Acţiune în constatare. Sentința nr. 1139/2015. Judecătoria SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1139/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 1139/2015
Dosar nr._ - restabilirea echilibrului contractual -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1139
Ședința publică din data de 25 februarie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: F. M.
Grefier: C. A.
Pe rol, pronunțarea asupra cauzei civile având ca obiect „restabilirea echilibrului contractual” formulată de reclamantul C. M. B. în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. SA București, S.C. B. SA – S. Suceava și E. N. Europe Funding II B.V. – prin reprezentant legal.
Dezbaterile cauzei în fond au avut loc în ședința publică din data de 18 februarie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța amânat pronunțarea pentru astăzi, 25.02.2015, când,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava sub nr._ din data de 01.09.2014, reclamantul C. M. B. în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. SA București, S.C. B. SA – S. Suceava și E. N. Europe Funding II B.V., a solicitat instanței de judecată să constate caracterul abuziv al clauzelor stipulate la art. 4.1 (comision de administrare lunară), art. 4.3 din Contractul de credit de consum nr. 340CSF_/12.06.2008, art. 2.1 și 2.4.3 din Actul adițional nr. 1 - Condiții speciale de creditare, art. III pct. 8 din Actul adițional nr. 1 - Condiții generale; să oblige pârâtele să îi restituie suma încasată necuvenit, ce reprezintă diferența dintre dobânda încasată în mod abuziv și dobânda care ar fi trebuit calculată în mod legal, actualizată în raport de indicele de inflație de la data restituirii; să oblige pârâtele să îi restituie echivalentul în lei la data plății a sumei abuziv percepută, reprezentând comision de administrare; să oblige pârâtele la plata dobânzii legale aferente debitului (constând în dobânda necuvenit încasată și în comisionul de administrare încasat în mod abuziv); cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, potrivit Contractului de credit de consum nr. 340CSF_/12.06.2008, încheiat între el și pârâtele B., art. 4.1., creditul se acordă cu o dobândă variabilă de 8,50%, clientul obligându-se să plătească comision de administrare lunară a creditului de 0,45% aplicat la valoarea soldului creditului.
Potrivit art. 4.3 din contract, pe parcursul derulării contractului, Banca își rezervă dreptul de a modifica dobânzile și/sau comisioanele bancare. Modificarea dobânzii și/sau a comisioanelor bancare va fi comunicată împrumutatului până cel mai târziu la data aplicării ei prin oricare dintre următoarele modalități la libera alegere a Băncii: (i) afișare pe pagina de internet a băncii; (ii) mesaj e-mail trimis pe adresa de e-mail comunicată în scris Băncii de către împrumutat; (iii) înștiințare scrisă la adresa comunicată în scris Băncii de către împrumutat; (iv) publicare în presă; (v) afișare la sediile băncii; (vi) SMS trimis pe numărul de telefon mobil comunicat în scris Băncii de către împrumutat.
Conform art. 2.1 din Actul adițional nr. 1 la Contractul de credit - Condiții speciale de creditare, încheiat cu pârâtele, rata anuală a dobânzii este de 8,50% pe an calculată în funcție de (i) LIBOR CHF la 3 luni, determinată conform CGC și (ii) marja fixă de 8,43 %, iar potrivit art. 2.4.3 comisionul de administrare a creditului este în valoare de 0,59%.
Art. III, pct. 8 din Actul adițional nr. 1 la Contractul de credit - Condiții generale de creditare, încheiat cu pârâtele, prevede că se percepe comisionul de administrare a creditului pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către Banca în scopul utilizării/rambursării creditului acordat și va fi plătit de către împrumutat lunar, o dată cu rambursarea ratelor de credit, conform graficului de rambursare.
A mai arătat că, atât clauzele stipulate în contractul de credit, cât și cele din condițiile speciale și generale, mai sus menționate, au caracter abuziv în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000 republicată, act normativ ce a transpus dispozițiile Directivei nr. 93/13/CEE din data de 05.04.1993.
În ceea ce privește constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la art. 4.1, 4.3 din Contract de credit de consum și art. 2.1 din Actul adițional nr. 1 la Contractul de credit de consum - condiții speciale, s-a arătat că sistemul de drept din România reglementează trei modalități prin care clauzele încheiate între un profesionist și un consumator pot fi invalidate: când clauzele sunt interzise expres de lege, când acestea sunt prezumate absolut a fi abuzive și când acestea îndeplinesc condițiile art. 4 din Legea nr. 193/2000, pentru oricare dintre acestea instanța putând constata caracterul abuziv, subliniind faptul că, în opinia sa, aceste clauze îndeplinesc toate cele trei condiții pentru a fi declarate abuzive.
