii nr. 10/2001, republicată.
Măsura reparatorie reglementată de Legea nr. 10/2001 este supusă unui regim juridic aparte, în contextul menționat neputând fi admisă o acțiune în justiție întemeiată pe dispozițiile dreptului comun.
O astfel de soluție este în deplină concordanță și cu garanțiile instituite de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, referitor la asigurarea unui proces echitabil, întrucât, art. 6 garantează dreptul fiecărei persoane de a avea acces la o instanță, drept, însă, limitat la câmpul de aplicare al dreptului la un proces echitabil, adică contestațiile ce poartă asupra drepturilor cu caracter civil. Astfel, nu se poate reține ca legea specială reprezintă un obstacol pentru realizarea unui acces efectiv la o instanță, ci procedura prealabilă reglementată de Legea nr. 10/2001 este conformă cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât pot fi aduse restricții exercițiului unui drept, cu atât mai mult cu cât dreptul de acces, prin chiar natura sa, cere o reglementare din partea statului, reglementare care poate varia în timp și spațiu în funcție de resursele comunității si de nevoile indivizilor.
În plus, prin chiar conținutul său, legea specială a instituit și posibilitatea exercitării controlului judecătoresc.
Or, față de considerentele anterioare, instanța apreciază că, în cauză, nu au fost identificate niciun fel de neconcordante între Legea nr. 10/2001 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Aplicarea normelor de drept stabilite prin lege de un stat garantează siguranța socială și nu poate constitui motiv de încălcare a prevederilor art. 6 CEDO cât timp aceeași normă se aplică tuturor persoanelor care reclamă o anumită ingerință.
Pentru toate aceste considerente, instanța apreciază întemeiată excepția inadmisibilității cererii, motiv pentru care urmează a o admite și a respinge acțiunea în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei calității procesual pasive a Consiliului G. al Municipiului București, ca neîntemeiată.
Admite excepția inadmisibilității.
Respinge cererea formulată de reclamanții N. V., având CNP_ și N. M., având CNP_, ambele cu domiciliul ales la SCPAv. B. și Asociații din București, Splaiul Independenței nr. 3, ., ., sector 4, în contradictoriu cu pârâții C. G. al Municipiului București și M. București-prin Primar G., ambii cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294-293, sector 6, ca inadmisibilă.
Executorie.
Cu drept doar de apel, în termen de 30 zile de la comunicare, potrivit art. 892 alin. 2 Cod procedură civilă.
Cererea de apel și motivele de apel se depun la Judecătoria Sectorului 6 București, sub sancțiunea nulității, conform art. 471 Cod procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. I.M./ Dact. A.P.
06 exemplare
| ← Pretenţii. Sentința nr. 4537/2015. Judecătoria SECTORUL 6... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3960/2015. Judecătoria... → |
|---|
