Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 1256/2015. Judecătoria SIBIU

Sentința nr. 1256/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 06-03-2015 în dosarul nr. 1256/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA S.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.1256

Ședința publică din 6 martie 2015

Completul constituit din :

PREȘEDINTE: N. F. – Judecător

GREFIER: E. T.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta D. D. în contradictoriu cu pârâții M. S. prin PRIMAR,. C. I. și C. L. și MĂGDOIU M. T.,având ca obiect constatare nulitate act juridic.

La strigarea cauzei și apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamantă av. S. A.,lipsă fiind pârâții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care, se constată că s-au formulat și depus la dosar întâmpinare din partea pârâților C. (f.74),prin care arată că sunt de acord cu acțiunea reclamantei; întâmpinare din partea pârâtului M. S. prin Viceprimar (f.78) prin care se arată că lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța și întâmpinare din partea pârâtei . (f.82) prin care se arată că nu se opun față de petitele 1 și 2,iar în ce privesc petitele 3,4 și 5 lasă la aprecierea instanței.

Instanța, verificând competenta în baza art.131 NCpc raportat la art.94 din NCpc, constată că este competentă general, material și teritorial pentru soluționarea prezentei cauze.

Reprezentantul reclamantei,av.S. A., față de poziția pârâților exprimată prin întâmpinările depuse la dosar, declară că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat,instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul reclamantei,solicită în baza probelor de la dosar admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, respectiv să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr._/9/1996 încheiat între fostul RAGCL S. și pârâții C. I. și C. L. având ca obiect pivnița în suprafață de 11,80 mp,. aferentă imobilului situat în S.,..4,să se dispună anularea încheierii de intabulare nr. 9717/20.09.1996 din C.F._ S. nr.top. 4003/4/2; să se constate că în masa succesorală rămasă după defuncta Mgdoiu Julietta A. V. decedată la dara de 23.06.2013 se include și pivnița în suprafață de 11,80 m.p. aferentă imobilului înscris în C.F.8148 S.,nr.top. 4003/4/1 de sub B+7 să se constate că reclamanta și pârâtul MĂGDOIU M. T. au calitate de moștenitori în cote egale de ½. să se dispună efectuarea cuvenitelor operațiuni în cartea funciară.,fără cheltuieli de judecată.

Instanța rămâne în pronunțare asupra cauzei de față.

JUDECĂTORIA

Constată că sub nr._ ,s-a înregistrat acțiunea civilă formulată de D. D. în contradictoriu cu pârâții M. S. prin PRIMAR,. ,C. I. și C. L. și M. M. T.,solicitând:

-să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr._/9/1996 încheiat între fostul RAGCL S. și pârâții C. I. și C. L. având ca obiect pivnița în suprafață de 11,80 mp,. aferentă imobilului situat în S.,..4:

-să se dispună anularea încheierii de intabulare nr. 9717/20.09.1996 din C.F._ S. nr.top. 4003/4/2;

-să se constate că în masa succesorală rămasă după defuncta Măgdoiu Julietta A. V. decedată la dara de 23.06.2013 se include și pivnița în suprafață de 11,80 m.p. aferentă imobilului înscris în C.F.8148 S.,nr.top. 4003/4/1 de sub B+7 și să se constate că reclamanta și pârâtul MĂGDOIU M. T. au calitate de moștenitori în cote egale de ½.;

-să se dispună efectuarea cuvenitelor operațiuni în cartea funciară;

-fără cheltuieli de judecată;

In motivare,s-a arătat că imobilul situat în S.,..4,a fost proprietatea defunctei Măgdoiu Julietta A. Virgina. Acesta a fost naționalizat în anul 1962.In anul 1975 acesta a fost dezmembrat în două corpuri funciare distincte ( nr.top.4003/4/1 și nr.top. 4003/4/2).Al doilea corp funciar a fost vândut pârâților C. I. și C. L..

Prin hotărârea judecătorească s-a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra întregului imobil pe numele defunctei Măgdoiu Julietta A. V..

Prin contractul de vânzare-cumpărare nr._/96 li s-a vândut acestora pivnița de 11,80 m.p. Contractul este lovit de nulitate deoarece imobilul nu era construit din fondurile statului.

In plus pivnița nu a fost dezmembrată de imobil.

Pârâții au fost de acord cu admiterea acțiunii.

Din actele dosarului,instanța a reținut:

Defuncta Măgdoiu Julietta A. V. a devenit proprietară tabulară asupra imobilului înscris în C.F.8148 S. nr.top. 4003/1 la data de 29.06.1948.Acesta a fost naționalizat la data de 22.10.1962. în baza Dec.92/50.

La data de 11.10.1975 a fost dezmembrat în două corpuri funciare astfel:

  1. 4003/4/1
  2. 4003/4/2

Apoi imobilul cu nr.top. 4003/4/2 a fost transcris în C.F._ S. și a fost intabulat pe numele lui C. I. și C. L. ( C.).

Prin sentința civilă nr.1317/97 a Judecătoriei S. s-a restabilit situația anterioară de carte funciară în sensul că întreg imobilul a fost intabulat pe numele fostei proprietare Măgdoiu Julietta A. V..

Acțiunea este întemeiată. Prin contractul de vânzare-cumpărare nr._/9/1996 pivnița de 11,80 m.p. a fost vândută numiților C. I. și L..

Prin încheierea nr.9717/96 în C.F._ S. a fost intabulat dreptul de proprietate asupra acesteia pe numele pârâților C..In aceste condiții vânzarea este lovită de nulitate.

Proprietara tabulară a decedat la data de 23.06.2013 iar moștenitori legai sunt: reclamanta și pârâtul MĂGDOIU M. T.. Prin prezenta hotărâre se va întregi masa succesorală cu pivnița de 11,80 mp.

Ca atare în baza art.908 NCcivil,instanța va admite acțiunea.

Nu sau solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta D. D. CNP_ domiciliată în București,.,nr.48 B,.,sector 5 în contradictoriu cu pârâții M. S. prin PRIMAR cu sediul în S.,..2,jud.S.,. cu sediul în S.,..9,jud.S.,C. I. și C. L. domiciliați în S.,..4,jud.S. și MĂGDOIU M. T. domiciliat în S.,.,jud.S. și,în consecință:

Constată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr._/9/1996 încheiat între fostul RAGCL S. și pârâții C. I. și C. L. având ca obiect pivnița în suprafață de 11,80 mp,. aferentă imobilului situat în S.,..4.

Dispune anularea încheierii de intabulare nr. 9717/20.09.1996 din C.F._ S. nr.top. 4003/4/2.

Constată că în masa succesorală rămasă după defuncta Măgdoiu Julietta A. V. decedată la dara de 23.06.2013 se include și pivnița în suprafață de 11,80 m.p. aferentă imobilului înscris în C.F.8148 S.,nr.top. 4003/4/1 de sub B+7 și constată că reclamanta și pârâtul MĂGDOIU M. T. au calitate de moștenitori în cote egale de ½..

Dispune efectuarea cuvenitelor operațiuni în cartea funciară.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică,azi,6 martie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

N. F. E. T.

Red.N.F.6.05.2015

Dact.E.T.6.05.2015

Ex.8

Ef.6 ..2015

1 reclam.+ 5 pârâți

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 1256/2015. Judecătoria SIBIU