Clauzele contractului nu au fost negociate direct cu reclamantul, ci au un conținut standard, preformulat, contrar exigențelor bunei-credințe, fiind impuse de către pârâte, reclamantul acționând de pe o poziție inegală în raport cu banca, astfel încât contractul de credit încheiat este unul de adeziune, cu clauze prestabilite de împrumutător, fără a se acorda împrumutatului posibilitatea de a modifica sau înlătura aceste clauze.
Clauzele contractuale indicate creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, ca urmare a includerii în contract a clauzelor preformulate referitoare la dreptul băncii de a modifica dobânzile și/sau comisioanele bancare.
A mai arătat reclamantul că echilibrul contractual presupune ca drepturile fiecăreia din părți să aibă corespondent într-o contraprestație a celeilalte părți. Un asemenea echilibru nu există în măsura în care clauzele contractuale dau dreptul unei părți să beneficieze de avantaje care nu au corespondent într-o contraprestație din partea sa.
A menționat reclamantul că în aprecierea caracterului abuziv al unei/unor clauză/clauze, în concordanță cu prevederile alin. 6 din art. 4 din Legea nr. 193/2000, instanța trebuie să ia în considerare măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Astfel, nu se poate cere consumatorului obișnuit să anticipeze evoluția pieței interbancare și fluctuațiile monetare și se poate observa că terminologia folosită nu a fost decriptată într-o manieră inteligibilă pentru ca reclamantul să fie în deplină cunoștință de cauză cu privire la criteriile și motivele pentru care instituția bancară poate revizui rata dobânzii.
În ceea ce privește clauzele referitoare la comisionul de administrare (art. 4.1 din Contractul de credit consum; art. 2.4.3 din Actul adițional - condiții speciale; art. III pct. 8 din Actul adițional - condiții generale), s-a arătat că noțiunea de „comision de administrare" prevăzută în convenția de credit că nu a fost explicată în mod clar și neechivoc sub aspectul motivelor și al condițiilor în care acesta este perceput. Fără o detaliere explicită și o justificare obiectivă a perceperii acestui comision, care să fie evidențiate chiar în convenția de credit, atât reclamantul, cât și instanța de judecată, nu sunt în măsură să verifice legalitatea perceperii acestor sume.
A subliniat reclamantul că nici aceste clauze în materie de comision nu sunt rezultatul unei negocieri între părți, dispozițiile contractuale în cauză obiectivându-se într-o parte a unui contract preformulat și, deși legea nu interzice încheierea de contracte preformulate, pentru a nu fi abuzive, clauzele nenegociate trebuie să nu creeze în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
În ceea ce privește constatarea caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în art. 2.1 din Actul adițional nr. 1 - condiții speciale, de aliniere la prevederile OUG 50/2010 la Contract de credit bancar, reclamantul a arătat că prin adoptarea OUG nr. 50/2010 legiuitorul a urmărit să pună la dispoziția consumatorului noi măsuri de protecție în relația cu băncile, stabilind în sarcina acestora din urmă o . obligații.
Prin actul adițional banca a stabilit în mod unilateral marja fixă a băncii de 8,43%, încât a determinat și creșterea nivelului dobânzii curente și a majorat cuantumul comisionului de administrare credit de la 0,45% la 0,59%.
Deși prin actul adițional banca a reformulat dispozițiile contractuale, raportând calculul dobânzii la LIBOR CHF la 3 luni, se stabilește o marjă fixă de 8,43%, ceea ce a determinat ca valoarea ratei să crească semnificativ, în detrimentul consumatorului, astfel că în ciuda prevederilor OUG nr. 50/2010 dezechilibrul contractual între bancă și împrumutat a fost păstrat sau chiar a dat naștere unor efecte mai împovărătoare.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1, 4, 6, 13, 14 din Legea nr. 193/2000, art. 948 pct. 3, art. 964, art. 1010 din Codul civil 1864, art. 1530, 1531 alin. 1 și 2 Noul Cod Civil, art. 1535 noul Cod civil, art. 2 și 3 OG nr. 13/2011, art. 453 Cod procedură civilă.
În dovedire, reclamantul a depus la dosar înscrisuri (filele 16-37, 41-44).
Deși legal citate, pârâtele nu s-au prezentat în fața instanței și nu au formulat întâmpinare.
Instanța a încuviințat și administrat la solicitarea reclamantului, în conformitate cu dispozițiile art. 258 coroborat cu art. 255 cod procedură civilă, proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată următoarele:
Prin contractul de credit de consum nr. 340CSF_ încheiat între pârâta S.C. B. SA - S. Suceava și reclamantul C. M. B. la data de 12.06.2008 i s-a acordat un credit de 3500 CHF, pentru o perioadă de 60 de luni (filele 16-22 dosar). La data de 18.05.2012, între părți, a fost încheiat actul adițional nr. 1 la contractul de credit de consum nr. 340CSF_ (filele 23-25).
Reclamantul C. M. B. a sesizat instanța de judecată cu privire la clauzele considerate abuzive, respectiv cele cuprinse în art. 4.1 din contractul de credit de consum nr. 340CSF_ din data de 12.06.2008 (referitoare la comisionul de administrare lunară), în art. 4.3 din contractul de credit de consum nr. 340CSF_ din data de 12.06.2008 (referitoare la dobânzile și/sau comisioanele bancare, precum și cele cuprinse în art. 2.1 și 2.4.3 din Actul adițional nr. 1 - Condiții speciale de creditare, art. III pct. 8 din Actul adițional nr. 1 - Condiții generale
Potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2000, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate; în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului; se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Art. 4 din Legea nr. 193/2000 stipulează că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
De asemenea, potrivit dispozițiilor aceluiași articol mai sus menționat, faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant; dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Actul normativ amintit a transpus dispozițiile Directivei nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993. Potrivit reglementării comunitare, pentru a putea fi calificată drept abuzivă o clauză trebuie să îndeplinească trei condiții (două negative și una pozitivă), respectiv să nu fi fost negociată, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și să nu se refere la obiectul principal al contractului.
În cauza de față, contractul de credit de consum nr. 340CSF_ din data de 12.06.2008 încheiat între reclamantul C. M. B. și pârâta S.C. B. SA - S. Suceava intră sub incidența Legii nr. 193/2000, întrucât împrumutatul are calitatea de consumator, iar banca pe cea de comerciant.
În ceea ce privește clauza referitoare la dobânda variabilă datorată de reclamant, instanța reține că potrivit art. 4.1 din contractul de credit de consum nr. 340CSF_ din data de 12.06.2008, creditul se acordă cu o dobândă de 8,50% pe an, clientul obligându-se să plătească comisionul de acordare credit de 2,5% din valoarea creditului și comisionul de administrare lunară a creditului de 0,45% aplicat la valoarea soldului creditului. Formula de calcul a dobânzii este: produsul dintre soldul creditului, rata dobânzii procentuale și numărul de zile scurs de la data la care a fost datorată rata anterioară împărțit la 360 zile.
Potrivit art. 4.3 din contractul de credit de consum nr. 340CSF_ din data de 12.06.2008, pe parcursul derulării contractului, Banca își rezervă dreptul de a modifica dobânzile și/sau comisioanele bancare, iar teza a IV-a a aceluiași articol din convenția părților, prevede că în cazul în care ca urmare a comunicării noului nivel al dobânzii și/sau al comisioanelor bancare de către bancă, împrumutatul nu va rambursa întreaga datorie costând în soldul creditului, comisioane datorate, dobânzi curente și dobânzi penalizatoare acumulate în termen de cel mult 10 zile de la data comunicării noului nivel al dobânzii și/sau al comisioanelor bancare de către bancă, se consideră că împrumutatul a acceptat noul nivel al dobânzii și/sau al comisioanelor bancare.
Instanța amintește că nici legea internă și nici Directiva nr. 93/1/CE a CCE nu exclud din start, de la controlul caracterului abuziv, clauzele referitoare la obiectul contractului, fiind reglementată - cu titlu de excepție - posibilitatea analizării acestora, numai în situația în care acestea nu sunt exprimate în mod clar și inteligibil.
Raportat la clauzele privind dobânda pe care reclamantul le-a indicat ca fiind abuzive, instanța reține că, în anexa Legii nr. 193/2000 la art. 1 lit. a), se stabilește că sunt abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator sau valoarea altor taxe pentru serviciile financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.
Potrivit dispozițiilor art. art. 93 lit. g din O.G. nr. 21/1992, în contractele de credit cu dobândă variabilă se vor aplica următoarele reguli: variația ratei dobânzii trebuie să fie independentă de voința furnizorului de servicii financiare, raportată la fluctuațiile unor indici de referință verificabili, menționați în contract, sau la modificările legislative care impun acest lucru; dobânda poate varia în funcție de dobânda de referință a furnizorului de servicii financiare, cu condiția ca aceasta să fie unică pentru toate produsele financiare destinate persoanelor fizice ale operatorului economic respectiv și să nu fie majorată peste un anumit nivel, stabilit prin contract; formula după care se calculează variația dobânzii trebuie indicată în mod expres în contract, cu precizarea periodicității și/sau a condițiilor în care survine modificarea ratei dobânzii, atât în sensul majorării, cât și în cel al reducerii acesteia.
În prezenta cauză, instanța constată că în contractul analizat, dobânda nu este prezentată ca o dobânda ce poate fi calculată în funcție de o formulă de către reclamant, care să conțină indici de referință clar precizați (ROBOR, EURIBOR), art. 4.1 din contractul de credit de consum nr. 340CSF_ din data de 12.06.2008 permițând băncii calculul dobânzii în funcție de produsul dintre soldul creditului, rata dobânzii procentuale și numărul de zile scurs de la data la care a fost datorată rata anterioară împărțit la 360 zile.
Prin necircumstanțierea în niciun mod a elementelor ce-i permit băncii modificarea dobânzii curente contractuale, prin neindicarea niciunui criteriu care să-i dea băncii acest drept, lăsând la libera sa apreciere majorarea dobânzii, se încalcă prevederile legale incidente în materie. În ceea ce privește această clauză care dă dreptul împrumutătorului de a modifica dobânda, calculul acesteia nefiind raportat la un indicator precis, individualizat, fiind menționat doar că aceasta este stabilită prin raportare la produsul dintre soldul creditului, rata dobânzii procentuale și numărul de zile scurs de la data la care a fost datorată rata anterioară împărțit la 360 zile, fără a se preciza cu exactitate în funcție de ce indicatori se va modifica, instanța apreciază că aceasta modalitate de exprimare face ca respectiva clauză să fie interpretată doar în favoarea împrumutătorului, servind doar intereselor acestuia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă și dacă este necesară și proporțională scopului urmărit.
Mai mult, această modalitate a băncii de a ajusta rata dobânzii transformă contractul de credit într-unul aleatoriu, diferența dintre aceste două tipuri de contracte fiind tocmai cunoașterea întinderii prestațiilor părților la momentul încheierii contractului sau posibilitatea determinării acestora ulterior, prin cunoașterea factorului care determină modificarea.
Deosebit de aceasta, instanța reține că, în cauză, pârâtele nu au probat în niciun mod că ar fi negociat în vreun fel cu reclamantul clauzele convenției de împrumut, ceea ce face ca în privința clauzelor contestate referitoare la noțiunea de dobândă variabilă pentru credite de nevoi personale să fie aplicabile dispozițiile art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 193/2000.
Deși legea nu interzice încheierea de contracte preformulate, instanța reține că, pentru a nu fi abuzive, clauzele nenegociate trebuie să nu creeze în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
În ceea ce privește dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților pe care clauza nenegociată trebuie să-l creeze pentru a fi considerată abuzivă, instanța reține că lăsarea la îndemâna băncii a posibilității de majorare a dobânzii, fără nici o posibilitate efectivă de verificare a necesității și modalității de stabilire a majorării, este de natură a crea un dezechilibru major între părți.
Omisiunea băncii de a preciza în contractul încheiat, în mod clar, complet și precis dobânda, cât și formularea echivocă, în defavoarea consumatorului, a clauzelor referitoare la modul în care banca poate modifica procentul de dobândă stabilit în contract, a prevederilor aplicabile contractului în cauză precum și a altor elemente esențiale ale contractului de credit, dovedește comportamentul incorect al băncii care la momentul acordării creditului nu a avut în vedere niciun criteriu de referință la care să fie raportată dobânda.
