Anulare act. Sentința nr. 294/2015. Judecătoria SIGHIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 294/2015 pronunțată de Judecătoria SIGHIŞOARA la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 294/2015
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3192
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIGHIȘOARA
CIVIL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 294/2015
Ședința publică de la 04 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. P.
Grefier A. Ț.
Pe rol pronunțarea hotărârii în cauza civilă privind pe reclamanții M. A. N., M. E. și pe pârâții BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA PRIN SUCURSALA SIGHIȘOARA prin reprezentant legal, BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA prin reprezentant legal, având ca obiect anulare act clauze abuzive.
La apelul nominal făcut în pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din 24 februarie 2015, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea din acea dată care face parte integrantă din prezenta sentință când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru azi, 4 martie 2015.
INSTANȚA
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță la 2 decembrie 2014 sub număr de dosar_ reclamații M. A. N. și cu M. E. au solicitat în contradictoriu cu pârâta B. C. Română SA constatarea existenței unor clauze contractuale abuzive în contractul de credit bancar nr. 625 F/7.08.2007 cu privire la comisionul de administrare și cea privind modul de calcul al dobânzii, să se constate nulitatea acestor clauze și să se dispună restituirea către reclamanți a plăților efectuate până la soluționarea acțiunii cu titlu de comision de administrare și sumele achitate în plus cu titlu de dobânzi, obligarea pârâtei de a nu mai percepe în viitor sume bănești cu titlu de comision de administrare și obligarea pârâtei de a modifica clauza de dobândă, în sensul menținerii dobânzii de pornire, adică aceea de 7,4 % pe an, cu obligarea aceleași pârâte la cheltuieli de judecată.
În considerentele acțiunii reclamanții au arătat că au încheiat cu banca pârâtă Contractul de credit bancar 625 F/7.08.2007 prin care au împrumutat suma de 31.000 euro, iar la 22.12.2010 s-a încheiat între aceleași părți actul adițional la contractul de credit.
În privința comisionului de administrare, reclamanții arată că la pct. 9 lit.b din contract s-a prevăzut obligarea împrumutaților de a plăti lunar 15,50 euro reprezentând 0,05 % din soldul creditului, pe toată durata de derulare a creditului, acest comision fiind nelegal, prin garanțiile instituite în favoarea băncii, asigurând în mod clar și serios banca în sensul că împrumutul va fi restituit, ceea ce s-a întâmplat, fiind la zi cu toate plățile, că prin cuprinderea acestei clauze în contractul de credit care este unul preformulat s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, comisionul disimulând în procent consistent de dobândă mascată care lezează interesele clienților băncii, dezavantajând totodată și băncile concurente prin prezentarea unor dobânzi doar aparent reduse, în realitate acest comision reprezentând un spor de dobândă. Mai mult, arată reclamanții, acest spor este calculat și perceput la majorarea inițială a creditului, ajungându-se ca la un moment dat valoarea comisionului să fie mai mare decât valoarea dobânzii aplicată la soldul creditului.
Diminuarea unei părți a dobânzii sub denumirea de comision este dovada relei - credințe a băncii care percepe un astfel de comision, inducându-se în eroare clienții băncii, prin prezentarea de dobânzi avantajoase în raport cu ofertele altor bănci care acționează pe aceeași piață.
În ce privește modul de calcul al dobânzii percepute de bancă, reclamanții au arătat că pârâta a utilizat un contract de credit ipotecar/imobiliar, o dobândă fixă în primul an, urmată de o rată formată din „ dobânda de referință variabilă” la care se adaugă o marjă fixă, după primul an, dobânda creditului crescând de la 5,5 – 7,5 % la peste 10 % în momentul în care se aplica dobânda internă. Dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediul băncii, această clauză consfințind caracterul său abuziv, de vreme ce dobânda variabilă este raportată la o dobândă stabilită discreționar de către bancă și nu la indici de referință obiectivi verificabili și care să ofere părții posibilitatea de a înțelege mecanismul de formare al acestei dobânzi și astfel, dobânda nescăzând niciodată, că deși indicele EURIBOR a scăzut de la momentul încheierii contractului fiind de 5 % în 2007 și ajungând la 0,6 % în 2010, ratele calculate de bancă nu au fost modificate în sensul diminuării lor, cum era firesc fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4 din Legea 193/2000, clauza nefiind negociată direct cu consumatorul, încălcându-se principiul bunei-credințe, creându-se în detrimentul acestuia un semnificativ dezechilibru.
