Pretenţii. Sentința nr. 587/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 587/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 09-02-2015 în dosarul nr. 587/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 587
Ședința publică din 09.02.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: M. M.- judecător
GREFIER: C. R.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei privind pe reclamant A. M. SANAYI VE TIC. A.Ș. și pe pârât S. MAȘINI UNELTE SRL, având ca obiect pretenții.
INSTANȚA
Constată că prin acțiunea înregistrată sub nr._ la Judecătoria Sibiu reclamanta A. M. SANAYI VE TIC. A.Ș. a chemat în judecată pe pârâta
S. MAȘINI UNELTE SRL solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 5430 euro reprezentând rest din prețul echipamentului AHS 20/10 – presa hidraulică de îndoit și a dobânzii legale până la data plății efective; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat, în esență, că în data de 19.10.2002 reclamanta a livrat către pârâtă echipamentul AHS 20/10 – presa hidraulică de îndoit, emițând totodată pe numele acesteia factura fiscală nr._/30.10.2012 în cuantum de 18.000 euro, reprezentând contravaloarea utilajului.
Față de faptul că pârâta nu a înțeles să achite prețul echipamentului, reprezentanții reclamantei au fost nevoiți să solicite în mod repetat plata facturii. Ca urmare a acestor insistențe, la data de 10.01.2013 debitoarea Servism Mașini Unelte SRL realizat o plată parțială de 10.000 Euro în contul prețului presei AHS 20/10.
Deși reclamanta a continuat să solicite pârâtei achitarea diferenței de preț, aceasta nu a înțeles să-și achite de bună voie obligația de plată.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 1270 și urm. Cod civil.
Pârâta deși legal citată nu a formulat întâmpinare și nici nu și-a trimis reprezentant în instanța pentru a-și formula apărarea.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În temeiul relațiilor comerciale derulate între părți, reclamanta A. M. SANAYI VE TIC. A.Ș a livrat pârâtei S. Mașini Unelte SRL echipamentul AHS 20/10 presa hidraulică de îndoit, emițând totodată pe numele acesteia factura fiscală nr._/30.10.2012 în cuantum de 18.000 euro, reprezentând contravaloarea utilajului.
În data de 10.01.2013 debitoarea S. Mașini Unelte SRL a realizat o plată parțială de 8000 euro. Ulterior, reclamanta a ales să facă o reducere de preț în cuantum de 2570 euro solicitând de la pârâtă suma de 5430 Euro.
Conform art. 1650 NCC „ vânzarea este contractul prin care vânzătorul transmite sau după caz, se obligă să transmită cumpărătorului proprietatea unui bun în schimbul unui preț pe care cumpărătorul se obligă să îl plătească…”.
În speță, s-a întocmit factura fiscală nr._/30.10.2012 în cuantum de 18.000 Euro din care s-a achitat o parte.
Factura este un instrument utilizat pentru a solicita plata contravalorii prestației și poate fi un mijloc de probă a existenței raportului juridic.
Este evident că între părți s-a derulat un raport comercial și că acesta are valoarea unui contract comercial – existând o obligație de plată izvorâtă dintr-un contract valabil încheiat între părți.
Raportat la cele reținute acțiunea se privește a fi întemeiată urmând a fi admisă așa cum a fost formulată.
În drept sunt aplicabile dispozițiile art. 1650, art.1270 NCC
În baza art. 453 NCPC pârâta va fi obligată la plata sumei de 1299,8 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. M. SANAYI VE TIC. A.Ș. cu sediul în Turcia, cu sediul ales în România, .. 44A, sector 4, București în contradictoriu cu pârâta S. MAȘINI UNELTE SRL cu sediul în .. 16, J. SIBIU, România și în consecință:
Obligă pârâta la plata sumei de 5.430 Euro, reprezentând rest de preț și a dobânzii legale până la data plății efective.
Obligă pârâta la plata sumei de 1299,8 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. M. C. R.
Red. M.M./03.04.2015
Tehnored. FM/03.04.2015.
Ex.4/2 .>
| ← Rezoluţiune contract. Sentința nr. 593/2015. Judecătoria SIBIU | Plângere contravenţională. Sentința nr. 572/2015.... → |
|---|








