Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 5601/2015. Judecătoria SIBIU

Sentința nr. 5601/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 21-10-2015 în dosarul nr. 5601/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SIBIU

SECTIA CIVILA

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5601/2015

Ședința publică de la 21.10.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. G. – judecător

Grefier: E. A.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civil privind pe reclamant HENTEȘ I. și pe pârât V. I. L., având ca obiect acțiune in răspundere delictuala.

Cauza a fost dezbătută în fond la data de 09.10.2015, dezbaterile fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță la data de 22. 11. 2013 sub nr. dosar_, reclamantul Henteș I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul V. I., obligarea pârâtului la plata sumei de 5000 lei, cu titlu de despăgubiri, pentru prejudiciile produse de oile sale lăsate în culturile reclamantului, astfel:

- Suma de 2000 lei, reprezentând contravaloarea a 40 arii din cultura de porumb distrusă în data de 15. 07. 2013 de oile pârâtului;

- Suma de 1000 lei, reprezentând contravaloarea fânațului în suprafață de 1 ha, distrus de oile pârâtului în data de 15. 07. 2013;

- Suma de 2000 lei, reprezentând contravaloarea lanului de porumb distrus de oile pârâtului în data de 09. 10. 2013;

- Cu cheltuieli de judecată.

În motivare, se arată în esență că, la data de 15. 07. 2013 oile pârâtului au intrat în locul numit „ Fața Alămorului” unde au distrus 40 arii din cultura de porumb a reclamantului, precum și 1 ha de fânaț. La aceeași dată, fiului reclamantului a depus o sesizare la Primăria Ocna Sibiului pentru deplasarea unei comisii și constatarea pagubei.

La data de 09. 10. 2013 oile pârâtului au intrat în lanul de porumb al reclamantului distrugând cultura de porumb în valoare totală de 2000 lei. La acea dată, reclamantul a găsit oile pârâtului în cultura de porumb, ocazie cu care a efectuat fotografii.

Pârâtul a fost invitat la mediere pentru soluționarea litigiului pe cale amiabilă, dar nu a dat curs invitației și nu l-a despăgubit pe reclamant.

Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349 al. 1 și 3, art. 1375, 1377, 1381 al. 1 și 2, art. 1385 al. 1, art. 1386 al. 1 NCC, art. 94 pct. 1 lit. j, art. 107 al. 1, art. 227 al. 4, art. 453 al. 1 NCPC.

În probațiune s-a solicitat proba cu înscrisuri, proba testimonială și expertiză tehnică agricultură.

S-au anexat convocare și dovada comunicării pârâtului la mediere, sesizări Primărie Ocna Sibiului, planșe fotografice.

Acțiunea a fost legal timbrată.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare în termenul legal, fiind decăzut din dreptul de a invoca excepții și a formula probe.

Prin întâmpinarea depusă peste termen, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nelegală, nefiind întrunite condițiile necesare antrenării răspunderii delictuale, cu cheltuieli de judecată.

În cauză s-au administrat proba testimonială, proba cu înscrisuri și expertiză tehnică agricolă.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține că, la data de 15. 07. 2013 reclamantul a formulat o cerere la Primăria din Ocna Sibiului pentru deplasarea unei comisii de evaluare la locul denumit „ Fața Alămorului”, sesizând o pagubă la cultura de porumb provocată de animale ( F 12). La data de 10. 07. 2012 reclamantul sesizează Primăria Ocna Sibiului despre o pagubă produsă de oile pârâtului pe o suprafață de fânaț de 1, 50 ha ( f 40). La data de 09. 10. 2013 reclamantul formulează o nouă sesizare cu privire la o nouă pagubă provocată de oile aparținând pârâtului în cultura de porumb, efectuând și fotografii la fața locului ( f 13, 14).