B. nu a informat în scris consumatorul în legătură cu motivele care au determinat fluctuația ratei dobânzii, încălcându-se prevederile Anexei 1 al.1 lit.a, la Legea nr. 193/2000, ca și ale art. 10 lit.b din OG nr. 21/1992, banca nestipulând în contractul de credit încheiat cu reclamanții factorul clar și precis în funcție de care a înțeles să modifice rata dobânzii, decât printr-un act adițional ulterior și care nu este datat.
Reclamanții au făcut trimitere în considerentele acțiunii lor și la jurisprudența C.J.U.E. și la Directiva nr. 97/102 a U.E., care impune ca la încheierea contractului debitorul să fie în posesia tuturor elementelor care pot avea efect asupra întinderii obligației sale.
Astfel, în contract nu este prevăzut în concret nici un element de referință care să permită cuantificarea acestor schimbări, condițiile generale ale convenției nedefinind „schimbările semnificative pe piața monetară”, modul în care clauza este exprimată dând dreptul discriminatoriu băncii să o folosească pentru a servi doar intereselor sale, arată reclamanții, transferând întregul risc al modificării pieței financiare în patrimoniul consumatorului, fără ca banca să suporte parte din acest risc, deși aceste riscuri ar trebui să se distribuie nediscriminatoriu între părți, creându-se astfel dezechilibru major între drepturile și obligațiile părților, contrar bunei-credințe.
În continuare, în considerentele acțiunii s-a arătat că art. 4 al.1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, clauza abuzivă este clauza care nu a fost negociată direct cu consumatorul și care prin ea însăși și împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, iar potrivit al.2 o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul, dacă aceasta a fost stabilită, fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de profesioniști pe piața produsului sau serviciului respectiv; în speță, între prestațiile părților care alcătuiesc conținutul raportului juridic născut există o disproporție vădită, în contract fiind prevăzute obligații peste obligații ale împrumutaților și, în mod corelativ, situația dreptului părților este invers proporțională, adică în timp ce împrumutații au drepturi puține, împrumutul și aspecte legate de informarea lor, băncii îi sunt atribuite numeroase drepturi (penalități, dobânzi, clauze de majorare dobânzi, scadența anticipată), ajungând ca din creditul respectiv de 31.000 euro să fie achitat până în prezent suma de 3.000-4000 euro, în condițiile în care de la semnarea contractului și până în prezent a trecut mai mult de 6 ani și au achitat la timp toate sumele impuse de pârâta bancă.
În drept s-au invocat disp.Legii 193/2000, art. 970 C.civ. vechi, OUG nr. 50/2010.
Au fost anexate: împuternicire avocațială, contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 625 F din 7.08.2007, actul adițional din 22.12.2010, graficul de rambursare a creditului.
Prin întâmpinare, filele 45-53 din dosar, pârâta . SA a solicitat respingerea acțiunii reclamanților, invocând pe cale de excepție prescripția dreptului de a cere constatarea caracterului abuziv al clauzelor din contractul de credit și restituirea sumelor achitate în baza contractului, inadmisibilitatea, iar pe fond respingerea ca nefondată a acțiunii.
În privința excepției prescripției dreptului de a solicita constatarea caracterului abuziv al clauzelor, s-a arătat de către banca pârâtă, că nulitatea clauzelor abuzive este relativă, având la bază vicii de consimțământ invocate de clienții băncii, normele Legii nr. 193/2000 ocrotind un interes particular al consumatorului aflat în situația în care nu a putut negocia clauzele contractului încheiat cu profesionistul, contractul a fost dezechilibrat în ce privește drepturile și obligațiile părților, profesionistul a acționat cu rea-credință la momentul încheierii contractului interesul ocrotit este unul privat, iar nulitatea este relativă, și poate fi invocată doar de părți, altfel s-ar ajunge ca situația ridicolă în care un terț s-ar putea substitui unei părți la contract în aprecierea echilibrului și utilității contractului, termenul de prescripție fiind cel general de 3 ani prevăzut de art. 3 al.1 din Decretul nr. 167/1958, ori în cauză contractul a fost încheiat în urmă cu mai bine de 7 ani, fără ca reclamanții să ridice obiecțiuni în tot acest timp cu privire la valabilitatea sau corectitudinea clauzelor contractuale. Aceeași soluție se impune și în ce privește restituirea sumelor care au fost achitate cu mai mult de 3 ani anterior înregistrării acțiunii lor, respectiv pentru pretențiile înainte de 23.06.2011 dreptul material la acțiune este prescris.
