Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 6483/2015. Judecătoria SIBIU

Judecătoria SIBIU - Sentințe și decizii civile / 2015

Sentința nr. 6483/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 25-11-2015 în dosarul nr. 6483/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SIBIU

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6483

Ședința publică din data de 25.11.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. R. - Judecător

GREFIER: G. N.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă privind pe reclamanta B. A. și pe pârâta O. B. ROMANIA SA PRIN O. B. SUCURSALA SIBIU, având ca obiect constatare nulitate act juridic.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 13.11.2015, când părțile prezente au pus concluzii care s-au consemnat prin încheierea de ședință din aceiași zi, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, conform art. 396 alin. 1 C.pr.civ., a amânat pronunțarea pentru astăzi, 25.11.2015, când a hotărât în aceeași componență următoarele:

INSTANȚA,

Constată că prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub dosar nr._, reclamanta BUDRALA A., cu domiciliul în Sibiu, ., ., județul Sibiu, a solicitat în contradictoriu cu pârâtele O. B. ROMÂNIA SA, prin O. B. SUCURSALA SIBIU, cu sediul în Sibiu, Piața M., nr. 10, județul Sibiu, ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună următoarele:

l. să se constate carterul abuziv al clauzei cuprinse în art. 5 pct. 5.1, 5.2, 5.3 din contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C_ încheiat la data de 30.04.2008 între părți, cu privire la revizuirea dobânzii curente;

2. obligarea pârâtei la modificarea art. 5 pct. 5.1, 5.2, 5.3 din contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C_ / 30.04.2008, în sensul stabilirii unei dobânzi variabile în funcție de LIBOR CHF 3M + marja băncii la valoarea de la data încheierii contractului de credit;

3. obligarea pârâtei la restituirea către reclamantă a dobânzii percepută abuziv la care se adaugă și dobânda legală pe o perioadă de trei ani anterioară formulării acțiunii de față;

4. cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanta arată că la data de 30.04.2008 a încheiat cu pârâta un contract de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C_ pe o perioadă de 240 luni, pentru creditul în valoare de 40.200 franci elvețieni, contract pe care l-a încheiat în condițiile în care i s-a pus în vedere că are dreptul de a alege să semneze sau nu contractul, fără să fie informată în mod complet cu privire la prevederile contractului, fără să poată negocia conținutul vreunei clauze, contractul fiind unul standard preformulat, tipizat, identic cu alte contracte de credit.Ca atare, apreciază reclamanta ca abuzive clauzele contractuale premenționate, fiind incidente dispozițiile art. 1, art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Astfel, clauza contractuală cu privire la rata dobânzii prevăzută în art. 5 pct. 5.1, 5.2, 5.3 din contractul de credit premenționat este abuzivă întrucât oferă doar pârâtei dreptul de a revizui rata dobânzii curente, fără a oferi posibilitatea reclamantei de a negocia, fără a putea formula vreo plângere, contestație, reclamație, aceasta fiind doar informată.

De altfel, nu există nici un criteriu de stabilire a dobânzii, nu se precizează din ce este compusă rata dobânzii, neregăsindu-se în art. 5 elementele componente ale dobânzii, aceste mențiuni fiind neclare, nu se menționează ce este politica băncii, periodicitatea care se ia în calcul privind variația LIBOR-ului în funcție de care se modifică dobânda și care dă posibilitatea pârâtei de a modifica dobânda doar în avantajul ei, în condițiile în care acest indice a scăzut.

Consideră reclamanta că s-a creat un dezechilibru major între drepturile și obligațiile părților din prezentul contract, evident în detrimentul său și contrar bunei credințe prin impunerea de către pârâtă a acestei clauze, folosindu-se de conținutul preformulat al contractului. Mai mult decât atât, reclamanta a solicitat inițial un credit în lei, conform monedei naționale în care este remunerată, însă pârâta a refuzat pe considerentul că nu îndeplinește cerințele și i-a oferit ca unică posibilitate creditul în franci elvețieni.

În probațiune, se solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei, expertiza contabilă.

Prin precizarea de acțiune din data de 01.04.2014 reclamanta a formulat împotriva pârâtei O. B. ROMÂNIA SA, prin O. B. SUCURSALA SIBIU, următoarele cereri:

l. să se constate caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în art. 5 pct. 5.1, 5.2, 5.3, art. 6 pct. 6.1 lit. b, art. 6.2, 6.3 din contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C_ încheiat la data de 30.04.2008, cu privire la revizuirea dobânzii curente și a comisioanelor bancare și să se dispună nulitatea absolută a clauzelor cuprinse în articolele respective;

3. repunerea părților în situația anterioară cu obligarea pârâtei la restituirea către reclamantă a dobânzii și a comisioanelor bancare percepute abuziv la care se adaugă și dobânda legală începând cu data de 25.11.2010, data formulării acțiunii și până la data restituirii efective și obligarea pârâtei la restituirea sumelor de bani nedatorate, calculate în continuare, până la data modificării prin eliminarea clauzelor abuzive, sumă care reprezintă diferența dintre ratele efectiv achitate și ratele efectiv datorate, calculate raportat la marja băncii de la data încheierii contractului de credit;

4. să se constate că pârâta a obligat în mod abuziv reclamanta la plata unui comision de acordare credit la perfectarea contractului de credit în cuantum de 2% din valoarea creditului și să fie obligată pârâta la restituirea comisionului premenționat;

5. cu cheltuieli de judecată.

