Plângere contravenţională. Sentința nr. 1818/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1818/2015 pronunțată de Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE la data de 11-11-2015 în dosarul nr. 1818/2015
Cod ECLI
Dosar nr._ / 2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S. G.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1818/2015
Ședința publică din data de 11 noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:B. T. M.
GREFIER:K. I.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulată de petenții G. A., G. I. și Csomo E. în contradictoriu cu intimata I..S.C- I. Județean în Construcții C. având obiect: plângere contravențională..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 16 octombrie 2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea succesiv, pentru data 30 octombrie 2015, 06 noiembrie 2015, 09 noiembrie 2015, respectiv 11 noiembrie 2015, hotărând următoarele.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31.03.2015 sub nr._, petenții G. A., G. I., C. E., în contradictoriu cu intimatul I. DE S. ÎN CONSTRUCȚII, pentru I. REGIONAL ÎN CONSTRUCȚII CENTRU, pentru INSPECTORATL JUDEȚEAN ÎN CONSTRUCȚII C., au solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 16.03.2015, procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 16.03.2015, procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 16.03.2015, precum și restituirea amenzii contravenționale de 150 lei achitată de fiecare petent.
Petenții au invocat excepția prescripției dreptului de a constata contravențiile și de a aplica amenzile în baza art. 31 din Legea nr. 50/1991. În motivare, petenții au învederat că recepția lucrării de canalizare efectuate de ei a fost în data de 18.04.2011, îndeplinindu-se termenul de prescripție de 3 ani de la data săvârșirii faptei.
Petenții au afirmat că au îndeplinit cerințele legale în privința evacuării apei menajere din locuințele lor, lucru recunoscut de . din S. G. prin adresa nr._,43,74/2014.
Pe fond, au învederat că, în cadrul lucrării de canalizare, pe porțiunea ce aparține domeniului public au folosit canal PVC 160 mm conform proiectului autorizat, iar numai pe terenul particular au folosit canal din PVC 110 mm.
Petenții au invocat art. 11 lit. f din Legea nr. 50/1991, pentru arăta că pot executa fără autorizație de construcție reparații la branșamentele racordurile exterioare, de orice fel, aferente construcțiilor.
În drept, au invocat Legea nr. 50/1991.
A fost achitată taxa judiciară de timbru în cuantum de 60 lei.
Intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii.
A invocat excepția inadmisibilității plângerii contravenționale formulate, motivând că fiecare petent are calitate procesuală activă numai în ceea ce privește un proces-verbal de contravenție atacat, lipsindu-i calitatea procesuală pasivă în ceea ce privește celelalte două procese-verbale de contravenție. De asemenea, a invocat excepția disjungerii cauzei.
Pe fond, a învederat că inspectorii în construcții din cadrul IJC C. au efectuat în data de 30.09.2014 un control de specialitate privind execuția unei instalații de canalizare menajeră comună pentru uzul și folosința celor trei petenți, lucrare executată atât pe domeniul privat al petenților, cât și pe domeniul public al municipiului S. G..
Constatările efectuate și măsurile dispuse au fost consemnate în actul de control nr._/03.10.2014, act însușit de petenți. Astfel, inspectorul a constatat că:
-execuția lucrărilor de construcții nu a respectat documentația tehnică autorizată, în sensul că nu a fost respectat diametrul colectorului menajer amplasat pe domeniul privat;
-nu au fost executate numărul de cămine stabilit prin proiect;
-nu a fost respectat tipul de cămine autorizat;
-nu a fost respectată adâncimea de pozare a colectorului și implicit, nici panta ce curgere.
Inspectorul a dispus refacerea lucrărilor conform proiectului autorizat, până la data de 01.12.2014.
Petenții nu au respectat dispoziția dată de IJC C., săvârșind contravenția prevăzută de art. 33 pct. 5 lit. f din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, pentru care au fost amendați cu amenda contravențională în cuantum de 150 lei fiecare, sancțiune proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.
