Pretenţii. Sentința nr. 804/2015. Judecătoria SIGHIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 804/2015 pronunțată de Judecătoria SIGHIŞOARA la data de 26-06-2015 în dosarul nr. 804/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIGHIȘOARA
CIVIL_PENAL_CC
SENTINTA CIVILĂ Nr. 804/2015
Ședința publică de la 26 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. V.
Grefier M. M. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . SA PRIN REPREZENTANT LEGAL și pe pârâta ASOCIAȚIA DE P. NR. 69 SOVATA PRIN REPREZENTANT LEGAL, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că s-a depus la dosar din partea pârâtei precizare în sensul că este de acord cu excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de instanță, iar in ce privește rezilierea contractului încheiat intre reclamantă și asociația de proprietari și obligarea reclamantei la încheierea de contracte individuale cu fiecare proprietar in parte este vorba de o apărare de fond și nu de o cerere reconvențională.
De asemenea se constată că reclamantul nu a depus un punct de vedere în privința excepției prescripției dreptului la acțiune.
Instanța constată suficient probatoriul administrat in cauză reține cauza in pronunțare.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr._, reclamanta . SA a chemat în judecată în calitate de pârâtă ASOCIAȚIA DE P. NR. 69 Sovata, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de_,51 lei reprezentând c/val. serviciilor tehnice comunale furnizate în perioada 2010-2014 în baza Contractului de Prestare a Serviciilor de Gospodărie comunală a Serviciilor Publice de Alimentare cu A., Canalizare și Colectare, Transport, Depozitare și G. Menajer nr. 406/28.08.2007 conform facturilor fiscale emise și cuprinse in situația clientului_ Asociația de Proprietari nr. 69 Sovata ce face parte din integranta cerere, constituind anexa 1 la aceasta, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă de timbru și onorariu avocațial.
În motivarea acțiunii s-a arătat că între reclamantă, în calitate de operator și pârâtă, în calitate de utilizator, s-a încheiat Contractul de prestare a serviciilor de gospodărie comunală, a serviciilor publice de alimentare cu apă, canalizare și colectare, transport, depozitare gunoi menajer, nr. 406/28.08.2007.
Obiectul contractului mai sus-menționat 1-a constituit furnizarea apei potabile, canalizarea apei uzate, canalizare ape meteorice, colectare gunoi menajer, sens în care a emis facturi fiscale care au fost achitate doar până la data de 31.07.2010.
În perioada 31.08._15 a emis un număr de 52 facturi fiscale în valoare totală de 24.124,51 lei, sumă care nu a fost achitată nici până în prezent.
Au îndeplinit obligațiile privind furnizarea de utilități pentru pârâtă, conform clauzelor contractuale, aceasta din urmă nu și-a respectat obligațiile cuprinse în art. 6, pct. 9 din contract, care vizează achitarea contravalorii facturilor în termen de 30 de zile calendaristice de la emiterea acestora.
Față de atitudinea pârâtei de a nu respecta aceste obligații contractuale, înlătură principiul bunei-credințe care trebuie să caracterizeze toate relațiile contractuale dintre părți, principiu prev. de art. 970 Cod civil.
Înțelege să dea eficiență clauzei contractuale înscrise în art. 10 din contract, conform căreia „părțile ; contractante convin ca litigiile care nu pot fi stinse pe cale amiabilă, vor fi supuse spre soluționare instanțelor de judecată competente din România, conform legii române."
Din perspectiva art. 107, alin. (1), raportat la art. 94, pct. 1, lit. ,j" din Noul Cod proc. civ., apreciază că Judecătoria Sighișoara este competentă în soluționarea prezentei pricini.
În drept reclamanta a invocat disp. art. 969, 970, 1022, 1073 din vechiul Cod civil, art. 453 alin. 1 NCPC.
