Radiere asociaţii/fundaţii. Încheierea nr. 112/2015. Judecătoria SIBIU

Încheierea nr. 112/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 16-01-2015 în dosarul nr. 112/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SIBIU

SECTIA CIVILA

Dosar nr._

ÎNCHEIERE nr.112

Ședința camerei de consiliu de la 16 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE :M. T. - judecător

GREFIER: D. S.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent FUNDAȚIA S., având ca obiect radiere asociații/fundații.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru petentă av. F. A..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se constată depusă la dosar de către reprezentanta petentei, av. F. A., cerere de suspendare a cauzei până la îndeplinirea formalităților privind dizolvarea fundației.

La interpelarea instanței, reprezentanta petentei arată că nu a parcurs etapa dizolvării fundației și din acest motiv solicită suspendarea cauzei în temeiul art.411 pct.1 din N.C.pr.civ. Arată că a început demersurile în acest sens însă lichidatorul are nevoie de timp pentru parcurgerea procedurii de lichidare.

Instanța reține cauza pentru soluționarea cererii.

INSTANȚA

Constata ca prin cererea formulate sub nr dosar_ petenta FUNDATIA S. a solicitat radierea fundatiei cu acelasi nume.

Cererea nu a fost motivată in fapt.

Cererea a fost motivată in drept pe disp OG 26/2000 fara a fi indicat vreun articol de lege.

In probatiune s-a depus o hotarare a adunarii generale, datata 25.01.2014 prin care s-a hotarat radierea.

La data de 16.01.2015 petenta, prin avocat a solicitat suspendarea prezentei cauze pâna la indeplinirea tuturor formalitătilor privind dizolvarea fundatiei arătând ca a luat legatura cu lichidatorul propus prin hotărârea de lichidare.

Instanta constata ca situatia nu se circumscrie nici unui caz prevăzut de art 411 pct 1 NCPC, astfel incât nu se poate suspenda solutionarea cauzei, nefiind facuta dovada existentei altui litigiu care determine stoparea temporara a judecatii si de care sa depinda solutia in prezenta cauza.

Din examinarea actelor si lucrarilor dosarului instanta retine urmatoarele:

Prin sentinta civila nr 65/1997 a Tribunalului Sibiu a fost infiintata Fundatia S. cu sediul in Cisnadie.

Prin sentinta civila 5945/30.05.2014, Judecătoria Sibiu a respins cererea formulata de petenta Fundatia S..

Având in vedere hotărârea CEDO in cauza Amurăritei contra României, instanta constata ca nu se poate pronunta in mod contrariu . dedusa judecatii de aceeasi parte, reamintind statuaarile insatntei de la Strassbourg si anume:

’’In concluzie, CEDO a stabilit ca instantele sunt obligate sa tina cont de constatarile de fapt din procedurile judiciare anterioare, repunerea in discutie a situatiei solutionate definitiv prin alte hotarari constituind o incalcare a art. 6.1 din Conventie.

Asa cum s-a subliniat si prin sentinta comerciala nr. 559/27.05.2009, pronuntata de Tribunalul Bihor – Sectia Comerciala, jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat in mai multe randuri (cauzele D. contra Romaniei, Piiduraru contra Romaniei, B. contra Romaniei, Statos Pintio contra Portugaliei, Baranowski contra Poloniei, Sovtransanto Holding contra Ucrainei), impune concluzia ca principiul securitatii juridice constituie unul dintre elementele fundamentale ale societatii, iar incertitudinea jurisprudentiala este de natura sa reduca increderea justitiabililor in sistemul judiciar si contravine acestui principiu.

Chiar daca divergentele de jurisprudenta constituie, prin natura lor, consecinta inerenta oricarui sistem judiciar care se bazeaza pe un ansamblu de instante de fond avand autoritate asupra competentei lor teritoriale, in masura in care situatia de fapt ramane neschimbata, interpretarea data legii trebuie sa fie aceeasi.

Asadar, dezlegarea asupra unei probleme de drept date printr-o hotarare irevocabila este de natura sa clarifice din acel moment acea problema, creand speranta legitima ca ea nu va mai fi negata de o alta instanta de judecata ..

De asemenea, prin sentinta comerciala nr. 559/27.05.2009, pronuntata de Tribunalul Bihor – Sectia Comerciala, s-a aratat ca statuarea in sens contrar ar fi posibila, prin prisma respectarii prevederilor art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, numai in masura in care ar fi posibil un reviriment jurisprudential justificat de schimbarea starii de fapt sau in baza unei noi interpretari a legii (cauza T. T. contra Romaniei, Stefall si S. contra Romaniei, Unedic contra Frantei).’’