În drept, a invocat Legea nr. 10/1995, OG nr. 2/2001, C.proc.civ.
În probațiune, a solicitat proba cu înscrisuri.
Petentul G. A. a depus răspuns la întâmpinare, în care a învederat că intimatul nu a aplicat corespunzător prevederile art. 11 lit. f din Legea nr. 50/1991, deoarece a executat lucrarea în limitele proprietății sale, și nici art. 31 din Legea nr. 50/1991, îndeplinindu-se termenul de prescripție de 3 ani. Petentul a depus adresa nr. 3166/2015 a . din S. G.
Petentul G. I. a depus răspuns la întâmpinare, depunând adresa nr._,_,_/2014 a . din S. G..
Petentul C. E. a depus răspuns la întâmpinare, în care a învederat că intimatul nu a aplicat corespunzător prevederile art. 11 lit. f din Legea nr. 50/1991, deoarece a executat lucrarea în limitele proprietății sale, și nici art. 31 din Legea nr. 50/1991, îndeplinindu-se termenul de prescripție de 3 ani. Petentul a depus adresa nr. 3166/2015 a . din S. G..
La termenul din 23.09.2015, petenții G. A. și C. E. au depus note de ședință, prin care au reiterat aspecte anterior invocate.
Petentul G. I. a depus notă de ședință, prin care a învederat că: atât constatarea cât și sancționarea contravențională au la bază plângerea depusă de dl. N. G. L., a cărui proprietate se află în aval de lucrarea de canalizare efectuată de petenți; pentru lucrare nu ar fi fost nevoie de autorizație de construcție; lucrarea funcționează din noiembrie 2010, fără sesizări de la vecini pe a căror proprietăți este condusă; Operatorul Regional recunoaște funcționarea instalației; petenții sunt buni platnici pentru serviciile de apă-canal; instalația este supradimenisonată la diametrul de 160 mm; controlul IJC C. a fost efectuat vizual.
La termenul din 16.10.2015, intimatul a solicitat respingerea excepției disjungerii cauzei. Instanța a respins excepția disjungerii cauzei.
Instanța a constatat că excepția inadmisibilității invocată de intimat este, în fapt, excepția lipsei calității procesuale active a petenților față de procesele-verbale atacate, în consecință fiind vorba de trei excepții lipsei calității procesuale active. Instanța a admis în parte cele trei excepții invocate de intimată, constatând că G. A. care are calitate procesuală activă numai pentru procesul-verbal . nr._/16.03.2015, petentul G. I. are calitate procesuală activă numai pentru procesul-verbal de contravenție seria_/16.03.2015 și petentul Csomo E. are calitate procesuală activă numai pentru procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/16.03.2015.
De asemenea, instanța a pus în discuție excepția prescripției invocată de petenți prin plângerea contravențională, în baza art. 31 din Legea nr. 50/1991, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei cu privire la restituirea amenzilor achitate în bugetul local, invocată din oficiu, și le-a unit cu fondul cauzei.
La același termen, s-a încuviințat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt și în drept următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 16.03.2015, în urma controlului efectuat la data de 16.03.2015 în S. G., obiectiv „Racordarea imobilului la rețeaua de canalizare”, .. 42, 44, 46, faptul că petentul G. A., nu a îndeplinit măsurile dispuse la termenul stabilit prin procesul-verbal nr._/03.10.2014, încheiat de I. Județean în Construcții C. referitor la refacerea/remedierea lucrărilor rețelei de canalizare menajeră conform proiectului tehnic autorizat și a avizelor obținute.
Pentru această faptă, petentul G. A. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 150 lei pentru contravenția prevăzută de art. 33 alin. 5 lit. f din Legea nr. 10/1995. Totodată, s-a dispus îndeplinirea măsurilor dispuse prin procesul-verbal nr._/03.10.2014 până la data de 01.06.2015.
Petentul nu a avut obiecțiuni.
