Uzucapiune. Sentința nr. 4732/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4732/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 4732/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4732
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 16.06.2015
INSTANȚA CONSTITUITA DIN:
PREȘEDINTE: I. L. T.
GREFIER: C. I. T.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect uzucapiune privind pe reclamantul Ș. D. și pe pârâtul P. M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL.
Dezbaterile în fond au avut loc la data de 15.06.2015, fiind consemnate în încheierea de dezbateri de la acel termen, când instanța – pentru motivele consemnate în încheierea de dezbateri - a amânat pronunțarea la data de azi, 16.06.2015, hotărând după cum urmează:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.08.2013, reclamantul Ș. D., în contradictoriu cu pârâta P. M. București prin Primar, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate dreptul său de proprietate asupra imobilului situat în București, ., sector 6, prin intervenirea prescripției achizitive de 3o de ani
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că posedă imobilul susmenționat compus din teren în suprafață de 3oo mp și construcție din anul 195o și, în acest moment fiind în posesia acestuia.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar, în copie, certificat de atestare fiscală pentru persoane fizice privind impozitele și taxele locale, certificat informativ nr._ din data de 15.05.2013, certificat de atestare fiscală pentru persoane fizice privind impozitele și taxele locale din data de 10.04.2015, certificat nr._ din data de 20.12.1991, adresa nr. 336-13-_ din data de 25.06.2013, cartea sa de identitate și cupon plată pensie.
La data de 12.09.2013, prin compartimentul registratură, reclamantul a depus la dosar precizările solicitate de instanță, însoțite de un set de înscrisuri, în copie, filele 26-30.
La data de 28.11.2013, prin compartimentul registratură, pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate.
În fapt, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat să se constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în suprafață de 300 mp situat în ., sector 6, prin efectul uzucapiunii de 30 de ani. Temeiul juridic al acțiunii nu a fost precizat.
În raport de situația de fapt și cea de drept, pârâta a invocat și solicitat admiterea excepției netimbrării cererii având în vedere dispozițiile OUG nr.80/2013, conform căruia timbrajul se analizează cu prioritate, astfel, taxa de timbru se datorează anticipat, iar neîndeplinirea obligației se sancționează cu anularea cererii. Având în vedere obiectul cauzei, respectiv pretenții, pârâta a apreciat că prezenta acțiune se timbrează la valoare și nu este scutită de plata taxei de timbru. Astfel, reclamantul trebuie să evalueze și să timbreze la valoare, în funcție de care se va stabili și competența instanței de judecată.
Informitatea cererii de chemare în judecată, deoarece reclamantul nu a motivat în drept acțiunea, astfel cum dispune art. 194 lit. d Noul Cod de procedură civilă.
Pe fond, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată pentru următoarele motive:
Conform art. 26 din Legea nr. 18/1991republicată se dispune:
(1) Terenurile situate în intravilanul localităților, rămase la dispoziția autorităților administrației publice locale, de la persoanele care au decedat și/sau nu au moștenitori, trec în proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea consiliilor locale respective, în baza certificatului de vacanță succesorală eliberat de notarul public. În acest sens, secretarul unității administrativ-teritoriale are obligația ca, în termen de 30 de zile de la înregistrarea fiecărui deces al persoanelor respective, să comunice camerei notarilor publici competente datele prevăzute la art. 68 din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, cu modificările și completările ulterioare, în vederea dezbaterii procedurii succesorale. Neîndeplinirea de către secretarul unității administrativ-teritoriale a obligației prevăzute în prezentul alineat se sancționează administrativ, potrivit legii.
(2) Schimbarea regimului juridic al terenurilor prevăzute la alin.1, din proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale respective în proprietatea privată a acestora, este interzisă și se sancționează cu nulitatea absolută.
Uzucapiunea (sau prescripția achizitivă) este un mod originar de dobândire a proprietății, prin care se constituie dreptul de proprietate in patrimoniul posesorului unui lucru ca urmare a unui fapt juridic complex, constând în exercitarea posesiei asupra lucrului în termenul și condițiile prevăzute de lege.