În motivarea precizării de acțiune se arată, este abuzivă și clauza cuprinsă în art. 6 pct. 6.1 1it. b, 6.2, 6.3, cu privire la obligarea plății unui comision de acordare de credit de 2% din valoarea creditului și plata oricăror taxe și comisioane stabilite discreționar de către pârâtă, având în vedere că aceste clauze încalcă dispozițiile art. 15 din Legea nr. 190/1999, iar pârâta se află în situația îmbogățirii fără just temei.

Prin completarea de acțiune depusă la data de 18.08.2014 reclamanta a completat petitele inițiale cu următoarele cereri:

să se constate caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în art. 3 de la pct. 1 până la

pct. 3.12 inclusiv din anexa la actul adițional de conformare a antractului de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C_ încheiat la data de 30.04.2008, cu privire la revizuirea dobânzii curente și a comisioanelor bancare și să se dispună nulitatea absolută a acestor clauze;

2. să fie obligată pârâta la stabilirea cursului de schimb CHF-L. de la momentul semnării contractului de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C_ /30.04.2008, iar cursul astfel stabilit să fie valabil pe toată perioada derulării contractului de credit;

3. obligarea pârâtei la restituirea sumelor de bani plătite abuziv reprezentând diferența dintre cursul de schimb CHF-L. de la momentul perfectării contractului de credit și cursul

de schimb de la data plății ratelor ;

4. denominarea în moneda națională a plății ratelor efectuate în temeiul contractului de credit.

Referitor la petitele privind denominarea în moneda națională a plăților și stabilirea cursului de schimb CHF-L. de la momentul încheierii contractului de credit, cu consecința obligării la restituirea sumelor plătite abuziv ca diferență de curs valutar, se arătă că în cauza C-26/13 A. Kasler contra O., CJUE s-a pronunțat favorabil consumatorilor statuând că: clauza care stabilește denominarea plăților în moneda străină după un curs majorat față de cel de la data acordării creditului nu face parte din preț și, deci, poate fi analizată sub raportul caracterului abuziv. Prin urmare, această clauză poate fi considerată abuzivă, urmând ca instanța națională care constată acest caracter să o lase fără efect și, ca atare, acțiunea promovată în care se cere înghețarea cursului la data acordării creditului este admisibilă. În cazul creditelor în franci elvețieni, diferența între cursul de schimb de la data semnării contractului și cel de la data plății ratelor este, deseori, de peste 100%. Întrucât diferența este atât de mare, contractul nu a fost negociat, iar banca a ascuns informații esențiale relative la riscul de depreciere a monedei naționale, este evident că este vorba de o clauză ce provoacă un dezechilibru semnificativ, deci este abuzivă.

Prezenta acțiune civilă este scutită de la plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 29 lit. f din OUG nr. 80/2013.

Pârâta O. B. ROMÂNIA SA a formulat întâmpinare în termenul legal prin care a invocat excepția lipsei competenței teritoriale a Judecătoriei Sibiu, excepția lipsei calității procesual pasive a O. B. ROMÂNIA SA - Sucursala Sibiu, excepția lipsei de obiect a solicitării privind constatarea caracterului abuziv al prevederilor art. 5.1-5.3, art. 6.2-6.3 din contractul de credit, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În susținerea excepției lipsei de obiect a cererii privind constatarea caracterului abuziv al prevederilor art. 5.1-5.3, art. 6.2-6.3 din contractul de credit se arată că aceste prevederi nu se mai găsesc în contract fiind eliminate prin punerea în aplicare a prevederilor art. 36, art. 37 din OUG nr. 50/2010.

Reclamanta nu a semnat actul adițional de conformare a contractului cu prevederile OUG nr. 50/2010, iar contractul a fost modificat prin acceptare tacită.

Clauzele respective au fost înlocuite cu clauzele prevăzute la art. 3-5 din anexa la actul adițional de conformare a contractului cu prevederile OUG nr. 50/2010.

În motivarea întâmpinării se arată că, în fapt contractul a fost negociat, însă reclamanta nu a solicitat modificarea sau negocierea clauzelor contractuale propuse de bancă și a semnat contractul în forma propusă, fiind de acord cu toate clauzele contractuale. Chiar în eventualitatea în care prezentul contract este asimilat unui contract standard, o asemenea încadrare nu este de natură a califica clauzele contractuale ca abuzive. Este firesc ca în activitatea de creditare pe care o desfășoară pârâta (la fel ca toate celelalte societăți bancare) să se recurgă la anumite tipare, standarde și la fel de firesc este ca un anumit tip de contract să fie schițat în linii generale. Însă, din faptul că negocierile în vederea încheierii unui contract se poartă pe baza unui anumit tipar pus la dispoziție de una dintre părți, nu se poate trage concluzia că respectivul contract a fost impus uneia dintre părți și nu a fost în niciun fel influențat de cealaltă parte.

Din prevederile art. 17.6 din contract rezultă, atât faptul că pârâta i-a oferit reclamantei posibilitatea de a analiza clauzele contractuale, cât și buna sa credință din moment ce aceasta a avut posibilitatea de a studia clauzele contractuale propuse. Pârâta i-a comunicat reclamantei o propunere de contract, iar aceasta a studiat clauzele contractuale și a fost de acord cu clauzele propuse de bancă, fără să solicite în scris negocierea sau modificarea clauzelor propuse de bancă.

Cu privire la art. 5.1 din contract, pârâta arată că această clauză cuprinde nivelul dobânzii la data încheierii contractului, acest nivel fiind stabilit prin acordul părților. Nu se poate susține că stabilirea acestui nivel a produs un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, din moment ce acest nivel a fost cunoscut de reclamantă de la începutul contractului,

iar pârâta nu a crescut niciodată nivelul ratei peste acest procent.

