Acţiune în constatare. Sentința nr. 1271/2015. Judecătoria SEGARCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1271/2015 pronunțată de Judecătoria SEGARCEA la data de 26-10-2015 în dosarul nr. 1271/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S. JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ NR .1271
Ședința publică din data de 26.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – B. M. M.
GREFIER - I. T.
Pe rol judecarea acțiunii civile formulată de reclamantul I. F. în contradictoriu cu pârâții N. C. și C. NICOLIȚA, având ca obiect „hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare”.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns aparatorul ales al reclamantului, avocat ales I. V. si martorul G. B., lipsă fiind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța a procedat la audierea martorului G. B., depoziție consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Apărătorul ales al reclamantului, av. I. V., arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului cauzei.
Avocat I. Vladuț, pentru reclamant, solicită instanței admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, să se constate intervenită vânzarea-cumpărarea și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 12.12.2014 pe rolul Judecătoriei S., sub nr._, reclamantul I. F. a chemat în judecată pe pârâții N. C. și C. Nicolița solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate intervenită între părți vânzarea-cumpărarea pentru următoarele imobile situate pe raza localității S., judetul D.: suprafata de 1000 m.p. teren intravilan (995 m.p. din măsurători) curti-constructii cu vecinătățile N- B. M., E- O. M., S- B. A./C. M. și V- S. I. și imobilul casa amplasat pe acesta, construit din 3 camere si bucatarie, baie, camara, sala, pivnita, construit din caramida si acoperit cu tiglă, urmând ca hotărârea pronunțată să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat faptul că la data de 05.11.2014 a încheiat cu pârâtii o chitanță prin care aceștia i-au înstrăinat imobilele mai sus mentionate, urmând să se prezinte la notar pentru perfectarea actelor. la aceeasi dată, reclamantul a achitat pârâtilor suma de 30.000 lei, care reprezenta pretul vânzării-cumpărării, stabilit de comun acord.
Tot la acea dată, pârâtii i-au înmânat în copie actele care atestă calitatea de proprietar, însă ulterior au refuzat să întocmească actele în formă autentică. Reclamantul mai precizează că este cel care foloseste terenul mai sus indicat.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1669 cod civil și art 35 NCPC
În dovedirea acțiunii, reclamantul a arătat că înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri, proba testimonială si proba cu interogatoriul pârâților.
Au fost depuse la dosar, în copii, următoarele înscrisuri: contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1252/23..06.2008 de BNP N. și G. din C., certificat de deces N. V., certificat de moștenitor eliberat sub nr. 281/04.11.2014 de BNP F. G. din S., judetul D., "Chitanță"-înscris sub semnătură privată încheiat la data de 05.11.2014 între părți.
In raport de obiectul cererii de chemare în judecată, instanța prin rezoluția din 15.12.2014 a stabilit în sarcina reclamantului obligațiile următoare: de plata a unei taxe de timbru in cuantum de 1505 lei, de depunere la dosar a certificatului de atestare fiscală cu valoarea imobilelor teren și casă și taxele/impozitele de plată, extras de carte funciară/certificat de sarcini, sub sancțiunea anulării cererii de chemare în judecată.
Prin cererea depusă la dosarul cauzei la data de 05.01.2014 reclamantul a solicitat acordarea ajutorului public judiciar sub forma reducerii taxei judiciare de timbru.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat ca îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a beneficia de prevederile legale privind acordarea ajutorului public judiciar sub forma reducerii taxei judiciare de timbru, din declaratia pe proprie raspundere pe care o da rezultă că în ultimul an nu au beneficiat de ajutor public judiciar.
Cererea de acordare ajutor public judiciar nu a fost motivată în drept.
In susținere au fost depuse: declaratie pe proprie răspundere –înscris sub semnătură privată, copie CI, adeverință de venit pe anul 2014 eliberate de Administrația Judeteana a Finantelor Publice O., precizare privind componenta familiei, acte de stare civilă-fotocopii, certificate de atestare fiscala pentru persoane fizice eliberate de Serviciu Impozite si Taxe Locale-Primăria S..
