Plângere contravenţională. Sentința nr. 5343/2015. Judecătoria SIBIU

Sentința nr. 5343/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 09-10-2015 în dosarul nr. 5343/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA S.

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ NR.5343

Ședința publică de la 09.10.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. T.

GREFIER: V. I.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent C. C. I.

și pe intimat I.P.J S., având ca obiect plângere contravențională.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 25.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru termenul din data de 2.10.2015, iar ulterior pentru acest termen.

INSTANȚA

Constată că prin plângerea înregistrată sub nr. de dosar_ petentul C. C. a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. ca prin hotărâre să fie anulat procesul verbal .. nr._/12.02.2015 I. – Post Poliție Slimnic.

În fapt s-a motivat că se susține că ar fi fost implicat într-un accident de circulație pe raza localității Slimnic.

Autoturismul nominalizat nu-i aparține și nici nu a fost în zonă de mai bine de doi ani.

Nu-și explică modul în care agentul de poliție a intrat în posesia actelor sale de identitate și cum s-a reținut că acel autoturism, înmatriculat cu numere de Bulgaria i-ar aparține și a fost condus de el.

Invocă nulitatea procesului-verbal potrivit art. 19 din O.G. 2/2001 nesemnat de martor.

În drept: O.G. 2/2001.

Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea plângerii având în vedere că petentul a fost sancționat pentru fapta de a nu fi dat curs invitației de a se prezenta la sediul Poliției Slimnic, faptă prevăzută de art. 102 al. 1 pct. 2 din O.U.G. 195/2002.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție, .. nr._/12.02.2015 petentul a fost sancționat pentru fapta prevăzută de art. 102 al. 1 pct. 2 din O.U.G. 195/2002 constând în aceea că nu s-a prezentat la termenul stabilit în citație, fără a avea un motiv întemeiat, la invitația Poliției Slimnic constatându-se că în calitate de utilizator al autoturismului BMW cu nr. de înmatriculare CC 8728CB, poate oferii relații despre evenimentul rutier în care a fost implicat autoturismul sus menționat.

Verificând legalitatea și temeinicia procesului-verbal se constată că starea de fapt este corect stabilită și sancțiunea proporțional individualizată.

Conform art. 39 din O.U.G. 195/2002 republicată, proprietarul sau deținătorul unui vehicul este obligat să comunice poliției rutiere, la cererea acesteia și în termenul solicitat, identitatea persoanei căreia i-a fost încredințat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, necomunicarea acestei date constituind contravenție conform art. 102 al. 1 pct. 14 din aceeași ordonanță.

Susținerea petentului potrivit căreia autoturismul BMW nu-i aparține nu este veridică, fiind infirmată de înscrisurile existente la dosar.

Evaluând proba cu raportul agentului constatator din 23.04.2015, adresa I. către Poliția Municipiului Slatina, adresa către numitul C. N., răspunsul acestuia din urmă din care reiese vânzarea autoturismului la 1 ianuarie 2011 către C. C. I., instanța constată că proprietatea aparține acestuia din urmă.

În consecință, explicații cu privire la evenimentul rutier în care a fost implicat autoturismul BMW cu consecința producerii de pagube materiale, putea oferi exclusiv petentul care în noaptea de 6-7 septembrie 2014 este posibil să fi condus autoturismul în localitatea Ruși, județul S..

În consecință, văzând că petentul nu a răsturnat prezumtia de veridicitatea a procesului verbal si nu a stabilit o alta starea de fapt decât cea retinuta prin procesul-verbal, se va respinge plângerea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petentul C. C. domiciliat în Slatina, ..11, . în contradictoriu cu intimatul I..

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 9.10.2015.

Președinte, Grefier,

M. T. V. I.

Red.MT.-17.12.2015

Red.IV

4 ex.

2 ex. ef..>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5343/2015. Judecătoria SIBIU