Cu privire la clauzele prevăzute la art. 5.2-5.3 din contractul de credit, se arată că modificarea nivelului dobânzii a fost stabilită prin acordul părților contractante, ca fiind o posibilitate acordată băncii de a modifica acest nivel, fără a exista consimțământul clientului.

Prin circumstanțierea elementelor care permit băncii modificarea unilaterală a dobânzii curente contractuale, prin indicarea unui criteriu care dă băncii acest drept, această clauză nu încalcă prevederile legale incidente în materie, nefiind de natură să îl prejudicieze pe consumator. Această clauză care dă dreptul împrumutătorului de a modifica unilateral dobânda este raportată la un indicator precis, individualizat, acest factor fiind valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valută. Această modalitate de exprimare face ca respectiva clauză să nu fie interpretată doar în favoarea împrumutătorului, servind doar intereselor acestuia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă și dacă era necesară și proporțională scopului urmărit.

În conformitate cu prevederile art. 95 alin. 2 din OUG nr. 50/2010, clauzele contractului de credit semnat cu reclamanta au fost aliniate la rigoarea prevederilor ordonanței începând cu data de 20.08.2010, inclusiv prin indicarea în contractul de credit a formulei de calcul prevăzută în art. 37 lit. a din OUG nr. 50/2010, conform căreia rata dobânzii se calculează astfel: marja + indice.

Cu privire la clauza prevăzută la art. 6.1 lit. b din contract care reglementează comisionul de acordare, pârâta arată că acest comision a fost precis determinat, în cotă procentuală, fiind indicată inclusiv moneda în care urmează a fi achitat. În același timp, comisionul a fost perceput ca o contraprestație a unui serviciu corelativ oferit de către bancă, serviciu care constă în procesarea documentelor și întocmirea întregii documentații necesare în vederea acordării creditului.

Referitor la condiția dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiile părților, se arătă că acest comision este perceput raportat la volumul și complexitatea documentației generată de acordarea creditului. În funcție de produsul de creditare solicitat de fiecare potențial client se procedează la solicitarea și analiza unor documente specifice. Astfel, la încheierea unui contract de credit împrumutatul suportă cheltuieli legate de întocmirea documentației de credit, respectiv redactarea contractului, a contractelor de garanție, întocmirea documentelor de tragere a creditului, etc.

Clauzele prevăzute la art. 6.2-6.3 din contractul de credit nu au un caracter abuziv, iar pârâta a fost de bună credință în momentul introducerii acestora în contract. Pârâta nu a modificat nivelul taxelor și comisioanelor percepute în urma încheierii contractului, iar începând cu data de 27.12.2008 clauzele respective au fost eliminate din contract, conform prevederilor OUG nr. 50/2010.

În ceea ce privește cererile reclamantei privind stabilirea cursului de schimb CHF/RON de la data încheierii contractului și denominarea creditului în moneda națională, se invocă de către pârâtă lipsa unui temei legal pentru obligarea la modificarea contractului conform solicitării reclamanților pentru fixarea (înghețarea) cursului CHF/RON la nivelul din momentul contractării creditului. Dimpotrivă, există un temei legal, art. 1578 din Vechiul C.civ., ce permite stipularea în contractele de împrumut că împrumutatul va restitui suma numerică arătată în contract (adică, în cazul de față suma împrumutată în CHF).

Conform jurisprudenței CJUE (hotărârea din 30.04.2014 pronunțată în cauza Kasler), o instanță națională nu poate înlocui o eventuală clauză abuzivă, decât cel mult cu o dispoziție legală din dreptul național, nicidecum cu o prevedere impusă unilateral și arbitrar de către cealaltă parte contractantă, în măsura în care dreptul național respectiv permite acest lucru.

Cum în speță nu există o dispoziție de drept național care să permită schimbarea monedei în care s-a contractat un împrumut și/sau înghețarea cursului de schimb al monedei substituite la data contractării creditului, rezultă că instanța națională nu poate completa contractul prin inserarea unor asemenea clauze, modificând conținutul negociat al acestuia.

Cu privire la capetele de cerere prin care se solicită restituirea unor sume de bani se arată că aceste cereri sunt neîntemeiate, având în vedere că toate plățile efectuate de către reclamanți în contul creditului (rata de capital + rata de dobândă) au fost plăți datorate în temeiul unui contract valabil încheiat de părți.

Conform teoriei generale a obligațiilor contractuale, anularea unei clauze dintr-un contract cu executare succesivă, nu poate produce efecte retroactive. Acest fapt se explică, prin imposibilitatea uneia dintre părți de a returna folosința asigurată de cealaltă parte. Aceasta excepție de la principiul restitutio in integrum este pe deplin aplicabilă și în cazul contractelor de credit încheiate de bancă. În situația în care numai banca ar fi obligată la restituirea sumelor deja achitate, s-ar crea o situație inechitabilă, caracterizată juridic de îmbogățirea fără justă cauză a împrumutaților al căror patrimoniu s-ar îmbogăți cu sumele de bani echivalente clauzelor eliminate, în timp ce patrimoniul băncii nu s-ar reîntregi cu echivalentul folosinței sumelor acordate prin contractul de credit.

În drept, se invocă prevederile art. 204 și urm. C.pr.civ., Legea nr. 193/200, OUG nr. 174/2008, OUG nr. 50/2010, Legea nr. 288/2010.

În probațiune, se solicită de către pârâtă încuviințarea probei cu înscrisuri, precum și orice alte probe ar reieși din dezbateri.