În privința excepției inadmisibilității, pârâta a arătat că în conformitate cu dispozițiile art. 4 al.6 din Legea nr. 193/2000 „evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil”, această reglementare fiind preluată din art. 4 al.2 din Directiva 93/13/CEE, care are o redactare aproape identică.
Dobânda și toate comisioanele prevăzute în contract, arată pârâta, reprezintă costuri ale creditului, prețul împrumutului, și nu pot forma obiectul controlului instituit de Legea nr. 193/2000, Directiva 2008/48/CE stabilind că dobânda anuală efectivă (D.) reprezintă costul total al creditului care este format din toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele de orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de creditor”, astfel că dobânzile și comisioanele se „asociază” cu obiectul contractului și „cu produsele și serviciile oferite la schimb”, făcând trimitere la o decizie de speță a ICCJ (Decizia 2450/2011 a ICCJ).
Au fost invocate și disp.art. 969 C.civ. vechi care consacră principiul „Pacta sunt servanda” și care stă la baza încheierii oricărui contract încheiat între particulari, voința părților fiind suverană și nici o putere a statului nu se poate constitui consimțământului liber exprimat, astfel că, dacă instanța ar da curs solicitării reclamanților ar nesocoti principiul forței obligatorii a contractelor încheiate între particulari, permițând împrumutaților să se sustragă de la obligațiile asumate și să obțină eliminarea în mod unilateral a obiectului principal al contractului de credit, respectiv prețul acestuia, compus din dobândă și comisioane, lucru inadmisibil din perspectiva dispozițiilor legale menționate.
Referitor la inadmisibilitatea capătului de cerere privind restituirea sumelor achitate în baza prevederilor contractuale, pârâta a arătat că anularea sau modificarea unei clauze contractuale nu poate produce efecte retroactive, că aceasta este o excepție de la principiul restitutio in integrum, debitorul neputând restitui echivalentul folosinței sumelor de bani puse la dispoziție de către bancă în schimbul achitării costurilor contractuale asumate.
Făcând trimitere și la disp.art. 1588 din vechiul Cod civil, banca a mai arătat că dobânzile plătite, chiar nedatorate, ori plătite în temeiul unei clauze nule nu se mai restituie pentru evitarea îmbogățirii fără justă valoare cauză a împrumutaților, clienți ai băncii, patrimoniul acestora îmbogățindu-se cu sumele de bani echivalente clauzelor eliminate, în timp ce patrimoniul băncii nu s-ar reîntregi cu echivalentul folosinței sumelor acordate prin contractul de credit.
Referitor la netemeinicia pretențiilor reclamanților, pârâta a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4 din legea 193/2000 pentru a fi considerate abuzive clauzele privind dobânda și comisionul de administrate întrucât clauzele au fost negociate sau ar fi putu fi negociate de către un consumator diligent, că împrejurarea că, în general, contractele de credit conțin clauze standard, preformulate nu duce automat la concluzia că, indiferent de situație, consumatorul nu a cunoscut condițiile de creditare, cât timp au fost prevăzute în contract, condițiile speciale ale convențiilor de creditare cuprinzând elementele esențiale ale împrumutului, respectiv suma împrumutată, durata contractului, dobânda, comisioanele, respectiv toate clauzele care pot fi negociate, că nici legea internă, nici Directiva CEE nr. 93/13 nu înlătură obligația consumatorului de a da dovadă de o minimă diligență în momentul semnării contractului, întrucât protecția oferită nu poate fi absolută, iar convenirea prețului presupune și o apreciere subiectivă, în funcție de nevoia economică concretă a consumatorului, că libertatea de voință în asumarea de obligații, implică și responsabilitatea alegerii, iar pe de altă parte, reclamanții nu pot invoca propria culpă în avantajul lor în ce privește o eventuală lipsă de înțelegere sau negociere cu privire la preț, în ciuda existenței unei astfel de posibilități.
Clauzele contractului de credit nu sunt contrare bunei credințe, arată pârâta prin punerea la dispoziția clienților a unor sume de bani, banca nu urmărește o cauză ilicită fiind ținută de specialitatea de folosință a persoanei juridice, care nu pot încheia acte cu titlu gratuit, așa cum s-ar întâmpla dacă instanța ar elimina clauzele referitoare la dobândă și comisioanele din contract, cum doresc reclamanții.
