Pretenţii. Sentința nr. 326/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE

Sentința nr. 326/2015 pronunțată de Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 326/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA S. G.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 326/2015

Ședința publică din data de 24 februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. O. - M.

GREFIER: C. A.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de reclamanta Asociația de proprietari „Oltului 21” în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În conformitate cu art. 131 C. proc. civ. instanța, verificând competența, constată că raportat la prevederile art. 94, 107 – 121 C. proc. civ. este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezentul litigiu.

Instanța, în baza art. 258 N.C.p.c., încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosar, constată că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cererii, motiv pentru care închide dezbaterile în baza art. 394 N.C.p.c. și reține cauza spre soluționare.

JUDECĂTORIA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.11.2014 sub nr._ reclamanta ASOCIAȚIA DE P. „OLTULUI 21” a solicitat obligarea pârâtei ., la plata sumei de 1527,98 lei din care suma de 100,14 lei factura aferentă lunii octombrie 2014, suma de 1.061,75 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de întreținere restante, iar suma de 366,09 lei penalități de întârziere.

În motivarea cererii se arată că pârâta deține apartamentul situat în S. G., ..53, ., jud.C. cu privire la care nu a plătit cota-parte din cheltuielile de intretinere,exploatare si reparatii ce îi revin atat pentru proprietatea . pentru consum individual, în prezent figurând în evidențele contabile ale asociației de proprietari ca debitor.

În dovedirea acțiunii au fost anexate înscrisuri.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 230/2007.

În conformitate cu dispozițiile art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 cererea este scutită de taxă judiciară de timbru.

Reclamanta a solicitat judecarea în lipsă.

La data de 18.12.2014 pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamantei ca fiind rămasă fără obiect urmare a achitării debitului.

În motivare se arată că apartamentul cu privire la care se solicită cheltuieli de întreținere și penalități restante este deținut de către pârâtă pentru cazarea temporară a persoanelor din cadrul companiei, drept urmare nu a avut cunoștință de această restanță și ni de notificarea nr.674 din 24.10.2014 trimisă de către reclamantă.

Prin ordinul de plată din data de 05.12.2014 pârâta a achitat debitul restant.

În drept se invocă prevederile art.33 C.pr.civilă, 454 Cod pr.civilă.

La termenul din data de 24.02.2015 instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările existente la dosarul cauzei, instanța reține că pârâta este proprietară a apartamentului situat în S. G., ..53, ., jud.C. . Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv tabel defalcat privind cheltuielile comune datorate către Asociația de proprietari „Oltului 21”, rezultă că pârâții nu și-au achitat obligațiile bănești față de asociație calculate pentru perioada octombrie 2011-octombrie 2014.

Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007 „toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari”, art. 50 din același act normativ prevăzând că „asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit”.

În cauza de față, astfel cum rezultă din înscrisul de la fila 18 dosar, respectiv ordin de plată din data de 05.12.2014, rezultă că pârâta a achitat integral debitul în sumă de 1527,98 lei pretins de către reclamantă.

D. urmare, instanța constată că debitul obiect al cererii introductive a fost integral achitat, motiv pentru care urmează să respingă acțiunea ca fiind rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de către reclamanta ASOCIAȚIA DE P. „OLTULUI 21”, cu sediul în S. G., ..4, ., parter în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în S. G., ., jud.C. ca fiind rămasă fără obiect.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare care se depune la Judecătoria S. G..

Pronunțată în ședință publică, azi, 24.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. O.-M.. C. A..

Red.MOM/18.03.2015,

Tehnored.CA/18.03.2015, 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 326/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE