Plângere contravenţională. Sentința nr. 869/2015. Judecătoria STREHAIA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 869/2015 pronunțată de Judecătoria STREHAIA la data de 15-09-2015 în dosarul nr. 869/2015
Dosar nr._ - plângere contravențională –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA STREHAIA
Sentința Civilă nr. 869
Ședința publică din data de 15.09.2015
Instanța constituită din:
Președinte: Dr. G. - C. Z.
Grefier: M. D.
Pe rol soluționarea acțiunii civile formulate de petentul G. Nicușor O. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Județean de Poliție D., având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 14.09.2015 ce face parte integrantă din prezenta sentință.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Strehaia la data de 22.05.2015 sub nr._, petentul G. Nicușor O. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, . nr._, încheiat la data de 07.05.2015, solicitând, în principal, admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contravenție . nr._/07.05.2015, exonerarea de la plata amenzii contravenționale și anularea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce.
În motivarea plângerii contravenționale a arătat faptul că la data de 07.05.2015 a fost oprit de un echipaj al Poliției Rutiere pe DN 6, km 241, la ieșirea din localitatea Ișalnița, echipaj ce i-au întocmit procesul verbal de contravenție contestat în care se susține că ar fi circulat cu viteza de 142 km/h, reținându-i permisul de conducere și aplicându-i o amendă contravențională în cuantum de 877,5 lei .
Susține că cele menționate în procesul verbal nu corespund realității întrucât nu se afla în zona de restricție”70 km/h” deoarece se afla în afara localității, unde limita de viteză este de 100 km/h.
Fapta nu este descrisă în nici un fel, nefiind arătată nicio împrejurare a existenței acesteia și nici măcar direcția de deplasare. De asemenea, în actul constatator se face vorbire doar de faptul că ar fi fost depistat de un aparat radar, fără a specifica autoturismul pe care acesta era montat sau numărul de înmatriculare al acestuia, dacă se afla în stare de staționare sau în mișcare.
A mai arătat că nu toate aparatele radar pot măsura viteza și din față și din spate, pentru a face acest lucru aparatul radar trebuie să aibă discriminator de direcție(srt.3.3.3 din NML 021-05). Nu toate radarele sunt omologate pentru măsurători în timpul deplasării, ca să poată face o astfel de măsurătoare, trebuie să aibă și un modul care înregistrează viteza proprie. Aceste aspecte nefiind specificate în procesul verbal de contravenție, nu are certitudinea că planșele foto pe care urmează să le solicita în instanță, sunt făcute de același cinemometru.
A învederat faptul că la întocmirea procesului verbal de contravenție, agentul constatator a refuzat să-i prezinte înregistrarea video și ordinul de serviciu iar în momentul în care a solicitat acest lucru, i s-a spus că dacă are de făcut obiecțiuni cu privire la acest aspect, le poate menționa în contestația pe care are dreptul să o facă.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 3.3.3 din NML 021-05, OUG 195/2002 și OG 2/2001.
În dovedirea plângerii contravenționale a depus la dosarul cauzei, în fotocopie, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, . nr._/07.05.2015.
La data de 04.06.2015, intimatul a depus la dosarul cauzei întâmpinare.
Pe cale de excepție a solicitat ca instanța să se pronunțe cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Strehaia, având în vedere că fapta contravențională a fost săvârșită, pe raza localității Ișalnița, județul D., iar competentă cu soluționarea cauzei este Judecătoria C..
Având în vedere cele menționate a solicitat ca instanța să admită excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Strehaia, și să decline competența privind soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei C..
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată.
Astfel, a arătat că abaterea săvârșită de petent a fost filmată de aparatul radar ce se afla montat pe autoturismul poliției rutiere, sancționarea acestuia fiind temeinică și legală. Dispozițiile art.1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002, obligă orice participant la trafic să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră. Fapta reținută în sarcina petentului prezintă un pericol social destul de ridicat deoarece, circulând cu o viteză peste limita legală admisă, există riscul producerii unor accidente de circulație în care să fie implicate persoane nevinovate.
În dovedirea celor menționate, a solicitat proba cu înscrisuri, respectiv planșa foto cuprinzând 9 fotografii, buletinul de verificare metrologică pentru aparatul radar.
A atașat la întâmpinare planșele foto și buletinul de verificare metrologică nr.BBSC-02.01.1112 din data de 18.03.2015.
Instanța, având în vedere prevederile art. 201 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, a comunicat petentului un exemplar al întâmpinării și înscrisurilor depuse de către intimat, cu mențiunea că are obligația de a depune răspuns întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicarea întâmpinării.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției necompetentei teritoriale invocate, instanța retine următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/07.05.2015 s-a constatat că la data de 07.05.2015, petentul G. Nicușor O. a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_, care rula cu viteza de 142 km/h, pe DN 6 intersecție cu DC122, în localitatea Ișalnița, județul D., pe un sector de drum cu limită de viteză de 70 km/h, depășind, astfel, viteza legală cu 72 km/ h.
Potrivit art. 248 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, iar conform disp. art. 131 C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Astfel, conform dispozițiilor art. 32 al.2 OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea contravențională se soluționează de judecătoria în raza căreia s-a săvârșit fapta contravențională, competența teritorială stabilită în acest fel fiind competența teritorială exclusivă.
Față de excepția de necompetență teritorială invocată, instanța constată că locul unde s-a săvârșit contravenția este DN 6, intersecție cu DC122, în localitatea Ișalnița, județul D., astfel cum rezultă din mențiunile procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/07.05.2015, localitate care se află în circumscripția Judecătoriei C..
Având în vedere norma legală imperativă menționată care reglementează un caz de competență teritorială exclusivă, de la care nu sunt permise derogări, văzând și dispozițiile art. 129 pct. 3 Cod procedura civilă, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Strehaia și va declina competența de soluționare a cauzei având ca obiect plângere contravențională, privind pe petentul G. Nicușor O., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Județean de Poliție D., în favoarea Judecătoriei C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Strehaia.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe petentul G. Nicușor O., având CNP_, domiciliul în comuna Corcova . în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Județean de Poliție D. cu sediul în C., ., județul D., în favoarea Judecătoriei C..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.09.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Dr.G.-C. Z. M. D.
Red. G-C.Z./Tehn.D.M 4 ex./22.09.2015
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 4338
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 442/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 460/2015.... → |
|---|