La acțiunea formulată s-au anexat in copie: contractul de Prestări a Serviciilor de Gospodărie comunală a Serviciilor Publice de alimentare cu A., Canalizare și Colectare Transport, Depozitare cu G. Menajer nr. 406/28.08.2007, situația clientului, facturi emise pentru perioada 31.08._15, certificat de înregistrare fiscală . nr._, Încheierea nr.111/C/25.07.2007, pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul_, declarația autentificată sub nr. 1231/17.07.2007 la BNP C. O. (f.5-103).
Prin întâmpinarea formulată (f.109,110), pârâta a solicitat respingerea acțiunii pentru următoarele considerente:
Imobilul cu destinația de locuințe, constând în blocul Gl/2 din cart. M. E. din orașul Sovata, a aparținut până în anul 2004 societății comerciale .. M., societate desprinsă din fostul T.C.M. având destinația de cămin de nefamiliști.
Locatarii imobilului au avut calitatea de chiriași până în anul 2004 când imobilele au fost supuse vânzării, iar locatarii au cumpărat locuințele în baza Legii 114/1996.
Până la acea dată imobilul a fost alimentat cu energie electrică, gaze naturale și apă potabilă rece și caldă precum și energie termică centralizată la rețeaua orașului, contorizate integral, printr-un singur contor comun pentru fiecare tip de energie menționată mai sus, iar cheltuielile erau suportate de societate din chiriile fixe stabilite de conducerea societății.
Odată cumpărate locuințele, societatea vânzătoare a reziliat contractele cu toți furnizorii de utilități, astfel că locatarii au rămas doar cu pereții și instalațiile comune nefuncționale.
S-au organizat între ei, au contribuit cu bani proprii și au făcut demersuri pe lângă . . individualizarea instalațiilor, încheierea de contracte individuale și alimentarea cu energie electrică și gaze naturale a locuințelor.
. SA, care deține monopolul în alimentarea cu apă potabilă, canalizare și salubritate în orașul Sovata, a sistat de asemenea alimentarea cu apă potabilă, obligându-i asemenea unei instituții de control, la înființarea asociației de proprietari invocând astfel obligativitatea legii.
I-a condiționat de achiziționarea de apometre individuale de la societate nepermițându-le să achiziționeze de pe piața liberă unde prețurile ar fi fost mai mici.
În . cunoștințe juridice reduse,: că în anul 2007 au încheiat contractul de prestări servicii nr. 406/28.08.2007 pe care l-a semnat în numele asociației.
In fața blocului există un apometru general, iar în fiecare locuință există apometre secundare, individuale care sunt citite odată cu cel general (cu excepții când proprietarul unui apartament nu este acasă).
Furnizorul facturează după apometrul general, pe numele asociației și nu individual pe numele fiecărui consumator.
S-a verificat de mai multe ori instalația interioară, respectiv tronsoanele de apă și subsolurile tehnice și s-a constatat că nu există scurgeri necontrolate, suma indexurilor secundare este substanțial mai mică decât indexul general, diferență ce este impusă de furnizor să o achite locatarii, lucru ce duce la indignarea locatarilor.
Legea 230/2007 privind înființarea și organizarea asociațiilor de proprietari la art. 28 se stipulează că: (1)Asociația de proprietari poate intermedia servicii intre furnizori si proprietarii consumatori, in special cu privire la serviciile publice de utilități, pe baza unor contracte de prestări de servicii sau de furnizare cu caracter individual. Pentru contractele de furnizare cu caracter individual, drepturile si obligațiile cu privire la serviciul furnizat -aparțin, pe de o parte, furnizorului si de cealaltă parte, proprietarului. (2) Pentru recuperarea debitelor cu privire la serviciile publice de utilități, furnizorul serviciului va acționa împotriva proprietarilor restanțieri.(3) Serviciul de intermediere din partea asociației de proprietari consta in: repartizarea facturilor către proprietari prin lista de plata lunara, încasarea si plata sumelor reprezentând contravaloarea consumului facturat, înștiințarea furnizorului cu privire la debitori.
