Contestaţie la executare. Sentința nr. 6694/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6694/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 04-12-2015 în dosarul nr. 6694/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6694/2015
Ședința publică de la 04.12.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. T. - judecător
GREFIER: D. S.
Pe rol fiind soluționarea cererii de lămurire dispozitiv formulată de contestator I. E. D..
Cauza a fost a avut termen la data de 20.11.2015, termen la care instanța a reținut cererea pentru soluționare.
INSTANȚA
Constata ca prin cererea formulata sub nr dosar_ , contestatoarea I. E. D. a solicitat sa fie lamurit intelesul si intinderea aplicarii dispozitivului sentintei civile nr 3061/2015 in sensul stabilirii de catre instanta a sumei care poate fi poprita din salariu deoarece in urma discutiilor cu executorul, i s-a comunicat ca si o valoare cu un procent mai mica decât cea actuala, respecta hotararea judecatoreasca.
Apreciaza ca reducerea nu poate fi simbolica, ci o reducere semnificativa.
In drept art 443 C..
Din examinarea actelor dosarului instanta retine urmatoarele:
Prin sentinta civila nr 3061/2015 a Judecatoriei Sibiu instanta a admis contestatia la executare formulata de debitorul INDRIES E. D., cu domiciliul in com. Sadu, .. 6, jud. Sibiu, in contradictoriu cu intimata . GROUPE SA, cu sediul in Brasov, .. 15, jud. Brasov, si in consecinta: dispune diminuarea popririi asupra salariului lunar, la o valoare de pâna la o treime din venituri, in dosar executional 952/2014 al B. M. F..
Lamurirea intelesului si intinderii aplicarii dispozitivului sentintei civile nr 3061/2015 este necesara având in vedere opozitia executorului de a opera o reala diminuare a sumei poprite care sa reprezinte protejarea intereselor debitoarei aflata ., fapt dovedit prin afirmatia ca o si reducerea valorii cu un procent mai mica decât cea actuala, respecta hotararea judecatoreasca.
Cum aceasta reducere este formala si nu indeplineste spiritul legii, se va lamuri dispozitivul, prin stabilirea unei sume fixe care poata fi poprita si care reprezinta pana la o treime din veniturile contestatoarei.
Asa fiind, in temeiul art 443 C. se va admite cererea formulata de reclamanta INDRIES E. si in consecinta:
Completeaza si lamureste dispozitivul sentintei civile 3061/2015 a Judecatoriei Sibiu in sensul ca dispunerea diminuarii popririi asupra salariului lunar al reclamantei, la o valoare de pâna la 1/3 din venituri semnifica o reducere efectiva la suma de 200 lei, care poate fi retinuta lunar in dosar executional 952/2014 al B. M. F..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulata de reclamanta INDRIES E. si in consecinta:
Completeaza si lamureste dispozitivul sentintei civile 3061/2015 a Judecatoriei Sibiu in sensul ca dispunerea diminuarii popririi asupra salariului lunar al reclamantei, la o valoare de pâna la 1/3 din venituri semnifica o reducere efectiva la suma de 200 lei, care poate fi retinuta lunar in dosar executional 952/2014 al B. M. F..
Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare
Data si pronunțată în ședință publică, azi 4 dec. 2015
P. GREFIER
M. T. D. S.
Red.MT/tehn.DS/18.01.2016
C..4ex- 2 ex. se comunică
| ← Validare poprire. Sentința nr. 6673/2015. Judecătoria SIBIU | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6699/2015.... → |
|---|








