Contestaţie la executare. Sentința nr. 4103/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4103/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 13-07-2015 în dosarul nr. 4103/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4103
Ședința publică de la 13 Iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. P.
GREFIER: L.-S. C.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator K. A. și pe intimat R. C. SOLUTIONS ROMANIA SRL PRIN IMPUTERNICIT . ROMÂNIA SRL, având ca obiect contestație la executare
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care ;
Instanța invocă din oficiu excepția netimbrării contestației la executare și reține cauza în pronunțare pe această excepție.
INSTANȚA,
Constată că prin contestația la executare înregistrată la această instanță sub nr._ din 16.03.2015 formulată de contestatorul K. A. in contradictoriu cu R. C. SOLUTIONS ROMANIA SRL, prin împuternicit . ROMANIA SRL,, in calitate de cesionar al VOLKSBANK ROMANIA SA, s-a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dipsuna anularea parțiala a somației imobiliare din 25.02.2015 din dosarul executional nr. 214/2013, in ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de executare in suma de 5.020 lei. Obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata.
In fapt se arata ca data de 20.02.2008 contestatorul a incheiat cu VOLKSBANK ROMÂNIA SA contractul de imprumut nr._ pentru suma de 56.000 CHF, care a fost restructurat in data de 25.06.2012 conform scadentarului anexat.
Ulterior, in data de 07.11.2013 s-a deschis dosarul de executare nr. 214/2013 având ca obiect recuperarea creanței datorate in baza contractului de credit anterior menționat.
La data de 05.02.2014 s-a incheiat angajamentul de plata in baza căruia din totalul de 56.909,04 CHF s-a eșalonat suma de 7.791 CHF urmând ca ulterior sa se continue plata ratelor conform scadentarului restructurat incepand cu data de 25.02.2015.
Dupa ce a achitat ratele conform angajamentului de plata si cheltuielile de executare silita, in luna martie 2014 s-a dispus ridicarea popririi, iar in iulie 2014 s-a intocmit un proces-verbal de eliberare sume in cadrul executării, moment in care i s-a solicitat sa continue plata ratelor conform scadentarului restructurat incepand cu 25.02.2015.
Cu toate acestea, in data de 02.03.2015 i-a fost comunicata somația imobiliara, prin care a fost instiintat ca s-a promovat cerere de executare silita de către creditoarea R. C. SOLUTIONS ROMÂNIA SRL pentru suma de 51.781.00 CHF, reprezentând debit datorat in temeiul titlului executoriu, la care se adaugă dobânzile contractuale pana la achitarea integrala si 5.020,00 lei reprezentând onorariul executorului judecătoresc si cheltuieli de executare pana la data prezentei.
In aceste condiții, suma de 5.020 lei cu titlu de cheltuieli de executare este nejustificata si nelegala, deoarece acestea au fost achitate in cadrul executării silite ce formează obiectul dosarului executional nr. 214/2013, iar in prezent executorul judecătoresc a emis doar somația imobiliara.
In aceste condiții, plata sumei de 5.020 lei cu titlu de cheltuieli de executare silita reprezintă o plata dubla atâta timp cat cheltuielile de executare stabilite prin incheierea din 06.01.2014 au fost achitate.
In drept, invoca prevederile art. 669, alin. 4. art. 703, art. 711 si urm.
Examinând actele existente la dosar instanța reține următoarele:
Potrivit art. 10 din O.U.G. nr. 80/2013, în cazul contestației la executarea silită, taxa se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite. Taxa aferentă acestei contestații nu poate depăși suma de 1.000 lei, indiferent de valoarea contestată. În cazul în care obiectul executării silite nu este evaluabil în bani, contestația la executare se taxează cu 100 lei. În cazul în care prin contestația la executare silită se invocă, în condițiile art. 712 alin. (2) NCPC și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului, taxa de timbru se stabilește potrivit art. 3 alin. (1) din OUG nr. 80/2013. Cererile de întoarcere a executării silite se timbrează cu 50 lei, dacă valoarea cererii nu depășește 5.000 lei, și cu 300 lei, dacă depășesc această valoare.
Verificând actele dosarului instanța constată că, s-a stabilit in sarcina contestorului obligatia de a a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 356 lei, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată.
Cum acesta nu și-a îndeplinit obligația de plată a taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit, instanța constată incidența dispozițiile art. 33 din OUG nr. 80/2013. Potrivit dispozițiilor legale menționate taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.
(2) Dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă, obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.
Din actele dosarului reiese faptul că reclamantul contestator nu a achitat până la acest termen taxa judiciară de timbru fiind astfel incidente dispozițiile art. 33 din OUG nr. 80/2013 coroborat cu art. 197 C.pc. potrivit cărora neîndeplinirea obligației de plată se sancționează cu anularea cererii.
Având în vedere caracterul imperativ al dispozițiilor legale invocate precum și faptul că neplata taxei judiciare de timbru reprezintă o lipsă de investire în ceea ce privește soluționarea cererii, instanța va admite excepția netimbrării acțiunii, invocată din oficiu și pe cale de consecință va anula contestație la executare ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția netimbrării contestației la executare, invocată din oficiu.
Anulează contestația la executare formulată de contestatorul K. A. cu dom. în Sibiu . . . cu intimata R. C. SOLUTIONS ROMANIA SRL prin împuternicit S.C. ASSET PORTOFOLIO SERVICING ROMÂNIA SRL cu sediul în București Calea Floreasca nr.246 C, Sky Tower, . sector 1, ca netimbrată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sibiu .
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 iulie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. P. L.-S. C.
Red. M.P.. 08.09.2015
Tehnored. L.S.C. 10.09.2015
Ex. 4 / ..09.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4102/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 4099/2015. Judecătoria... → |
|---|