Pentru a-și produce efectele sunt necesare unele condiții: posesia, împlinirea termenului, buna credință, justul titlu și mai ales existența unui lucru susceptibil de a fi uzucapat (res habilis).
Într-adevăr, conform art. 1849 cod civil „nu se poate prescrie domeniul lucrărilor care, din natura lor proprie, sau printr-o declarație a legii, nu poate fi obiecte de proprietate privată, ci sunt scoase afară din comerț”.
În speță, nu sunt îndeplinite condițiile cumulative pentru a uzucapa, iar un uzurpator nu poate fi considerat un bun proprietar.
Uzucapiunea este un mod originar de dobândire a proprietății sau a altor drepturi reale asupra unul bun, prin posedarea neîntreruptă a acelui lucru, în tot timpul și în condițiile fixate de lege. Acest al posesiei neviciate exercitate într-o anumită perioadă de timp, conform art. 1847 și art. 1890 Cod civil, trebuie opus fostului proprietar al bunului, uzucapiunea fiind o sancțiune imperativă a acestuia, care a dat dovadă de lipsă de diligență și prudență în conservarea dreptului de proprietate. Într-un cuvânt, posesia trebuie să fie neviciată.
Uzucapiunea este un mod originar de dobândire a proprietății, prin care se constituie dreptul de proprietate în patrimoniul posesorului unui lucru ca urmare a unui fapt juridic complex constând în exercitarea posesiei asupra lucrului în termenul și condițiile prevăzute de lege. Ea urmărește sancționarea proprietarului care se manifestă pasiv față de bunul său, care se află în posesia altei persoane și nu pe proprietarul care se află în posesia bunului. Prin urmare, nu există pasivitate când posesia este exercitată de proprietar.
Pentru a-și produce efectele sunt necesare unele condiții: posesia, împlinirea termenului, buna credință, justul titlu și mai ales existența unui lucru susceptibil de a fi uzucapat (res habilis). Într-adevăr, conform art.1849 Cod civil „nu se poate prescris domeniul lucrărilor care, din natura lor proprie, sau printr-o declarație a legii, nu poate fi obiecte de proprietate privată, ci sunt scoase afară din comerț”.
Uzucapiunea este dobândirea proprietății sau a altor drepturi reale asupra unui bun, prin posedarea neîntreruptă a acelui lucru, în tot timpul și în condițiile fixate de lege. Acest al posesiei neviciate exercitate într-o anumită perioadă de timp, conform art.1847 și art. 1890 Cod civil, trebuie opus fostului proprietar al bunului, uzucapiunea fiind o sancțiune imperativă a acestuia, care a dat dovadă de lipsă de diligență și prudență în conservarea dreptului de proprietate. Într-un cuvânt, posesia trebuie să fie neviciată. Astfel, dacă terenul posedat de o persoană în condițiile prevăzute de art. 1846 Cod civil și 1847 Cod civil a fost trecut la stat prin decret de expropriere, posesia utilă s-a întrerupt din momentul emiterii decretului, deoarece din acel moment posesiunea s-a transformat într-o detenție precară. Chiar dacă autorii reclamantei cât și aceasta au continuat să posede bunul, a intervenit întreruperea prescripției.
Cu privire la continuitatea posesiei, art. 1848 Cod civil prevede că posesia este discontinuă când posesorul o exercită în mod neregulat, cu intermitente, art. 1850 Cod civil prevede că până la proba contrară, posesorul actual dovedește că a posedat într-un moment dat mai înainte, este presupus că a posedat în tot timpul intermediat, adică continuu. Acesta este o condiție termenul de prescripție.
Pentru a uzucapa, posesia trebuie să fie netulburată, iar art. 1851 Cod civil stipulează că posesia este fondată sau conservată prin acte de violență în contra sau din partea adversarului.
