Plângere contravenţională. Sentința nr. 2399/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2399/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 2399/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2399
Ședința publică din 28.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: O. M. Z.
GREFIER: M. M.
Pe rol se află pronunțarea în cauza privind petenta . în contradictoriu cu intimata AGENTIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ 7 SIBIU cu obiect plângere contravențională
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 07.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, conf. art. 396 alin. 1 C. a amânat succesiv pronunțarea pentru data de 21.04.2014, și astăzi, 28.04.2015, când a hotărât în aceeași componență următoarele
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
La data de 21.02.2014 a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe, dosarul cu nr._, având ca obiect plângere contravențională, formulată de petenta ., în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA REGIONALĂ ANTFRAUDĂ FISCALĂ 7 SIBIU, solicitând admiterea prezentei plângeri cu consecința anulării procesului verbal . nr._ din data de 10.02.2014, exonerarea subscrisei de la plata amenzii contravenționale în valoare de 1.000 de lei, dispunând restituirea sumei achitate cu acest titlu.
În fapt, a arătat că la data de 5.12.2013 în urma unui control efectuat de inspectorii intimatei s-a întocmit un proces verbal . nr._, prin care s-a dispus suspendarea activității de comerț cu amănuntul până la separarea structurii de vânzare cu amănuntul de cea cu ridicata, apreciindu-se că nu sunt respectate dispozițiile din OG 99/2000. Totodată, la acel moment s-a dispus și sancțiunea complementară constând în confiscarea contravalorii mărfurilor comercializate cu amănuntul pe perioada 6.12._14, în sumă de 209.751,95 lei. A menționat petenta că în ceea ce privește acea faptă, și-a recunoscut vina și a achitat amenda contravențională, ulterior procedând la separarea structurilor de vânzare conform indicațiilor inspectorilor.
A susținut că în continuare a respectat indicațiile agenților intimatei și a procedat la separarea structurilor de vânzare, prin delimitarea acestora, fiecare spațiu având punct de cântărire și încasare / facturare propriu, precum și loc pentru expunerea mărfurilor și afișarea prețurilor. Iar gestiunea celor două activități a fost ținută separat, conform normelor contabile. A mai precizat că ambele spații de vânzare întrunesc condițiile stabilite de lege, iar distincția dintre acestea este evidentă.
Societatea reclamantă a mai menționat faptul că deține acord de funcționare nr. 9161/ 27.01.2009 pentru ambele activități desfășurate: comerț cu ridicata și comerț cu amănuntul, acordul fiind prelungit la data de 21.12.2013 pentru ambele activități.
În ceea ce privește fapta sancționată, a arătat că aceasta nu se regăsește în dispozițiile art. 1 lit a din Legea 12/1990 ci reprezintă contravenția prevăzută de art. 73 pt. 23 din OG 99/2000. A considerat că nerespectarea sancțiunii dispuse în temeiul art. 73 pt.22 din OG 99/2000 ar trebui sancționată de art. 73 pt 23 din același act normativ, deci nu în baza Legii 12/1990.
A adăugat că prin aplicarea sancțiunii complementare, respectiv confiscarea sumei de 209.751,95 lei au fost încălcate prevederile art. 4 din Legea 12/1990, întrucât sunt supuse confiscării sumele de bani dobândite prin săvârșirea contravenției. Astfel, prin confiscarea întregii sume încasate din activitatea exercitată - comerț cu amănuntul au fost incluse și sumele plătite în mod legal sub forma taxelor și impozitelor, precum și cele pentru achiziționarea produselor vândute.
În drept, au fost invocate disp. OG 99/2000, Legea 12/1990, OG 2/2001.
În probațiune, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri precum și a probei testimoniale.
Plângerea contravențională a fost legal timbrată, fiind atașată dovada achitării taxei de timbru în valoare de 20 lei. (f.22)
La data de 22.05.2014 se constată depusă la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatei Agenția Națională de Administrare Fiscală prin care se solicită respingerea acțiunii ca nefondată și menținerea actului de control așa cum acesta a fost întocmit, plângerea nefiind întemeiată.
