Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 1577/2015. Judecătoria SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1577/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 13-03-2015 în dosarul nr. 1577/2015
Dosar nr._ Încuviințare executare silită
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1577
Ședința Camerei de Consiliu din 13 martie 2015
Instanța constituită din :
Președinte: L. M. B.
Grefier: F. T.
La ordine soluționarea cererii de încuviințare a executării silite formulată de creditorul B. A.prin Biroul Executorului Judecătoresc C. M.G. Sarmis, pentru constatarea din oficiu a perimării.
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu lipsesc părțile, procedura desfășurându-se fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, constatând lipsa părților și invocând din oficiu excepția perimării, a rămas în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cererii de față, reține următoarele:
Prin adresa înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 28.06.2013 sub numărul _ , executorul judecătoresc C. M.G. Sarmis a înaintat instanței cererea formulată de creditorul B. A.în vederea încuviințării executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1339/26.06.2012 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ privind pe debitorii S.C. Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. București și S.C. Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. Centrul Regional de Exploatare și Reparații CF Iași.
Cererea a fost legal timbrată, având atașate, în copie, sentința civilă nr. 1339/26.06.2012 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, precum și înscrisuri.
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 16.07.2013, când cauza a fost suspendată întrucât creditorul nu s-a conformat dispozițiilor instanței date prin încheierea din 02.07.2013, în sensul de a depune la dosarul cauzei un mod de calcul al creanței solicitate a fi încuviințată spre executare silită împotriva debitorilor, și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina părților.
În conformitate cu art. 416 NCPC „Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.”, iar potrivit art. 420 NCPC „Perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate.”
Cererea de repunere pe rol formulată de petent pe data de 10.09.2013 nu a avut ca efect întreruperea curgerii termenului de perimare, întrucât a fost anulată ca netimbrată prin încheierea din 16.09.2013.
Față de dispozițiile legale menționate, dat fiind că în cauza de față nu s-a îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de 6 luni, din vina petentului, instanța urmează a admite excepția de perimare a cererii, invocată din oficiu și va constata perimată acțiunea de față.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de perimare a cererii, invocată din oficiu.
Constată perimată cererea având ca obiect încuviințare executare silită formulată de creditorul B. A.prin Biroul Executorului Judecătoresc C. M.G. Sarmis, cu sediul în municipiul Suceava, . nr.37, ., ., împotriva debitorilor S.C. Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. București și S.C. Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. Centrul Regional de Exploatare și Reparații CF Iași.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13.03.2015.
Președinte Grefier
Red:L.M.B./Tehnored: F.T./2 ex./
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1503/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1519/2015. Judecătoria... → |
|---|