În ceea ce privește condiția ca posesia să fie publică, art. 1852 Cod civil definește că posesia este clandestină când posesorul o exercită în ascuns de adversarul său încât acesta nu o poate cunoaște.
Referitor la exercitarea posesiei sub nume de proprietar, aceasta este mai mult decât un viciu al posesiei, afectând însăși existența acesteia. Potrivit art. 1854 Cod civil posesorul este presupus că posedă pentru sine, sub nume de proprietar, dacă nu este probat că a început a poseda pentru altul.
Posesia, pe lângă celelalte condiții deja analizate, trebuie să mai îndeplinească în egală măsură și condiția de a fi neechivocă, iar pârâta a apreciat că nu este întrunită această condiție.
În speță, nu sunt îndeplinite condițiile cumulative pentru a uzucapa, iar un uzurpator nu poate fi considerat un bun proprietar.
Ca să se poată prescrie, se cere o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică, sub nume de proprietar, astfel cum dispune art.1847 Cod civil. Neexercitarea posesiei sub nume de proprietar, viciază posesia, posesia devine astfel neutilă și nu poate fundamenta dobândirea dreptului de proprietate.
Pentru a putea opera dobândirea proprietății prin uzucapiune,trebuie îndeplinite condițiile conform art.645 și art. 1837 și cele rezultând din 1846-1847 Cod civil - respectiv exercitarea unei posesii utile, pentru care se cere o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică, sub nume de proprietar, astfel cum dispune art.1847 Cod civil. Neexercitarea posesiei sub nume de proprietar, viciază posesia, posesia devine astfel neutilă și nu poate fundamenta dobândirea dreptului de proprietate.
Pârâta a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative pentru a uzucapa, iar un uzurpator nu poate fi considerat un bun proprietar.
Așadar, reclamantul nu a dovedit cele susținute, nu s-a comportat ca adevărat proprietar, nu a administrat probe din care să rezulte că figurează ca titular de rol fiscal pentru suprafața de solicitată. Prin urmare, pârâta a apreciat că nu poate fi vorba de o posesie publică și exercitată sub nume de proprietar.
Posesia, pe lângă celelalte condiții deja analizate, trebuie să mai îndeplinească în egală măsură și condiția de a fi neechivocă, iar pârâta a apreciat că nu este întrunită această condiție.
În speță, nu sunt îndeplinite condițiile cumulative pentru a uzucapa, iar un uzurpator nu poate fi considerat un bun proprietar.
Mai mult, pârâta a solicitat a se avea în vedere răspunsul nr. RF/_/13.11.2012, din care rezultă că a fost formulată notificarea nr.7058 pentru imobilul din litigiu, respectiv faptul că imobilul intră sub incidența legii pe restituire a proprietăților.
Pârâta a solicitat ca reclamantul să depună copie de pe cartea de identitate iar, în conformitate cu art. 150 Cod procedură civilă, să certifice înscrisurile depuse la dosarul cauzei și să prezinte originalele acestora sub sancțiunea de a nu se ține seama de ele.
În drept, pârâta a invocat dispozițiile art.200 Noul Cod de procedură civilă.
Alăturat întâmpinării, pârâta a anexat, în copie, adresa nr. RF/_ din data de 13.11.2013.
Prin compartimentul registratură, la data de 29.11.2013 și 03.12.2013, au fost înaintate la dosar relațiile comunicate de P. M. București Direcția Patrimoniu Serviciul Evidență Domeniu Public și Privat (filele 60 și 61).
La data de 30.12.2013, prin același compartiment, reclamantul a depus la dosar un set de înscrisuri, în copie (filele 74-82), iar la data de 04.04.2014, a depus la dosar o cerere de amânare sau suspendare a cauzei, însoțită de un set de înscrisuri, în copie (filele 108-116).
