Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2/2015. Judecătoria SIBIU

Sentința nr. 2/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 2409/2015

Dosar nr. 16._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SIBIU – SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2.409

ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN DATA DE 28.4.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: A.-G. L.

GREFIER: V. I.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . (fostă . pe pârâtul P. N., având ca obiect cerere de valoare redusă (art. 1.025 urm. C.).

La apelul nominal făcut în camera de consiliu, la prima și a doua strigare, au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:

- pricina are ca obiect cerere de valoare redusă;

- procedura este legal îndeplinită.

Instanța constată că la data de 27.4.2015 reclamanta a depus un înscris prin care a solicitat rectificarea citativului, arătând că denumirea corectă a societății este ..

Instanța dispune rectificarea citativului în acest sens.

Instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.10.2014 sub nr. 16._, reclamanta . (fostă . solicitat obligarea pârâtului P. N. la plata sumei de 916,25 lei, reprezentând contravaloare servicii prestate. Cu cheltuieli de judecată în cuantum de 300 lei, constând în taxă judiciară de timbru (50 lei) și onorariu avocațial (250 lei).

În motivare, reclamanta a arătat că are o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtului, derivată din contractul de prestări servicii încheiat cu acesta. Pentru serviciile de salubritate prestate, reclamanta a emis mai multe facturi lunare. Dintre acestea, cele aferente perioadei septembrie 2011-august 2014 nu au fost achitate, cu toate că au fost acceptate la plată de beneficiar conform art. 5 contract.

În drept, a invocat art. 1.025 urm. C. și Legea nr. 51/2006.

În dovedire, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 50 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru potrivit art. 6 al. (1) din OUG nr. 80/2013 (f. 7).

Pârâtul nu a formulat întâmpinare în cauză, însă a fost prezent la unul din termenele de judecată acordate de instanță.

În baza art. 258 al. (1) rap. la art. 255 al. (1) și art. 1.029 al. (9) C., instanța a încuviințat pentru reclamantă administrarea probei cu înscrisuri. De asemenea, în baza art. 254 al. (5) și art. 22 al. (2) C., a încuviințat din oficiu proba cu interogatoriul pârâtului.

La dosar au fost depuse înscrisuri: extras de cont (f. 9), contractul pentru colectarea deșeurilor nr. 118/28.4.2010 (f. 11), fișă client (f. 10), facturi (f. 12-49).

A fost administrată proba cu interogatoriul pârâtului (f. 67).

Analizând actele și lucrările dosarului, reține:

Potrivit art. 1.025 C., procedura specială a cererilor cu valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței. Sunt excluse din sfera de aplicare a procedurii materiile fiscală, vamală sau administrativă, precum și răspunderea statului pentru acte sau omisiuni în cadrul exercitării autorității publice. De asemenea, procedura nu se aplică cererilor referitoare la: starea civilă sau capacitatea persoanelor fizice; drepturile patrimoniale născute din raporturile de familie; moștenire; insolvență, concordatul preventiv, procedurile privind lichidarea societăților insolvabile și a altor persoane juridice sau alte proceduri asemănătoare; asigurări sociale; dreptul muncii; închirierea unor bunuri imobile, cu excepția acțiunilor privind creanțele având ca obiect plata unei sume de bani; arbitraj; atingeri aduse dreptului la viață privată sau altor drepturi care privesc personalitatea.

În cauză sunt întrunite condițiile de admisibilitate aferente procedurii speciale, atât în ceea ce privește domeniul de aplicare, cât și din perspectiva valorii deduse judecății.

În fapt, reclamanta-prestatoare . (fostă . pârâtul-beneficiar P. N. au încheiat contractul nr. 118/28.4.2010, având ca obiect colectarea, transportul și depozitarea reziduurilor menajere, pe durată nedeterminată (f. 11).

Potrivit clauzelor convenționale, contravaloarea serviciilor prestate urma a fi achitată în termen de 30 zile de la emiterea facturii aferente. Refuzul total sau parțial al beneficiarului de a plăti o factură emisă de executant și modificările survenite la numărul de persoane sau cantitate sunt aspecte ce trebuiau să fie aduse la cunoștința executantului în termen de 5 zile lucrătoare de la emiterea facturii, în caz contrar aceasta fiind considerată acceptată la plată (art. 4-5 contract).