Cu alte cuvinte, dezechilibrul creat prin introducerea clauzelor contestate rezultă din faptul că această clauză nu este clar definită în contract, dându-se astfel pârâtelor posibilitatea de a o interpreta în mod unilateral. Așadar, instanța constată că terminologia folosită nu este decriptată în cuprinsul condițiilor generale ale contractelor perfectate de pârâte pentru ca împrumutatul să fie în deplină cunoștință de cauză cu privire la motivele obiective în raport de care rata dobânzii va oscila. De asemenea, nici instanța nu poate aprecia cu privire la legalitatea acestor clauze din moment ce în cuprinsul contractului nu se face nicio mențiune cu privire la dobânda variabilă practicată de către bancă pentru creditele de nevoi personale în CHF.
Pe de altă parte, instanța amintește că echilibrul contractual presupune ca drepturile fiecăreia dintre părți să aibă corespondent într-o contraprestație a celeilalte părți, or un asemenea echilibru nu există în măsură în care clauzele contractuale dau dreptul unei părți să beneficieze de avantaje care nu au corespondent într-o contraprestație din partea sa.Rezultă așadar, că se creează un dezechilibru în condițiile în care pârâtele au dreptul de a stabili o dobânda aferentă debitului prin raportare la un element subiectiv, respectiv dobânda practicată de bancă în acel moment, reclamanții neputând decât să primească informații despre modificarea cuantumului dobânzii, iar în cazul în care nu sunt de acord cu el, neavând decât posibilitatea de a rambursa întregul credit.
În continuare, instanța reține că prin actul adițional nr. 1 din data de 18.05.2012 la contractul de credit de consum nr. 340CSF_ din data de 12.06.2008, s-a procedat la modificarea modului de calcul al dobânzii datorate de reclamant, art. 2 pct. 1 stabilind că rata anuală a dobânzii (RD) este de 8,50% pe an calculată în funcție de: (i) LIBOR CHF la 3 (trei) luni, determinat conform CGC și (ii) marja fixă de 8,43%.
De asemenea, în analiza clauzelor privind dobânda anuală cuprinse în actul adițional nr. 1 din data de 18.05.2012 la contractul de credit de consum nr. 340CSF_ din data de 12.06.2008, instanța reiterează prevederile art. 6 alin. 4 din Legea nr. 193/2000, potrivit cărora nu se vor putea considera ca fiind abuzive clauzele care se asociază cu definirea obiectului principal, în măsura în care acestea sunt exprimate într-un limbaj ușor de înțeles.
Având în vedere aceste aspecte, instanța constată că prin actul adițional nr. 1 din data de 18.05.2012 la contractul de credit de consum nr. 340CSF_ din data de 12.06.2008, banca a stabilit modul de calcul a dobânzii variabile prin clauze contractuale echivoce, într-un limbaj greu de înțeles pentru o persoană cu nivel mediu de pregătire, folosind termeni pentru înțelegerea cărora sunt necesare cunoștințe de specialitate, reclamantul neavând posibilitatea de a înțelege clauzele contractuale la care se obligă.
În ceea ce privește clauza referitoare la comisionul de administrare, instanța reține că potrivit art. 4.1 teza a II-a din contractul de credit de consum nr. 340CSF_ din data de 12.06.2008, creditul se acordă cu un comision de administrare lunară a creditului de 0,45% aplicat la valoarea soldului creditului.
Sub aspectul verificării existenței caracterului abuziv al acestei clauze, instanța reține că acest comision de administrare nu face parte nici din preț și nici din obiectul principal al contractului, pentru suma împrumutată clientul restituie împrumutul la care se adaugă prețul cerut de bancă, adică dobânda și dobânda penalizatoare aferentă. Toate celelalte comisioane sau tarife stabilite în contract trebuie să aibă ca și corespondent prestarea unui serviciu, conform O.G. nr. 21/1992.
De asemenea, instanța reiterează că art. 4 din Legea nr. 193/2000 stipulează că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Referitor la noțiunea de „comision de administrare lunară a creditului” prevăzut în convenția de credit, instanța apreciază că aceasta nu a fost explicată în mod clar și neechivoc sub aspectul motivelor și al condițiilor în care este perceput. Fără o detaliere explicită și o justificare obiectivă a perceperii acestui comision, care să fie evidențiate în chiar convenția de credit (fie în cadrul condițiilor generale, fie în cadrul condițiilor speciale), instanța nu poate aprecia asupra legalității acestei sume, în aceeași situație fiind și reclamantul, în calitate de împrumutat.
