Actiune in regres. Sentința nr. 6489/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6489/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 25-11-2015 în dosarul nr. 6489/2015
DOSAR NR_
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVLĂ NR. 6489
Ședința publică de la data de 25.11.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: F. L. A. – judecător
GREFIER: M. D. S.
Pe rol fiind soluționarea cauzei Civil privind pe reclamant F. DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII (F.P.V.S.) și pe pârât G. O. D., având ca obiect acțiune in regres.
Cauza a fost dezbătută în fond la data de 19 noiembrie 2015, când cei prezenți au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu la data de 13.08.2015, sub nr_, reclamantul F. de Protecție a Victimelor Străzii a chemat în judecată pe pârâtul G. O. D. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei:
-36.819,87 lei despăgubiri achitate pentru prejudiciile achitate în urma accidentului de circulație;
-273,95 lei contravaloare prestație AVUS Internațional în dosarul FPVS 707/2012;
-177,80 lei reprezentând contravaloarea prestației societății Asig Tehnic SRL în dosarul FPVS 707/2012;
-6.774,19 lei dobândă penalizatoare calculată de la data la care s-a plătit despăgubirea și până la data introducerii acțiunii;
-penalități de întârziere de la data pronunțării hotărârii judecătorești și până la data achitării efective a debitului,
-cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, se arată că în data de 13.07.2012 s-a produs un accident de circulație, în care a fost implicat autoturismul cu nr de înmatriculare K-IE-1786 condus de pârât și autoturismul cu nr de înmatriculare_ aflat în proprietatea lui C. A..
Din actele întocmite de autoritățile competente să cerceteze accidentele rezultă că vinovat de producerea accidentului este G. O. D.. Ulterior producerii accidentului, nu s-a făcut dovada valabilității unei polițe de asigurare RCA pentru autovehiculul condus de G. O. D., situație în care conform prevederilor art 251 din legea 32/2000 și ale art 3 din Ordinul CSA 1/2008, F. de protecție a victimelor străzii este obligat să garanteze plata despăgubirilor.
În continuare, se arată că în baza dispozițiilor legale, F. a dat curs solicitării de despăgubire pe care a soluționat-o în dosarul de daună FPVS 707/2012 și în data de 25.01.2013 a achitat suma de 36.819,87 lei cu titlu de despăgubire.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 192 C.pr.civ., Ordin nr. 1/2008, art. 25 ind.1 din legea 32/2000, art. 1349, 1357, 1381, 1385 C.civ.
Cererea a fost legal timbrată, fiind achitată taxa judiciară de timbru în valoare de 1.926,35 lei. (f.7)
Pârâtul deși legal citat nu a formulat întâmpinare.
La dosar s-au depus în copie: dosarul de daună întocmit de reclamantă. (f. 8-75).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
I.Situația de fapt.
La data de 13.07.2012 a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate două autoturisme, respectiv autoturismul marca Renault cu nr de înmatriculare K-IE-1786 condus de pârâtul G. O. D. și autotursimul cu nr de înmatriculare_ condus de C. A..
Conform adresei emise de IPJ Sibiu cel vinovat de producerea accidentului de circulație a fost pârâtul G. O. D., care a condus autotusrimul marca Renault cu nr de înmatriculare K-IE-1786 pe . băuturilor alcoolice.
Potrivit înscrisurilor aflate în dosarul cauzei, respectiv devizul nr. 1603/12.10.2012 (fila 35), rezultă că valoarea operațiunilor de reparație necesare pentru remedierea avariilor suferite de autovehiculul persoanei prejudiciate este de 36.819,87 lei.
Instanța reține că pârâtul, în caliate de conducător auto vinovat de producerea accidentului, nu deținea la data de 13.07.2012 o poliță de asigurare obligatorie RCA pentru vehiculul implicat, ce are număr de înmatriculare KIE 1786.
În continare, instanța reține că C. A. a solicitat plata despăgubirilor cauzate, astfel că reclamanta a deschis dosarul de daună FPVS 707/2012.
Prin ordinul de plată nr 65/25.01.2013, reclamanta a achitat lui C. A. suma de 36.819,87 lei constând în contravaloarea dosarului de daună FPVS 707/2012.
Așadar, se reține că din punct de vedere al reparării prejudiciului suferit, acesta a fost acoperit, iar prin prezenta acțiune în regres, reclamanta a solicitat rambursarea sumelor înaintate din partea persoanei vinovate de producerea incidentului.
II.Norme juridice aplicabile.
Art. 1357 C.civ. nou (aplicabil raportat la momentul producerii accidentului) prevede că „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu intenție sau din culpă, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului răspunzând pentru cea mai ușoară culpă”.
Din prevederile legale menționate rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: a) existența unui prejudiciu; b) existența unei fapte ilicite; c) existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; d) existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.
În prezenta cauză, prejudiciul constă în avariile produse autoturismului_, este cert și nu a fost încă reparat în natură sau prin echivalent de persoanele răspunzătoare, respectiv pârâtul în cauză. Conform raportului de expertiză extrajudiciar rezultă că autotursimul condus de către C. A. a suferit o . avarii, respectiv: aripă dreapta spate, bară spate, lunetă, hayon, aripă stânga spate, roată stânga spate, jantă roată stânga față, stopuri și semnalizare, ușă stânga spate, posibile alte avarii.