În urma prestării serviciilor de salubritate reclamanta a emis pe numele pârâtului facturi lunare. Facturile corespunzătoare perioadei 30.9.2011-29.8.2014, în număr de 36 și în valoare totală de 916,25 lei nu au fost achitate de către beneficiarul serviciilor (f. 10, 12-49).

Reclamanta a făcut dovada pretențiilor învederate în acord cu dispozițiile art. 249 C.. În materia răspunderii civile contractuale, în măsura în care creditorul face dovada existenței creanței, respectiv a obligației de plată, debitorul este prezumat în culpă cu privire la neexecutarea obligației, atâta vreme cât nu dovedește executarea sau imposibilitatea de executare datorată cazului fortuit sau forței majore. În cazul de față, pârâtul nu a dovedit executarea obligațiilor ce îi incumbă sau imposibilitatea de executare datorată cazului fortuit sau forței majore. Mai mult, acesta nu doar că nu a încercat vreo apărare pentru contracararea argumentelor părții adverse, dar a recunoscut întreg debitul pretins de reclamantă (interogatoriu, f. 67).

În drept, cauza dedusă judecății atrage incidența răspunderii civile contractuale.

Referitor la dispozițiile legale aplicabile cauzei, art. 3 din Legea nr. 71/2011 prevede că actele juridice încheiate înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele aflate în vigoare la data încheierii lor. Față de data încheierii acordului de voințe dintre părțile litigante (28.4.2010), litigiul de față circumscrie dispozițiilor Codului civil din 1854 și Codului comercial. Operațiunea juridică din prezenta cauză se încadrează în categoria faptelor de comerț reglementate de art. 4 și art. 7 rap. la art. 56 C.. contract care nu are natură civilă și din conținutul căruia nu rezultă contrariul, act juridic încheiat o societate comercială. Potrivit art. 1 C... 969 C.civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Conform art. 1.073 C.civ., creditorul are dreptul la îndeplinirea exactă a obligației.

Prin urmare, pârâtul datorează reclamantei suma de 916,25 lei, reprezentând contravaloare servicii prestate. Creanța de față are următoarele caractere: lichid, cuantumul său fiind determinat în cuprinsul facturilor pe baza contractului de prestări servicii; exigibil, obligațiile de plată aferente sumelor consemnate în facturi devenind scadente la 30 zile de la emitere; cert, existența neîndoielnică a creanței derivând din ansamblul înscrisurilor depuse la dosar, carecomprimă operațiunea juridică intervenită între părțile litigante.

Având în vedere considerentele anterior expuse, instanța constată că cererea de chemare în judecată este întemeiată. În consecință, în baza art. 1.030 C., instanța va admite cererea și va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 916,25 lei, reprezentând contravaloare servicii.

Conform art. 1.031 rap. la art. 451 urm. C., partea care a căzut în pretenții va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată la cererea părții care a câștigat procesul, adică a cheltuielilor necesare bunei desfășurări a procesului, dacă aceasta din urmă face dovada existenței și întinderii lor cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului. În baza art. 454 teza II C. rap. la art. 43 C.. că natura raporturilor juridice dintre părțile litigante arată că pârâtul este de drept în întârziere, că dovada achitării taxei judiciare de timbru și onorariului avocațial au fost depuse la dosar și că onorariul aferent reprezentantului convențional al reclamantei nu este disproporționat față de valoarea sau complexitatea litigiului ori de activitatea desfășurată de avocat, instanța va obliga pârâtul la plata sumei de 300 lei către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată (f. 7-9, 50 lei taxă judiciară de timbru + 250 lei onorariu avocat).

În baza art. 1.030 al. (3) C., prezenta hotărâre este executorie de drept.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta . (fostă ./15/1993, CUI RO_, cu sediul în Sibiu, ., jud. Sibiu, în contradictoriu cu pârâtul P. N., CNP_, cu domiciliul în Hamba, .. 202, jud. Sibiu.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 916,25 lei, reprezentând contravaloare servicii.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu apel în 30 zile de la comunicare; cererea se depune la Judecătoria Sibiu.

Pronunțată în ședință publică azi, 28.4.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

A.-G. L. V. I.

Red. Teh. LAG/28.5.2015

Red. Teh. practica IV/4.05.2015

Ex. 4, ef. 2 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2/2015. Judecătoria SIBIU