Plângere contravenţională. Sentința nr. 1825/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1825/2015 pronunțată de Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE la data de 12-11-2015 în dosarul nr. 1825/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S. G.
-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1825/2015
Ședința publică de la data de 12 noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. O. E.
GREFIER: N. A.-M.
Pe rol fiind judecarea cauzei, civile, formulată de petentul V. A., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C., având ca obiect: plângere contravențională.
Dezbaterile și cuvântul pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 06.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 12.11.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând constată:
Prin plângerea formulată la data de 15.07.2015 și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, petentul V. A., CNP –_, domiciliat în municipiul S. G., ., județul C. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean C., cod fiscal_, cu sediul în municipiul S. G., . nr.16, județul C., prin reprezentant legal comisar șef I. P. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._/05.07.2015.
În subsidiar s-a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment precum și restituirea sumei de 105 lei reprezentând jumătate din minimul amenzii achitată în termen de 48 h la serviciul Fiscal al Primăriei municipiului S. G..
În motivarea plângerii petentul a arătat că, la întocmirea procesului-verbal, au fost încălcate dispozițiile art. 17 din O.G. nr.2/2001, întrucât nu a fost indicată calitatea agentului constatator și nu este determinat exact locul comiterii faptei, în condițiile în care pe . sunt prevăzute două regimuri de viteză maximă de circulație, respectiv 50km/h pe un sector de drum și 70 km/h pe un alt sector de drum.
Petentul a mai susținut că, deși a solicitat în mod expres, nu i s-a arătat înregistrarea autoturismului și viteza de circulație înregistrată, fiind convins că nu a depășit viteza legală.
De asemenea, petentul a mai susținut că nu i s-a prezentat nici un document privind autorizarea și verificarea metrologică a aparatului radar și nici identitatea și autorizarea legală a operatorului radar.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal petentul a arătat că sancțiunea aplicată este vădit nefondată în raport cu împrejurările concrete ale faptei și gradul de pericol social concret al acesteia.
În subsidiar, față de împrejurările concrete în care fapta a fost săvârșită, într-o zi de duminică la ora 7 dimineața, viteza fiind depășită cu 14 km față de limita legală, s-a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.
Cererea a fost legal timbrată.
La cerere s-au atașat următoarele înscrisuri: copie după procesul-verbal ., nr._/05.07.2015 (fl.8), dovada achitării jumătate din cuantumul amenzii (fl.9).
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului-verbal ca legal și temeinic.
În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că, în fapt, la data de 05.07.2015, ora 07,05, petentul a condus autoturismul marca Mazda cu nr. de înmatriculare_ pe . cu o viteză de 64 Km/h, depășind cu 14 k limita de viteză admisă pe acel sector de drum. Abaterea a fost filmată prin utilizarea aparaturii video-radar a autospecialei din dotarea Biroului Rutier S. G. – MAI_.
Pentru fapta sa, petentul a fost sancționat conform art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 coroborat cu art. 48, art. 49 alin. 1, art. 99 alin. 2 și art. 108 alin. 1 lit. a pct. 4 din OUG nr. 195/2002.
De asemenea, s-a dispus măsura complementară a 2 puncte penalizare.
Față de aceste aspecte, având în vedere totodată că fapta a fost înregistrată cu aparatul radar verificat metrologic, agentul constatator având atestat de operator radar, s-a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului-verbal contestat.
În drept s-au invocat dispozițiile O.G. nr.2/2001, art. 48, art. 49 alin. 1, art. 121 alin. 1 și art. 108 alin. 1 lit. a pct. 4 din OUG nr. 195/2002 și art. 99 alin. 2 din regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002.
În dovedirea celor susținute s-au depus la dosar următoarele înscrisuri: raportul agentului constatator, copie după procesul-verbal contestat, planșe foto, buletin de verificare metrologică a aparatului radar, atestat operator radar.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisurile mai sus indicate precum și vizionarea înregistrării video-radar a evenimentului rutier.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/05.07.2015 petentul V. A. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 210 lei pentru săvârșirea faptei contravenționale prevăzută de art.121 alin.1 din H.G. nr.1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 rep. și sancționată de art. 99 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, constând în depășirea cu 10 - 20 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
În fapt, s-a reținut că la data de 05.07.2015, ora 07.00, petentul a condus autoturismul marca Mazda cu nr. de înmatriculare_ pe . din municipiul S. G., cu o viteză de 64 km/h, depășind astfel viteza legală cu 14 km. Fapta a fost înregistrată de aparatul radar montat pe autospeciala cu nr. de înmatriculare MAI-_.
Procesul-verbal a fost semnat de petent, care la rubrica obiecțiuni a arătat că nu i s-a prezentat înregistrarea abaterii și autorizația de funcționare a aparatului radar.
Împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției petentul a formulat plângere în termenul de 15 zile prev. de art. 31 alin. 1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, solicitând anularea acestuia sub aspectul reținerii în sarcina sa a contravenției constând în depășirea vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv.
Potrivit dispozițiilor art. 34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, instanța competentă să soluționeze cauza verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Sub aspectul legalității, instanța reține că în cauză nu este incident nici unul din cazurile de nulitate absolută prev. de art. 17 din O.G. nr.2/2001 și nici o altă cauză de natură să atragă anularea procesului-verbal.
Petentul a susținut că în cuprinsul procesului-verbal nu este determinat exact și precizat locul comiteri faptei, întrucât pe . sunt prevăzute două regimuri de viteză maximă de circulație, respectiv 50 km/h pe un sector iar pe un alt sector 70 km/h.
În ceea ce privește această apărare, instanța o apreciază neîntemeiată motiv pentru care o va respinge. Pentru a decide astfel instanța are în vedere că fapta a fost înregistrată cu ajutorul aparatului radar, iar din înregistrarea video radar ce face parte integrantă a procesului-verbal se poate observa sectorul de drum pe care circula petentul, sector de drum unde, conform adresei nr._/04.22.2015 emisă de IPJ C., limita de viteză este de 50 km/h.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că, potrivit art.49 alin.1 din O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice rep., limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h, iar potrivit art. 121 alin. 1 din HG nr. 1391/2006 pentru aprobarea regulamentului de aplicare al OUG 195/2002 conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.
Potrivit art. 121 alin. 2 din HG nr.1391/2006 - nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii se constată de polițiștii rutieri cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, aspect îndeplinit în prezenta cauza, fapta contravențională fiind constatată cu aparatul radar montat pe autospeciala cu nr. de înmatriculare MAI_, verificat metrologic la data de 27.03.2015 (fl.20), agentul constatator fiind atestat ca operator radar (fl.21).
Prin procesul-verbal contestat s-a reținut că la data de 05.07.2015, ora 07.00, în localitatea S. G., petentul a condus autovehiculul marca Mazda cu nr. de înmatriculare_, cu o viteză de 64 km/h.
În acest sens, intimatul a depus la dosar o planșa foto ce conține o imagine surprinsă de aparatul radar la data si ora menționate mai sus, din care rezulta ca petentul circula cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare cu viteza de 64 km/h. (fl.19).
În ceea ce privește apărările petentului în sensul că nu circula cu viteza reținută în sarcina sa, instanța față de cele mai sus reținute, le apreciază ca neîntemeiate.
Față de toate aceste aspecte, instanța apreciază că procesul verbal este temeinic, fapta contravențională fiind dovedită cu probele de la dosar.
Sub aspectul individualizării sancțiunii instanța reține că, potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr.2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
În cauză, față de împrejurările concrete în care fapta a fost săvârșită, respectiv la ora 07.00 dimineața, când traficul era unul redus, astfel cum rezultă din înregistrarea video-radar, lipsa vreunui eveniment rutier în care să fie implicat petentul ca urmare a vitezei, precum și faptul că limita de viteză a fost depășită cu 14 km/h, instanța apreciază că aplicarea sancțiunii avertismentului este suficientă pentru atingerea scopului urmărit.
Față de aceste aspecte, va admite în parte plângerea, va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale aplicate prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._/05.07.2015 cu sancțiunea avertisment și pe cale de consecință, va dispune restituirea sumei de 105 lei reprezentând jumătate din cuantumul amenzii, achitată cu chitanța . B, nr._ PJ/06.07.2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul V. A., CNP –_, domiciliat în municipiul S. G., ., județul C. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C., cod fiscal_, cu sediul în municipiul S. G., . nr.16, județul C., prin reprezentant legal comisar șef I. P..
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale aplicate prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._/05.07.2015 cu sancțiunea avertisment și pe cale de consecință, dispune restituirea sumei de 105 lei reprezentând jumătate din cuantumul amenzii, achitată cu chitanța . B, nr._ PJ/06.07.2015.
Cu drept de a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare care se depune la Judecătoria S. G..
Pronunțată în ședință publică azi, 12.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. O. E. N. A.-M.
Red: D./21.12.2015
Tehnored:NAM/21.12.2015
4 ex
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1818/2015.... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|