Prin sentința civilă nr. 927/C/06.10.2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția lipsei competenței teritoriale a Judecătoriei Sibiu, invocată de pârâtă și admisă excepția necompetenței materiale a tribunalului, competența de soluționare a acțiunii civile formulată de reclamanta B. A. fiind declinată în favoarea Judecătoriei Sibiu, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.12.2014.

În cauză, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri pentru ambele părți, proba cu expertiza contabilă solicitată de reclamantă având ca obiective: calcularea sumelor ce trebuiau achitate cu titlu de rate lunare în situația în care banca ar fi respectat dispozițiile contractuale, și anume, raportarea dobânzii la indicele de referință LIBOR la 3 luni, având în vedere rata variabilă și indicele Libor la data semnării contactului; calcularea sumei plătite în plus față de calculul ce urmează a se efectua la primul obiectiv și suma plătită efectiv de către reclamantă cu referire la contractul de credit nr. C_ /30.04.2008 și calcularea comisioanelor și taxelor bancare percepute abuziv, începând cu data perfectării contractului; calcularea sumei plătite în plus raportat la diferența de curs de schimb CHF-RON de la momentul încheierii contractului de credit și până la data pronunțării sentinței.

După depunerea la dosar a raportului de expertiză contabilă cu obiectivele enumerate anterior întocmit de către expertul contabil M. D. E., reclamanta a formulat o precizare de acțiune prin care a solicitat: repunerea părților în situația anterioară cu obligarea pârâtei la restituirea sumei totale de 2.778,73 CHF cu titlu de dobândă abuzivă și comision de acordare credit, echivalent în lei la data plății și cu dobânda legală eferentă, stabilită până la data restituirii efective a sumei; obligarea pârâtei la restituirea sumei de 18.744,94 lei cu titlu de sume de bani achitate abuziv reprezentând diferența dintre cursul de schimb CHF-RON de la momentul perfectării contractului de credit, 30.04.2008 și cursul de schimb de la data plății ratelor, fiind menținute celelalte capete de cerere formulate prin acțiunea introductivă și completările formulate ulterior.

În ce privește excepțiile invocate în cauză de către pârâtă, excepția lipsei calității procesuale a pârâtei O. B. ROMÂNIA SA - Sucursala Sibiu a fost respinsă prin încheierea de ședință din data de 06.02.2015, iar pronunțarea asupra excepției lipsei de obiect a cererii privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la art. 5.1-5.3, respectiv art. 6.2-6.3 din contractul de credit, a fost unită cu fondul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt următoarele:

Între reclamanta B. (fostă B.) A., în calitate de împrumutat și pârâta O. B. ROMÂNIA SA - Sucursala Sibiu, s-a încheiat la data de 30.04.2008 contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C_, prin care s-a acordat reclamantei un credit de consum în valoare de 40.200 CHF pe termen de 240 luni, care se calculează de la data punerii la dispoziție a creditului. În ceea ce privește tipul de dobândă aplicabilă creditului acordat, aceasta este cu dobândă variabilă în conformitate cu politica băncii, la data încheierii contractului rata dobânzii curente fiind de 6,99%.

Pentru garantarea creditului a fost constituită în favoarea băncii o ipotecă asupra proprietății situată în Sibiu, ., et. 2, ., precum și cesionarea polițelor de asigurare de viață și de asigurare asupra proprietății ipotecate încheiate de reclamanți în favoarea băncii.

La contractul de credit au fost încheiate trei acte adiționale prin care s-au acordat anumite perioade de suspendare la plata ratelor, urmare a cererilor formulate de împrumutat în acest sens, respectiv actele adiționale nr. 1/23.11.2009, nr. 2/19.07.2010, nr. 3/11.06.2011.

Contractul de credit nr. C_ /30.04.2008 încheiat cu pârâta este contestat de reclamantă în calitatea sa de consumator, aceasta invocând caracterul abuziv al unor clauze contractuale, care a dus la ruperea echilibrului contractual.

Potrivit art. 1 alin. 1-3 din Legea nr. 193/2000, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate; în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului; se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Art. 4 alin. l și 2 din Legea nr. 193/2000 prevede că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Conform art. 6 din același act normativ, clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.

În jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene consumatorul a fost definit ca acea parte vulnerabilă din punct de vedere economic și mai puțin experimentată în materie juridică. O dimensiune esențială a protecției consumatorilor în cadrul contractelor de credit bancar vizează eliminarea clauzelor abuzive din aceste convenții. Mult mai frecvente sunt situațiile în care sub aparența unei legalități, instituțiile de creditare nesocotesc drepturile consumatorilor, însă în mod subtil. Este cazul contractului de credit bancar, în care, sub pretextul libertății contractuale și al obligativității contractului, uneori, instituțiile de creditare inserează și impun clauze abuzive.

Prin adoptarea Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, transpusă în legislația națională prin Legea nr. 193/2000, cu modificările ulterioare, legiuitorul european și cel național au urmărit în anumite ipoteze atenuarea principiului pacta sunt servanda, dând instanței posibilitatea de a obliga la modificarea clauzelor unui contract sau de a-1 anula în

măsura în care reține că acesta cuprinde clauze abuzive.

De altfel, prin Legea nr. 193/2000 care a transpus conținutul Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, s-a stabilit în mod expres competența instanței de judecată de a constata caracterul abuziv al clauzelor contractuale.

Interpretând această directivă, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a stabilit în cauza Oceano Grupo Editorial SA versus Rocio Murciano Quintero (C-40/98) că protecția acestui act normativ conferă judecătorului național posibilitatea de a aprecia din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale în măsura în care este învestit cu formularea unei cereri întemeiate pe aceasta. Întrucât o asemenea examinare presupune existența în prealabil a unui contract semnat de către cele două părți care și-a și produs integral sau parțial efectele, este neîndoielnic că executarea pentru un anumit interval de timp a obligațiilor asumate de către consumator nu poate împiedica verificarea conținutului său de către instanța de judecată.