Legea nu obligă asociațiile de proprietari la încheierea de contracte privind furnizarea de utilități în interes individual, iar răspunderea pentru neachitarea facturilor revine proprietarului de apartament și nu asociației de proprietari.
Între . SA și Asociația de Proprietari nr.69 există contractul de prestări servicii mai sus menționat motiv pentru care consideră că cererea de chemare în judecată nu este îndreptățită în sensul că asociația ca și persoană juridică nu este deținătoare de patrimoniu, astfel că aceasta nu poate achita facturile restante atâta vreme cât consumatorii individuali nu-și achită partea ce le revine.
În urmă cu 3-4 luni a fost contactată de nenumărate ori de un reprezentant al . SA, care i-a solicitat situația nominală a restanțierilor, promițându-le că vine în sprijinul lor cu biroul de avocatură de care dispune, și va acționa în judecată, în numele asociației de proprietari, pe fiecare restanțier în parte, iar acum se trezesc că societatea furnizoare a chemat în judecată asociația de proprietari.
Are calitatea de administrator și la asociația de proprietari nr. 70, constând în blocul G2, unde și locuiește, imobil cu același istoric, și aflat în aceiași situație, ori măsura de constrângere a locatarilor de a achita restanțele aferente este doar cea pe cale judecătorească, și nu se cade ca el, în calitate de „administrator" să cheme în judecată pe vecinul de apartament.
Dacă furnizorul de servicii cheamă un beneficiar în judecată nu încalcă nicio normă de moralitate sau de conviețuire socială, mai ales că potrivit prevederilor de mai sus (art. 28 din L 230/2007) furnizorul are acest drept.
Luând în calcul ipoteza potrivit căreia se va constata că cererea este temeinică, iar asociația de proprietari (persoană juridică) va fi obligată la achitarea contravalorii facturilor restante, se întreabă cum se va putea pune efectiv în executare hotărârea judecătorească, având în vedere că asociația în sine nu deține bunuri ori valori de patrimoniu.
În ședința publică din 5.06.2015 instanța a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei privind obligarea pârâtei la plata c/val. serviciilor tehnice comunale aferente facturilor restante emise în perioada 31.08._11.
Din actele aflate la dosarul cauzei instanța reține următoarele:
Între reclamanta . SA, în calitate de operator și, pârâta Asociația de Proprietari nr. 69 Sovata, în calitate de utilizator s-a încheiat Contractul de Prestare a Serviciilor de Gospodărie comunală a Serviciilor Publice de alimentare cu A., Canalizare și Colectare Transport, Depozitare G. Menajer nr. 406/28.08.2007, având ca obiect furnizare apă potabilă, canalizare, ape uzate, canalizare, ape meteorice colectare gunoi menajer.
În baza contractului încheiat intre părți s-au emis facturile . nr._/31.08.2010,_/30.09.2010,_/31.10.2010,_ /30.11.2010,_/31.12.2010,_/31.01.2011,_/28.02.2011,_/31.03.2011,_/29.04.2011,17193AG/31.05.2011,17567AG/30.06.2011,_/31.07.2011,_/31.08.2011,_/30.12.2011,_/31.01._/29.02.2012,_/31.03.2012,_/30.04.2012,_/31.05.2012,_/29.06.2012,2752/31.07.2012,_/31.08.2012,_/28.09.2012,_/31.10.2012,_/30.11._/31.12.2012,_/31.01.2013,_/28.02.2013,_/29.03.2013,_/30.04.2013,_/31.05.2013,_/30.06.2013,_/31.07.2013,_/ 30.08.2013,_/30.09.2013,_/31.10.2013,_/30.11.2013,_ 31.12.2013,_/31.01.2014,_/28.02.2014,_/3103.2014,_/30.04.2014,_/31.05.2014,_/30.06._/31.07.2014,_/31.08.2014,_/30.09.2014,_/31.10.2014,_ /30.11.2014,_/31.12.2014,_/31.01._/28.02.2015 în valoare totală de 24.124,51 lei.
