Plângere contravenţională. Sentința nr. 1259/2015. Judecătoria SEGARCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1259/2015 pronunțată de Judecătoria SEGARCEA la data de 22-10-2015 în dosarul nr. 1259/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S.
SENTINȚA CIVILĂ nr.1259
Ședința publică din data de 22.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE- F. R. M.
GREFIER –H. L.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul B. V. și pe intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLITIE D., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul personal, lipsind intimatul. Se prezinta martorul petentului N. F..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanta legitimeaza martorul si procedeaza la audierea acestuia, declaratia fiind consemnata si atasata la dosar.
Instanța pune în discuție administrarea probei cu înregistrările video înaintate de intimat.
Petentul arată că este de acord sa vizioneze instanța înregistrarea video înaintata de intimata, învederând că nu dorește să o vadă iar pe fond solicită admiterea plângerii și restituirea permisului de conducere.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 12.01.2015 sub nr._, petentul B. V. în contradictoriu cu intimatul I. D.– P. Oras S. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună admiterea plângerii contravenționale, anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 10.01.2015, exonerarea de plata amenzii si restituirea permisului de conducere.
În motivare, petentul arată că prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 10.01.2015 de I. D. – P. Oras S., a fost sanctionat cu amenda contraventionala in cuantum de 585 lei si retinerea permisului de conducere, retinându-se ca la data mentionata conducatorul auto B. V. a condus autoturismul Renault cu nr. de inmatriculare_ pe sensul opus al DJ561B in comuna Gîngiova, .> Arata petentul ca cele mentionate in procesul verbal de contraventie nu corespund realitatii, intrucât nu se afla in mers si nu a circulat pe sens opus.
S-a depus la dosar originalul procesului verbal contestat.
La data de 10.03.2015, intimatul a depus la dosar intâmpinare prin care a invocat exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei C. si a solicitat declinarea cauzei in favoarea Judecatoriei S..
Pe fondul cauzei, intimatul a solicitat respingerea plângerii si mentinerea actului sanctionator ca temeinic si legal.
Prin sentința civilă nr.6962 din 25.05.2015, Judecătoria C. a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competența soluționării plângerii contravenționale formulate de petentul B. V., în favoarea Judecătoriei S., fiind înregistrată la data de 18.06.2015 sub același nr._ .
Sub aspect probatoriu, prin încheierea din data de 30.06.2015, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, iar pentru petent și proba testimonială.
În cauză au fost audiați martorii M. F. și N. F..
Totodată, față de mențiunile inserate în procesul verbal întocmit, instanța din oficiu a solicitat și înregistrările video efectuate cu aparatul video-radar, acestea fiind înaintate de I. D.-Serviciul Rutier cu adresa nr._/31.08.2015 (fila 11).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 10.01.2015 încheiat de Inspectoratul de Poliție al Județului D.-P. O. S., petentul a fost sancționat contravențional întrucât în data de 10.01.2015, în loc. Comoșteni, a condus autoturismul Renault Laguna pe sensul opus al DJ 561 B, abaterea fiind înregistrată cu aparatul radar Autovision ROM 366 montat pe auto MAI_.
S-a aplicat amenda contravențională în cuantum de 585 lei și sancțiunea complemantară privind reținerea permisului de conducere pe o perioada de 60 de zile.
Contravenientul a semnat procesul verbal iar la rubrica "Alte mențiuni" agentul constatator a consemnat susținerile persoanei în cauză "am mers pe sens opus pe o distanță de 2 m pe DJ 561 B".
Împotriva acestui proces verbal, contravenientul a formulat plângere, pentru motivele expuse.
În drept, față de dispozițiile art. 34 alin.1 din Ordonanța nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, potrivit cărora procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională este supus verificării atât sub aspectul legalității cat și al temeiniciei, instanta analizând cu prioritate legalitatea procesului-verbal, observă că acesta indeplinește toate conditiile de valabilitate reglementate de lege, respectiv condițiile de formă prevăzute de art. 16 din OG nr. 2/2001, dar și cele prevazute sub sanctiunea nulității absolute, conf art 17 din OG 2/2001, respectiv numele, prenumele, calitatea agentului constatator, numele, prenumele contravenientului, data si locul savarsirii faptei, semnatura agentului.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal, instanța reține că petentul a fost sancționat pe motiv că ar fi circulat pe sensul opus al drumului public.
Instanța are în vedere faptul că procesul-verbal de contravenție este un act administrativ de autoritate, întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit cu autoritatea statală pentru constatarea și sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială prevăzută de lege, astfel că se bucură de prezumția de autenticitate și veridicitate, care însă este relativă și poate fi răsturnată de probe de către contravenient.
Pe de altă parte, potrivit jurisprudenței CEDO, aplicabilă în baza art. 6 din Convenție, deși petentul, în materie contravențională, se bucură de prezumția de nevinovăție, el trebuie să facă dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal legal întocmit în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției “acuzatului” dincolo de orice îndoială rezonabilă.
În speță, instanța constată că din probatoriul administrat în cauză de părți rezultă o altă stare de fapt decât cea reținută prin procesul verbal întocmit.
Astfel, din declarațiile celor doi martori audiați la propunerea petentului, rezultă că autovehiculul condus de acesta a suferit o defecțiune înainte de a ieși de pe un drum lateral pe drumul județean, fiind nevoiți să îl ajute prin împingerea acestuia până pe drumul principal, în scopul de a fi ulterior tractat iar împrejurarea că acest autovehicul a fost deplasat spre partea stângă a drumului a fost justificată din considerentul că, fiind întuneric, nu au riscat să traverseze drumul principal până pe sensul normal de mers, spre a nu provoca un eveniment rutier.
De asemenea, martorii au arătat că autoturismul a fost împins pe o distanță foarte scurtă, martorul N. F. arătând că mașina se oprise la ieșirea de pe uliță pe drumul principal chiar pe contrasens, fiind motivul pentru care a fost împinsă spre partea din stânga, respectiv partea opusă sensului de mers.
Pe de altă parte, atât din imaginile foto-radar înaintate odată cu întâmpinarea de către I. D. cât și din înregistrările video solicitate de instanță, se constată că săvârșirea faptei așa cum a fost reținută în sarcina contravenientului nu a fost surprinsă cu mijlocul tehnic instalat pe autospeciala de poliție, observându-se că autovehiculul petentului se afla staționat și nu în mișcare.
În consecință, reținând că probele administrate de intimat nu fac dovada, dincolo de orice îndoială rezonabilă, a săvârșirii de către petent a faptei de a circula pe sensul opus al drumului public iar pe de altă parte prin probele administrate acesta a dovedit o altă stare de fapt decât cea reținută în procesul verbal întocmit, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001 plângerea formulată va fi admisă, se va dispune anularea procesului verbal . nr._/10.01.2015 întocmit de I. D.-Poliția Orașului S. iar petentul va fi exonerat de plata amenzii contravenționale în cuantum de 585 lei, cu înlăturarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 60 de zile.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea privind formulata de petentul B. V. domiciliat in ..335, judetul D. in contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLITIE D. cu sediul in C., județul D..
Dispune anularea procesului verbal . nr._/10.01.2015 întocmit de I. D.-Poliția Orașului S..
Exonerează petentul de plata amenzii contravenționale în cuantum de 585 lei și înlătură sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 60 de zile.
Cu drept de apel, in 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată in ședința publică din 22 Octombrie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
F. R. M. L. H.
Redact/FRM/Tehnored/LH /4 EX/ 23.11.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1260/2015.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 1271/2015. Judecătoria... → |
|---|