În cauză, contractul de credit încheiat de părți este un contract de adeziune, între o bancă cu o mare putere financiară și o persoană fizică. Într-un asemenea contract, clauzele sunt stabilite în mod unilateral de către bancă, posibilitățile de negociere fiind extrem de reduse sau lipsind cu desăvârșire, singura posibilitate pe care o are clientul fiind de a semna

sau nu contractul.

În cauza, pârâta nu a făcut dovada că actul atacat în cauză a făcut obiectul vreunei negocieri cu reclamanta, deși sarcina probei în acest sens îi incumbă, conform art. 4 alin. 3 din

Legea nr. 193/2000 care prevede că, dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

Rolul instanței de judecată este acela de a pune în balanță, pe de o parte, principiul forței obligatorii a contractului, care este un principiu fundamental al dreptului privat și, pe de altă parte, principiul bunei credințe și cel al protecției consumatorilor, ca parte contractantă vulnerabilă și susceptibilă de a fi supusă unor abuzuri. Atunci când justul echilibru dintre aceste principii este rupt, instanța este datorate să intervină, nu doar în temeiul dispozițiilor legale existente atât în dreptul intern, cât și în cel comunitar, ci și pentru a asigura respectarea principiului echității.

Referitor la susținerea pârâtei în sensul că instanța nu ar putea analiza caracterul abuziv al clauzelor privind dobânda, respectiv comisionul, întrucât acestea se încadrează în excepția prevăzută de art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, referitor la exceptarea clauzelor privind obiectul principal al contractului, instanța constată că există o practică constantă, atât la nivelul ÎCCJ, cât și a CJUE cu privire la faptul că o instanță poate analiza o clauză ce se refera la obiectul principal al contractului sau la caracterul adecvat al prețului sau al remunerației, cât timp acestea nu au fost redactate într-un limbaj clar și inteligibil (cauzele C-484/2008, 241/2008).

Redactarea clauzelor într-un limbaj clar presupune nu numai faptul ca acestea să fie exprimate clar din punct de vedere gramatical, ci trebuie ținut cont că ele nu au fost negociate, contractul fiind unul de adeziune, iar faptul că banca a informat pe reclamant în legătura cu conținutul contractului și i-a lăsat timp de analiză și de gândire, nu înseamnă că a și negociat aceste clauze cu reclamantul.

Limbajul inteligibil presupune posibilitatea pentru consumatori să prevadă consecințele ce decurg din cuprinsul clauzelor contractului, mai ales sub aspectul consecințelor care rezultă din acesta în ceea ce-i privește (Cauza Kasler, C-26/13).

Astfel, CJUE a statuat că art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE trebuie interpretat în sensul că, cerința potrivit căreia o clauza contractuală trebuie redactată în mod clar și inteligibil, trebuie înțeleasă ca impunând nu numai ca respectiva clauză să fie inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci și ca respectivul contract să expună în mod transparent funcționarea corectă a mecanismului la care se refera clauza respectivă, precum și relația dintre acest mecanism și cel prevăzut în alte clauze, astfel încât consumatorul să evalueze pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice

care rezulta din aceasta în ceea ce îl privește.

La soluționarea excepției lipsei de obiect a cererii privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la art. 5.1-5.3, art. 6.2-6.3 din contract, excepție ce a fost unită cu fondul cauzei, instanța reține următoarele:

În susținerea acestei excepții s-a invocat de către pârâtă faptul că respectivele clauze contractuale au fost deja modificate prin actul adițional de conformare a contractului de credit cu prevederile OUG nr. 50/2010, contractul fiind modificat prin acceptare tacită.

Conform art. 95 din OUG nr. 50/2010, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 288/2010, prevederile ordonanței nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cu anumite excepții, excepții expres indicate și care nu sunt incidente în cauză.

De asemenea, art. II alin. 2 din Legea nr. 288/2010 stabilește că actele adiționale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit până la data intrării în vigoare a prezentei legi, își vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepția cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Conform art. 95 alin. 5 din OUG nr. 50/2010 (forma inițială a ordonanței), nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. 2 este considerată acceptare tacită.

Însă, cu privire la actul adițional întocmit de pârâtă pentru asigurarea conformității contractului de credit cu prevederile OUG nr. 50/2010 și datat 21.09.2010, act nesemnat de către reclamantă, nu se poate susține că acesta a fost acceptat tacit de către părți, în primul rând neexistând dovada comunicării acestui act către reclamantă în termenul legal. Conform prevederilor alin. 3 al art. 95 din OUG nr. 50/2010, pârâta în calitate de creditor trebuie să facă dovada că a depus toate diligențele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actului adițional, doar în atare ipoteză putându-se considera o eventuală acceptare tacită a acestui act adițional. Semnătura reclamantei care apare proiectul de act adițional depus la dosar, fără indicarea datei la care actul i-a fost comunicat acesteia spre informare, nu este suficientă pentru a produce consecințele juridice prevăzute de art. 95 alin. 5 din ordonanță, pârâta trebuind să facă dovada notificării reclamantei în termenul de 90 de zile de la data intrării în vigoare ordonanței.

Pe de altă parte, având în vedere nesemnarea actului adițional de către reclamantă și lipsa oricărei negocieri cu privire la modificările aduse prin actul adițional, nu se poate susține imposibilitatea reclamantei de a invoca caracterul abuziv al acestor clauze și a instanței de a analiza clauzele actului adițional.