Pârâta nu și-a respectat însă obligația asumată prin contract, conform art. 6.2 punctul 9 de a achita c/val. facturilor în termen de 30 de zile de la emiterea acestora.
Prin Decizia nr. 1/2014, ICCJ a admis recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al parchetului de pe lângă Înalta curte de Casație și Justiție și de colegiul de conducere al curții de Apel C., statuând că: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201, art. 223 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii 287/2009 privind codul civil și ale art. 6 alin. 4, art. 2512, art. 2513 din legea 287/2009 privind codul civil stabilește că prescripțiile executive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din D 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive indiferentul de stadiul procesual chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011”.
Prin urmare în ceea ce privește soluționarea excepției invocată din oficiu se aplică Decretul 167/1958.
Potrivit disp. art. 3 din acest act normativ termenul prescripției este de 3 ani, iar art. 18 prevede că instanța este obligată ca, din oficiu să cerceteze dacă dreptul la acțiune este prescris.
Raportat la aceste dispoziții legale la data scadenței facturilor și data introducerii acțiunii 01.04.2015 (fata poștă) constată că dreptul la acțiune al reclamantei privind obligarea pârâtei la plata c/val. serviciilor tehnice aferente facturilor emise în perioada 31.08._11 este prescris.
Motivele invocate de pârâtă in cuprinsul întâmpinării sunt nerelevante, ca parte în contractul pe care l-a încheiat și pe care l-a semnat fiind obligată să-și respecte toate obligațiile asumate, inclusiv aceia de plată a facturilor emise pentru serviciile furnizate de reclamantă.
Pentru considerentele expuse mai sus, instanța va admite excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei . SA Sovata privind obligarea pârâtei Asociația de Proprietari nr. 69 Sovata la plata contravalorii serviciilor tehnice comunale aferente facturilor emise în perioada 31.08._11, va admite în parte acțiunea formulată de reclamanta . SA Sovata în contradictoriu cu pârâta Asociația d P. Nr. 69 Sovata și, în consecință: va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de_,34 lei reprezentând contravaloarea serviciilor tehnice comunale furnizate în baza Contractului de Prestare a Serviciilor de Gospodărie Comunală, a Serviciilor Publice de Alimentare cu A., Canalizare și Colectare, Transport, Depozitare G. Menajer nr. 406/28.08.2007, conform facturilor fiscale emise în perioada 30.09._15, va respinge ca fiind prescrisă cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata c/val serviciilor tehnice comunale aferente facturilor emise în perioada 31.08._11.
Conform art. 453 alin. 2 C.p.c. pârâta va fi obligată la 974 lei cheltuieli de judecată cheltuieli incluzând c/val taxă timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei . SA SOVATA privind obligarea pârâtei ASOCIAȚIA DE P. NR. 69 SOVATA la plata contravalorii serviciilor tehnice comunale aferente facturilor emise în perioada 31.08._11.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta . SA SOVATA cu sediul in Sovata, ., jud. M. în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE P. NR. 69 SOVATA cu sediul in Sovata, ., ., etaj. 2, . și, în consecință:
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de_,34 lei reprezentând contravaloarea serviciilor tehnice comunale furnizate în baza Contractului de Prestare a Serviciilor de Gospodărie Comunală, a Serviciilor Publice de Alimentare cu A., Canalizare și Colectare, Transport, Depozitare G. Menajer nr. 406/28.08.2007, conform facturilor fiscale emise în perioada 30.09._15.
Respinge ca fiind prescrisă cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata c/val serviciilor tehnice comunale aferente facturilor emise în perioada 31.08._11.
Obligă pârâta la 974 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare care se depune la Judecătoria Sighișoara
Pronunțată în ședință publică, 26.06.2015.
Președinte, D. V. | ||
Grefier, M. M. D. |
Red. D.V. dact. MDM
5 exempl/14.07.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 809/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 863/2015. Judecătoria... → |
|---|








