Plângere contravenţională. Sentința nr. 208/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 208/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 208/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S.
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ Nr.208/2015
Ședința publică de la data de 22.01.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: L. M. O. – judecător
GREFIER: M. D. S.
Pe rol fiind judecarea cauzei Civil privind pe petent I. D., petent I. D. și pe intimat PIEȚE S. SA, intimat C. L. AL MUNICIPIULUI S. PRIN PRIMAR, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică la strigarea cauzei la amânări fără discuții se prezintă petentul prin reprezentant av. B. E., pentru intimatul Piețe S. se prezintă consilier juridic H. L., lipsă intimatul C. L. S..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual și modul de îndeplinire a procedurii de citare.
Se prezintă petentul prin reprezentant care solicită menținerea dispoziției de suspendare.
La solicitarea instanței petentul prin reprezentant depune la dosar înscrisuri și arată că în dosarul_ s-a anulat acțiunea deoarece nu s-a depus Hotărârea Consiliului, dar între timp s-a formulat o acțiune directă la Tribunalul S. care a fost admisă, Tribunalul a conexat dosarele și a rezultat o hotărâre de admitere care nu este definitivă, motiv pentru care până la rămânerea definitivă a hotărârii date de Tribunalul S. prin sentința 2972/05.12.2014 conexat cu dosarul_ solicită mentinerea suspendarii prezentei cauze.
Comunică un exemplar de pe înscrisurile depuse în cadrul ședinței de judecată reprezentantului intimatei.
Instanța având în vedere că nu este amânare fără discuții, lasă cauza la ordine.
La apelul nominal făcut în ședința publică la strigarea cauzei la ordine fără discuții se prezintă petentul prin reprezentant av. B. E., pentru intimatul Piețe S. se prezintă consilier juridic H. L., lipsă intimatul C. L. S..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual și modul de îndeplinire a procedurii de citare
Reprezentantul petentului solicită menținerea suspendării și arată că acțiunea a fost anulată dintr-un un viciu procedural, în sensul că instanța a solicitat ambelor părți să depună la dosar hotărârea 103/2011 emisă de C. L., iar petentul nu s-a conformat acestor dispoziții deoarece a considerat că emitentul trebuia să depună la dosar hotărârea103/2011 și din acest motiv instanța a anulat cererea.
La solicitarea instanței reprezentantul petentului arată că ambele părți au fost de acord cu suspendarea cauzei și din acest motiv nu a mai intervenit excepția perimare, iar soluționarea prezentei cauze depinde de soluționarea dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului S..
Reprezentantul intimatului lasă la aprecierea instanței solicitarea petentului prin reprezentant de a se mentine suspendarea doasrului.
Instanța având în vedere că prin încheierea de ședință de la data de 21.11.2013 s-a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului_ , că acesta a fost soluționat definitiv în 27.05.2014 prin anularea acțiunii si ca petentul nu a solicitat in termen de 6 luni repunerea pe rol a prezentului dosar si suspendarea acestuia pana la solutionarea definitiva a noului dosar cu nr_ a Tribunalului S., constata ca nu se poate dispune la acest termen o noua suspendare a cauzei si rămâne în pronunțare pe excepția de perimare a dosarului.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față constată:
Prin cererea înregistrată la data de 17.05.2013 sub nr_, la această instanță, petentul I. D., in contradictoriu cu intimatii ., și cu intimatul C. L. AL MUNICIPIULUI S. a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispuna anularea procesului verbal de contraventie . PS_/22.04.2013.
Intimatii, legal citati, a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea plangerii.
La termenul din data de 21.11.2013 instanta a dispus suspendarea cauzei in baza art 413 pct 1 Cpr civ pana la solutionarea definitiva a dosarului nr_ al Tribunalui S. si, desi dosarul_ a fost solutionat definitiv inca din data de 27.05.2014, incetand deci la acea data cauza care a determinat suspendarea prezentului dosar, partile nu au solicitat repunerea cauzei pe rol, la data de 27.05.2014 începând sa curga deci termenul de perimare de 6 luni.
Potrivit art 416 C., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni .
Așadar, în conformitate cu acest text legal, în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, intervine perimarea. Aceasta are o natură juridică mixtă, în sensul ca este atât o sancțiune procedurală – de aplicație generală – care operează în ipoteza nerespectării termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței -vreme îndelungată - în judecată.
Or în speță, din verificarea actelor de la dosar rezultă că la data de 27.05.2014 a incetat cauza suspendarii dosarului si la acel moment partile ar fi putut sa ceara repunerea cauzei pe rol, ceea ce insa nu s-a intamplat .
Intrucât de la această dată și până la termenul de față a trecut mai mult de 6 luni, iar vina pentru rămânerea în nelucrare a cererii de chemare în judecată incumba reclamantului și ținând cont și de faptul că nu se poate reține incidența vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare( în sensul art. 418 – 419 C.), instanța apreciază că devin aplicabile dispozițiile art. 421 C. .
Instanta nu poate retine apararile petentului in sensul ca prin sentinta din dosar_ al Tribunalui S. s-a dispus anulare HCL 103/2011 si ca la momentul ramanerii definitive a acestui dosar se va lamuri aceasta problema legata de legalitatea acestui HCL deoarece prin incheierea de sedinta din 21.11.2013 s-a dispus expres suspendarea cauzei pana la solutionarea definitiva a dosarului_ si nu suspendarea pana la lamurirea problemei privind legalitatea sau nu a HCL. Ori., petentul, daca aprecia ca solutionarea prezentului dosar depinde de modul de solutionare al dosarului nou_ , avea posibilitatea de a solicita repunerea pe rol a prezentei cauze inainte de implinirea termenului de perimare, de a invedera instantei faptul ca pe rol este in curs de solutionare alt dosar cu nr. nou_ , urmand ca instanta sa aprecieze daca, raportat la obiectul noului dosar, se impune sau nu o noua suspendare a cauzei pana la solutionarea definitiva a noului dosar, ceea ce insa petentul nu a facut anterior implinirii termenului de perimare de 6 luni..
Pe cale de consecință, având în vedere și art.421 si 422 C., se va constata perimată prezenta plangere
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Constată perimarea plangerii contraventionale formulata de petentul I. D. CNP_ cu domiciliul ales in S. . . de avocat B. E. in contradictoriu cu intimatii ., cu sediul în S., ., nr. 16A, județul S. și cu intimatul C. L. AL MUNICIPIULUI S. cu sediul in S., . 2 jud S.
Cu drept de recurs in termen de 5 zile de la pronunțare si care se inregistreaza la Judecatoria S. .
Pronunțată în ședință publică azi, 22.01.2015.
P. GREFIER
L. M. O. M. D. S.
Tehnored LMO 12.02.2015
C. 5 ex MDS /1 ex dosar, 1 ex mapă,
. 1 ex petent, 2 ex intimat azi 13.02.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 189/2015.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1289/2015.... → |
|---|








