Contestaţie la executare. Sentința nr. 2404/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2404/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 2404/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._ /2014
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2404
Ședința publică din 28.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: O. M. Z.
GREFIER: M. M.
Pe rol se află pronunțarea în cauza privind contestatoarea . în contradictoriu cu intimata DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE BRASOV – ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A., cu sediul in A. I., ., jud. A. SI DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE BRASOV – ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SIBIU, cu domiciliul în Sibiu, Calea Dumbrăvii nr. 17, jud. Sibiu cu obiect
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 07.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, conf. art. 396 alin. 1 C. a amânat succesiv pronunțarea pentru data de 21.04.2014, și astăzi, 28.04.2015, când a hotărât în aceeași componență următoarele
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele
Prin contestația înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.03.2015 sub nr._, contestatoarea ., în contradictoriu cu intimata ANAF-DGFP B.-AFP A. ȘI AFP SIBIU a solicitat admiterea contestației împotriva deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/13.02.2015 prin care autoritățile fiscale au instituit măsura popririi asigurătorii asupra sumelor datorate Societății de către terți și asupra disponibilităților bănești deținute dc către Societate, in vederea garantării îndeplinirii unei datorii fiscale în cuantum de 9.196.128 de lei. A solicitat instanței ca prin hotărârea pe care urmează să o pronunțe, să dispună: Anularea Deciziei privind Măsurile asigurătorii si a tuturor actelor de executare subsecvente; suspendarea executării Deciziei privind Măsurile Asigurătorii si a tuturor actelor de executare subsecvente ; cu cheltuieli de judecata.
A susținut în primul rând că Judecătoria Sibiu este instanța competentă să soluționeze prezenta cerere –contestație la executare împotriva măsurilor asigurătorii dispuse printr-un act fiscal.
Pe fondul cauzei, a arătat în fapt că Decizia privind Măsurile Asigurătorii a fost emisă de către AFP A. in contextul inspecției fiscale care a avut loc la sediul Societății începând cu luna mai a anului 2014, cu scopul de a verifica perioada I ianuarie 2008 -31 decembrie 2013. Potrivit proiectului de raport de inspecție fiscală și din discuțiile purtate in mai multe rânduri cu reprezentanții AFP A., rezultă că valoarea totală a debitelor fiscale care se intenționează a fi stabilite în sarcina sa este de 9.196.128 de lei.
A susținut că măsurile asigurătorii reprezintă măsuri extraordinare, care presupun indisponibilizarea cu titlu excepțional a unor bunuri/venituri aparținând contribuabilului chiar înainte de emiterea unor acte de impunere titluri executorii, însă numai in cazurile expres și limitativ prevăzute de lege. Condițiile restrictive care trebuie îndeplinite pentru ca organele fiscale să fie îndreptățite să instituie astfel de măsuri asigurătorii, rezultă din textele de lege relevante în acest sens.
A arătat că, în raport de prevederile legale, urmează a se observa că organele fiscale nu pot institui măsuri asigurătorii ori de câte ori stabilesc datorii fiscale în sarcina contribuabilului, ci este necesar ca in prealabil să verifice dacă . toate condițiile expres și imperativ prevăzute de lege pentru ca astfel de măsuri asigurătorii să poate fi aplicate in mod legal. Însă, dată fiind conduita arbitrară a autorităților fiscale se impune ca instanțele de judecată să cenzureze astfel de decizii, ori de câte ori se constată că nu sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru a dispuse măsuri asigurătorii.
După cum rezultă din textele legale, instituirea măsurilor asigurătorii este condiționată pe de o parte de existența (i) situației premisă ca debitorul să nu fi declarat materia impozabilă cumulativ cu una dintre următoarele două condiții alternative: (ii) existenta pericolului iminent ca debitorul să se sustragă de la plata obligațiilor fiscale sau (iii) existenta pericolului iminent ca debitorul să prejudicieze bugetul, prin ascunderea sau risipirea patrimoniului, totodată, este esențial de precizat faptul că luate aceste condiții sunt subordonate necesității ca efectul generat să fie acela de periclitare sau îngreunare deosebită a colectării, fiind deci evident că legiuitorul a avut în vedere doar acele situații de excepție în care conduita debitorului este de natură să determine un pericol semnificativ în procedura de colectare.