Clauzele contractuale privind comisionul de administrare și referință la dobândă nu creează dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului, eliminarea clauzelor ar crea un dezechilibru în defavoarea băncii și ar lăsa contractul fără obiectul său, respectiv banca ar fi obligată să realizeze acte de comerț, gratuite sau în pierdere.
În ce privește corectitudinea clauzelor referitor la calculul dobânzii, banca a arătat că determinarea dobânzii variabile se face prin raportare la dobânda de referință a băncii, la care se adaugă o marjă fixă, iar dobânda de referință variabilă a băncii se stabilește în funcție de costul resurselor de creditare ale băncii, fiind independentă de voința acestora, și are la bază următoarele elemente: indicele reprezentând evoluția dobânzii indicative de pe piețele internaționale care reflectă costurile de refinanțare ale băncii (euribor/robor); primele de lichiditate asociate termenelor scurte sau lungi ale creditare; costul datorat riscului de țară asociat pieței locale pe piețele internaționale; costurile asociate rezervelor minime obligatorii pentru sursele în valută atrase, pe care banca trebuie să le blocheze la BNR; costul generat de contribuția la fondul de garantare a depozitelor; modificările reglementărilor legale care conduc la costuri suplimentare pentru bancă. Și clauzele referitoare la comisioane sunt corecte și legale, arată pârâta, ele fiind parte din costul total al creditului, reprezentând un element al prețului contractului.
Prin semnarea contractului reclamanții și-au asumat obligația de a suporta și comisioanele contractuale, în cuantumul prevăzut în contract, neexistând nici o dispoziție legală, care să interzică perceperea acestor comisioane sau care să permită instanței să modifice cuantumul lor.
În ce privește prezumția de caracter abuziv al tuturor clauzelor ce sunt redactate în prealabil, aceasta este doar o prezumție simplă și nu una abuzivă, contractele de adeziune nefiind interzise de plano și, prin urmare, nici considerate ilicite de plano.
Se poate și ca o clauză care nu a fost negociată să nu fie abuzivă.
Contractul de credit încheiat cu reclamanții a fost acordat la cerere, reclamanții au putu parcurge conținutul contractelor pentru fiecare componență de cost, reclamanții nu au fost convinși să încheie contractul de credit pe baza unei erori sau a unor manopere dolosive ale băncii, iar banca a luat în considerare interesele împrumutaților, raportând suma împrumutată la posibilitățile de rambursare ale acestora, precum și la cuantumul ratelor lunare.
Referitor la comisionul de administrare prevăzute la art. 9 din contract, acesta nu este abuziv, se arată de către bancă, el fiind fix, de 15,50 euro/lună, se percepe pentru administrarea creditului, cuprinde costuri nu operațiunile bancare privind întreținerea aplicațiilor informatice de gestiune a creditului și informarea permanentă a clienților și nu încalcă dispozițiile OUG nr. 50/2010, ci dimpotrivă, este în deplină concordanță cu acest act normativ.
Cu privire la solicitarea ca instanța să intervină în contract stabilind dobânda datorată la nivelul dobânzii din primul an de creditoare, o asemenea cerere este inadmisibilă, arată banca pârâtă, jurisprudența statuând în sensul că intervenția instanței este limitată fie la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a contractului, fie la obligarea conformării conduitei la rigorile contractului, singura situație în care o instanță de judecată poate suplini consimțământul uneia dintre părți vizează ipoteza pronunțării unei hotărâri care să țină loc de contract, însă sub condiția existenței unui antecontract valabil și în această situație, instanța suplinește consimțământul părții numai după ce toate elementele contractului, inclusiv prețul, a fost convenit de părți.
Pârâta a mai arătat că e important a se arăta că instanța poate interpreta voința părților în lumina contractului și a legii substanțiale, dar nu poate interveni în mecanismul contractual, făcând referire la cauza C-618/2010 a CJUE.
În cazul în care s-ar admite cererea reclamanților privind stabilirea dobânzii la nivelul primului an de creditare, contractul de credit ar rămâne fără cauză, arată pârâta.
Dobânda are caracter convențional, iar intervenția judecătorului în sensul de a o modifica, ar reprezenta un exces de putere, și ar contraveni principiului libertății contractuale reglementate de Codul civil, al ocrotirii proprietății și libertății economice prev. de art. 44 și, respectiv 45 din Constituție.