Ulterior, reclamantul a mai depus la dosar extrasul de carte funciară nr_-UAT S., copia certificatului de căsători, copia Ci a soției sale - I. I., copii certificate de naștere ale minorilor D. M., D. I., D. I., I. A. M. –fii săi, adeverințe de venit emise de AFP S. pentru membrii familiei sale, certificate fiscale nr. 102, 103,104,105,106 din data de 26.01.2015 eliberate de Primăria S. în ceea ce îi privește pe membrii familiei sale I. I., D. M., D. I., D. I., I. A. M., certificat fiscal nr. 161/02.02.2015 pentru imobilul situat în S., ., judetul D. eliberat pârâtului N. V. de către Primăria S., certificat fiscal nr. 241/26.02.2015 pentru imobilul situat în S., ., jud D. eliberat pentru D. M. de către Primăria S..
Prin încheiere de ședință pronunțată în Camera de Consiliu la data de 26.02.2015, instanța a admis cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulata de petentul reclamant I. F. și a dispus scutirea petentului de plata taxei judiciare de timbru in suma de 1505 lei aferenta acțiunii in constatare înregistrata sub nr._ pe rolul Judecatoriei S.-cauza de față.
Pârâții N. C. și C. Nicolița nu au depus la dosar întâmpinare și, deși au fost citați cu mențiunea prezentării personale la interogatoriu, cu aplicarea dispozițiilor art. 358 NCPC, nu s-au prezentat în vederea administrării probei.
În ședința publică din 02.07.2015 instanța a încuviințat pentru reclamant-proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtilor si proba testimoniala cu un martor.
În cauză au fost administrate proba cu înscrisuri și proba testimonială în cadrul căreia fost audiat martorul G. B. declarația acestuia fiind consemnată în scris, iar fila atașată la dosar- fila 76.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Din probele administrate în cauză, respectiv înscrisul sub semnătură privată denumit "Chitanță" încheiat la data de 05.11.2014 coroborat cu declarația martorului G. B., instanța reține că la data de 05.11.2014 s-a încheiat între reclamantul I. F., în calitate de promitent-cumpărător și pârâtii N. C. și C. Nicolița, în calitate de promitenți-vânzători un antecontract de vânzare-cumpărare pentru următoarele imobile casa de locuit construită din cărămidă, acoperită cu tablă, compusă din 3 camere și dependințe, cu o suprafață construită de 174 m.p. si teren în suprafata de 1000 m.p. (995 m.p. rezultati din măsurători), situate în orasul S., ., judetul D..
Instanta retine ca acestei convenții a părților ii sunt aplicabile dispozițiile art. 1669 alin 1 N.C.C., respectiv: ”Cand una dintre partile care au incheiat o promisiune bilaterala de vanzare refuza, nejustificat, sa incheie contractul promis, cealalta parte poate cere pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de contract, daca toate celelalte conditii de validiate sunt indeplinite”.
Instanța reține, astfel, că se poate pronunța o hotararea care sa tina loc de act autentic de vanzare-cumparare in situația in care toate conditiile prevazute pentru incheierea contractului de vanzare-cumparare sunt indeplinite, iar una dintre părțile înscrisului sub semnătură privată - prin care se dorește transmiterea dreptului de proprietate asupra unui teren - nu își îndeplinește obligația contractuală ,,de a face”, constând în prezentarea sa la notariat în vederea încheierii actului în formă autentică și transmiterea legală a dreptului de proprietate.
Conditiile de validitate ale contractului de vanzare-cumparare sunt cele prevazute de art.1179 N.C.C. pentru validitatea contractului, respectiv: capacitatea de a contracta, consimtamantul partilor, un obiect determinat si licit si o cauza licita si morală și sunt îndeplinite în ceea ce priveste antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 05.11.2014.