Verificarea prealabilă de către organul fiscal a îndeplinirii acestor condiții, precum și motivarea in concret a indiciilor care relevă riscul sporit ca respectivul contribuabil să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, reprezintă garanții indispensabile pentru dispunerea judicioasă a măsurilor asigurătorii și pentru evitarea situațiilor in care textele de lege sunt aplicate în mod abuziv și arbitrar de către organele fiscale. O interpretare contrară ar conduce la situații și consecințe absurde și profund nelegale, în care organele fiscale ar fi îndreptățite să instituie măsuri asigurătorii ori de câte ori stabilesc datorii fiscale în sarcina unui contribuabil ca urmare a unei inspecții fiscale.
A adăugat că astfel de situații nu pot fi evitate decât prin cenzurarea actelor emise de organele fiscale care instituie măsuri asigurătorii ex officio chiar de la momentul proiectului de raport de inspecție fiscală, ca și când o asemenea măsură ar trebui aplicată ca o consecință firească a stabilirii unor obligații fiscale, a căror certitudine nu va fi, de altfel, stabilită decât după momentul epuizării căilor de atac disponibile in dreptul intern.
A mai susținut că, în speță, argumentele invocate de AFP A. in motivarea Deciziei privind Măsurile Asigurătorii nu sunt de natură să justifice că existau indicii temeinice in sensul că T. urma să se sustragă de la plata obligațiilor fiscale, să iși ascundă ori să își risipească patrimoniul cu consecința îngreunării deosebite a colectării. Practic. Decizia privind Măsurile Asigurătorii a fost emisă în lipsa îndeplinirii condițiilor expres prevăzute de lege pentru ca organul fiscal să fie îndreptățit să instituie măsuri asigurătorii: Analiza subiectivă a conduitei Societății in context istoric nu justifică emiterea Deciziei privind Măsurile Asigurătorii; Rațiunile invocate in motivarea Deciziei privind Măsurile Asigurătorii nu au relevanță în raport de dispozițiile legale aplicabile ; Motivele pur formale invocate de către AFP A. în justificarea Deciziei privind Măsurile Asigurătorii echivalează în fapt cu o lipsă de motivare.
Contestatoarea s-a plâns de faptul că modalitatea în care AFP A. a aplicat normele legale privitoare la instituirea măsurilor asigurătorii i-ar aduce atingere dreptului de proprietate privată, drept garantat de Convenția europeană a drepturilor omului.
Pentru toate considerentele expuse, a solicitat instanței să se constate caracterul nelegal al Deciziei privind Măsurile Asigurătorii și pe cale de consecință, să cenzureze conduita nelegală a AFP A. și să dispună: Anularea Deciziei privind Măsurile Asigurătorii și a tuturor actelor de executare subsecvente care vor fi emise în baza acestei decizii; suspendarea executării Deciziei privind Măsurile Asigurătorii și a tuturor actelor de executare subsecvente care vor fi emise în baza acestei decizii; Obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate disp. articolul 129 alin. (I 1) coroborat cu art. 172 și 173 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală, Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 2605/2010 modificat și completat prin Ordinul A.N.A.F. nr. 1296/2014. pentru aprobarea procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevăzute de Codul de procedură fiscală, art. 718 din Codul dc procedură civilă.
Cererea a fost legal timbrată, fiind achitată taxa de timbru în valoare de 1000 lei (f.171-191).
Legal citată, intimata Direcția Generala a Finanțelor Publice B. - Administrația Finanțelor Publice Sibiu a formulat întâmpinare la data de 26.03.2015 (f.154), solicitând respingerea contestației ca neîntemeiată, menținerea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/ 13.02.2015 ca temeinică și legală, respingerea petitului privind suspendarea executării silite, respingerea petitului privind obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt, intimata a arătat că Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/13.02.2015 nu reprezintă act de executare silită, fiind emisă în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură fiscală: Potrivit dispozițiilor Codului de procedură fiscală măsurile asigurătorii - poprirea asigurătorie și sechestrul asigurătorul asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietatea debitorului - pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale - inopinate și/sau încrucișate - sau al antrenării răspunderii solidare, precum și după emiterea acestuia, acestea dispunându-se prin decizie motivată și semnată de către conducătorul organului competent.