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 16.03.2015, în urma controlului efectuat la data de 16.03.2015 în S. G., obiectiv „Racordarea imobilului la rețeaua de canalizare”, .. 42, 44, 46, faptul că petentul G. I., nu a îndeplinit măsurile dispuse la termenul stabilit prin procesul-verbal nr._/03.10.2014, încheiat de I. Județean în Construcții C. referitor la refacerea/remedierea lucrărilor rețelei de canalizare menajeră conform proiectului tehnic autorizat și a avizelor obținute.
Pentru această faptă, petentul G. I. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 150 lei pentru contravenția prevăzută de art. 33 alin. 5 lit. f din Legea nr. 10/1995. Totodată, s-a dispus îndeplinirea măsurilor dispuse prin procesul-verbal nr._/03.10.2014 până la data de 01.06.2015.
Petentul nu a avut obiecțiuni.
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 16.03.2015, în urma controlului efectuat la data de 16.03.2015 în S. G., obiectiv „Racordarea imobilului la rețeaua de canalizare”, .. 42, 44, 46, faptul că petentul C. E., nu a îndeplinit măsurile dispuse la termenul stabilit prin procesul-verbal nr._/03.10.2014, încheiat de I. Județean în Construcții C. referitor la refacerea/remedierea lucrărilor rețelei de canalizare menajeră conform proiectului tehnic autorizat și a avizelor obținute.
Pentru această faptă, petentul C. E. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 150 lei pentru contravenția prevăzută de art. 33 alin. 5 lit. f din Legea nr. 10/1995. Totodată, s-a dispus îndeplinirea măsurilor dispuse prin procesul-verbal nr._/03.10.2014 până la data de 01.06.2015.
Petentul nu a avut obiecțiuni.
Referitor la legalitatea proceselor-verbale de contravenție, instanța constată că acesta conține toate mențiunile ale căror lipsă este sancționată cu nulitatea absolută, conform dispozițiilor art.17 din O.G. nr. 2/2001. Astfel, agentul constatator a făcut mențiunile corespunzătoare cu privire la numele, prenumele și calitatea sa, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, semnătura agentului constatator.
Cu privire la excepția prescripției invocată de petenți prin plângerea contravențională, în baza art. 31 din Legea nr. 50/1991:
Petenții au fost sancționați pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 33 alin. 5 lit. f din Legea nr. 10/1995. În consecință, în cauză este aplicabilă Legea nr. 10/1995 completată cu OG nr. 2/2001 (potrivit art. 36 din Legea nr. 10/1995; instanța are în vedere și că, începând cu data de 25 august 2001, trimiterea la Legea nr. 32/1968 se va socoti făcută la dispozițiile corespunzătoare din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în conformitate cu prevederile art. 48 din același act normativ.).
În consecință, Legea nr. 50/1996 nefiind aplicabilă proceselor-verbale de contravenție, instanța va respinge excepția prescripției invocată de petenți prin plângerea contravențională, în baza art. 31 din Legea nr. 50/1991, ca neîntemeiată. Instanța are în vedere și faptul că în cauză se judecă contravenții continue, potrivit art. 13 alin. 2 din OG nr. 2/2001.
Pe fondul cauzei, petenții au invocat art. 11 lit. f din Legea nr. 50/1991: „Se pot executa fără autorizație de construire următoarele lucrări care nu modifică structura de rezistență și/sau aspectul arhitectural al construcțiilor (…)
f) reparații la instalațiile interioare, la branșamentele și racordurile exterioare, de orice fel, aferente construcțiilor, în limitele proprietății, montarea sistemelor locale de încălzire și de preparare a apei calde menajere cu cazane omologate, precum și montarea aparatelor individuale de climatizare și/sau de contorizare a consumurilor de utilități;”
Au mai invocat adresa nr._,_,_/2014 a . din S. G. (fila 16) și adresa nr. 3166/2015 a . din S. G. (fila 50).