Urmare solicitării instanței, la data de 23.05.2014, prin compartimentul registratură, au fost înaintate la dosar relațiile comunicate de P. M. București Direcția Juridic Serviciul Evidență, analiză, soluționare și gestiune notificări Legea nr.10/2001 (filele 130-132), la data de 13.06.2015, au fost înaintate la dosar relațiile comunicate de Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 6 (fila 135), la data de 24.07.2014, au fost înaintate relațiile comunicate de P. M. București Direcția Juridic Serviciul Evidență, analiză, soluționare și gestiune notificări Legea nr.10/2001 (fila 140), la data de 20.08.2014, au fost înaintate relațiile comunicate de P. M. București Direcția Patrimoniu Serviciul cadastru (filele 142-145).
La data de 19.11.2014, prin compartimentul registratură, reclamantul a depus la dosar un set de înscrisuri, în copie, filele 174-191.
Prin același compartiment, la data de 22.12.2014, au fost înaintate la dosar relațiile comunicate de Camera Notarilor Publici București (filele 216-227).
La termenul de judecată din data de 12.01.2015, reclamantul a depus la dosar note scrise, însoțite de certificatele de deces ale numiților Ș. Z. și Ș. R., în copie.
La termenul de judecată din data de 09.02.2015, reclamantul a depus la dosar un set de înscrisuri, în copie, filele 238-264.
Reclamantul a depus la dosar precizare prin care a învederat că, față de documentele aflate la dosarul cauzei, acesta înțelege să cheme în judecată, în calitate de pârât, doar Municipiul București prin Primar S. O..
Din documentele aflate la dosarul cauzei rezultă, fără echivoc că, singurul proprietar al imobilului ce formează obiectul prezentului litigiu este Municipiul București, aceasta fiind singura persoană cu calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu.
Calitatea procesuală pasivă a M. București rezultă în mod evident din adresa nr._/11.09.2013, în care se menționează că imobilul din ., face parte din categoria domeniului privat al M. București (fila 27 din dosar).
Acest înscris, coroborat cu adresa nr. C10342 din data de 09.09.2013 emisă de Camera Notarilor Publici București în care se menționează că numitul E. A. nu figurează înregistrat în calitate de vânzător al terenului ce formează obiectul prezentului dosar (fila 258 din dosar) deci, că acest teren despre care se presupunea că ar fi fost cumpărat de către tatăl reclamantului de la numitul E. A., căsătorit cu E. Aemee nu s-a aflat niciodată în proprietatea presupușilor Vânzători E. A. și E. Aemee.
În consecință, dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului ce formează obiectul prezentului dosar nu se poate realiza decât prin promovarea unei cereri prin care să se constate dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului aflat în discuție prin uzucapiune, cerere ce se impunea a fi formulată în contradictoriu cu adevăratul proprietar al acestui imobil, respectiv Municipiul București.
Reclamantul a deținut posesia imobilului sus-menționat, în nume propriu, pentru o perioadă mai mare de 30 de ani. Anterior datei la care reclamantul a început să posede imobilul sub nume de proprietar acesta s-a aflat în posesia tatălui său, Ș. R..
Or, astfel cum rezultă din declarația nr. 56/09.02.2015 autentificată la SPN Parsoaga P. și Asociații și declarația nr. 57/09.02.2015 autentificata la SPN Parsoaga P. și Asociații depuse la dosarul cauzei (filele 247-248} reclamantul nu a fost moștenitor acceptant al moștenirii părinților săi. În consecință, reclamantul se poate prevala și de posesia exercitată de către oricare dintre aceștia, invocând joncțiunea posesiei acestuia cu cea a autorului său, care a deținut posesia imobilului sus menționat încă din anul 1955.
Pe de altă parte, reclamantul a precizat că încheierea notariatului de Stat al Sectorului 7 București pronunțată în dosarul nr. 26/1969 la data de 07 octombrie 1971 (fila 218 din dosar) în care se menționează că moștenitori ai tatălui său, Ș. R., ar fi doar Ș. Z. și Ș. I. (fratele reclamantului) nu are nicio relevanță în cauză atâta timp cât prin aceasta s-a dispus suspendarea procedurii succesorale, debitarea moștenitorilor acceptanți și nu acceptarea moștenirii tatălui său doar de către cele două persoane prevăzute în înscrisul menționat - care, de altfel, a fost emis fără ca reclamantul să fie încunoștințat în vreun fel la vremea respectivă.