Deși legea nu interzice încheierea de contracte preformulate, instanța reține că, pentru a nu fi abuzive, clauzele nenegociate trebuie să nu creeze în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Echilibrul contractual presupune ca drepturile fiecăreia dintre părți să aibă corespondent într-o contraprestație a celeilalte părți ori un asemenea echilibru nu există în măsura în care clauzele contractuale dau dreptul unei părți să beneficieze de avantaje care nu au corespondent într-o contraprestație din partea sa.
Dezechilibrul contractual indus de aceste clauze și lipsa bunei-credințe a băncii, trebuie analizate în funcție de justețea acestui comision, față de costurile efective suportate de bancă, în legătură cu activitatea sa de acordare a creditului, de administrare efectivă. În prezenta cauză, însă, o asemenea justificare nu există, acest comision, calculat și perceput lunar, disimulând, în realitate, un procent consistent de dobândă, mărind artificial costul efectiv al creditului și, în plus, creând băncii un avantaj concurențial, contrar uzanțelor bunei credințe față de celelalte bănci.
Totodată, în cuprinsul clauzelor contractuale nu se face nici o referire concretă la cheltuielile pe care le-ar suporta pârâta cu privire la administrarea creditului, ce urmau a fi acoperite de plata acestui comision și nici nu se indică modul în care au fost cuantificate acestea, în privința creditului acordat. Așadar, terminologia folosită nu este descrisă în cuprinsul contractului perfectat de pârâte, pentru ca împrumutatul să fie în deplină cunoștință de cauză cu privire la motivele pentru care sunt percepute lunar de către bancă aceste sume de 0,45% aplicate la valoarea soldului.
Totodată, instanța reiterează că dispozițiile O.G. nr. 21/1992 prevăd că toate comisioanele sau tarifele stabilite în contract trebuie să aibă ca și corespondent prestarea unui serviciu. Or, în cauza de față, nu rezultă din contract că banca ar presta un serviciu pentru încasarea acestui comision, determinând un dezechilibru contractual în defavoarea consumatorilor care sunt obligați să plătească lunar o sumă căreia nu îi corespunde niciun serviciu efectuat de bancă.
Pentru aceste motive, instanța apreciază că art. 4.1 teza a II-a din contractul de credit de consum nr. 340CSF_ din data de 12.06.2008 reprezintă o clauză abuzivă.
În ceea ce privește clauzele referitoare la comisionul de administrare cuprinse în actul adițional, instanța reține că art. 2.4.3 din Actul adițional nr. 1 – Condiții speciale de creditare prevede că comisionul de administrare a creditului este în valoare de 0,59% iar art. III pct. 8 din Actul adițional nr. 1 – Condiții generale stabilește că comisionul de administrare a creditului se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către Banca în scopul utilizării/rambursării creditului acordat și va fi plătit de către împrumutat lunar, odată cu rambursarea ratelor de credit, conform graficului de rambursare. Comisionul de administrare (CA) are valoarea menționată în CSC și se calculează după următoarea formulă: CA=Sx30/360xCa%, unde S= soldul creditului, Ca%=rata anualizată a comisionului de administrare.
Cu privire la acest aspect, instanța reține că, deși banca a modificat textul și a schimbat denumirea și valoarea comisionului de administrare, nici din cuprinsul actului adițional nu rezultă ce serviciu oferă în concret banca în schimbul achitării lunare a unei sume de bani, cu titlu de comision administrare credit, calculată prin aplicarea unui procent de 0,59% la soldul creditului.
Instanța consideră că folosirea unor termeni generici și echivoci, respectiv monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către bancă în scopul utilizării/rambursării creditului, nu este suficientă pentru a îndeplini cerințele prevăzute de O.U.G. nr. 50/2010 la art. 18 al. 2 lit. c, care statuează că explicațiile trebuie să cuprindă, printre altele, explicarea costurilor ce fac parte din costul total al creditului pentru consumator, astfel încât consumatorii să înțeleagă ce plătesc.
Fără o detaliere explicită și o justificare obiectivă a perceperii acestui comision, care să fie evidențiate în chiar actul adițional, instanța nu poate aprecia asupra legalității acestei sume, în aceeași situație fiind și reclamantul, în calitate de împrumutat.
