Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 964/2015. Judecătoria SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 964/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 964/2015
Dosar nr._ - hotărâre care să țină loc de act autentic -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 964
Ședința publică din data de 18 februarie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: F. M.
Grefier: C. A.
Pe rol, judecarea cauzei civile având ca obiect „hotărâre care să țină loc de act autentic”, formulată de reclamanta R. V., în contradictoriu cu pârâtele S. V. și G. N. A..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta R. V., asistată de avocat D. M. și pârâta S. V., care se legitimează cu CI . nr._, lipsă fiind pârâta G. N. A.. De asemenea, se prezintă martorii S. Ș. și M. P..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat D. M., pentru reclamantă, depune la dosarul cauzei înscrisurile puse în vedere reclamantei la termenul anterior de judecată, precum și lista cu întrebările formulate în vederea administrării probei cu interogatoriul pârâtei S. V..
Instanța, în temeiul art. 352 din Codul de procedură civilă, a procedat la luarea interogatoriului civil numitei S. V., în calitate de pârâtă, depoziția acesteia fiind consemnată în procesul verbal separat atașat la dosar.
Instanța, în temeiul art. 318 Cod procedură civilă, procedează la identificarea martorilor S. Ș., care se legitimează cu BI . nr._ și M. P., care se legitimează cu CI . nr._, după care conform dispozițiilor art. 321 Cod procedură civilă, sub prestare de jurământ au fost audiați separat martorii prezenți, depozițiile acestora fiind consemnate în procesele-verbale separat atașate la dosarul cauzei, după citire și semnare.
Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în temeiul art. 244 alin.1 Cod procedură civilă, declară terminată cercetarea procesului și, în baza art. 392 Cod procedură civilă, deschide dezbaterile și acordă cuvântul pe fondului cauzei.
Avocat D. M., pentru reclamantă, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, avându-se în vedere probatoriul administrat în cauză, și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare privind imobilul în suprafață de 0,26 ha teren arabil situat în extravilanul comunie C. P., în trupul C., suprafață cuprinsă în titlul de proprietate nr. 480/18.08.1993, având următoarele vecinătăți:la nord - M. P., la est – M. C., la sud – L. A. și la vest – drum.
Învederează faptul că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pârâta S. V., având cuvântul, arată că este de acord cu acțiunea formulată de reclamantă.
Potrivit art. 394 Cod procedură civilă, instanța considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.07.2014, sub numărul de dosar_, reclamanta R. V. în contradictoriu cu pârâtele S. V. și G. N. A., a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare privind imobilul format din suprafața de 0,26 ha teren arabil situat în extravilanul comunei C. P., jud. Suceava, în trupul „C.”, cuprinsă în titlul de proprietate nr. 480/18.08.1993, parte din . având următoarele vecinătăți: la nord - M. P., la est - M. C., la sud - L. A. și la vest - drum, în valoare de 1.500 lei, fără cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că prin înscrisul sub semnătură privată intitulat „Proces – verbal” încheiat la începutul anului 1997, mama sa S. M., decedată la data de 19.06.2012, a cumpărat de la S. V., decedat la data de 12.10.2008, suprafața de 0,26 ha teren arabil situat în tarlaua „C.” de pe raza comunei C. P., jud. Suceava, cuprinsă în titlul de proprietate nr. 480/18.08.1993, parte din .. 5, având următoarele vecinătăți: la nord M. P., la est M. C., la sud L. A. și la vest drum.
Potrivit acestui înscris, prețul convenit de părți a fost achitat în întregime, iar cumpărătoarea avea obligația de a trece suprafața de teren cumpărată în rolul ei în registrul agricol al comunei C. P., obligația contractuală asumată fiind îndeplinită de cumpărătoare. Conform adeverinței nr. 1808/10.06.2014 eliberată de Primăria comunei C. P., S. M. figurează în registrul agricol al comunei C. P. cu suprafața de 0,26 teren agricol extravilan situat în tarlaua „C.” începând cu anul 1997. Din adeverința nr. 1807/10.06.2014 eliberată de Primăria comunei C. P. rezultă faptul că S. M. a plătit impozit din anul 1997 pentru această suprafață de teren, iar din certificatul fiscal nr. 1903/26.04.2014 rezultă că impozitul datorat pentru această suprafață de teren este achitat la zi de reclamantă.
S-a menționat că la data de 12.10.2008 a decedat S. V., moștenitorii acestuia fiind S. V., soție supraviețuitoare și G. N. A., fiică, iar la data de 19.06.2012 a decedat și cumpărătoarea S. M..
A mai arătat reclamanta că din anul 1997 terenul aintrat în posesia mamei sale, iar de la decesul acesteia, terenul în litigiu fiind stăpânit de ea, sădind pomi fructiferi, iar la muncile agricole fiind ajutată de fiica și ginerele său.