Pe de altă parte, imobilul în discuție nu putea la vremea respectivă și nu poate nici în prezent să facă parte din masa succesorală a părinților săi, având în vedere că nu a fost dobândit prin înscris autentic, de la adevăratul proprietar.
Astfel cum rezultă din documentele aflate la dosarul cauzei, reclamantul este moștenitor acceptant al moștenirii părinților săi defuncți.
Totuși, întrucât reclamantul a deținut posesia imobilului sus-menționat, în nume propriu, pentru o perioadă mai mare de 30 de ani, nu a fost nevoit a invoca joncțiunea posesiei sale cu cea a autorului său.
Astfel, reclamantul locuiește în imobilul situat în ., sector 6, București încă din data de 01.02.1955, astfel cum rezultă și din fișa de evidență persoane Rubrica „adrese” [fila 169 din dosar).
După decesul tatălui său Ș. R., din data de 17.11.1968, reclamantul a continuat să locuiască în imobilul sus menționat, exercitând o posesie utilă, sub nume de proprietar. De asemenea, după căsătoria reclamantului cu soția sa, Ș. L., din anul 1981, au locuit împreună cu aceasta în același imobil din . rezultă și din fișa de evidență persoane aflată la dosarul cauzei, unde se menționează că reclamantul a figurat întotdeauna cu domiciliul la această adresă.
Pentru a conduce la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, este necesară exercitarea asupra imobilului a unei posesii neviciate, ce întrunește elementele constitutive ale acesteia, respectiv, elementul material-corpus (care presupune contactul direct, efectiv cu lucrul) precum și elementul animus posidendi (care se caracterizează prin voința celui care stăpânește lucrul, de a se comporta cu privire la acesta ca un proprietar).
Or, reclamantul a exercitat o posesie continuă, neîntreruptă și publică asupra imobilului, pentru o perioadă mai mare de 30 de ani, având în vedere și faptul că, încă de la momentul achiziționării imobilului de către părinții săi, reclamantul locuiește în construcția edificată pe acest teren.
Reclamantul a precizat, de asemenea, că nicio altă persoană care a mai locuit temporar la această adresă nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a putea dobândi dreptul de proprietate asupra imobilului cu privire la atributele posesiei, respectiv exercitarea unei posesii continue, neîntrerupte, netulburate, publice și sub nume de proprietar, reclamantul fiind singurul care a locuit neîntrerupt în acest imobil, iar posesia acestuia întrunește condițiile cerute de lege pentru dobândirea imobilului prin uzucapiune. Reclamantul este singurul membru al familiei care mai locuiește în acest imobil, deci singurul care poate avea calitate procesuală activă în acest litigiu, pentru că orice alt succesor al părinților săi nu ar putea dovedi o posesie continuă întrucât niciunul nu mai locuiește la adresa din București, sector 6, ..
Mai mult decât atât, astfel cum rezultă din documentele depuse la dosarul cauzei, reclamantul a fost singura persoană care a plătit impozitul aferent acestui imobil după decesul tatălui său. Prin urmare, este singura persoană în drept să invoce și care a invocat intervenirea uzucapiunii.
Art. 1890 Cod civil, prevede ca regula specială, dobândirea dreptului de proprietate prin simpla exercitare a posesiei utile timp de 30 ani, fără ca persoana care posedă să fie ținută a produce vreun titlu și fără să i se poată opune reaua credință. Singurele condiții necesare și suficiente pentru a uzucapa sunt exercitarea unei posesii utile timp de 30 ani, fie aceasta chiar și de rea credință, și fără vreun titlu.
Având în vedere că reclamantul a dobândit și stăpânit terenul din speța de față încă din anul 1955 este îndeplinită condiția exercitării unei posesii utile, pentru o perioadă de aproape 60 de ani.
