Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 1317/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1317/2015 pronunțată de Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 1317/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S. G.
SENTINȚA CIVILĂ NR.1317/2015
Ședința publică din data de 09 septembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: M.-KOVÁCS I.
GREFIER: B. V.
La ordine fiind soluționarea cererii formulată de petenta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI S. G. în contradictoriu cu intimatul M. C., având ca obiect înlocuirea sancțiunii amenzii.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă din partea petentei consilier juridic A. B. L., lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În conformitate cu art. 131 Noul Cod de Procedură Civilă instanța, verificând competența, constată că raportat la prevederile art. 94, 107 – 121 Noul Cod de Procedură Civilă coroborat cu art. 34 raportat la art. 33 alin. 1 din O.G 26/2000, este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezentul litigiu.
Reprezentanta petentei depune delegație și arată că, nu are alte cereri.
Nemaifiind alte cereri, nici din oficiu de administrat, instanța constată închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta petentei solicită admiterea cererii și obligarea petentului la muncă în folosul comunității.
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 09.04.2015 sub nr._, petenta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI S. G. a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale aplicate intimatului M. C. cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității, întrucât intimatul nu a achitat până în prezent amenda aplicată și nici nu a fost posibilă executarea silită a acestuia, debitorul fiind insolvabil.
In drept, au fost invocate prevederile art. 9 alin. 3 si art. 391 din OG nr. 2/2001.
La dosarul cauzei au fost comunicate procesele verbale de constatare a contravenției, proces verbal de constatare a insolvabilității, acte de executare.
In cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin procesele-verbale de contravenție . nr._/11.11.2010, . nr._/16.06.2009, . nr._/29.08.2010, . nr._/01.06.2010, . nr._/28.09.2008, . nr._/18.07.2010, . nr._/19.07.2012, AP nr._/19.07.2012, întocmite de Inspectoratul Județean de Poliție B., intimatul M. C. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum total de 9525 lei, aceasta nefiind executată în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și neexistând posibilitatea executării silite, conform procesului verbal de constatare a insolvabilității din 04.12.2014.
Potrivit art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001, modificată prin OG nr. 17/2014, în cazul in care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitiva a sancțiunii și nu exista posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui raza teritoriala domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătoreasca în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități in folosul comunității, ținându-se seama de partea din amenda care a fost achitată. Mai mult, alin. 5 al aceluiași articol precizează faptul că în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (4), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
Prin Decizia ICCJ nr. 7 din 20 septembrie 2010 publicata în Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 126 din 18 februarie 2011, privind examinarea recursului in interesul legii cu privire la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 9 alin. (3)-(5) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, raportate la dispozitiile art. 9 alin. (1) si (2) din acelasi act normativ si la art. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 55/2002 privind regimul juridic al sanctiunii prestarii unei activitati in folosul comunitatii, aprobata prin Legea nr. 641/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, asupra posibilitatii de a se dispune inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii, atunci cand aceasta din urma sanctiune nu este prevazuta, prin lege, alternativ cu amenda, s-a statuat in sensul ca dispozitiile art. 9 alin. (3)-(5) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, prin raportare la dispozitiile art. 9 alin. (1) si (2) din aceeasi ordonanta si la dispozitiile art. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 55/2002, se interpreteaza in sensul admisibilitatii cererilor de inlocuire a sanctiunii amenzii cu sanctiunea obligarii contravenientului la prestarea unei activitati in folosul comunitatii indiferent daca contraventiile savarsite sunt prevazute si sanctionate prin legi, ordonante ale Guvernului sau alte acte cu caracter normativ si chiar daca actul care stabileste si sanctioneaza contraventiile nu prevede, alternativ cu sanctiunea amenzii, sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii.”
Prin urmare, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanța apreciază că sunt îndeplinite cerințele prevăzute în art.9 din OG 2/2001, motiv pentru care urmează să admită cererea formulată de petenta Primăria Municipiului S. G. în contradictoriu cu intimatul și să înlocuiască amenda contravențională cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
Având în vedere cuantumul amenzii contravenționale neexecutate, precum și dispoziția legală potrivit căreia prestarea unei activitati in folosul comunitatii poate fi stabilita numai pe o durata ce nu poate depăși 50 de ore, instanța urmează a obliga intimatul la prestarea unei activitati in folosul comunității, pe o durată de 50 ore, la dispoziția Primăriei Municipiului S. G., conform Hotărârii nr. 202/2010. Totodată, va dispune emiterea mandatului de executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de petenta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI S. G., Cod fiscal_, cu sediul în ., nr.2, județul C., în contradictoriu cu intimatul M. C. – CNP_, cu domiciliul S. G., . A, județ C..
Dispune înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei aplicată intimatului M. C., prin procesele-verbale de contravenție . nr._/11.11.2010, . nr._/16.06.2009, . nr._/29.08.2010, . nr._/01.06.2010, . nr._/28.09.2008, . nr._/18.07.2010, . nr._/19.07.2012, AP nr._/19.07.2012, întocmite de Inspectoratul Județean de Poliție B., cu prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 50 ore, la dispoziția Primăriei S. G., jud.C..
Dispune emiterea mandatului de executare.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sf. G..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.09.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M.-Kovács I. B. V.
Red.MKI/09.09.2015
Tehnored. BV/10.09.2015
4 ex.
| ← Validare poprire. Sentința nr. 1305/2015. Judecătoria SFÂNTU... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|