Cu privire la temeinicia si legalitatea actului de control contestat se învederează instanței faptul ca procesul verbal de control dedus judecății, a fost încheiat cu respectarea prevederilor OG 2/2001. A susținut că actul de control dedus judecății a fost întocmit cu respectarea prevederilor OG 2/2001, nefiind incidente nici unul din motivele de nulitate absoluta prevăzute de art.17 si nici vreun motiv de nulitate relativa.
A precizat că, contravenienta a săvârșit fapta contravenționala, sancțiunile au fost corect individualizate. Fapta contravențională a fost descrisă pe larg in actul atacat, iar sarcina probei revine petentei, care a încălcat prevederile art. 73 din OG 99/2000, respectiv privind neîndeplinirea obligației de a separa structurile de vânzare în cazul exercitării atât a comerțului cu ridicata cât și comerțului cu amănuntul.
A mai susținut că în continuare activitatea practicată de petentă se face cu încălcarea dispozițiilor legale, fiind supusă verificării în temeiul Legii 12/1990.
Pentru contravenția săvârșită, consideră că echipa de control a făcut o corectă individualizare a sancțiunilor aplicate, aplicarea măsurii confiscării fiind pe deplin legală și temeinică.
Având în vedere cele prezentate intimata se opune modificării actului de control si solicită respingerea plângerii formulate si menținerea actului de control așa cum a fost întocmit și exonerarea sa de la plata oricăror cheltuieli de judecată.
În drept, a invocat dispozițiile Legii 12/1990, OG 99/2000.
În probațiune, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
La data de 13.06.2014 se constată depus la dosarul cauzei un răspuns la întâmpinare prin care s-a solicitat înlăturarea apărărilor intimatei și admiterea prezentei plângeri cu consecința anulării procesului verbal atacat, anularea măsurii complementare a confiscării, dispunând restituirea sumei de 1000 de lei.
În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri, precum și proba testimonială în cadrul căreia au fost audiate martorii Y. F. și M. G.. De asemenea a fost încuviințată proba cu expertiza tehnică contabilă (raport f. 72-117)
Analizând ansamblul probelor administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 10.02.2014 (f.6), încheiat de către intimata Direcția Regională Antifraudă Fiscală Sibiu, petentei i-a fost aplicată sancțiunea contravențională a amenzii în valoare de 1.000 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 1 lit a din Legea 12/1990 și sancționate de art 2 alin 1 din legea 12/1990, precum și sancțiunea complementară de confiscare a sumei de 209.751,95 lei, potrivit art 4 alin 1 din Legea 12/1990 rep.
Pentru a se dispune aceste măsuri, s-a reținut că, în urma controlului operativ efectuat la punctul de lucru al societății AS F. SRL unde operatorul desfășoară activitate de comerț, s-a constatat că societatea nu respectă prevederile art. 73 din O.G. nr. 99/2000 prin aceea că derulează activitate de comerț în același spațiu de vânzare, respectiv suprafață de vânzare atât pentru comerțul cu amănuntul cât și pentru comerțul cu ridicata.
Un reprezentant al societății petentei a semnat și ștampilat procesul-verbal întrucât se afla de față la momentul întocmirii actului de contravenție.
Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:
Analizând actul de sancționare sub aspectul legalității sale, instanța apreciază că, acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității și care pot fi invocate și de instanță din oficiu.
Din modul de formulare al plângerii instanța reține faptul că petenta contestă însăși existența faptei reținută drept contravenție, susținând că societatea a respectat întocmai indicațiile inspectorilor din partea intimatei, cu ocazia întocmirii primului proces verbal, cel din data de 5.12.2013, respectiv că au modelat două spații de vânzare distincte, unul pentru comerțul cu ridicata, iar unul pentru comerțul cu amănuntul; mai mult gestiunea (contabilitatea) a celor două activități a fost ținută separat.
Aspectele invocate privesc verificarea temeiniciei procesului-verbal, din moment ce fapta a fost descrisă corect și explicit, cu indicarea textelor incidente. Prin urmare, susținerea petentei în sensul că acuzația este nefondată va fi analizată în paragrafele următoare, în funcție de probele aflate la dosar.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul.
