Validare poprire. Sentința nr. 6673/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6673/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 04-12-2015 în dosarul nr. 6673/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.6673
Ședința publică din 4 decembrie 2015
Completul constituit din :
PREȘEDINTE: N. F. – Judecător
GREFIER: E. T.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe creditoarea .”SRL BUCUREȘTI în contradictoriu cu terțul poprit . CONSTRUCȚII ”SRL CISNĂDIE și debitorul P. N. ,având ca obiect validare poprire.
La strigarea cauzei și apelul nominal făcut în ședință publică părțile nu au răspuns.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,care învederează că s- depus la dosar de către terțul poprit o adresă (f.19).
Fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, în temeiul prevederilor art. 131 alin. 1 C. pr. civ., instanța stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
În temeiul prevederilor art. 238 alin. 1 C. pr. civ., instanța estimează durata necesară cercetării procesului un singur termen de judecată.
Instanța,având în vedere înscrisurile depuse în probațiune de către creditoare ,încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, pe care le consideră admisibile și utile soluționării cauzei și constată că au fost administrate.
Constată că terțul poprit și debitorul nu a depus întâmpinare și ca atare,potrivit art.208 (2) NCpc, nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții în afara celor de ordine publică,dacă legea nu prevede altfel.
Față de actele de la dosar, instanța,găsește cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
JUDECĂTORIA
Constată că sub nr._ ,s-a înregistrat cererea formulată de creditoarea .”SRL BUCUREȘTI în contradictoriu cu terțul poprit . CONSTRUCȚII ”SRL CISNĂDIE și debitorul P. N.,solicitând:
-validarea popririi înființată la data de 23.09.2015 în dosar execuțional nr.443/2013 al B. N. C. C. asupra sumelor de bano datorate de către terțul poprit debitorului până la concurența sumei totale de 3929,11 ron.
-amendarea terțului poprit pentru neîndeplinirea obligațiilor privind efectuarea popririi;
Debitorul și terțul poprit nu au depus întâmpinare și s-au prezentat în instanță.
Din actele dosarului,s-a reținut:
Împotriva debitorului a început executarea silită pentru recuperarea unui debit în sumă de 3929,11 ron.
La data de 23.09.2015 executorul judecătoresc a emis adresa de înființare a popririi.
Cererea este întemeiată.In termen de 5 zile de la primire terțul poprit avea obligația să consemneze suma de bani și să o plătească creditoarei.
Deoarece nu s-a conformat ,se impune validarea popriri și anularea terțului poprit.
In aceste condiții în baza art.789 NCpc,instanța va admite cererea.
Pentru aceste motive,
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de creditoarea .”SRL BUCUREȘTI cu sediul procesual ales în Sibiu,.,jud. Sibiu ( la avocat G.) în contradictoriu cu terțul poprit . CONSTRUCȚII”SRL(CUI_) cu sediul în Cisnădie,. și cu terțul poprit P. N. CNP_ domiciliată în Cisnădie,.,jud.Sibiu și,în consecință:
Dispune validarea popririi înființată la data de 23.09.2015 în dosar execuțional nr.443/2013 al B. N. C. C. asupra sumelor de bano datorate de către terțul poprit debitorului până la concurența sumei totale de 3929,11 ron.
Dispune amendarea terțului poprit cu suma de 2000 ron.
Cu drept de apel în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică,azi, 4 decembrie 2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
N. F. E. T.
Red.N.F.30.12.2015
Dact.E.T.31.12.2015
Ex.5
Ef.3 ..2015
1 creditoare + 1 terț poprit + 1 debitoare
| ← Validare poprire. Sentința nr. 6669/2015. Judecătoria SIBIU | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6694/2015. Judecătoria... → |
|---|