Totuși, chiar și dacă, deși legea nu prevede, ar fi necesară existența unui just titlu pentru dobândirea unui imobil prin uzucapiunea de 30 de ani, reclamantul a dovedit existența, în cauză, și a unui just titlu respectiv chitanța/contractul de vânzare cumpărare dintre E. A. căsătorit cu E. Aemee și părinții reclamantului care, cu bună credință, au crezut că tratează cu adevăratul proprietar, plătind prețul pieței pentru acest imobil.
Având în vedere că din documentele depuse la dosarul cauzei și din declarațiile martorilor audiați rezultă fără putință de tăgadă că reclamantul a exercitat o posesie utilă sub nume de proprietar pentru mai mult de 30 ani (aproape 60 de ani), se impune ca instanța să constate intervenția uzucapiunii și dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului de către reclamant.
La data de 30.03.2015, prin compartimentul registratură, au fost înaintate la dosar relațiile comunicate de OCPI (fila 274).
Instanța a administrat pentru reclamantă proba cu expertiză tehnică topografică cu obiectivele stabilite prin încheierea de ședință din data de 27.04.2015.
La data de 28.05.2015, prin compartimentul registratură, a fost înaintat la dosar raportul de expertiză topo cadastrală întocmit în cauză de expert tehnic judiciar D. V. G. (filele 282-301).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, numiții Ș. R. și Ș. Z. (tatăl reclamantului și soția acestuia), au dobândit prin înscris sub semnătură privată de la numitul I. A. un imobil compus din teren în suprafață de 300 m.p. și construcția situată pe acesta (f. 7).
Numitul Ș. R. a decedat la data de 18.11.1968, iar astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei (f. 218), succesiunea acestuia a rămas nedezbătută.
Numita Ș. Z. a decedat la data de 26.05.2005, iar din cercetările efectuate de reclamant nu s-a putut stabili existența unor moștenitori ai acesteia.
Reclamantul este fiul numitului Ș. R. din certificatul de naștere al acestuia (f. 188) și cartea de identitate (f. 184).
Din adresa nr._/11.09.2013 rezultă că terenul în cauză face parte din domeniul privat al M. București. De asemenea, din raportul de expertiză administrat în cauză f. 284 -289, instanța reține că, în fapt, terenul are o suprafață de 287 m.p.
În drept, în ceea ce privește legea civilă aplicabilă, instanța reține că potrivit art. 6 din Noul Cod civil, uzucapiunile începute, dar neîmplinite la data intrării în vigoare a acestui Cod (01.10.2011) sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit. Cu atât mai mult, uzucapiunilor începute și împlinite sub imperiul acelorași dispoziții legale, le sunt aplicabile aceste dispoziții. Având în vedere că termenul de prescripție achizitivă, în vederea dobândirii dreptului de proprietate, a început să curgă în cursul anului 1957, instanța reține aplicabilitatea dispozițiilor Codului civil de la 1864, care a fost în vigoare la momentul la care reclamanta a început să uzucapeze.
În privința capătului de cerere privind constatarea uzucapiunii asupra terenului în suprafață de 287 m.p., situat în București, ., sector 6, instanța reține aplicabilitatea art. 1837 și 1890 C.civ. de la 1864. Potrivit acestor prevederi, prescripția este un mijloc de a dobândi proprietatea, sub condițiile determinate prin această lege. Toate acțiunile atât reale cât și personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile și pentru care n-a defipt un termen de prescripție, se vor prescrie prin 30 de ani, fără ca cel ce invocă această prescripție să fie obligat a produce un titlu, și fără să i se poată opune reaua-credință.
Astfel, instanța urmează să verifice îndeplinirea a două condiții necesare pentru dobândirea unui drept de proprietate imobiliară prin uzucapiunea de lungă durată (30 de ani): pe de o parte trebuie să existe o posesie utilă, iar pe de altă parte, această posesie să fie exercitată timp de 30 de ani, indiferent dacă cel care o exercită este de bună sau de rea-credință și indiferent dacă autorul are un just titlu sau nu.