De asemenea, Codul de procedură fiscală prevede ca și cale de atac împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii contestația care . conformitate cu dispozițiile art. 172 din actul normativ menționat.
Chiar dacă procedura de contestare este cea prevăzută de art. 172 Cod de procedură fiscală, sub aspectul persoanelor care pot formula contestație, instanței competente și termenului de contestare, această prevedere nu este aptă de a califica natura juridică a măsurii asigurătorie în act de executare silită. Astfel, Decizia de instituire a măsurii asigurătorii nr._/13.02.2015 este măsură asigurătorie și nu act de executare silită.
Textul art. 12(), alin. 3. teza ultimă face distincția între măsura asigurătorie și măsura executorie, prevăzând că odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, in cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă in măsuri executorii. Nefiind acte de executare, măsurile asigurătorii pot fi contestate, ca fundament al contestării acestora trebuind să fie invocate elemente de nelegalitate referitoare la regimul juridic care cârmuiește aceste instituții de drept fiscal.
Intimata a mai arătat că decizia contestată nu reprezintă o măsură punitivă, ea neavând un scop sancționator; scopul pentru care sunt luate măsurile asigurătorii este evident acela de a garanta creditorului fiscal posibilitatea de a-și realiza creanța, instituirea acestor măsuri nefiind producătoare de prejudicii în patrimoniul debitorului ca în situația executării silite, când acesta și-ar vedea valorificate bunurile la prețuri mai mici decât acesta le-ar putea obține în alte condiții; oricând, în condițiile prevăzute de art. 129, alin. 4 din Codul de procedură fiscală măsurile asigurătorii vor fi ridicate dacă debitorul va constitui o garanție la nivelul creanței estimate.
Contestatoarea susține ca masurile asigurătorii nu sunt justificate deoarece nu s-a făcut dovada faptului ca exista pericolul înstrăinării bunurilor. În ce privește acest argument a precizat :masurile asigurătorii pot fi luate atunci când există pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, pericolul fiind o stare de fapt care poate fi apreciată în concret de la caz la caz de către organele competente; pericolul ca reclamantul contestator să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori risipească patrimoniul este susținută și de faptul că acesta înregistrează datorii estimate în cuantum total de 9.196.128 lei; nedeclararea corectă a impozitelor și taxelor de către contribuabili, care se ridică la o sumă importantă conturează pericolul ca acesta să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori sa își risipească patrimoniul;
In plus, a mai susținut că nu s-a făcut dovada vreunei vătămări produse prin masurile asigurătorii dispuse, sau a încălcării vreunei dispoziții legale astfel ca solicitarea de anulare a acestora ca nejustificate apare ca netemeinica.
În drept, intimata a invocat prevederile art. 205, 411, alin. I, pc. 2 din Noul cod de procedura civila, art. 12, 44, 94 - 110, 126, 127, 129, 130, 172 - 174 Cod de procedură fiscală, HG nr. 1050/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
La data de 07.04.2015 intimata DGFP B.- prin AFP A. a formulat de asemenea întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.
La termenul de judecata din data de 07.04.2015 reclamanta a arătat că renunță la cererea pentru suspendarea executării silite.
În probațiune, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
La data de 13.02.2015, intimata Direcția Regională a Finanțelor Publice B. – Administrația Finanțelor Publice A. a emis Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._ (f.11-12), prin care a dispus luarea unor măsuri asigurătorii, întrucât organul de inspecție fiscală a constatat existența pericolului ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească patrimoniul/ averea. Modul de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii urma să consta în poprirea asigurătorie asupra sumelor datorate debitorului de către terți și asupra disponibilităților bănești. Se reține din cuprinsul Deciziei mai sus menționate că în sarcina societății Trankwalder SRL s-au constatat obligații de plată estimate la valoarea totală de 9.196.128 lei; suma a fost preluată din Referatul nr._/ 11.02.2015.
Prin contestația la executare formulată, contestatoarea a cerut anularea actului reprezentat de Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/13.02.2015, precum și suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a prezentei contestații. Cu privire la petitul de suspendare a executării silite, instanța a luat act la termenul de judecată din data de 07.04.2015, în sensul că se renunță la judecarea acestuia.