Martorul P. G. C. ( f 38), în calitate de viceprimar și membru al comisiei de evaluare confirmă despre paguba suferită de reclamant atât în vara anului 2013, cât și în toamna anului 2013, comisia deplasându-se la fața locului și constatând că o suprafață de cca. 40-50 arii de porumb era distrusă de o turmă de oi aparținând pârâtului, care nu a contestat că nu ar fi oile lui, având stâna în apropierea terenurilor reclamantului. Nu s-a încheiat nici un proces-verbal de constatare a pagubei, întrucât terenul în cauză aparținea de . au fost relatate și de martorul R. S. care a făcut parte din comisia de evaluare a Primăriei Ocna Sibiului ( f 52).

Pârâtul a fost prezent la deplasarea comisiei de evaluare și constatarea suprafeței de teren cultivată cu porumb și distrusă de animale, nu a contestat că nu ar fi fost oile lui, având stâna în apropierea acestui teren, comisia apreciind că părțile se vor înțelege asupra pagubei.

De altfel, pârâtul nu și-a formulat nicio apărare, implicit recunoscând fapta.

Evaluarea prejudiciului s-a efectuat printr-o expertiză tehnică agricolă ( f 71-79), expertul arătând inițial că la cultura de porumb paguba produsă fiind de 1940 lei la o producție de 4850 kg/ha, la un preț de 1 leu/kg, iar la fâneață de 1000 lei la 2000 kg/fân cu un preț de 0, 50 lei/kg.

Prin suplimentul la raportul de expertiză ( f 104,105), calculând prejudiciul la prețul pieței din zonă în acel an, respectiv 1kg porumb la 0, 80 lei/kg, valoarea prejudiciului la porumb a fost calculată la suma de 1552 lei, la fân rămânând aceeași valoare de 1000 lei la

0, 50 lei/kg, la stabilirea valorii prejudiciului avându-se în vedere că despăgubirile acordate trebuie să reprezinte o acoperire integrală pentru ca partea vătămată să fie repusă, pe cât posibil, în situația anterioară.

În ceea ce privește condițiile cerute pentru a se putea obține repararea prejudiciului, atât literatura de specialitate, cât și jurisprudența au statuat că prejudiciul trebuie să fie cerut și să nu fi fost reparat încă, ori repararea prejudiciului are ca scop înlăturarea integrală a efectelor faptei ilicite.

Raportând probele administrate în cauză la condițiile cerute de angajarea răspunderii delictuale, instanța constată că s-a făcut dovada prejudiciului, s-a stabilit culpa și respectiv existența faptei ilicite a pârâtului, având paza juridică a animalelor, fiind proprietarul animalelor, precum și raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu .

Fiind îndeplinite condițiile generale ale răspunderii delictuale și pentru considerentele arătate, instanța admite în parte acțiunea, în baza art. 1375, 1381, 1385 și 1386 NCC și pe cale de consecință:

Obligă pârâtul la plata sumei de 2552 lei reprezentând contravaloarea pagubelor suferite de reclamant la culturile de porumb și fâneață, conform suplimentului la raportul de expertiză, prin care paguba a fost stabilită la prețul pieței practicat în zonă .

În baza art. 453 NCPC obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantului, în cuantum de 2605 lei, reprezentând valoarea taxei de timbru, onorariu avocat și onorariu expert, conform chitanțelor de la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul Henteș I., domiciliat în Ocna Sibiului, ., jud. Sibiu, în contradictoriu cu pârâtul V. I., domiciliat în Ocna Sibiului, .. 11, jud. Sibiu.

Obligă pârâtul la plata sumei de 2552 lei cu titlu de pretenții în favoarea reclamantului.

Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantului, în cuantum de 2605 lei, reprezentând taxă timbru, onorariu expert și onorariu avocat.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Sibiu.

Pronunțată în ședință publică, azi 21. 10. 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

D. G. E. A.

Red.D.G.15.12.2015

Teh.E.A.15.12.2015

4 ex, 2 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 5601/2015. Judecătoria SIBIU