B. pârâtă a formulat și o cerere reconvențională în contradictoriu cu reclamanții pârâți reconvențional; solicitând adaptarea clauzelor analizate în sensul unei dobânzi variabile de Euribor la 6 M+ marjă fixă de 7pp pentru toată perioada de creditare rămasă și a unui comision de administrare în procent de 0,05 %/lunar calculat la valoarea soldului creditului, cu obligarea la cheltuieli de judecată.
Au fost invocate în drept dispozițiile legale menționate în cuprinsul întâmpinării.
Au fost anexate: contractul de credit, actual adițional la contract, hotărârea CJUE, buletine lunare privind ratele dobânzii.
Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, se rețin de către instanță următoarele:
La data de 7.03.2007 între banca Română SA și reclamanții M. A. N. și M. E. s-a încheiat contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 625F/7.08.2007, având ca obiect acordarea unui credit de 31.000 euro, cu obligația rambursării creditului în 300 luni.
Pentru justa soluționare a cererii principale instanța are în vedere dispozițiile art. 4 din Legea nr. 193/2000, în conformitate cu care „O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, in detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile părților. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului sa influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Faptul ca anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociata direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, in cazul in care o evaluare globala a contractului evidențiază ca acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Daca un profesionist pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens. Lista cuprinsa in anexa care face parte integranta din prezenta lege reda, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.
Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuziva a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia;
b)toți factorii care au determinat încheierea contractului;
c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde
Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț si de plată, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, în măsura in care aceste clauze sunt exprimate . inteligibil”.
De asemenea, instanța va avea în vedere prevederile art. 4 al.2 din Directiva nr. 93/2013/CEE conform cărora „aprecierea caracterului abuziv au clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil”, directiva fiind transpusă în legea română.
Contractul de credit încheiat cu reclamanții este un contract de adeziune, clauzele sale nefiind negociate direct cu consumatorul, ci au fost preformulate de bancă, în condițiile generale de creditare practicate de aceasta, ceea ce atrage incidența prevederilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.
Instanța, în lipsa probelor din care să rezulte negocierea clauzelor, nu poate prezuma că reclamanții au fost consultați și asupra altor clauze decât valoarea creditului în timp.
De asemenea, făcând aplicarea disp.art. 4 al.2 din Directiva 93/13/CEE, instanța constată că, clauzele criticate de reclamanți nu sunt formulate clar și inteligibil.
B. pârâtă a invocat în cauză, prin întâmpinare, excepțiile prescripției dreptului de a solicita constatarea caracterului abuziv și anularea clauzelor din contractul de credit și restituirea sumelor achitate, ca și excepția inadmisibilității acțiunii.
Potrivit art. 248 al.1 C., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în partea administrarea de probe, ori cercetarea în fond a cauzei.
În privința excepției prescripției, instanța constată că este neîntemeiată.
Dreptul reclamanților la acțiunea privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor, ca și dreptul la restituirea sumelor derivate din aceste clauze s-a născut odată cu constatarea caracterului abuziv al clauzelor, iar nulitatea clauzelor abuzive este nulitate absolută, putând fi invocată oricând, de persoanele interesate și din oficiu de către judecător, cu consecința repunerii în situația anterioară.
Interesul ocrotit de legea nr. 193/2000 este un interes general, public, astfel cum s-a statuat în jurisprudența CJUE, protecția legii referindu-se la o categorie generică, aceea a consumatorilor. Dispozițiile Directivei 93/13/CEE sunt de ordine publică (cauza Mostaza Claro).
În același sens este și cauza C 76/10, în care, la considerentul 50, s-a precizat că, dată fiind natura și importanța interesului public pe care se întemeiază practica pe care Directiva nr. 93/13/CEE o asigură consumatorilor, art. 6 din aceasta trebuie să fie considerat ca o normă echivalentă cu normele menționate, care ocupă, în cadrul ordinii interne, rangul de ordine publică.
În cauza C – 241/98 (Salvat Editores SA versus Jose M. Sanches Alcon Prades) CJUE, tot în acest sens, a arătat că „recunoaște judecătorului puterea de a declara din oficiu ca nule, clauzele abuzive ale unui contract”, arătând totodată că această putere se încadrează pe deplin în contextul general al protecției speciale pe care directiva tinde să o recunoască interesului colectivității, care făcând parte din ordinea publică, economică, depășește interesele specifice ale unor părți. Există, cu alte cuvinte, un interes public, ca aceste clauze, prejudiciabile pentru consumatori, să nu-și producă efectele”.