Pentru ca posesia exercitată de reclamant să fie utilă și susceptibilă de a duce la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, aceasta trebuie să fie conform art. 1847 C.civ. continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar. În doctrină s-a menționat în mod constant că prin acest text trebuie înțeles că posesia este utilă atunci când este exercitată în mod continuu/neîntrerupt, este netulburată și publică, motiv pentru care instanța urmează să analizeze fiecare dintre aceste condiții.
Potrivit art. 1864 C.civ. posesia este întreruptă când posesorul este și rămâne lipsit, în curs mai mult de un an, de folosința bunului sau de către vechiul proprietar sau de către o a treia persoană ori atunci când imobilul este declarat imprescriptibil ca urmare a unei transformări legale a naturii sau destinației sale.
Totuși, din cuprinsul art. 1850 C.civ. rezultă că reclamantul nu trebuie să facă dovadă că pe toată durata termenului de prescripție achizitivă de 30 de ani a exercitat o posesie continuă și neîntreruptă, fiind suficient să probeze momentul de la care a intrat în posesia imobilului, precum și faptă că posedă terenul în continuare. Astfel, în baza dispoziției legale arătate, ar urma să opereze o prezumție legală relativă, conform căreia, de la momentul intrării în posesie până în prezent, posesorul a exercitat o posesie continuă și neîntreruptă, fiind însă posibilă dovada contrară, cu consecința răsturnării prezumției.
Din situația de rol fiscal de la fila 7, rezultă că terenul și construcția arătate anterior au fost înregistrate în evidențele fiscale începând cu anul 1958, în baza declarației tatălui reclamantului, Ș. R., înregistrată sub nr._/10.08.1958, cu consecința obligării acestora la suportarea taxelor și impozitelor cu privire la imobile. Din istoricul rolului fiscal coroborat cu declarațiile martorilor B. M. (fila 162) și D. V. (fila 163) rezultă că din anul 1956, tatăl reclamantului, împreună cu familia acestuia, a intrat în posesia terenului. Din declarațiile martorilor, instanța reține că reclamantul a locuit în permanență în imobil, iar din chitanțele având ca obiect plata impozitului, instanța constată că acesta s-a comportat ca un proprietar. Astfel, având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 1860 Cod civil „orice posesor are facultatea spre a putea opune prescripția să unească posesiunea sa cu posesiunea autorului său”, iar astfel cum rezultă din faptele materiale și actele juridice ale reclamantului (plata impozitului), acesta a acceptat în mod tacit succesiunea de pe urma tatălui său, instanța reține că acesta își poate uni posesia cu aceea exercitată de acesta. Instanța reține că de la momentul intrării în posesie de către autorul reclamantului s-a exercitat o posesie neîntreruptă și continuă asupra terenului.
Pentru ca posesia exercitată asupra unui bun imobil să poată conduce la dobândirea proprietății prin uzucapiune, ea trebuie să fie, printre altele, netulburată. Potrivit art. 1851 C.civ. posesia este tulburată atunci când este fondată sau conservată prin acte de violență. În speță, instanța reține că autorul reclamantului a intrat în posesia imobilului-teren prin încheierea unui act sub semnătură privată cu numitul I. A., iar nu prin acte de violență susceptibile să ducă la vicierea posesiei, iar din declarațiile martorilor rezultă că nu au existat alte persoane care să se pretindă proprietari ai terenului sau care să tulbure posesia reclamantului și autorul acestuia. Astfel, și această condiție este îndeplinită.
În baza art. 1852 C.civ. posesia este clandestină, adică nepublică, atunci când posesorul o exercită în ascuns sau încât acesta nu este în stare de a putea să o cunoască. În speță, reclamanta și soțul ei nu au exercitat și nu exercită în continuare o posesie clandestină, având în vedere că au dobândit terenul și construcția direct de la proprietara anterioară, cu toate că actul încheiat nu opera transmiterea proprietății. Astfel cum rezultă din declarațiile martorilor, autorul reclamantului și reclamantul s-au comportat ca adevărați proprietari, exercitând posesia public, martorii fiind vecinii acestora.