A menționat că prin titlul de proprietate nr. 480/1993 s-a reconstituit în folosul lui S. C., decedat, autorul vânzătorului, dreptul de proprietate pentru terenul ce face obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare.
La data de 07.09.1994, mama vânzătorului S. V., S. A., a încheiat cu fiii săi o „Convenție familială” prin care au împărțit terenurile în suprafață de 3 ha și 5730 m.p. cuprinse în titlul de proprietate nr. 480/1993. Conform acestei împărțeli terenul în litigiu din tarlaua „C.” i-a fost atribuită lui S. V., care în anul 1997, a vândut acest teren mamei reclamantei.
S-a mai arătat că pârâtele au fost notificate să se prezinte la un birou notarial pentru a încheia un act autentic de vânzare-cumpărare și întrucât au refuzat să se prezinte, reclamanta a fost nevoită să promoveze prezenta acțiune.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1073 din vechiul Cod civil.
În susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri, filele 6-24.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 115 lei conform chitanței nr._ din 30.06.2014, (fila 26 dosar).
Pârâta S. V. a formulat întâmpinare, la data de 02.10.2014, prin care a solicitat admiterea acțiunii.
În motivare, pârâta S. V.a arătat că are cunoștință de faptul că la începutul anului 1997, soțul ei, numitul S. V., în prezent decedat, a vândut suprafața de teren în litigiu mamei reclamantei, numita S. M., în prezent decedată, întocmindu-se un înscris de mână, în prezența a doi martori și fiind achitat prețul convenit în totalitate.
Pârâta G. N. A. nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus întâmpinare.
Reclamanta nu a formulat răspuns la întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 14.01.2015, instanța a încuviințat, pentru reclamantă, potrivit art. 258 coroborat cu art. 255 Cod procedură civilă, proba cu înscrisurile depuse la dosar, proba testimonială cu martorii S. Ș. și M. P., audiați la termenul din data 18.02.2015, filele 57, 58 dosar, și interogatoriul pârâtei S. V., fila 56 dosar.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin titlul de proprietate nr. 480 din data de 18.08.1993, s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate numitului S. C., pentru suprafața totală de 3 ha și 5730 m.p. teren situat pe teritoriul satului C. P., . Suceava, din care face parte și suprafața de 2600 m.p. teren arabil situat în tarlaua „C.”, evidențiată la poziția 1A pct. 5 dn titlul de proprietate sus-menționat, având ca vecini: M. P. la nord, M. C. la est, L. A. la sud și drum la vest (fila 12 dosar).
La data de 07.09.1994, mama vânzătorului S. V., S. A., a încheiat cu fiii săi o „Convenție familială”, fila 11 dosar, prin care au împărțit terenurile în suprafață de 3 ha și 5730 m.p. cuprinse în titlul de proprietate nr. 480/1993, conform căreia terenul în litigiu din tarlaua „C.” i-a fost atribuită lui S. V., care în anul 1997 a vândut acest teren mamei reclamantei.
Astfel, instanța reține că prin înscrisul sub semnătură privată intitulat „Proces – verbal” încheiat la începutul anului 1997, fila 10 dosar, mama reclamantei S. M. a cumpărat de la S. V. suprafața de 0,26 ha teren arabil extravilan situat în tarlaua „C.” de pe raza comunei C. P., jud. Suceava, cuprinsă în titlul de proprietate nr. 480/18.08.1993, evidențiată la poziția 1A pct. 5, având următoarele vecinătăți: la nord M. P., la est M. C., la sud L. A. și la vest drum. Potrivit înscrisului, prețul convenit de părți a fost achitat în întregime, iar numita S. M. a trecut suprafața de teren cumpărată în rolul ei, în registrul agricol al comunei C. P., așa cum rezultă din adeverința nr. 1808/.10.06.2014 eliberată de Primăria Comunei C. P., plătind impozit pentru acest teren începând cu anul 1997.
La data de 12.10.2008 a decedat vânzătorul S. V., moștenitorii acestuia fiind pârâtele din prezenta cauză, S. V., soție supraviețuitoare și G. N. A., fiică, iar la data de 19.06.2012 a decedat și cumpărătoarea S. M., iar de la decesul acesteia, terenul în litigiu fiind stăpânit de reclamanta R. V..
Instanța reține că situația de fapt mai sus menționată este confirmată și de pârâtă și de declarația martorului S. Ș. care a arătat că suprafața de teren de 26 ari, moștenită de S. V. a fost înstrăinată prin vânzare mătușii acestuia S. M., autoarea reclamantei (fila 57 dosar). În același sens este și declarația martorului M. P., care a precizat că după decesul mamei reclamantei și până în prezent terenul a fost folosit de către reclamantă, nefiind discuții cu privire la acest teren (fila 58 dosar).