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile OG nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață au drept scop asigurarea desfășurării în mod legal a activităților de comerț, respectiv reglementează principiile generale privind desfasurarea activitatii comerciale si urmareste dezvoltarea echilibrata a retelei de distributie a produselor si serviciilor de piata, cu respectarea principiilor liberei concurente, protectiei vietii, sanatatii, securitatii si intereselor economice ale consumatorilor, precum si a mediului.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Astfel, plecând de la prevederile art. 47 din O.G. nr. 2/2001, care fac trimitere la prevederile Codului de procedură civilă, instanța, reține că procesul-verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, iar, în virtutea art. 249 din C.pr.civ., pentru a dovedi o situație contrară celei reținute în procesul-verbal, sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal.
Procesul-verbal de constatare a contravenției, are, așadar, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară. A conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de stabilire legală a vinovăției, în sensul art. 6 alin. 2 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale.
În prezenta cauză, instanța constată faptul că petenta a reușit să facă dovada contrară a celor reținute în procesul-verbal de contravenție, în baza următoarelor considerente:
În primul rând, instanța constată că petenta nu a recunoscut situația de fapt descrisă, în sensul că în data de 10 februarie 2014, la momentul controlului desfășura cele două tipuri de activități de comerț (cu ridicata, cu amănuntul) în același spațiu de vânzare, fără a fi delimitate suprafețe de vânzare.
Pe de altă parte, a recunoscut că anterior, cu ocazia realizării unui alt control din partea inspectorilor intimatei, respectiv la data de 5.12.2013 desfășura activitate de comerț cu încălcarea dispozițiilor art. 72 alin 1 pt 22 din OG 99/2000 în sensul că exista o singură suprafață de vânzare pentru cele două activități. La acel moment s-a dispus sancționarea sa contravențională atât cu amenda (pe care a achitat-o) cât și cu suspendarea activității de comerț cu amănuntul până se realiza separarea structurii de vânzare cu amănuntul de cea cu ridicata.
Deși petenta a susținut că a respectat indicațiile agenților constatatori și a separat cele două structuri de vânzare, totuși inspectorii au apreciat că încă nu sunt respectate dispozițiile legale în această materie.
Însă, observând declarațiile celor doi martori se reține că apărările petentei în fața organelor de control cât și în fața instanței sunt susținute. Astfel, deși ambii martori sunt angajați ai societății petente, iar instanța a ținut cont de acest aspect în interpretarea afirmațiilor acestora, totuși nu se pot pune la îndoială aspectele comune relatate de cei doi: ambii au recunoscut faptul că înainte de primul control, din luna decembrie 2013 vânzarea produselor (a fructelor) se realiza la comun, atât en gros cât și en detail (cu ridicata, cu amănuntul), însă ulterior sancționării firmei din aceste considerente, societatea s-a organizat și au efectuat modificări. În prezent pentru cele două activități de vânzare există spații de prezentare/ de vânzare distincte, două intrări separate, există o ușă care separă spațiile, iar referitor la facturare și încasarea banilor, acestea se fac diferit pentru fiecare tip de comerț. De asemenea, sunt două persoane angajate care se ocupă de fiecare activitate, iar gestiunea este ținută în mod separat. În opinia ambilor angajați (martori), din moment ce încă de la . două căi de acces, una pentru vânzarea cu ridicata iar una pentru vânzarea cu amănuntul, cele două tipuri de desfacere și comercializare a mărfii operează separat.
Potrivit art. 1 alin 1 lit a din Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite - Următoarele fapte reprezintă activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite și constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracțiuni: a) efectuarea de activități de producție, comerț sau prestări de servicii, după caz, fără îndeplinirea condițiilor stabilite prin lege.
Se mai rețin și dispozițiile art. 73 alin 1 pt 22 din OG 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață - Art. 73 - Constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni, și se sancționează după cum urmează: 22. exercitarea de activități de comerț cu ridicata și comerț cu amănuntul în aceeași structură de vânzare, respectiv suprafață de vânzare, cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei și cu interzicerea uneia dintre cele două activități.
Așadar, pe de-o parte din declarațiile martorilor rezultă faptul că a existat începând cu luna decembrie 2013 o separare a spațiilor de vânzare, fiind clar delimitate, fiecare având propriul punct de încasare/ facturare, de cântărire, de prezentare a mărfii și de servire a clientelei, care era în mod cert informată asupra tipului de activitate/ comerț prestat; mai mult gestiunea celor două activități a fost ținută separat, distinct. Iar în sens contrar, se relevă acuzația inspectorilor intimatei.