Cum prin cererea introductivă s-a solicitat constatarea caracterului abuziv al unor clauze, consecința constatării este declararea nulității absolute a acestora, nefiind aplicabile disp.art. 3 lit.d din decretul 167/1958, nulitatea absolută putând fi invocată oricând, dreptul la acțiune al reclamanților nefiind prescris.
În privința excepției inadmisibilității, instanța o găsește neîntemeiată, câtă vreme examinarea caracterului abuziv al clauzelor este posibilă din perspectiva disp.art. 4 paragraf 1 din Directiva nr. 93/13/CEE și a art. 4 al.6 din Legea 193/2000, a jurisprudenței CJUE (cauza C-481/8-Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid) în care s-a statuat că „disp.art. 4 al.2 și art.8 din Directiva trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau renumerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, iar pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil”.
Prin urmare acțiunea prin care se solicită constatarea caracterului abuziv al clauzelor privind prețul, chiar dacă sunt redactate în mod clar și inteligibil, este admisibilă, cu atât mai mult în situația în care aceste clauze nu sunt redactate într-un limbaj clar și precis, cum este cazul în cauza de față.
Cu referire la clauza privind comisionul de administrare, prev. la pct. 9 lit.b din contractul de credit bancar nr. 625 F/7.08.2007 încheiat între părți, „comision de 15,50 euro lunar reprezentând un procent de 0,05 % din valoarea creditului contractat la pct. 1”, instanța reține că este abuzivă, prin ea însăși creând un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, nefiind indicate în contract toate elementele necesare pentru perceperea acestui comision, în cuprinsul contractului nedefinindu-se activitățile pe care banca le prestează în schimbul perceperii comisionului de administrare, precum și faptul că nu respectă exigențele bunei credințe, inserarea comisionului de administrare vătămând interesele patrimoniale ale reclamanților, urmărindu-se în realitate obținerea unui avantaj disproporționat față de prestația efectuată de pârâtă. În realitate, prin stabilirea comisionului de administrare se percepe o dobândă mai mare decât cea menționată, cu acest titlu în contract, în detrimentul reclamanților.
Potrivit opiniei băncii pârâte, comisionul de administrate face parte din prețul contractului și nu este interzis de lege, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de Legea 193/2000 pentru a fi considerat clauză abuzivă.
Instanța constată însă, că, comisionul de administrare este perceput de bancă fără a exista în cuprinsul contractului precizări cu privire la fundamentul perceperii acestui comision, ori destinația acestuia și, cum această clauză nu este exprimată în mod clar și inteligibil, iar pe de altă parte, față de valoarea acestuia pe toată durata contractului, s-a creat reclamanților consumatori, contrar cerinței bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, clauza fiind abuzivă.
Cu referire la clauza privind modul de calcul al dobânzii, instanța constată că aceasta este formulată la pct. 5 din contractul de credit astfel: „la data încheierii prezentului contract dobânda curentă este de 7,4 % pe an și este fixă în primele 12 luni și variabilă. Dobânda fixă se menține constantă pe o perioadă de 12, începând cu data primei trageri, cu excepțiile prevăzute la pct. 7 și 8. După această dată, dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1,5 pp. Dobânda anuală efectivă (D.), la data semnării prezentului contract, este de 8,47 % pe an. În D. sunt incluse: dobânda anuală, comisionul de analiză a documentației, de acordare credit și de administrare, cheltuieli efectuate cu încheierea poliței de asigurare de viață, comisionul de urmărire riscuri, precum și alte costuri (orice alte costuri intervenite ulterior semnării acestui contract). Nivelul dobânzii curente la credite se stabilește de bancă în funcție de serviciul datoriei împrumutatului, astfel:- dacă împrumutatul nu înregistrează credite și /sau dobânzi restante în RON și/sau valută sau acestea sunt de până la 7 zile inclusiv, dobânda curentă este cea înscrisă la punctul 5; - dacă împrumutatul înregistrează credite și/sau dobânzi restante în RON și/sau valută cuprinse între 8 și 30 de zile, dobânda curentă este cea înscrisă la pct.5, la care se adaugă 1 puncte procentuale; - dacă împrumutatul înregistrează credite și/sau dobânzi restante în RON și/sau valută de peste 31 zile inclusiv, dobânda curentă este cea înscrisă la pct.5 la care se adaugă 2 puncte procentuale. Dobânda majorată în funcție de serviciul datoriei în cazul creditelor restante: - până la 30 zile, este dobânda curentă înscrisă la pct.5 la care se adaugă 3 p.p.; - peste 31 zile inclusiv, este dobânda curentă înscrisă la pct.5 la care se adaugă 3.p.p.”, clauza fiind abuzivă, nefiind clară și inteligibilă.