Instanța are în vedere și împrejurarea că acordarea unui credit bancar presupune o executare succesivă a prestațiilor din partea reclamantului și o executare uno ictu din partea băncii, astfel că, față de valoarea creditului, de 3500 CHF, sumă remisă reclamantului, obligația deja executată a pârâtei nu își mai găsește echivalentul în plata de către împrumutat a unei sume de bani, calculată lunar prin aplicarea unui procent la soldul creditului, pentru efectuarea de operațiuni de către bancă în scopul utilizării creditului.
Având în vedere aspectele mai sus expuse, instanța va constata existența clauzelor abuzive stipulate la art. 4.1 și 4.3 din Contractul de credit de consum nr. 340CSF_ încheiat între părți la data de 12.06.2008, precum și cele cuprinse în art. 2.1 și 2.4.3 din Actul adițional nr. 1 – Condiții speciale de creditare și în art. III pct. 8 din Actul adițional nr. 1 – Condiții generale.
În ceea ce privește capetele de cerere privind obligarea pârâtelor la restituirea comisionului de administrare și restituirea diferenței dintre dobânda percepută în mod abuziv și dobânda rămasă în urma constatării caracterului abuziv al clauzei privind dobânda variabilă, instanța constată că acestea sunt întemeiate și, având în vedere dispozițiile art. 14 din Legea nr. 193/2000 raportate la art. 998 din vechiul Cod civil, va obliga pârâtele să restituie reclamantului echivalentul în lei la data plății al sumei de 692,46 lei reprezentând comision de administrare perceput abuziv.
De asemenea, instanța va obliga pârâtele să restituie reclamantului sumele reprezentând diferența dintre dobânda percepută în mod abuziv și dobândă rămasă în urma constatării caracterului abuziv al clauzei privind dobânda variabilă, sume ce vor fi actualizate în raport de indicele de inflație de la data restituirii.
Totodată, instanța va admite și capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata dobânzilor legale aferente sumelor mai sus menționate (constând în comision de administrare și diferență dobândă), reținând dispozițiile art. 1088 din Codul civil de la 1864, care prevăd evaluarea legală a prejudiciului suferit de creditor în cazul executării cu întârziere a obligației de a plăti o sumă de bani.
Față de cele expuse mai sus, instanța va admite cererea având ca obiect „restabilirea echilibrului contractual” formulată de reclamantul C. M. B. în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. SA București, S.C. B. SA – S. Suceava și E. N. Europe Funding II B.V.
Având în vedere principiul disponibilității părților care guvernează procesul civil, instanța va lua act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea având ca obiect „restabilirea echilibrului contractual” formulată de reclamantul C. M. B., CNP_, domiciliat în municipiul Suceava, ., ., ., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. SA București, CUI RO404416, cu sediul în sector 2, București, .. 6A, S.C. B. SA – S. Suceava, CUI_, cu sediul în Suceava, N. B., nr. 6, jud. Suceava și E. N. Europe Funding II B.V., cu sediul social la Naritaweg 165, 1043BW, Amsterdam, Olanda.
Constată caracterul abuziv al clauzelor stipulate la art. 4.1 și 4.3 din Contractul de credit de consum nr. 340CSF_ încheiat între părți la data de 12.06.2008.
Constată existența clauzelor abuzive cuprinse în art. 2.1 și 2.4.3 din Actul adițional nr. 1 – Condiții speciale de creditare și în art. III pct. 8 din Actul adițional nr. 1 – Condiții generale.
Obligă pârâtele să restituie reclamantului sumele reprezentând diferența dintre dobânda percepută în mod abuziv și dobânda rămasă în urma constatării caracterului abuziv al clauzei privind dobânda variabilă, sume ce vor fi actualizate în raport de indicele de inflație de la data restituirii.
Obligă pârâtele să restituie reclamantului echivalentul în lei la data plății al sumei de 692,46 lei reprezentând comision de administrare perceput abuziv.
Obligă pârâtele la plata dobânzii legale aferentă sumelor reprezentând dobândă și comision de administrare încasate abuziv.
Ia act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel care se depune la Judecătoria Suceava, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.02.2015.
Președinte, Grefier,
F. M. C. A.
Red:FM
Tehnored. CA/2 ex.
| ← Cereri. Sentința nr. 1194/2015. Judecătoria SUCEAVA | Pretenţii. Sentința nr. 1040/2015. Judecătoria SUCEAVA → |
|---|