În aceste condiții, instanța nu poate reține modificarea în mod unilateral a contractului de credit încheiat cu reclamanta în conformitate cu prevederile OUG nr. 50/2010, clauzele contractuale referitoare la dobândă, taxe și comisioane, existând în continuare în formularea de la data încheierii contractului. Ca urmare, interesul reclamantei în cenzurarea clauzelor contractuale respective este actual și legitim, urmând ca excepția lipsei de obiect invocată de pârâtă cu privire la aceste clauze să fie respinsă, ca neîntemeiată.

Date fiind cele reținute mai sus, cererea reclamantei privind cenzurarea caracterului abuziv al clauzelor cuprinse în art. 3.1 - 3.12 din anexa la actul adițional de conformare a contractului de credit la prevederile OUG nr. 50/2010, act care nu produce efecte în cauză, va fi respinsă.

Clauzele contractuale cu privire la care se solicită constatarea caracterului abuziv au următorul conținut:

Conform art. 5.2 din contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C_ /30.04.2008, dobânda este variabilă în conformitate cu politica băncii. Dobânda curentă poate fi modificată în mod unilateral de către bancă, luând în considerare valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valută (ex. Euribor (EUR)/ Libor (CHF)/ Robor (RON) etc.), fără a exista consimțământul clientului. Noul procent de dobândă se va aplica la soldul creditului rămas de rambursat începând cu data de aplicare stabilită de bancă. Modificarea dobânzii va duce la recalcularea dobânzii datorate.

Art. 5.3 din contract prevede că, noul nivel de dobândă va fi comunicat împrumutatului prin intermediul unei scrisori simple sau extras de cont trimis la adresa de corespondență specificată de acesta sau prin afișare la sediile unității bancare. Clientul consimte că această metodă de notificare este suficientă, nefiind necesară încheierea unui act adițional la prezentul contract de credit, în acest sens renunțând la orice eventuală plângere/opoziție ulterioară.

Conform art. 6.1 din contract, pentru creditul acordat banca percepe următoarele taxe și comisioane: lit. b) comision de acordare de 2,00% perceput o singură dată la valoarea creditului acordat. Comisionul de acordare se reține, în valuta creditului, de către bancă din

creditul acordat în momentul utilizării creditului.

Art. 6.3 din contract prevede că, pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica unilateral nivelul comisioanelor și taxelor, fără consimțământul clientului. Noul nivel al comisioanelor va fi publicat în tariful de taxe și comisioane și va fi afișat la sediile băncii.

Analizând caracterul abuziv al clauzele contractuale cu privire la dobândă și caracterul variabil al acesteia se rețin următoarele:

Potrivit art. 5.2 din contract dobânda este variabilă în conformitate cu politica băncii și poate fi modificată unilateral de către bancă luând în considerare valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valută, fără a exista consimțământul clientului.

Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. a din Anexa la Legea nr. 193/2000, sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urma au libertatea de a rezilia imediat contractul.

Rezultă din interpretarea acestor dispoziții legale că, în situația în care părțile inserează în contract o clauză care dă dreptul băncii să modifice rata dobânzii în mod unilateral, pentru motive expres indicate, dobânda poate fi modificată dacă motivele respective sunt întemeiate și intervin în mod efectiv.

În speță, contractul încheiat de părți nu cuprinde astfel de motive, limitându-se la a indica politica băncii. Pe de altă parte, inserarea în art. 5.2 din contract a unicului reper valoarea de referință a dobânzii pentru fiecare valută, nu este suficientă pentru a lămuri conținutul complex al noțiunii de politică a băncii și pentru a garanta că această politică s-ar limita, în mod exclusiv, la valoarea dobânzii de referință a valutei.

Deși măsura revizuirii unor termeni contractuali inițiali nu apare inadmisibilă în sine, măsura în discuție este condiționată de acordul expres al clientului sau de concurența unor motive întemeiate, strict determinate sau determinabile potrivit unor criterii ferme, asupra cărora să existe, ab initio, o reprezentare clară, nesusceptibilă de interpretări în favoarea vreunei părți. Acesta este și scopul reglementării instituite prin Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, respectiv ca orice contract încheiat între comercianți și consumatori să conțină clauze clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora să nu fie necesare cunoștința de specialitate. În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului.

Clauza contractuală în litigiu cuprinde ca reper de modificare a dobânzii doar cazul generic al politicii băncii, neexplicat în contract, pe care pârâta l-a interpretat în sensul recunoașterii dreptului său de a modifica rata dobânzii potrivit unor motive identificate în mod unilateral și fără o informare completă și transparentă a consumatorului cu privire la împrejurările care au determinat o asemenea măsură, deși în interpretarea mențiunilor echivoce în discuție s-ar fi impus protejarea drepturilor consumatorilor.

Este de adăugat și faptul că, în condițiile în care motivele și circumstanțele modificării dobânzii nu au fost evidențiate în contractul de credit, reclamanta nu a posibilitatea de a negocia efectiv clauza care se referă la această modificare. Pârâta nu a făcut dovada existenței vreunei negocieri cu privire la regimul dobânzii curente, neexistând nici un indiciu cu privire la redactarea în comun a acestei clauze contractuale și a posibilității de influențare a acestei clauze de către client.

Așa fiind, instanța urmează a constata caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 5.2, 5.3 din contract care permit interpretări abuzive și exclud orice control obiectiv al măsurilor luate de pârâtă cu privire la modificarea dobânzii, fiind apte a constitui un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în lipsa unor motive expres indicate care să permită băncii majorarea ratei dobânzii și care impun că noul procent de dobândă stabilit în mod unilateral de bancă și comunicat doar prin afișare la sediul unității bancare este suficient pentru a produce efecte în derularea contractului dintre părți.