Se constată că respectiva clauză cu privire la modul de calcul al dobânzii variabile oferă pârâtei dreptul discreționar de a revizui rata dobânzii, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta urmând a fi doar înștiințat, neoferind posibilitatea clientului băncii de a cunoaște de la început situațiile în care dobânda va fi mărită.
Modalitatea de formulare a clauzei privind modul de calcul al dobânzii face, ca respectiva clauză să fie interpretată doar în favoarea băncii, servind doar intereselor acesteia, fără a da posibilitate consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă și dacă era necesară și proporțională scopului urmărit.
În consecință, clauza privind modul de calcul al dobânzii din contractul de credit este nulă, fiind abuzivă.
Ca o consecință a declarării abuzive a clauzelor menționate, respectând principiul restitutio in integrum, instanța va dispune restituirea către reclamanți a sumelor achitate în plus către bancă cu titlu de comision de administrare și diferența de dobândă.
În ce privește punctul din petitul acțiunii privind modificarea clauzei referitoare la dobândă și menținerea la procentul fix de pornire, instanța constată că este nefundat, părțile contractuale urmând a negocia această clauză, cu respectarea principiilor contractuale legale.
Reclamanții nu au făcut dovada cheltuielilor de judecată, astfel că instanța va respinge acest petit, în temeiul art. 452 C.pr.civ.
În privința acțiunii reconvenționale formulată de bancă în sensul modificării adaptării clauzelor contractuale referitor la dobânda variabilă și comisionul de administrare, instanța constată că este neîntemeiată, părțile contractante urmând a negocia clauzele contractuale, de pe poziție egală, cu respectarea Legii 193/2000 rep. și a Directivei nr. 93/13/CEE.
În ce privește cheltuielile de judecată pretinse de pârâtă, în temeiul art. 453 C.pr.civ., instanța va respinge și cererea pârâtei reclamante reconvențional privind aceste cheltuieli față de soluția adoptată asupra fondului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepțiile prescripției dreptului de a solicita constatarea caracterului abuziv/anularea clauzelor din contractul de credit și restituirea sumelor achitate, a inadmisibilității cererii privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor privind elementele prețului contractului de credit și restituirea sumelor achitate în baza prevederilor contractuale,invocate de pârâta .>
Admite în parte acțiunea reclamanților M. A. N. și M. E., domiciliați în Sighișoara, .. 79, ., formulată în contradictoriu cu pârâta . SA, cu sediul în București, .. 5, sector 3, și în consecință:
Constată că în Convenția de credit bancar pentru persoane fizice nr. 625 F/7.08.2007 și Actul adițional din 22.12.2010 la contractul de credit sunt abuzive clauzele referitoare la comisionul de administrare credit și modul de calcul al dobânzii.
Dispune anularea clauzelor din contractul de credit și actul adițional menționate,constatate ca fiind abuzive.
Dispune restituirea către reclamanți a sumelor achitate până la data prezentei de către banca pârâtă, cu titlu de comision de administrare, ca și a sumelor reprezentând diferența dintre dobânda achitată și cea fixă datorată.
Respinge petitul din acțiunea principală privind obligarea pârâtei de a modifica clauza privind dobânda, în sensul menținerii ei la procentul de pornire.
Respinge petitul acțiunii acelorași reclamanți privind cheltuielile de judecată.
Respinge cererea reconvențională a reclamantei reconvenționale . SA formulată în contradictoriu cu pârâții reconvenționali M. A. N. și M. E. cu privire la adaptarea clauzelor contractuale referitoare la dobânda variabilă și comisionul de administrare ca și pentru cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 4 martie 2015.
Președinte, C. P. | ||
Grefier, A. Ț. |
Red.PC/Tehnored.ȚA
4.06.2015- 5 ex.
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 307/2015.... → |
|---|
