Pretenţii. Sentința nr. 1989/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1989/2015 pronunțată de Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE la data de 26-11-2015 în dosarul nr. 1989/2015
Dosar nr._ /2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S. G.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1989
Ședința publică din 26 noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B. L. M.
GREFIER: I. R.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. FABRICII în contradictoriu cu pârâții E. A. și E. I., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 14.01.2015 sub nr._, reclamanta Asociația de proprietari Fabricii a solicitat obligarea pârâților E. A. și E. I. la plata sumei de 8869,90 lei, din care suma de 4434,95 lei reprezentând restanță la cheltuielile comune și de întreținere, iar suma de 4434,95 lei reprezentând penalități de întârziere.
La data de 16.04.2015 instanța, în baza art. art. 242 Cod Procedură civilă alin. 1 Cod Procedură civilă, a dispus suspendarea judecății cererii formulată de reclamantă, încheiere comunicată părților la data de 23.04.2015.
Din oficiu, s-a repus pe rol cauza, pentru a fi pusă în discuție excepția perimării.
Potrivit art. 416 alin. 1 Cod Procedură civilă „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părților timp de 6 luni”.
În cauza de față, de la data suspendării, dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, din vina părților, care s-au dezinteresat de soluționarea acesteia, neefectuând nici un demers pentru îndeplinirea vreunui act de procedură în vederea judecării procesului.
În consecință, având în vedere că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 416 alin. 1 Cod Procedură civilă, neexistând nici o cauză de suspendare sau de întrerupere a cursului perimării prevăzute de art. 417, 418 Cod Procedură civilă, instanța urmează să constate perimată cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării .
Constată perimată cererea formulată de petenta Asociația de Proprietari Fabricii, cu sediul în mun. S. G., ., ._, în contradictoriu cu pârâții E. A. și E. I., ambii cu domiciliul în mun. S. G., ., ..
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, care se va depune la Judecătoria S. G..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.11.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
B. L. M. I. R.
Red.BLM/04.12.2015
Tehnored.IR/04.12.2015
4 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1984/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE | Validare poprire. Sentința nr. 1987/2015. Judecătoria SFÂNTU... → |
|---|