De asemenea, au invocat că: atât constatarea cât și sancționarea contravențională au la bază plângerea depusă de dl. N. G. L., a cărui proprietate se află în aval de lucrarea de canalizare efectuată de petenți; pentru lucrare nu ar fi fost nevoie de autorizație de construcție; lucrarea funcționează din noiembrie 2010, fără sesizări de la vecini pe a căror proprietăți este condusă; Operatorul Regional recunoaște funcționarea instalației; petenții sunt buni platnici pentru serviciile de apă-canal; instalația este supradimenisonată la diametrul de 160 mm; controlul IJC C. a fost efectuat vizual.
Cu privire la acestea, instanța constată că petenților le-au fost aplicate sancțiuni contravenționale ca urmare nerespectării de către petenți a Procesului-verbal de control nr._/03.10.2014, încheiat de I. Județean în Construcții C., iar petenții nu au făcut dovada atacării acestui act pe căile legale.
Mai mult decât atât, art. 11 lit. f din Legea nr. 50/1991 se referă la lucrări de reparații la branșamentele și racordurile exterioare, de orice fel, aferente construcțiilor, în limitele proprietății; ori, în prezentul caz, avem de-a face cu lucrări de construire de canalizare menajeră.
În ceea ce privește adresele . din S. G., referitoare la existența faptei contravenționale, este menționat numai că branșamentele de apă potabilă și de canalizare menajeră a apelor uzate la imobilele din S. G., .. 40, 42, 44, 46 au fost executate pe bază de proiecte avizate, și au fost recepționate la punerea în funcțiune. Ori, în Procesul-verbal de control nr._/03.10.2014 s-a specificat expres că, având în vedere că recepția la terminarea lucrărilor a fost admisă și s-a încheiat proces-verbal, membrii comisiei de recepție sunt direct răspunzători și au obligația de a remedia/reface lucrările.
Cu privire la înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul, instanța constată că fiecărui petent i-a fost aplicată sancțiunea de 150 lei:
Dar în cauză există circumstanțe atenuante: din adresele . din S. G. rezultă că branșamentele executate de petenți funcționează corespunzător și nu au fost sesizate probleme de încălcare a legislației de mediu și de gospodărire a apelor; petenții sunt buni platnici și nu au fost sesizate nerespectări ale contractelor de furnizare apă și canalizare apă uzată individuale.
Instanța constată că, potrivit art. 5 alin. 5 din OG 2/2001, sancțiunea stabilită de organul constatator trebuie sa fie proporționala cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar conf. art. 21 al. 3 din același act normativ, coroborat cu prevederile art. 34 și art. 38 alin. 3 din O.G. 2/2001, la aplicarea acesteia trebuie să se țină seama și de „împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului”.
Ținând seama de dispozițiile art. 34 din O.G. 2/2001 care constituie dreptul comun în materie contravențională, (articol care coroborat cu art. 38 alin. 3 din același act normativ permite instanței să aprecieze inclusiv natura sancțiunii ce se impune a fi aplicată contravenientului, în ipoteza în care prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal nu a fost răsturnată), instanța consideră că sancțiunea avertismentului este suficientă.
Având în vedere acestea, instanța apreciază că sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 150 lei este prea mare în raport cu modalitatea, împrejurările comiterii faptei și urmările produse precum și circumstanțele personale ale contravenientului. De asemenea, se poate aprecia că petenții nor va mai repeta fapta reținută în sarcina sa chiar și fără aplicarea unei amenzi.
Pentru motivele arătate, având în vedere și dispozițiile art. 7 alin. 3 din O.G. 2/2001 instanța urmează să admită în parte plângerea contravențională, în temeiul art. 34 din OG 2/2001 coroborat cu dispozițiile legale arătate mai sus și să modifice procesele-verbal de contravenție contestat, în sensul înlocuirii amenzii contravenționale cu avertismentul.
