Obligaţie de a face. Sentința nr. 5418/2015. Judecătoria SIBIU

Sentința nr. 5418/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 13-10-2015 în dosarul nr. 5418/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SIBIU

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5418

Ședința publică din 13.10.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: O. M. Z.

GREFIER: M. M.

Pe rol se află pronunțarea în cauza privind reclamantul D. I. în contradictoriu cu pârâtul O. N. cu obiect obligație de a face

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 29 septembrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, conf. art. 396 alin. 1 C. a amânat pronunțarea pentru data de 13.10.2015, când a hotărât în aceeași componență următoarele:

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 12.02.2015 sub nr._, având ca obiect obligația de a face, reclamantul D. I. în contradictoriu cu pârâtul O. N. a solicitat obligarea pârâtului la efectuarea operațiunilor de transcriere a autoturismului marca Opel, nr. de înmatriculare 09.SB.BLR, de pe numele său pe numele cumpărătorului.

În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că nu mai are calitatea de proprietar al autoturismului în litigiu pe care l-a înstrăinat prin contract de vânzare cumpărare în data de 04.08.2014 numitului O. N.. Nici până în prezent pârâtul nu a întocmit formalitățile de transcriere a autoturismului, de pe numele fostului proprietar pe numele său.

În drept, nu a invocat dispoziții legale.

Cererea a fost legal timbrată, fiind achitată taxa de timbru în valoare de 20 lei. (f. 9)

În probațiune reclamantul a depus înscrisuri: contract de vânzare cumpărare.

Deși legal citat, pârâtul O. N. nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat la termenele de judecată pentru a-și exprima poziția procesuală. Mai mult, a fost incuviintata proba cu interogatoriul său, însă instanța s-a aflat în imposibilitate de a administra proba, pârâtul lipsind.

Pe fondul cauzei, instanța a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Între reclamantul D. I. și pârâtul O. N. s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu privire la autoturismul marca Opel Corsa B cu nr. de înmatriculare_, aspect ce rezulta din cuprinsul contractului de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit, aflat in copie la fila 4 din dosar, și necontestat de către pârât.

Așadar, conform contractului mai sus arătat, încheiat la data de 04.08.2014 în Sibiu, însușit de către pârât prin semnare, instanța reține că autoturismul în cauză, cu datele de identificare: număr de înmatriculare_ , nr. de identificare WOL000078S4227922, și ._ cilindre 1195, a fost achiziționat contra unui preț de 500 euro.

În ceea ce privește forța probantă a contractului încheiat sub forma unui înscris sub semnătură privată, instanța reține că în speță sunt incidente prevederile art. 1178 și urm. cod civil nou (raportat la momentul încheierii convenției) reținându-se că, Contractul se încheie prin simplul acord de voințe al părților dacă legea nu impune o anumită formalitate pentru încheierea sa valabilă.

În speță, din cuprinsul contractului de vânzare cumpărare încheiat între părți (fila 4) rezultă atât bunul vândut precum și prețul de achiziție a vehiculului, de 500 euro. Iar potrivit art. 1270 C.civ. contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.

Acest înscris se coroborează și cu atitudinea procesuală a pârâtului, care nu a contestat existența raportului juridic invocat de reclamant ca izvor al pretențiilor sale.

Conform prevederilor Cap 2, Secțiunea a II-a intitulată „Înmatricularea, înregistrarea și radierea vehiculelor”din O.U.G. nr. 195/2002 art. 11 alin.4: „în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.”

Art. 11 din O.U.G. nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, prevede în mod expres că (2) Înmatricularea vehiculelor este continuă, de la admiterea în circulație până la scoaterea definitivă din circulație a unui vehicul din categoria celor supuse acestei condiții, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, și presupune următoarele operațiuni:”… „b) transcrierea în evidențele autorităților competente, potrivit legii, a tuturor transmiterilor ulterioare ale dreptului de proprietate asupra unui vehicul”.

Rezultă că obligația ce incumbă deținătorului unui bun de acest gen-autovehicule supuse regimului înmatriculării, decurge din lege și se transmite odată cu bunul, persoana care devine proprietar, devine prin efectul legii și debitor al obligației accesorii de radiere și transcriere pe numele său. Această obligație se transmite succesiv în persoana fiecărui dobânditor, nefiind permisă omisiunea vreunuia.

Pârâtul, în calitate de proprietar, în temeiul unui contract translativ de proprietate, era obligat să se prezinte la serviciile publice comunitare - Regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, în a căror rază de competență își are domiciliul pentru transcrierea autoturismului pe numele său.

Din susținerile coroborate ale părților, rezultă că și în prezent persoana care figurează drept proprietar al autoturismului cu număr de înmatriculare_ este reclamantul D. I., conform adresei primită din partea Instituției Prefectului Județului Sibiu (f.24).

Întrucât pârâtul a lăsat să treacă acest termen (de 30 zile) neîndeplinindu-și obligația ce îi revenea potrivit legii, si anume aceea de a demara procedurile legale și obligatorii de radiere și transcriere pe numele său a autoturismului, reclamantul a fost nevoit să formuleze prezenta cerere de chemare în judecată.

Potrivit art. 1516 Cod civil NOU (în vigoare la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare) consacră dreptul creditorului de a dobândi îndeplinirea exactă, integrală și la timp a obligației. Nefiind respectată obligația legală stipulată în sarcina pârâtului, instanța îl va obliga pe acesta să se prezinte la organele de poliție și la cele financiare pentru radierea și transcrierea autoturismului marca Opel Corsa B cu nr. de înmatriculare_, de pe numele reclamantului, pe numele pârâtului, iar în caz contrar, prezenta hotărâre va suplini consimțământul pârâtului, la efectuarea acestor operațiuni.

In temeiul art. 453 C. proc. civ., instanța va obliga pârâtul la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamant.

Pentru aceste motive

In numele legii

Hotărăște:

Admite cererea formulata de reclamantul D. I., CNP_, cu domiciliul în Sibiu, ..59, ., in contradictoriu cu pârâtul O. N., domiciliat în Avrig, .. 20, jud Sibiu.

Obliga pârâtul să se prezinte la organele de poliție pentru efectuarea demersurilor de radiere a autovehiculului marca OPEL CORSA B, nr. de identificare WOL000078S4227922, și nr. de înmatriculare_ de pe numele reclamantului si transcrierea pe numele paratului, iar în caz de refuz, prezenta hotărâre va ține loc de consimțământ al pârâtului pentru efectuarea acestor demersuri de către reclamantă.

Obligă pârâtul la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxa de timbru.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Sibiu.

Pronunțată în ședința publică, azi, 13.10.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

O. M. Z. M. M.

Plecat în concediu, semnat conf. art. 426 alin 4 C.pr.civ.

GREFIER ȘEF,

C. N.

Red. OMZ

4 ex./31.12.2015

2 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 5418/2015. Judecătoria SIBIU