Norma legala care reglementeaza dizolvarea si radierea se regaseste in OG 26/2000 art 55 si urmatoarele:

Dizolvarea

Art. 55

(1) Asociația se dizolvă de drept prin:

a) împlinirea duratei pentru care a fost constituită;

b) realizarea sau, după caz, imposibilitatea realizării scopului pentru care a fost constituită, dacă în termen de 3 luni de la constatarea unui astfel de fapt nu se produce schimbarea acestui scop;

c) imposibilitatea constituirii adunării generale sau a consiliului director în conformitate cu statutul asociației, dacă această situație durează mai mult de un an de la data la care, potrivit statutului, adunarea generală sau, după caz, consiliul director trebuia să se constituie;

d) reducerea numărului de asociați sub limita fixată de lege, dacă acesta nu a fost complinit timp de 3 luni.

(2) Constatarea dizolvării se realizează prin hotărârea judecătoriei în a cărei circumscripție se află sediul asociației, la cererea oricărei persoane interesate.

OG 26 2000 actualizată prin:

Legea 246/2005 - pentru aprobarea OG 26/2000 cu privire la asociații și fundații din 18 iulie 2005, Monitorul Oficial 656/2005;

Art. 56

(1) Asociația se dizolvă, prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate:

a) când scopul sau activitatea asociației a devenit ilicită sau contrară ordinii publice;

b) când realizarea scopului este urmărită prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice;

c) când asociația urmărește un alt scop decât cel pentru care s-a constituit;

d) când asociația a devenit insolvabilă;

e) în cazul prevăzut la art. 14.

(2) Instanța competentă să hotărască dizolvarea este judecătoria în circumscripția căreia asociația își are sediul.

Interpretand textele de lege enuntate se constata ca:

Pentru radierea asociatiei intai trebuie parcurse doua etape:dizolvarea si lichidarea, doar apoi radierea.

Asociația se poate dizolva prin hotărârea adunării generale în termen de 15 zile de la data ședinței de dizolvare,iar hotărârea adunării generale se depune la judecătoria în a cărei circumscripție teritorială își are sediul, pentru a fi înscrisă în Registrul asociațiilor și fundațiilor.

In cazul imposibilitatii constituirii adunarii generale sau a consiliului director în conformitate cu statutul asociației, dacă această situație durează mai mult de un an de la data la care, potrivit statutului, adunarea generală sau, după caz, consiliul director trebuia să se constituie, se poate cere constatarea dizolvarii asociatiei de catre orice persoana interesata.

Constatarea dizolvării se realizează prin hotărârea judecătoriei în a cărei circumscripție se află sediul asociației.

Prin hotararea de dizolvare a asociatiei se numesc si lichidatorii.

După terminarea lichidării, lichidatorii sunt obligați ca în temen de două luni să depună bilanțul, registrul jurnal și un memorandum, declarând operațiunile de lichidare la Registrul asociațiilor și fundațiilor al judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială își are sediul asociația sau fundația.

Lichidatorii sunt obligați să îndeplinească toate procedurile pentru publicarea lichidării și radierea asociației sau fundației din Registrul asociațiilor și fundațiilor.

Publicarea lichidării se face prin afișarea la ușa instanței în a cărei circumscripție teritorială își are sediul persoana juridică,în temen de două luni de la terminarea lichidării.

După terminarea lichidării, lichidatorii trebuie să ceară radierea asociației sau fundației din Registrul asociațiilor și fundațiilor.

Asociația sau fundația încetează a ființa la data radierii din Registrul asociațiilor și fundațiilor.

Radierea se face în baza actului constatator eliberat lichidatorilor prin care se atestă descărcarea acestora de obligațiile asumate.

In consecinta, petenta nu poate cere direct radierea fundatiei, cu atata mai mult cu cat nu motiveza de ce trebuie desfiintata fundatia, ci este necesar mai intai sa parcurga etapa dizolvarii si sa obtina o hotarare judecatoreasa in acest sens.

In consecinta se va respinge cererea ca neintemeiata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge cererea de radierea formulata de petenta FUNDATIA S. cu sediul in Cisnădie . 3.

Cu drept de apel in termen de 5 zile de la comunicare.

Data in camera de consiliu si pronunțată în ședință publică, azi 16.01.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

M. TURCUDORINA S.

Red/tehn/18.03.2015

C..3ex./ 2 ex.se comunică/20.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Radiere asociaţii/fundaţii. Încheierea nr. 112/2015. Judecătoria SIBIU