Instanța atrage atenția petenților să respecte prevederile legale, și le pune în vedere că săvârșirea unor contravenții viitoare de aceeași natură, în condițiile în care deja au fost sancționați contravențional, vor reliefa un grad de pericol social mai crescut.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei, în ceea ce privește petitele petenților de restituire a amenzilor contravenționale achitate de 150 lei fiecare:
Instanța constată că, la filele 17-19, sunt depuse la dosarul cauzei chitanțe conform cărora petenții au achitat fiecare 150 lei la bugetul local al Primăriei S. G., conform art. 8 din OG nr. 2/2001. Astfel, intimatul aplicând doar sancțiunea dar neîncasând amenzile contravenționale, nu are calitate procesual pasivă relativ la acest petit.
Instanța mai constată și că prezenta cauză are ca obiect plângere contravențională, bazată pe art. 31 din OG nr. 2/2001:
„1 Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.”
D. fiind că numai procesele-verbale de contravenție pot fi atacate pe calea plângerii contravenționale, din interpretarea per a a contrario a acestui text de lege rezultă că, pe această cale, nu este admisibilă solicitarea de restituire a amenzilor contravenționale achitate.
În consecință, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului cu privire la petitele petenților de restituire a amenzilor contravenționale achitate de 150 lei fiecare, și va respinge aceste petite, ca formulate împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prescripției dreptului de a constata contravențiile și de a aplica amenzile în baza art. 31 din Legea nr. 50/1991, invocată de petenți.
Admite în parte plângerea contravențională formulată de către petentul G. A., cu domiciliul în S. G., .. 42, jud. C., în contradictoriu cu intimatul I. DE S. ÎN CONSTRUCȚII, cu sediul în București, ., nr. 23, sector 3, pentru I. REGIONAL ÎN CONSTRUCȚII CENTRU, cu sediul în B., Calea București, nr. 10D, jud. B., pentru INSPECTORATL JUDEȚEAN ÎN CONSTRUCȚII C., cu sediul în S. G., b-d. G. B., nr. 6, ., ., referitoare la procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 16.03.2015.
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate în cuantum de 150 lei, cu sancțiunea avertismentului.
Admite în parte plângerea contravențională formulată de către petentul G. I., cu domiciliul în S. G., .. 44, în contradictoriu cu intimatul I. DE S. ÎN CONSTRUCȚII, cu sediul în București, ., nr. 23, sector 3, pentru I. REGIONAL ÎN CONSTRUCȚII CENTRU, cu sediul în B., Calea București, nr. 10D, jud. B., pentru INSPECTORATL JUDEȚEAN ÎN CONSTRUCȚII C., cu sediul în S. G., b-d. G. B., nr. 6, ., ., referitoare la procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 16.03.2015.
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate în cuantum de 150 lei, cu sancțiunea avertismentului.
Admite în parte plângerea contravențională formulată de către petentul C. E., cu domiciliul în S. G., .. 44, în contradictoriu cu intimatul I. DE S. ÎN CONSTRUCȚII, cu sediul în București, ., nr. 23, sector 3, pentru I. REGIONAL ÎN CONSTRUCȚII CENTRU, cu sediul în B., Calea București, nr. 10D, jud. B., pentru INSPECTORATL JUDEȚEAN ÎN CONSTRUCȚII C., cu sediul în S. G., b-d. G. B., nr. 6, ., ., referitoare la procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 16.03.2015.
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate în cuantum de 150 lei, cu sancțiunea avertismentului.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului cu privire la petitele petenților de restituire a amenzilor contravenționale achitate de 150 lei fiecare, invocată din oficiu.
Respinge petitele petenților de restituire a amenzilor contravenționale achitate de 150 lei fiecare, ca formulate împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sf. G..
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.11.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
B. T. M. K. I.
Red.BTM/08.01.2016
Tehnored.KI/08.01.2016
7 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1731/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1825/2015.... → |
|---|