Potrivit art. 172 O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, Contestația la executare silită -1) Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. (3) Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
Se mai reține incidența în cauză și a prevederilor art. 129 alin. 11 din OG nr. 92/2003, care arata ca împotriva actelor prin care se dispun si se aduc la îndeplinire masuri asiguratorii, cel interesat poate face contestație potrivit art. 172 din OG nr. 92/2003.
Analizând actele dosarului, instanța retine ca AFP A. a efectuat un control la societatea T. SRL întocmind Referatul justificativ nr._/ 11.02.2015, precum si ulterior decizia de instituire a masurilor asiguratorii. S-a constatat în urma acestei inspectii ca reclamanta nu a calculat si achitat la buget sumele de bani corespunzatoare pentru anumite taxe, TVA, impozite, contributii sau obligatii fiscale accesorii, stabilindu-se obligatii de plată în sarcina acesteia în suma de 9.196.128 lei.
Inspectorii fiscali care au efectuat acel control, au concluzionat în sensul că există suficiente indicii/ elemente care indică pericolul ca debitoarea să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, apreciind că este necesară dispunerea de măsuri asigutărorii.
Potrivit art. 129 alin. 2 din OG 92/2003 se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
Rezulta, deci ca pentru a se justifica instituirea acestei masuri, intimata trebuie sa dovedeasca existenta pericolului ca debitoarea sa se sustraga de la urmarire sau sa îsi ascunda ori sa îsi risipeasca patrimoniul. Pârâta întelege sa faca aceasta dovada prin cuantumul mare al diferențelor stabilite inițial în Referatul justificativ din data de 11.02.2015 și apoi prin Raportul de inspecție fiscală din data de 23.02.2015 precum și prin faptul că societatea nu deține bunuri în proprietate care să acopere prejudiciul ci deține doar lichidități (care pot fi risipite).
Instanța reține pe de-o parte faptul că reclamanta - contestatoarea a depus la dosar certificate de atestare fiscală (anexa nr 5, nr. 6) din care rezulta ca și-a executat la timp, corespunzător, obligațiile față de bugetul de stat, virând la bugetul de stat cu titlu de taxe și impozite sume de peste 78 milioane lei în anul 2013, și peste 76 milioane lei în anul 2014, susținând că societatea are capacitatea economico financiară necesară și nu există intenția de a diminua/ risipi/ ascunde patrimoniul în situația în care instanța ar obliga-o la plata sumei de 9.196.128 lei stabilită în urma inspecției fiscale.
Însa, pe de altă parte, verificând raportul de inspectie fiscala (Referatul justificativ ) instanta constata ca acesta a vizat perioada 01.12._13, perioada în care contestatoarea a virat bugetului de stat contribuțiile la care era obligata prin lege însa nu a calculat corect sumele pe care le avea de virat, acesta fiind motivul pentru care inspecția fiscala a constatat existenta unor diferențe neachitate de reclamantă, constând în: TVA, impozit pe profit, impozit pe veniturile din salarii și asimilate salariilor, contribuții CAS, CASS, și obligații accesorii – majorări și penalități de întârziere aferente. Rezulta de aici ca, deși contestatoarea își achita la timp obligațiile către buget, nu a calculat în mod corect sumele datorate, rezultând diferențe neachitate de contestatoare si pentru care s-a întocmit decizie de impunere.
Referitor la considerentele avute în vedere la momentul dispunerii măsurilor asigurătorii, instanța reține că în mod pertinent și întemeiat au fost detaliate argumentele ce au stat la baza acestei decizii, fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 129 alin 5 din OG 92/2003 Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată și semnată de către conducătorul organului fiscal competent. Astfel, s-a reținut că: societatea nu deține bunuri imobile în patrimoniu, toate spațiile utilizate în vederea desfășurării activității fiind închiriate, mijloacele de transport (autoturisme diverse mărci) achiziționate în temeiul unor contracte de leasing financiar în perioada supusă verificării au fost deja înstrăinate în luna februarie și martie 2014; alte mijloace de transport (32 autoturisme) achiziționate în temeiul unor contracte de leasing operațional și puse la dispoziția angajaților în prezent pentru desfășurarea activității vor fi restituite societății de leasing la expirarea contractului; s-a constatat efectuarea unor plăți salariale în favoarea unor persoane puse la dispoziția altor societăți care potrivit statelor de plată se aflau în concediu fără plată.