Referitor la clauzele contractuale care prevăd plata comisionului de acordare a creditului, instanța reține următoarele:

În temeiul art. 6.1 lit. b din contract, banca percepe pentru creditul acordat un comision de acordare de 2,00% din valoarea creditului acordat, perceput o singură dată la valoarea creditului acordat, care se reține de către bancă în momentul utilizării creditului.

În ceea ce privește comisionul de acordare credit, pârâta nu a reușit să clarifice necesitatea perceperii acestui comision, prin arătarea contraprestației din partea băncii.

Dacă justificarea acestui comision o reprezintă acoperirea cheltuielilor aferente întocmirii documentației de credit, așa cum susține pârâta, atunci nu se explică de ce cuantumul acestuia este invariabil de 2% din valoarea creditului, indiferent de tipul de contract (unul fiind un contract de credit ipotecar, care cel puțin la nivel teoretic implică mai multe costuri, față de un contract de credit pentru nevoi personale) și de acest cuantum este raportat la mărimea sumei împrumutate și nu la volumul, complexitatea actelor ce formează documentația de acordare a creditului, mai ales în condițiile în care aceste contracte sunt preformulate, pentru fiecare tip de credit. De asemenea, pârâta nu a reușit să clarifice de ce costurile legate de întocmirea documentației de credit, analizării dosarului depus de către client și întocmirea documentelor după aprobarea creditului nu pot fi acoperite prin perceperea dobânzii, cu atât mai mult cu cât se percepe de către bancă și o taxă pentru analiza dosarului care se plătește de către client la momentul depunerii dosarului de credit, conform art. 6.1 lit. a din contract.

În aceste condiții, este evident că prin introducerea comisionului de acordare credit prin aplicarea unui anumit procent la valoarea creditului contractat, fără reglementarea unei obligații corelative a băncii, se creează un dezechilibru între contraprestațiile părților, contrar cerințelor bunei credințe, situație ce contravine caracterului sinalagmatic al convenției de credit, iar clauza în baza căreia pârâta percepe acest comision este abuzivă.

Prin raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit în cauză de expertul contabil M. D. E. se arată că, în situația în care banca ar fi calculat dobânda datorată prin raportarea dobânzii la indicele de referință Libor CHF la 3 luni, având în vedere marja fixă de la data acordării creditului (4,18%) și indicele Libor CHF la 3 luni de la aceeași dată (2,81%), este de 18.441,41 CHF. Din calculele efectuate de expertul contabil rezultă că în perioada 30.04._14 reclamanta a efectuat plăți în plus în sumă de 1.974,73 CHF reprezentând dobânzi plătite în plus în detrimentul rambursării creditului. Pentru perioada 17.04._14 reclamanta datorează suma de 1.247,75 CHF reprezentând credit nerambursat 740,36 CHF și dobânzi neachitate 507,39 CHF. Din documentele puse la dispoziție de bancă rezultă că singurul comision percept a fost cel de acordare credit de 2% din valoarea creditului, respectiv 804 CHF.

De asemenea, a fost efectuat de către expert și un calcul cu privire la sumele datorate lunar prin prisma aplicării cursului de schimb CHF/RON de la data contractării creditului (1 CHF = 2,2175 lei), din care rezultă că suma plătită în plus raportat la diferența de curs este de 18.744 lei.

În ceea ce privește cererea reclamantei privind stabilirea cursului de schimb CHF/RON de la momentul semnării contractului de credit, care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului și denominarea în moneda națională a plății ratelor efectuate în temeiul contractului, instanța reține următoarele:

Conform art. 9.2 din contract, rambursarea ratelor lunare se va efectua de către client în conturile curente ale împrumutatului deschise la bancă în aceeași monedă în care a fost acordat creditul. Clientul poate opta și pentru depunerea sumelor datorate în orice altă monedă pentru care împrumutatul are deschis un cont curent, banca având dreptul să realizeze conversia valutară, folosind cursurile de schimb valutar practicate de bancă la acea dată, cu respectarea normelor legale în vigoare.

De asemenea, din coroborarea prevederilor contractuale, respectiv art. 1, art. 4, rezultă că creditul acordat reclamantei este de 40.200 CHF și a fost pus la dispoziția acesteia în contul curent deschis în moneda creditului, astfel că în temeiul art. 9.2 din contract rambursarea ratelor lunare trebuie făcută în aceeași monedă în care a fost acordat creditul.

Conform prevederilor art. 969 din vechiul C.civ., în vigoare la momentul încheierii convenției de credit, convențiile legal făcute, au putere de lege între părți, iar art. 970 C.civ. prevede că, convențiile trebuie executate cu bună credință. Mai mult, potrivit dispozițiilor art. 1578 C.civ., obligația ce rezultă dintr-un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract.

În condițiile în care părțile au fost de acord la încheierea contractului cu acordarea unui credit într-o altă monedă decât cea națională, potrivit dispozițiilor legale în materie, acestea trebuie să respecte clauzele contractuale și să le execute cu bună credință.

Având în vedere principiul autonomiei de voință și al forței obligatorii a contractului, cererea reclamanților privind denominarea creditului acordat prin contractul de credit din CHF în lei, la cursul de schimb de la data acordării creditului, apare ca neîntemeiată, în situația în care în convenția de credit nu există o clauză care să prevadă posibilitatea denominării și condițiile în care poate interveni o astfel de modificare și, cu atât mai mult cu cât, reclamanții nu au indicat o dispoziție legală supletivă care să prevadă această posibilitate. O asemenea denominare apare abuzivă, în varianta în care se solicită menținerea celorlalte condiții de creditare, deși acestea au fost stabilite, în mod evident, tocmai în considerarea faptului că respectivul credit s-a acordat în moneda străină.

