Anulare act. Sentința nr. 1365/2015. Judecătoria SUCEAVA

Sentința nr. 1365/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 06-03-2015 în dosarul nr. 1365/2015

Dosar nr._ - pretenții -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SUCEAVA

SENTINȚA CIVILĂ NR.1365

Ședința publică din 6 martie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: M. C.

Grefier: P. C.

Pe rol, judecarea acțiunii având ca obiect „anulare act ” formulată de reclamantul A. G. în contradictoriu cu pârâtele Asociația de proprietari nr.74 Suceava și P. M. Suceava-Serviciul Asociații de P..

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns președinte C. R. pentru pârâta Asociația de Proprietari nr.74 Suceava (legitimat cu C.I. . nr._), lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța acordă cuvântul cu privire la perimarea cererii de chemare în judecată.

Reprezentantul pârâtei Asociația de Proprietari nr.74 Suceava, arată că este de acord cu perimarea.

Instanța rămâne în pronunțare pe perimarea cererii de chemare în judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra acțiunii civile de față constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 19.07.2012 reclamantul A. G. în contradictoriu cu pârâtele Asociația de Proprietari nr.74 Suceava și P. M. Suceava-Serviciul Asociații de P. a solicitat anularea contractelor încheiate ilegal între gruparea cu denumirea « Asociația de proprietari nr.74 Suceava » și societățile furnizoare de utilități ; obligarea Serviciului Asociații de P. din P. M. să acționeze urgent pentru îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege în vederea constituirii asociației de proprietari în ., ., pe cheltuiala delegaților care au completat și semnat la data de 05.10.1997 înscrisurile fictive: « proces verbal încheiat astăzi 5 octombrie 1997 » și respectiv acord de asociere ., . .

În ceea ce privește cheltuielile de constituire a arătat că au fost impuse pe lista de plată din noiembrie 1998, iar instanța a dispus înscrierea în Registrul de stat pentru persoane juridice numai Asociația de Proprietari nr.74 Suceava, ., .> În motivare reclamantul a precizat că denumirea « asociația de proprietari nr.74 Suceava » nu îndeplinește nici una din condițiile legale de constituire, organizare-funcționare și anume: nu are act constitutiv, nu are statut, nu are acord de asociere, nu este înscrisă în Registrul de stat pentru persoane juridice, nu deține certificat eliberat de administrația financiară teritorială.

A arătat că pentru apartamentul cu doi sau mai mulți proprietari a semnat numai unul, acesta neavând act de reprezentare în vederea asocierii.

În blocul O3, ., din 27 de proprietari care, fiind contactați la domiciliu și probabil au semnat în 05.10.1997 formularul « proces verbal de constituire », în prezent au mai rămas 14. În blocul O3, ., din 28 de proprietari care probabil au semnat tabelul intitulat « acord de asociere » nedatat, au mai rămas 16. Din cauza situației ilegale nu s-a operat nicio actualizare a evidenței în dosarul instanței. De asemenea, a arătat că nu deține actele de proprietate în copie pentru întocmirea bazei de date necesară în administrarea tehnică și gestionarea proprietăților comune. De asemenea, nu deține Cartea tehnică a clădirii, și ca urmare nu deține nici controlul asupra instalațiilor clandestine sau modificate abuziv. De asemenea, persoanele care au făcut sau fac parte din așa zisul comitet executiv, președinții și cenzorii nu și-au asumat și nu își asumă răspunderea prin contract de mandat, respectivii cunosc situația ilegală în care se află și se sustrag oricărei responsabilități prevăzută de lege. Prin ștampila aplicată de către P. M. Suceava pe așa zisul proces verbal de constituire a asociației din blocul O17, sc.B, . din Suceava cu trei zile înainte ca instanța să se pronunțe, Serviciul Asociații de P. susține că așa s-a făcut dovada către instanța de judecată cum că piesele dosarului nr.6542/1998 supus judecății, corespund prevederilor legale.

A menționat că legea nu prevede avizul primăriei în vederea dobândirii personalității juridice și că în lege se precizează că un exemplar al dosarului de constituire se predă la primărie, iar dosarul respectiv nu putea să fie înregistrat la primărie fără hotărârea judecătorească.

A menționat că enigma aplicării ștampilei pe procesul verbal pentru blocul O17 în care locuiește complicele administratorei dispărute, constă în faptul că fostul președinte-M. A. V. a încercat să-și înscrie blocul în altă asociație, să distrugă toate documentele furate din punctul improvizat din încasări (., punct termic) în noaptea de 1-2 decembrie 2004 și astfel să se sustragă oricăror învinuiri.

La termenul din data de 11.01.2013 cauza a fost suspendată în baza dispoz. art. 155/1 C.p.civ, constatandu-se neindeplinirea obligației instituită în sarcina reclamantului, desfașurarea normala a procesului fiind impiedicata din vina partii reclamante.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 248 din Codul de procedura civila, orice cerere de chemare in judecata, contestație, apel, recurs, revizuire si orice alta cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, daca a rămas in nelucrare din vina părții timp de un an.

Așadar, in cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedura, intervine perimarea, care are o natura juridica mixtă, fiind atât o sancțiune procedurală de aplicație generală, care operează în ipoteza nerespectării termenului prevăzut de lege, cât si o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței în judecată.

Instanța reține că prin încheierea de ședință din data de 11.01.2013, prezenta cauză a fost suspendată în baza art. 155 ind. 1 C.pr.civ., având în vedere că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa, respectiv de a indica motivele de fapt și de drept ale cererii formulate, desfășurarea normală a procesului fiind împiedicată din vina acestuia.

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 06.12.2013, când suspendarea prezentei cauze a fost menținută în baza art. 155 ind. 1 C.pr.civ., până când reclamantul va indica motivele de fapt și de drept ale cererii formulate, iar de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an, din vina reclamantului, astfel încât termenul de perimare de un an s-a împlinit.

De asemenea, instanța constată că nu se poate reține incidența vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare și in temeiul art. 252 alin. 1 din Codul de procedura civila, va constata, din oficiu, perimarea cererii de chemare in judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Constată perimată cererea având ca obiect „anulare act ” formulată de reclamantul A. G., domiciliat în mun.Suceava, ., ., ., în contradictoriu cu pârâtele Asociația de Proprietari nr.74 Suceava, cu sediul în mun.Suceava, ., punct termic și P. M. Suceava-Serviciul Asociații de P..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.03.2015.

Președinte, Grefier,

Red. M.C./Tehnored. P.C.

Ex. 5/07.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 1365/2015. Judecătoria SUCEAVA