Plângere contravenţională. Sentința nr. 1234/2015. Judecătoria SIBIU

Sentința nr. 1234/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 1234/2015

DOSAR NR._

ROMANIA

JUDECĂTORIA SIBIU

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1234

Ședința publică din data de: 05.03.2015

Instanța constituită din :

P.: M. H. - Judecător

GREFIER: L. H.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile formulată de petenta D. A. B., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE SA -CESTRIN, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat următoarele:

- cauza se află la primul termen de judecată, fond;

- procedura de citare este legal îndeplinită;

- cererea de chemare în judecată a fost timbrată cu suma de 20 lei reprezentând taxă judiciară de timbru

Potrivit art. 131 NCpc, fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, instanța verifică din oficiu competența și constată că este competentă din punct de vedere general, material potrivit art. 94 și teritorial conform art. 32 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 actualizată..

Instanța constată că atât petenta cât și intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit disp. art. 223 al.3 NCpc.

Instanța constată că au fost respectate disp. art. 201 NCpc., intimata a formulat întâmpinare în termenul legal.

În temeiul disp. art. 255 raportat la disp. art. 258 NCpc instanța va încuviința atât pentru petentă cât și pentru intimată proba cu înscrisuri .

Potrivit art. 244 alin. 1 NCpc instanța, considerându-se lămurită, declară cercetarea procesului încheiată, iar în temeiul art.394 alin.1 NCpc declară închise dezbaterile și față de actele și de înscrisurile de la dosar, rămâne în pronunțare asupra fondului cauzei.

JUDECATORIA,

Constată că prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub dosar nr._, petenta D. A. B. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției nr._ întocmit la data de 28.10.2014; cu cheltuieli de judecată.

În motivare, se arată că procesul-verbal de constatare a contravenției este lovit de nulitate, conform dispozițiilor art. 17 din OG nr. 2/2001, lipsind semnătura agentului constatator, precum și lipsa vreunui martor semnatar al procesului-verbal de constatare a contravenției, fiind astfel nesocotite dispozițiile art. 19 din același act normativ. Petenta nu a avut posibilitatea de a formula obiecțiuni la cele reținute prin procesul-verbal de constatare a contravenției de către organul constatator. Pe fondul cauzei, se arată că, cu toate că autoturismul figurează pe numele petentei, acesta a fost înstrăinat la data de 29.02.2012. Petenta se bucură de prezumția de nevinovăție, conform art. 6 CEDO.

În probațiune, s-a solicitat, admis și administrat proba cu înscrisuri.

În drept s-au invocat dispozițiile OG nr. 2/2001, CEDO; art. 453 Noul Cod de Procedură Civilă.

Intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a formulat întâmpinare (f.27), prin care se solicită respingerea plângerii, ca fiind nefondată și neîntemeiată, procesul-verbal de constatare a contravenției fiind întocmit cu respectarea dispozițiilor OG nr. 2/2001 și cele ale Legii nr. 455/2001. Dispozițiile legale privind obligativitatea plății rovinietei se aplică proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat În motivare, se arată faptul că certificatul de înmatriculare

În drept, s-au invocat dispozițiile OG nr. 2/2001, OG nr. 15/2002, Legea nr. 455/2001. Ordinul MTI nr. 769/2010 cu modificările ulterioare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr._ întocmit la data de 28.10.2014 de către intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România i s-a aplicat petentei D. A. B. o amendă contravențională în sumă de 250 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 2 din OG nr. 15/2002 cu modificările și completările ulterioare și anume pentru faptul că autoturismul cu număr de înmatriculare_ proprietatea petentei a fost depistat circulând pe DN 15 km 58+450 m, fără a deține rovinietă valabilă.

Așa cum s-a reținut mai sus, petenta a invocat excepția nulității procesului-verbal de constatare a contravenției, invocând mai multe motive, primul dintre acestea fiind faptul că nu cuprinde semnătura agentului constatator.

Față de natura dirimantă a excepției, instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 248 NCPC, o va analiza anterior intrării în cercetarea fondului.

Potrivit dispozițiilor art. 17 din OG nr. 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei săvârșite si a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal.

Analizând din punct de vedere formal procesul-verbal de constatare a contravenției dedus judecății, instanța constată că acesta a fost transmis petentei pe suport de hârtie, conținând semnătura electronică a agentului constatator.

Deoarece în OG nr. 15/2002 nu există prevederi referitoare la modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție, aplicabile sunt dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001. Acestea stabilesc că, dacă este încheiat în lipsa contravenientului, actul se trimite prin posta, cu aviz de primire, sau se comunica prin afișare la domiciliul persoanei amendate.

Modalitatea de comunicare anterior prezentată presupune utilizarea formei clasice, pe suport hârtie, a procesului-verbal contravențional. Un act juridic poate să intre în sfera de aplicare a Legii nr. 455/doar atunci când manifestarea de voință a celui de la care actul emană îmbracă forma electronică si, de asemenea, ajunge la destinatarul transmiterii în aceeași forma, prin intermediul unor mijloace de transmitere a datelor in format electronic.

Prin urmare, semnătura electronică poate fi aplicată doar pe documentele electronice folosite in sistem electronic, iar aplicarea acesteia pe un act tipărit nu este posibila. De aceea, un act comunicat în forma tipărită, fără să aibă semnătura originală a celui care l-a emis, nu poate avea decât o valoare de copie a înscrisului electronic original.

Având in vedere forma de emitere si de comunicare a procesului-verbal de constatare a contravenției supus analizei, semnătura olografă a agentului constatator este obligatorie.

Față de aceste considerente, constatând că procesul-verbal de constatare a contravenției nu cuprinde semnătura agentului constatator, instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 17 din OG nr. 2/2001, va dispune admiterea excepției nulității acestuia și în consecință va anula procesul-verbal de constatare a contravenției nr._ întocmit la data de 28.10.2014, cu toate consecințele juridice ce decurg din aceasta.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea formulată de petenta D. A. B., CNP_, cu domiciliul procesual ales în Cluj N., ., nr. 14-20, ., jud. Cluj, la Cabinetul de Avocat H. M. C., împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției nr._ întocmit la data de 28.10.2014 de către intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA, cu sediul în București. str. .. 401A, sector 6, pe care îl anulează, cu toate consecințele juridice ce decurg din aceasta.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sibiu.

Pronunțată în ședință publică, azi 05.03.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

M. HANCĂȘLENUȚA H.

Red / Tehnored. 20.04.2015 –MH 4ex. / ef.2 comunicari 22.04.2015-H.L

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1234/2015. Judecătoria SIBIU