În fine, solicitarea de convertire a creditului la cursul de schimb de la data acordării acestuia este, de asemenea, contrară principiului nominalismului monetar consfințit de Codul civil și lipsită de vreun temei legal.

Cât privește teoria impreviziunii invocată de reclamantă, instanța apreciază că dincolo de controversele privind aplicarea acestui principiu sub imperiul vechiului Cod civil, având în vedere că împrejurarea invocată este modificarea cursului unei monede străine, nu se poate susține că această depreciere a monedei naționale față de francul elvețian nu ar fi putut fi avută în vedere în mod rezonabil de către reclamantă la momentul încheierii contractului.

În raport de aceste împrejurări, cererile reclamantei privind stabilirea cursului de schimb CHF/RON de la momentul semnării contractului de credit și denominarea în moneda națională a plății ratelor efectuate în temeiul contractului la acest curs, care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului, sunt neîntemeiate și vor fi respinse.

Față de toate aceste considerentele de fapt și de drept, instanța va admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta B. A., în sensul celor reținute anterior.

Astfel, se va constata caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la art. 5.2 (privind variabilitatea dobânzii în conformitate cu politica băncii), art. 5.3 (privind comunicarea noului procent de dobândă prin afișare la sediul unității bancare) și art. 6.1 lit. b (privind comisionul de acordare credit) din contractul de credit ipotecar pentru persoane fizice nr. C_ /30.04.2008 încheiat de reclamantă cu O. B. ROMÂNIA SA - Sucursala Sibiu.

Totodată, se va dispune modificarea corespunzătoare a clauzei prevăzute la art. 5.2 din contract cu respectarea prevederilor contractuale/legale referitoare la perceperea dobânzii, caracterul abuziv al acesteia fiind relevat de faptul că permite o modificare a dobânzii în condiții nedefinite, iar nu și prin elementele sale certe care pot și trebuie să reprezinte indicii ale voinței reale a părților în scopul așezării relațiilor contractuale în cadrul lor legal, fiind de necontestat caracterul variabil al dobânzii, nivelul inițial al acesteia de 6,99% și valoarea de referință a indicelui Libor, astfel că pârâta va fi obligată să modifice art. 5.2 din contract în sensul stabilirii unei dobânzi variabile compusă din marja fixă a băncii la momentul încheierii contractului de credit de 4,18% plus Libor CHF la 3 luni.

Odată constatat caracterul abuziv al clauzelor de mai sus și având în vedere principiul repunerii părților în situația anterioară încheierii unui act juridic lovit de nulitate, banca este ținută a restitui sumele încasate cu titlu de dobândă modificată în mod unilateral și comision de acordare credit. În consecință, pârâta O. B. ROMÂNIA SA va fi obligată la restituirea către reclamantă a sumei de 1.974,73 CHF, achitată de aceasta în plus cu titlu de dobândă conform raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză și a sumei de 804 CHF achitată cu titlu de comision de acordare credit, sau echivalentul în lei la cursul BNR a acestor sume, cu dobânda legală aferentă ce se va calcula de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data plății efective.

Celelalte pretenții formulate de reclamantă vor fi respinse ca neîntemeiate.

În baza art. 453 alin. 2 C.pr.civ. raportat la art. 451 C.pr.civ., instanța va dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 4.000 lei cu titlu cheltuieli de judecată parțiale în favoarea reclamanților, constând în onorariu expertiză și onorariu de avocat parțial.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția lipsei de obiect a cererii privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la art. 5.1-5.3, art. 6.2-6.3 din contract, invocată de pârâtă.

Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta B. A., fostă B., cu domiciliul în Sibiu, ., ., județul Sibiu, în contradictoriu cu pârâta O. B. ROMÂNIA SA, cu sediul în București, .-68, sector 1, prin O. B. ROMÂNIA SA - Sucursala Sibiu, cu sediul în Sibiu, Piața M., nr. 10, județul Sibiu și, în consecință:

Constată caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la art. 5.2, 5.3 și art. 6.1 lit. b din contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C_ /30.04.2008 încheiat de reclamantă cu O. B. ROMÂNIA SA - Sucursala Sibiu.

Obligă pârâta să modifice art. 5.2 din contract în sensul stabilirii unei dobânzi variabile compusă din marja fixă a băncii percepută în momentul încheierii contractului de credit de 4,18 % plus LIBOR la 3 luni.

Obligă pârâta O. B. ROMÂNIA SA la restituirea către reclamantă a sumei de 1.974,73 CHF, achitată cu titlu de dobândă și a sumei de 804 CHF, achitată cu titlu de comision de acordare credit, sau echivalentul în lei la cursul BNR a acestor sume achitate în baza clauzelor contractuale constatate abuzive, cu dobânda legală aferentă ce se va calcula de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data plății efective.

Respinge în rest pretențiile formulate de reclamantă.

Obligă pârâta la plata sumei de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, către reclamantă.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căi de atac urmând a se depune la Judecătoria Sibiu.

Pronunțată în ședință publică, azi 25.11.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

S. R. G. N.

Red. /tehnored. S.R. /11.01.2016; 5 ex., 3 .>

← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7054/2015. Judecătoria...		Actiune in regres. Sentința nr. 6489/2015. Judecătoria SIBIU →

Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 6483/2015. Judecătoria SIBIU

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 6483/2015. Judecătoria SIBIU