Tot din cuprinsul Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii mai reține instanța că la data de 26.01.2015 echipa de inspecție fiscală a avut o întâlnire cu administratorul societății T. SRL ocazie cu care societatea a fost informată verbal cu privire la constatările din timpul verificărilor fiscale precum și asupra faptului că se intenționează a se institui măsuri asigurătorii asupra patrimoniului persoanei juridice în situația în care aceasta din urmă nu constituie o garanție la nivelul creanței estimate; iar până în prezent societatea nu a prezentat nici o garanție la nivelul obligațiilor fiscale stabilite și comunicate, ci dimpotrivă a transmis pe cale electronică mai multe adrese prin care a comunicat intimatei AFP A. intenția de a colabora și a găsi o soluție acceptabilă pentru remedierea situației create, și a faptului că urmărește să obțină o scrisoare de garanție.
Conform art. 129 alin 4 din OG 92/2003 C.pr.fiscala 4) Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal va preciza debitorului că prin constituirea unei garanții la nivelul creanței stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate.
Observând înscrisurile existente la dosar, instanța ia act că până la acest moment nu a fost constituită nici o garanție care să atingă valoarea creanței estimate, ceea ce conduce la păstrarea/ menținerea măsurilor asigurătorii.
Prin urmare, pentru considerentele expuse și având în vedere că suma de plata stabilita prin Raport de inspecție fiscala este de 9.196.128 lei, suma relativ mare, instanța opinează în sensul că este justificată prezumarea pericolului ca debitoarea sa se sustragă, sa își ascundă ori sa îsi risipească patrimoniul, fiind astfel îndeplinita condiția impusa de art. 129 alin. 2 din OG 92/2003 care prevede dispunerea masurilor asiguratorii, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Noțiunea de pericol este interpretabilă de la caz la caz, instanța fiind cea care va decide dacă situația din speță/ starea de fapt s-ar circumscrie acestei definiții, respectiv va verifica dacă organele competente fiscale au făcut în mod corect aplicarea dispozițiilor legale sub acest aspect . Faptul nedeclarării în mod corespunzător, corect și complet a impozitelor, a taxelor de către un contribuabil, iar în final sumele ce reprezintă diferența neachitată să se ridice la 9.196.128 lei conturează și în percepția instanței un pericol, în sensul că ar exista posibilitatea ca debitoarea să se sustragă de la urmărire, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
Așadar, se apreciază că Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/ 13.02.2015 a fost emisă în conformitate cu dispozițiile legale în materie, respectiv art. 129 C.pr.fiscala, nefiind făcută dovada încălcării unei norme legale, precum și în mod întemeiat (nu s-a făcut dovada nici a lipsei justificării luării măsurilor), scopul final al luării acestor măsuri asigurătorii constând în a garanta creditorului fiscal posibilitatea de a-și realiza creanța; însă în măsura în care debitoarea ar constitui o garanție la nivelul creanței estimate, aceste măsuri asigurătorii ar urma să fie ridicate.
F. de cele retinute mai sus, instanta apreciaza contestatia ca nefondată, motiv pentru care va respinge cererea ca neîntemeiata. Totodată, va lua act că nu s-au solicitat de către intimată cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
Hotărăște:
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea ., cu sediul procesual ales în București, Piața Charles de Gaulle nr. 15, . la SCA R. T. Pădurari R. în contradictoriu cu intimata DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE BRASOV – ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A., cu sediul in A. I., ., jud. A. SI DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE BRASOV – ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SIBIU, cu domiciliul în Sibiu, Calea Dumbrăvii nr. 17, jud. Sibiu, ca neîntemeiată.
F. cheltuieli de judecata.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Sibiu.
Pronunțată în ședință publică, azi 28.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
O. M. ZĂBAVĂMAGDA M.
Red. OMZ
4 ex./09.09.2015
2 .>
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2399/2015.... → |
|---|
