Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 779/2015. Judecătoria SEGARCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 779/2015 pronunțată de Judecătoria SEGARCEA la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 779/2015
DOSAR NR._ - cerere de valoare redusă –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S. – JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 779/2015
Ședința din Camera de consiliu de la 18.05.2015
Președinte - D. O. – Președinte judecătorie
Grefier - L. C.
x.x.x.x.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ., în contradictoriu cu pârâtul T. T., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în Cameră de consiliu a răspuns pârâtul, lipsă fiind reprezentantul societății reclamante.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, în cursul procedurii prealabile, pârâtul nu a formulat întâmpinare, după care,
Verificându-și din oficiu competența, în conformitate cu prevederile art. 131 alin. 1 C.pr.civ., instanța constatată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, având în vedere prevederile art. 94 alin. 1 lit. a și art. 106 din C.pr.civ. republicat.
Pârâtul învederează că a achitat debitul restant, sens în care depune la dosar 3 chitanțe de plată a contravalorii facturilor. Precizează că nu mai are alte cereri.
Având în vedere că pârâtul a depus dovada că a achitat contravaloarea pretențiilor reclamantei, ținând seama de faptul că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.
Pârâtul solicită respingerea acțiunii, având în vedere că a rămas fără obiect.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei S., sub nr._, din data de 18.03.2015, reclamanta . a chemat în judecată pe pârâtul T. T. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, acesta să fie obligat la plata sumei de 568,95 lei, cu titlu de despăgubiri și la plata penalităților de întârziere.
De asemenea, în temeiul art. 1031 NCPC, s-a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părți s-au derulat raporturi contractuale, în baza cărora reclamanta a livrat către pârât energie electrică. Astfel, începerea derulării relațiilor contractuale s-a realizat la data în care debitorul a început să consume energie electrică, însușindu-și totodată și toate obligațiile contractului cadru de furnizare a energiei electrice, iar în conformitate cu contractul semnat, care este standard și aplicabil la nivel național, reglementat prin act normativ (Decizia președintelui ANRE nr. 57/1999 pentru aprobarea contractelor-cadru de furnizare a energiei electrice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 din 21 decembrie 1999 și Ordinul nr. 5 din 21 februarie 2003 privind modificarea contractelor-cadru de furnizare a energiei electrice), reclamanta avea obligația să furnizeze energie electrică, iar debitorul avea obligația să achite contravaloarea serviciilor prestate în baza facturilor emise de către . în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor, data emiterii facturilor și termenul de scadență fiind înscrise pe factura (art. 11 modificat din Contractul-cadru de furnizare a energiei electrice).
De asemenea, arată că . și-a onorat obligația de a furniza debitorului energie electrică, fără ca acesta din urmă să-și fi îndeplinit întocmai obligația corelativă de achitare a facturilor, în contextul în care nu a tăgăduit existența raportului juridic obligațional invocat de creditoare ca izvor al pretențiilor și nici nu a opus împrejurarea neexecutării culpabile de către acesta a obligațiilor contractuale după cum nu a formulat niciodată vreo obiecție cu privire la obligația de plată a debitului restant și a penalităților.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat administrarea probei cu acte.
Cererea a fost legal timbrată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 150 alin. 1 și 2, art. 223 alin. 3, art. 277, art. 453, art. 628 alin. 2, art. 662, art. 1025-1032 Noul Cod pr. Civ., art. 1270, art. 1516 și art. 1535 Noul Cod civ., art. 969 și urm., art. 1073 vechiul Cod civ., art. 156 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin HG 1007/2004, Decizia ANRE nr. 57/11.10.1999 pentru aprobarea contractelor-cadru de furnizare a energiei electrice, Ordinul nr. 5/21.02.2003 privind modificarea contractelor-cadru de furnizare a energiei electrice, art. 120 alin. 7 din OG 92/2003, Vechea lege a energiei electrice nr. 13/2007 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 51 din 23.01.2007 și Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 485/16.07.2012.
Au fost depuse la dosar: fișă cont pentru perioada 15.03._15, o . facturi, respectiv . nr._/19.08.2014, . nr._/23.10.2013, . nr._/16.10.2013, contractul de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici nr._-000 din anul 2010, luna 09 ziua 14, act adițional nr. 1/14.09.2010 la contractul furnizare a energiei electrice.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare, însă, fiind prezent la termenul de judecată din data de 18.05.2015, a depus la dosar chitanțele de plată a contravalorii pretențiilor reclamantei, în sumă totală de 690 lei.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoare situație de fapt:
Între părți s-au derulat raporturi de natură contractuală, în baza cărora reclamanta a furnizat pârâtului energie electrică, iar acesta și-a îndeplinit obligația corelativă de plată a serviciilor prestate, achitând în acest sens facturile emise de către reclamantă.
Întrucât pârâtul a recunoscut debitul restant, achitându-l, acest lucru echivalează cu lipsirea acțiunii față de pretenția concretă cu care instanța a fost învestită, astfel încât instanța va respinge acțiunea formulată de către reclamantă ca rămasă fără obiect.
Cât privește cheltuielile de judecată, instanța are în vedere dispozițiile art. 453 alin. 1 C.proc.civ. potrivit cărora partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea celeilalte părți care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei a rezultat faptul ca debitul a fost achitat după introducerea cererii de chemare în judecată, motiv pentru care instanța urmează să oblige pârâtul la plata către creditoarea reclamantă la suma de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de valoare redusă, formulată de reclamanta S C. V. SA, cu sediul procesual ales în București, . C3 nr. 10 A, etaj 7, sector 2, în contradictoriu cu pârâtul T. T., CNP-_, cu domiciliul în com. Giurgița, ., jud. D..
Obligă pârâtul la plata către creditoarea reclamantă la suma de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.05.2015.
PREȘEDINTE, | GREFIER, |
D. O. | L. C. |
RED.D.O/TEHN.D.F.I./4 EX./25.06.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 780/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 777/2015. Judecătoria... → |
|---|