Având în vedere cele de mai sus, instanța reține că posesia exercitată de reclamantă este continuă, netulburată și publică. Mai departe, instanța urmează să verifice îndeplinirea condiției privind exercitarea posesiei utile timp de 30 de ani asupra terenului.
Astfel, autorul reclamantului a intrat în posesia terenului în cursul anului 1956, odată cu încheierea chitanței sub semnătură privată, astfel cum a reținut instanța anterior și continuă să exercite posesia până în acest moment prin reclamant. Față de acestea, instanța reține ca fiind îndeplinită condiția ca cel care dorește să uzucapeze să exercite o posesie utilă asupra terenului pe o durată de cel puțin 30 de ani.
Având în vedere cele de mai sus, instanța urmează să admită primul capăt de cerere și să constate că reclamantul a dobândit prin efectul prescripției de lungă durată dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 287 mp, situat în București, ., sector 6, identificat prin raportul de expertiză efectuat de expert judiciar D. V..
Cu privire la al doilea capăt de cerere, privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin efectul accesiunii asupra construcției situată pe terenul anterior menționat, instanța reține aplicabilitatea art. 489 C.c iv. Conform acestora, proprietatea pământului cuprinde în sine proprietatea suprafeței și a subfeței lui. De asemenea, potrivit art. 492 C.civ., orice construcție făcută în pământ sau asupra pământului este prezumată a fi făcută de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește contrariul.
Față de cele de mai sus, având în vedere cererea reclamantului de a se face aplicarea art. 492 C.civ. privind accesiunea imobiliară, instanța urmează să admită și acest capăt de cerere și să constate că acesta a dobândit prin efectul accesiunii imobiliare artificiale dreptul de proprietate asupra construcției situate pe acest teren, identificată prin raportul de expertiză efectuat de expert judiciar D. V. și anume, casă de locuit, două foișoare, două magazii, WC serviciu.
Față de nota de calcul depusă de expert, temeinicia raportului, volumul de muncă depus și termenul în care a fost predat, instanța, constatând că cheltuielile expertului au fost mai mari decât cele stabilite prin onorariul provizoriu, va admite cererea de majorare a onorariului de expert cu suma de 1252 lei și pune în vedere reclamantului să achite această sumă către Biroul local de expertize tehnice judiciare.
Reținând culpa procesuală a pârâtului, în temeiul art. 453 alin. 1 C.p.c., instanța îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru în cuantum de 2675 lei (f. 123) și onorariu expert în cuantum de 2252 lei (f. 278).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamantul Ș. D., domiciliat în București, ., sector 6, cu domiciliul ales în București, Bulevardul Unirii nr. 27, ., etaj 5, apartament 13, sector 5, în contradictoriu cu pârâta P. M. București prin Primar, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291-293, sector 6.
Constată că reclamantul a dobândit prin efectul prescripției de lungă durată dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 287 mp, situat în București, ., sector 6, identificat prin raportul de expertiză efectuat de expert judiciar D. V..
Constată că reclamantul a dobândit prin efectul accesiunii imobiliare artificiale dreptul de proprietate asupra construcției situate pe acest teren, identificată prin raportul de expertiză efectuat de expert judiciar D. V. și anume casă de locuit, două foișoare, două magazii, WC serviciu.
Admite cererea de majorare a onorariului de expert cu suma de 1252 lei și pune în vedere reclamantului să achite această sumă către Biroul local de expertize tehnice judiciare.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 4927 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu de expert.
După rămânerea definitivă, prezenta hotărâre se va comunica BCPI – Sector 6 București.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.LT/Thred.MV
4 ex./17.07.2015
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 4688/2015. Judecătoria... → |
|---|
