Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 5424/2015. Judecătoria SIBIU

Sentința nr. 5424/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 13-10-2015 în dosarul nr. 5424/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SIBIU

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5424

Ședința publică din 13.10.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: O. M. Z.

GREFIER: M. M.

Pe rol se află pronunțarea în cauza privind petent . contradictoriu cu intimatul L. N. D. C. cu obiect cerere pentru înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 29 septembrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, conf. art. 396 alin. 1 C. a amânat pronunțarea pentru data de 13.10.2015, când a hotărât în aceeași componență următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată că:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu la data de 14.04.2015, sub nr._, petenta ., în contradictoriu cu intimatul LITOIU D. N. C. a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate intimatului, cu ore de muncă în folosul comunității.

In drept, nu au fost invocate disp legale.

Se constată depuse la dosar următoarele înscrisuri: proces verbal (f.4), somație, titlu executoriu, proces verbal de declarare a stării de insolvabilitate.

Intimatul LITOIU N. D. C., deși legal citat, nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și exprima poziția procesuală.

Instanța a administrat, la solicitarea reclamantei, proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 14.08.2013 intimatului LITOIU N. D. C. i-a fost aplicată sancțiunea amenzii în cuantum de 160 lei.

Potrivit Procesului verbale de declarare a stării de insolvabilitate din 02.02.2015 întocmit de Direcția Fiscală a Primăriei Comunei U., județ O., din verificările efectuate intimatul contravenient nu deține bunuri și nici nu are venituri cu caracter permanent și prin urmare nu există posibilitatea executării silite (f.7-8).

Art. 5 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 stabilește sancțiunile contravenționale principale, printre care se găsește și prestarea unei activități în folosul comunității (lit. c). Natura acestei sancțiuni este reglementată prin intermediul art. 9 din O.G. nr. 2/2001: prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită numai prin lege și numai pe o durată ce nu poate depăși 300 de ore, iar sancțiunea se stabilește alternativ cu amenda.

Conform art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

Văzând totodată și dispozițiile art. 391 1 alin. 2) introdus prin Legea nr. 352/21 iulie 2006 pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, care reglementează: „În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore” .

Prin urmare, în cazul intimatului L. N. D. C., instanța constată că sunt îndeplinite condițiile pentru înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

Amenda în cuantum de 160 lei aplicată contravenientului prin procesul verbal de contravenție nu a fost achitată iar din verificările efectuate de organele de executare silită a reieșit că nu există posibilitatea executării silite a acestuia.

Prin urmare, instanța va avea în vedere la individualizarea acestei sancțiuni disp. art. 391 din O.G. nr. 2/2001 și va admite cererea urmând a dispune înlocuirea amenzilor aplicate cu 16 ore de muncă în folosul comunității, numărul de ore fiind stabilit în raport cu valoarea amenzii aplicate și cu limitele prevăzute de art. 391 din O.G. nr. 2/2001.

Pentru aceste motive

În numele legii

Hotărăște:

Admite cererea formulată de petentul . sediul în . în contradictoriu cu intimatul L. N. D. C., având CNP_, cu domiciliu în . jud O..

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii de 160 lei, aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 14.08.2013 cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 16 ore.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sibiu.

Pronunțată în ședința publică din data de 13.10.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

O. M. Z. M. M.

Red. OMZ

4 ex./30.12.2015

2 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 5424/2015. Judecătoria SIBIU