Având în vedere punctele de vedere diametral opuse în ceea ce privește modalitatea în care societatea a desfășurat activitatea de comerț (cu ridicata, cu amănuntul) precum și modul în care s-a ținut gestiunea, instanța a dispus efectuarea în cauză a unei expertize contabile, care să lămurească pe cât posibil aspectele supuse verificării.
Astfel, din Raportul de expertiză contabilă realizat în cauză de către expertul tehnic judiciar C. O. (f. 72-117), instanța reține următoarele: urmare a verificării evidenței contabile din perioada 5.12.2013 – 10.02.2014 s-a constatat că societatea AS F. SRL a respectat indicațiile inspectorilor antifraudă fiscală privind înregistrarea în gestiuni separate a activității de comerț cu amănuntul și comerț cu ridicata. În susținerea răspunsului său, expertul a făcut trimitere la Balanțele de verificare lunare, aferente perioadei mai sus evidențiate, pentru grupa de cont – Mărfuri 37.
Se mai reține din concluziile domnului expert, că din desfășurarea activității de comerț cu amănuntul în perioada 5.12.2013 – 10.02.2014 societatea a realizat (a încasat) suma de 209.974 lei. (f.80)
Instanța se vede nevoită a respinge ca neîntemeiate obiecțiunile formulate de intimată vizavi de concluziile raportului de expertiză, care cu ușurință pot fi calificate apărări de fond. Deși intimata nu contestă aceste concluzii privind înregistrarea în gestiuni separate a celor două tipuri de activități, opinează în sensul că nu este suficientă separarea doar scriptică a acestora, în accepțiunea prevederilor art. 73 pt. 22 din OG 99/2000, dar se limitează în a afirma aceste aspecte, fără a atașa dovezi în acest sens (spre exemplu fotografii de la momentul controlului care să surprindă stocurile de mărfuri, detalii privind expunerea mărfii sau spațiul de vânzare ), sau de a propune a se administra probe din care să rezulte cele susținute sau care să combată declarațiile martorilor deja audiați.
În aceste condiții, coroborând întreg materialul probator administrat în cauză, instanța constată că petenta nu s-a aflat în situația în care să fi desfășurat ambele tipuri de comerț împreună, pornind de la același spațiu de vânzare și încheind cu ținerea unei gestiuni comune, așa cum se întâmpla înainte de 5.12.2013. Prin urmare, instanța apreciază că . nu se face vinovată de săvârșirea contravenției reținute, aceasta a reușit să facă dovada unei situații de fapt contrare celei percepute de agenții constatatori.
Întrucât din probele administrate a rezultat o altă situație de fapt decât cea consemnată, instanța constată că fapta reținută în procesul-verbal atacat nu a fost susținută și de materialul probator.
Față de aceste considerente, instanța constată că procesul-verbal este netemeinic încheiat, fapta contravențională pentru care petenta a fost sancționată pentru a doua oară nu există, astfel că va admite plângerea introdusă de contestatoare și va anula în totalitate procesul verbal . nr._ din data de 10.02.2014 întocmit de către intimată. Așadar, petenta va fi exonerată de la plata amenzii contravenționale aplicate precum și a celorlalte măsuri sancționatorii aplicate.
Având în vedere principiul disponibilității care guvernează procesul civil, instanța va lua act de faptul că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive
În numele legii
Hotărăște :
Admite plângerea contravențională formulată de petenta . cu sediul in Sibiu, ., jud. Sibiu, în contradictoriu cu intimata AGENTIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ 7 SIBIU, cu sediul în București, ., sector 5 și în Sibiu, Șoseaua A. I. nr. 73 A, jud. Sibiu.
Dispune anularea procesului verbal . nr._ din data de 10.02.2014 întocmit de către intimată.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sibiu.
Pronunțată în ședință publică, azi 28.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
O. M. Z. M. M.
Red. OMZ
4 ex./09.09.2015
2 ex .>
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2404/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2/2015. Judecătoria SIBIU → |
|---|
