Acţiune în constatare. Sentința nr. 185/2015. Judecătoria SEGARCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 185/2015 pronunțată de Judecătoria SEGARCEA la data de 04-02-2015 în dosarul nr. 185/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S.
S.
Dosar nr._
Sentința civilă nr. 185
Ședința publică de la 04.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: R. M. F.
Grefier: C. D. D.
Pe rol judecarea acțiunii civile formulate de reclamantul G. T. C. în contradictoriu cu pârâta A. D., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul prin reprezentant convențional B. A. I. care depune procură specială autentificată prin încheierea nr. 133 din data de 16.01.2015 de BNP Ș. A. O. la dosarul cauzei, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, în baza art. 131 NCPC față de dispozițiile art. 94 și art. 107 NCPC, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Față de data introducerii acțiunii, instanța pune în discuție verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a cererii, respectiv cele prevăzute de dispozițiile art. 5 din Legea 17/2014.
Reclamantul prin reprezentant arată că s-au depus diligențe la primărie pentru obținerea avizelor necesare și solicită instanței acordarea unui termen de judecată în acest sens.
Totodată arată că din câte are cunoștință dacă nu s-a depus la dosar documentație cadastrală, dreptul nu este înscris în cartea funciară.
De asemenea arată că nu are dovezi că a efectuat demersuri pentru a îndeplini celelalte condiții de admisibilitate.
Instanța deliberând, respinge cererea de amânare a judecării cauzei ca neîntemeiată având în vedere că nu se face dovada că astfel de demersuri ar fi fost inițiate, iar din certificatul de sarcini depus la dosar rezultă că dreptul ce face obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare nu ar fi fost înscris în cartea funciară și invocă din oficiu excepția inadmisibilității acțiunii, asupra căreia rămâne în pronunțare, reținând că potrivit art. 83 C.p.civ. mandatarul reclamantului nu poate pune concluzii.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin acțiunea înregistrată la această instanță, sub nr._, din data de 18.08.2014, reclamantul G. T. a chemat în judecată pe pârâta A. D., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că între părți a fost încheiată o convenție privind vânzarea-cumpărarea unei suprafețe de 0,6061 ha situată în extravilanul localității S., județul D., în T 189, P 43, urmând ca hotărârea pronunțată să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat faptul că, la data de 12.06.2014, între părți a intervenit o convenție de vânzare-cumpărare, materializată printr-un înscris sub semnătură privată denumit „Contract de vânzare-cumpărare”, prin care pârâta s-a obligat să-i transmită dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren anterior menționate, în schimbul sumei de 2500 lei.
Reclamantul a precizat că, la momentul încheierii antecontractului, a achitat pârâtei prețul solicitat și a intrat în posesia imobilului.
Reclamantul a pretins că, deși convenise cu pârâta să se prezinte în fața notarului pentru perfectarea unui act autentic, ulterior aceasta a refuzat să-și îndeplinească obligația asumată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1669 cod civil și art. 35 Cod pr. Civ.
Cererea a fost legal timbrată.
În susținerea cererii, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale.
Prin rezoluția din data de 23.10.2014, în baza art. 201 alin. 1 NCPC, constatând că sunt întrunite cerințele prevăzute de lege, s-a dispus comunicarea cererii și a înscrisurilor depuse în sprijinul acesteia către pârâtă, cu mențiunea că au obligația să depună întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicare, în condițiile art. 165 NCPC, însă pârâta nu a înțeles să formuleze întâmpinare și nici nu a solicitat administrarea de probe, în contradovadă.
În consecință, prin rezoluția din data de 02.12.2014, în baza art. 201 alin. 4, 5 NCPC, s-a fixat primul termen de judecată la data de 04.02.2015, cu citarea părților, a pârâtei cu chemare la interogatoriu.
Deși legal citată, pârâta nu s-a prezentat în fața instanței pentru a fi interogată.
Au fost depuse la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: înscrisul sub semnătură privată intitulat „Contract de vânzare-cumpărare”, încheiat de părți la data 12.06.2014, TDP nr. 1950-_/06.11.1995, sentința civilă nr. 120/26.01.1998 pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr. 5299/1994, CI reclamant și pârâtă, certificat fiscal nr. 918/14.10.2014 eliberat de Primăria S., certificat de sarcini nr._/26.08.2014 OCPI D.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 18.08.2014, reclamantul a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că între părți a fost încheiată o convenție privind vânzarea-cumpărarea unei suprafețe de 0,6061 ha situată în extravilanul localității S., județul D., în T 189, P 43, urmând ca hotărârea pronunțată să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Se reține că la data de 18.08.2014, data învestirii instanței cu soluționarea litigiu, era în vigoare Legea nr. 17/2014, fiind publicate inclusiv Normele metodologice de aplicare.
Potrivit art. 5 alin 1 din această Lege, în toate cazurile în care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de contract de vânzare-cumpărare, acțiunea este admisibilă numai dacă antecontractul este încheiat potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, și ale legislației în materie, precum și dacă sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 3, 4 și 9 din prezenta lege, iar imobilul ce face obiectul antecontractului este înscris la rolul fiscal și în cartea funciară.
Potrivit art. 20 alin. 1 din Lege, prevederile acesteia nu se aplicau antecontractelor și pactelor de opțiune care au fost autentificate la notariat anterior intrării în vigoare a acesteia. per a contrario, pentru înscrisul sub semnătură privată conținând promisiunea de vânzare-cumpărare, erau aplicabile prevederile legii.
Prin Decizia nr. 755/16.12.2014 pronunțată de Curtea Constituțională, a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că prevederile art. 20 alin. 1 referitoare la exceptarea de la aplicarea Legii nr. 17/2014 a antecontractelor autentificate la notariat anterior intrării în vigoarea acesteia sunt neconstituționale.
Potrivit art. 21 alin. 4 din Lege, până la data publicării normelor metodologice în Monitorul Oficial al României, Partea I, se aplică regulile de drept comun.
Aceste norme metodologice au fost publicate la 30.05.2014, anterior învestirii instanței cu cererea de chemare în judecată.
Fiind dispoziții legale ce reglementează modul de exercitare a acțiunii civile având acest obiect, normele cuprinse în Lg. nr. 17/2014 sunt aplicabile tuturor cererilor depuse la instanță după . acestora.
Toate condițiile enumerate la art. 5 alin. 1 din Lg. nr. 17/2014 sunt prevăzute cumulativ pentru admisibilitatea acțiunii prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de contract de vânzare-cumpărare.
În speță, se constată că reclamantul nu a făcut dovada că terenul în litigiu este înscris în cartea funciară și că s-ar fi respectat normele legale referitoare la exercitarea dreptului de preemțiune.
În consecință, lipsind întrunirea cumulativă a condițiilor prevăzute la art. 5 alin. 1 din Lg. nr. 17/2014, instanța constată că nu este admisibilă acțiunea de față, urmând a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția invocată din oficiu.
Respinge, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantul G. T. C., cu domiciliul în C., .. M10, ., județul D. în contradictoriu cu pârâta A. D., cu domiciliul în comuna C., ..
Cu apel, în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 4 Februarie 2015.
PREȘEDINTE | GREFIER |
R. M. F. | C. D. D. |
R.F./C.D./4 EX/05.03.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 181/2015. Judecătoria SEGARCEA | Acţiune în constatare. Sentința nr. 189/2015. Judecătoria... → |
|---|








