Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 2484/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2484/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 2484/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2484
Ședința publică de la data de 30 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: F. T. P. - Președinte
GREFIER: D. K. - D.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe creditor C. I. și pe debitor B. E. -D., având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007/ art.1013 C. ș.u.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual și modul de îndeplinire a procedurii de citare.
Fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, în baza art. 131 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, procedează din oficiu la verificarea competenței și constatată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză cf. art. 1013 Noul Cod de procedură civilă.
Se constată formulată cerere de renunțare al judecată de către creditor (f.27) având în vedere achitarea de către debitoare a sumei toatele de 6.693,95 lei.
Instanța față de cererea de renunțare la judecată formulată de creditoare reține spre soluționare.
INSTANȚA
Constata ca sub nr._ s-a înregistrat la Judecatoria Sibiu cererea de ordonanța președințială formulată de creditorului C. I. în contradictoriu cu debitoarea B. E.-D., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea debitoarei la plata sumei de 6693,95 lei reprezentând contravaloarea facturilor de chirie neachitate aferente perioadei decembrie 2013 – Iulie 2014 și a penalităților de întârziere conform contractului de închiriere. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt, se arată că între părți există un contract de închiriere în baza căruia debitoarea avea obligația de a plăti chiria lunară. Aceasta nu a mai achitat începând cu decembrie 2013, aceasta beneficiind în acest timp de folosința spațiului închiriat.
În drept, au fost invocate prevederile art.1013 si urm din C..
La data de 20.04.2015 creditorul a depus la dosar cerere de renunțare la judecată.
Potrivit art. 406 alin.1 N.C.pr.civ. reclamantul poate să renunțe oricând la judecată în tot sau în parte, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă.
Art. 406 alin.4 N.C.pr.civ. prevede că dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată se va acorda acestuia un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare.
Astfel, în baza art. 406 alin. 6 N.C.pr.civ. instanța va lua act de renunțarea creditorului C. I., CNP_ cu dom. în Sibiu .. 10 jud. Sibiu la judecarea cererii formulată în contradictoriu cu debitoarea B. E.-D. cu dom. în Sibiu . . jud. Sibiu, pentru ordonanță de plată.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Ia act și constată renunțarea creditorului C. I., CNP_ cu dom. în Sibiu .. 10 jud. Sibiu la judecarea cererii formulată în contradictoriu cu debitoarea B. E.-D. cu dom. în Sibiu . . jud. Sibiu, pentru ordonanța de plată.
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 30.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
F. T. P. D. K.-D.
Red.F.T.P.11.05.2015
Tehnored.D.K-D.12.05.2015
Ex.4/2 .>
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2466/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2404/2015. Judecătoria... → |
|---|