Din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1252/23.06.2008 de BNP N. și G., instanta retine că numitii Negret Viorle și pârâta C. Nicolița au cumpărat de la numitii T. A. și T. M.-E. imobilele teren intravilan în suprafata de 1000 m.p. (995 m.p. din măsurători) și construcția C 1 -casa de locuit cu suprafata construită de 174 m.p. situate in S., ., judetul D., identificate cu nr. cadastral provizoriu 533 si intabulat în CF 526-S., în cote de 4/5 pentru numitul Negret Viorle și de 1/5 pentru pârâta C. Nicolița.
Din certificatul de deces . nr._ eliberat la data de 04.04.2011 de SPCLEP Oras S. și din certificatul de mostenitor eliberat sub nr. 281/04.11.2014 de BNP F. C. G., instanta retine că numitul N. V. a decedat la data de 02.04.2011, cu ultimul domiciliu în S., având calitatea de unic mostenitor al acestuia pârâtul N. C., care a dobânsit astfel prin mostenire legală cota de 4/5 din imobilele teren si constructie situate în S. ., judetul D..
Prețul stabilit de către părți, în cuantum de 30.000 lei, a fost achitat de către reclamant la data încheierii convenției, asa cum rezultă din înscrisul sub semnătură privată și din declarația martorului G. B..
De la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare reclamantul I. F. a și intrat în posesia imobilului, astfel cum rezultă din declarația aceluiași martor, G. B..
În ceea ce priveste refuzul pârâtilor C. Nicolița și N. C., ulterior încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, de a se prezenta la notar pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, instanța reține din declarația martorului G. B. că reclamantul i-a contactat pe cei doi pârâti pentru încheierea actului, însă aceștia au zis că nu au de ce să vină și de ce să mai cheltuie bani pe drum, de anul trecut nu au vrut să se prezinte.
Deși pârâții au fost citați cu mentiunea prezentării personale la interogatoriu, pârâtii C. Nicolița și N. C. nu s-au prezentat, în drept, art. 358 NCPC prevede "Dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul. În acest din urmă caz, atât dovada cu martori, cât și alte probe, inclusiv prezumțiile, pot fi admise pentru completarea probatoriului", instanta urmând să interpreteze refuzul pârâților de a se prezenta la interogatoriu ca un început de dovadă completat cu proba testimonială.
Pentru aceste motive de fapt și de drept, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1669 alin 1 N.C.C., instanța va admite cererea formulată de reclamantul I. F. în contradictoriu cu pârâtii N. C. și C. Nicolița, va constata valabilitatea antecontractului denumit "Chitanță" încheiat la data de 05.11.2014 între reclamant și pârâtii pentru imobilele: casa de locuit construită din cărămidă, acoperită cu tablă, compusă din 3 camere și dependințe, cu o suprafață construită de 174 m.p. si teren în suprafata de 1000 m.p. (995 m.p. rezultati din măsurători), situate în orasul S., ., judetul D., hotărârea urmând a ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Se va lua act că reclamantul, prin reprezentant convențional, nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite cererea formulată de reclamantul I. F.-CNP_, domiciliat în S., . A, judetul D., cu domiciliul ales la C. Av I. V. din S., ., judetul D. în contradictoriu cu pârâtii N. C. - CNP_, domiciliat în D., ..17., ., . și C. NICOLIȚA- CNP_, domiciliată în Cluj N., ., judetul Cluj.
Constată valabilitatea antecontractului denumit "Chitanță" încheiat la data de 05.11.2014 între reclamantul I. F., în calitate de promitent-cumpărator și pârâtii N. C. și C. NICOLIȚA, în calitate de promitenți-vânzători pentru imobilele: casa de locuit construită din cărămidă, acoperită cu tablă, compusă din 3 camere și dependințe, cu o suprafață construită de 174 m.p. si teren în suprafata de 1000 m.p. (995 m.p. rezultati din măsurători), situate în orasul S., ., judetul D..
Hotărârea ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Se ia act că reclamantul, prin reprezentant convențional, nu solicită cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria S..
Pronunțată in sedința publică de la 26.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. M. M. I. T.
red. BMM
tehnored. HT/BMM
5 ex./10.12.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1259/2015.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
|---|