Fapta ilicită constă în aceea că pârâtul se constituie persoana vinovată de producerea avariilor așa cum rezultă din adresa emisă de IPJ Sibiu coroborat cu raportul de expertiză extrajudiciar efectuat.
Cu privire la existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, instanța reține că având în vedere mecanismul impactului și avariile consemnate în autorizația de reparații emisă de poliție se apreciază că există legătură de cauzalitate.
Cu privire la vinovăție, instanța reține că aceasta este pe deplin dovedită. Chiar pârâtul s-a prezentat în fața instanței și a recunoscut că el a fost vinovat de producerea accidentului de circulație arătându-și disponibilitatea de a achita prejudiciu.
Față de situația de fapt descrisă și de considerentele ce preced, instanța reține că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.
Potrivit art. 2224 C.civ., drepturile persoanelor păgubite se vor exercita împotriva celor răspunzători de producerea pagubei.
Instanța reține că pârâtul la momentul producerii accidnetului nu avea încheiată, o poliță de asigurare RCA.
Potrivit art. 25 ind.1 din Legea 32/2000- (1) Toți asigurătorii autorizați să practice asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule (clasa 10 de la lit. B din anexa nr. 1, cu excepția răspunderii civile a transportatorului) trebuie să constituie F. de protecție a victimelor străzii, denumit în continuare Fond.
Iar potrivit art. 25 ind. 1 alin. 10 lit. B din Legea 32/2000 b) de a despăgubi persoanele păgubite prin accidente de vehicule, dacă:
- vehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat sau nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, cu toate că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, proprietarul acestuia avea obligația să încheie o astfel de asigurare;
Așadar, F. are legitimare procesuală activă în orice proces împotriva persoanelor aflate într-o relație juridică cu el, pentru obligațiile de plată achitate sau care urmează cu certitudine să fie achitate de Fond, iar în vederea recuperării sumelor cheltuite, F. are drept de regres împotriva entității care a determinat prejudiciul.
Se vor mai avea în vedere și dispozițiile Art. 13 din Ordinul CSA nr. 1/2008 conform cărora După plata despăgubirilor, F. se subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate. Persoana sau persoanele responsabile pentru repararea prejudiciului au obligația să ramburseze Fondului despăgubirea achitată persoanei păgubite, cheltuielile legate de instrumentarea și lichidarea pretențiilor de despăgubire, precum și dobânda legală aferentă sumelor cheltuite de Fond, potrivit legii.
Prin urmare, pârâtul va avea obligația de a achita Fondului de protecție despăgubirea achitată persoanei păgubite, iar în ceea ce privește cuantumul pagubei, se va ține cont de prevederile art. 50 alin. 3 și alin. 9 din Ordinul CSA 14/2011 (3) Cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparațiilor părților componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum și cele de demontare și montare aferente reparațiilor și înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la prețurile practicate de unitățile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum și cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative, potrivit art. 55. Prin unități de specialitate se înțelege persoanele juridice legal autorizate, care au în obiectul lor de activitate comercializarea de vehicule, părți componente, piese înlocuitoare și de materiale pentru acestea, cu excepția celor în regim de consignație, și/sau executarea de lucrări de întreținere și reparație la vehicule. (9) Costul reparațiilor efectuate la vehicule se stabilește pe baza documentelor eliberate de unitățile de specialitate.
Pentru toate aceste considerente, avându-se în vedere dispozițiile art. 2224 C.civ., Ordin CSA 1/2008 și Ordin CSA 14/2011, precum și cele ale art. 1357 C.civ., instanța va reține în sarcina pârâtului obligația de a achita cu titlu de despăgubiri, către reclamanta F. de protecție a victimelor străzii, contravaloarea despăgubirilor achitate de către acesta persoanei păgubite C. A., la care se vor adăuga cheltuielile legate de instrumentarea și lichidarea pretențiilor de despăgubire, precum și dobânda legală aferentă sumelor cheltuite de Fond, potrivit legii.
Față de considerenetele de fapt și de drept expuse mai sus, instanța uremază să admită acțiunea formulată de reclamnată și să îl oblige pe pârâta la plata sumei de 36.819,87 lei cu titlu de despăgubiri achitate, 273,95 lei reprezentând contravaloarea prestației AVUS International în dosarul de daună FPVS 707/2012(ordin de plată din data de 24.10.2012-f.57), 177,80 lei contravaloarea prestației societății Asig Tehnic SRL și dobânda legală calculată de la data plății despăgubirii până la achitarea integrală a debitului.
III. Cu privire la cheltuielile de judecată.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces, pe parcursul judecății.
Având în vedere dispozițiile art.453 alin 1 C.proc.civ., potrivit cărora partea care cade în pretențiuni va fi obligată la cerere să plătească cheltuieli de judecată, instanța va obliga pârâta, ca parte căzută în pretenții, să plătească reclamantei suma de 1926,35 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxa de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamantul F. DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII, cu sediul în București, .. 40-40 bis, sector 2, în contradictoriu cu pârâtul G. O. D., cu dom în Sibiu, ., jud Sibiu.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 36.819,87 lei, reprezentând despăgubiri, suma de 273,95 lei contravaloarea pretației AVUS International, suma de 177,80 lei cu titlu de contravaloare prestație . SRL, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data plății despăgubirii până la achitarea integrală a debitului.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1926,35 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Sibiu.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
F. L. AndreeaDaniela M. S.
Red FLA/ 2.12.2015
Teh DMS(practicaua)
| ← Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 6483/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6518/2015.... → |
|---|