De asemenea, instanța reține că prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta S. V. a arătat că este de acord cu acțiunea reclamantei și că nu se opune pronunțării unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare (filele 35 – 37 dosar).
Interpretând convenția intervenită între autorii părților, potrivit clauzelor contractuale și principiilor de interpretare prevăzute de legea civilă, instanța reține că aceasta are semnificația unui antecontract (promisiuni de vânzare – cumpărare) dat fiind faptul că pentru a fi în prezența unei convenții de vânzare – cumpărare translativă de proprietate, legea impune imperativ ca acordul de voință al părților să fie concretizat în formă autentică, atât în reglementarea anterioară, cât și în cea actuală. Or, atari promisiuni de vânzare - cumpărare nu sunt apte prin ele însăși să transfere proprietatea în ce privește terenul; în același timp, însă, ele nu sunt lipsite de efectele obligatorii ale unor convenții între părți, astfel că ele dau naștere unor obligații de a face, respectiv acelea de a încheia, în viitor, în forma prevăzută de lege, convenția stabilită.
Instanța reține că obligația promitentului-vânzător născută din antecontract este o obligație de a face cu caracter patrimonial, care la moartea sa s-a transmis moștenitorilor săi.
Totodată, neîndeplinirea acestei obligații, atrage răspunderea contractuală a părților care nu și-au îndeplinit obligațiile, răspundere care, potrivit regulilor de drept comun are în vedere în principal, executarea directă în natură – prin prestarea a însuși obiectului contractului, iar, în subsidiar, executarea indirectă, prin echivalent, prin despăgubiri bănești.
O formă de reparație în natură a prejudiciului cauzat prin neexecutare, este însăși acțiunea în justiție de perfectare a contractului de vânzare – cumpărare, admisibilă în măsura în care cumpărătorul și-a îndeplinit la rându-i propria obligație, iar bunul se mai află în patrimoniul promitentului – vânzător. Această acțiune, creație a practicii, este derivată tocmai din principiul reparației în natură a prejudiciului cauzat prin neexecutarea contractului, consacrat de art. 1073 – 1077 din Codul civil, potrivit căruia creditorul are dreptul de a obține îndeplinirea exactă a obligației debitorului.
Instanța constată că, în temeiul art. 1073, 1075, 1077 din Codul civil de la 1864, care consacră principiul executării în natură a obligațiilor, inclusiv a celor de a face, este admisibilă pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare sub rezerva îndeplinirii cumulative a două condiții, și anume încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare cu respectarea cerințelor generale de valabilitate ale actelor juridice prevăzute de art. 948 din Codul civil și existența în patrimoniul promitentului-vânzător a bunului a cărui vânzare a fost promisă.
Instanța amintește că, potrivit art. 249 din Codul de procedură civilă, părțile au îndatorirea de a-și dovedi, în condițiile legii, pretențiile și apărările, principiu al procedurii civile exprimat prin adagiul „actori incumbit probatio”.
Față de dispozițiile legale mai sus amintite și având în vedere împrejurarea că reclamanta R. V., prin probele administrate în cauză, a făcut dovada că terenul în litigiu a fost proprietatea autorului pârâtelor și că începând cu anul 1997 autoarea sa figurează în Registrul agricol al comunei C. P. cu această suprafață de teren, precum și că înțelegerea părților respectă condițiile generale de valabilitate ale actelor juridice prevăzute de art. 948 din Codul civil, instanța apreciază că, în prezenta cauză sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru a se putea pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic.
Pe cale de consecință, instanța va admite acțiunea formulată de către reclamanta R. V. în contradictoriu cu pârâtele S. V. și G. N. A., și va constată că între autoarea reclamantei, numita S. M., în calitate de cumpărătoare și autorul pârâtelor, numitul S. V., în calitate de vânzător, a intervenit, la începutul anului 1997, vânzarea-cumpărarea suprafeței de 0,26 ha teren arabil situată în extravilanul comunei C. P. la locul numit „C.”, parte din suprafața totală de 0,52 ha teren arabil evidențiată la poziția 1A pct. 5 din titlul de proprietate nr. 480/18.08.1993, învecinată cu: M. P. la nord, M. C. la est, L. A. la sud și drum la vest.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea civilă având ca obiect „hotărâre care să țină loc de act autentic”, formulată de reclamanta R. V., CNP_, domiciliată în municipiul Vatra Dornei, ., ., ., jud. Suceava în contradictoriu cu pârâtele S. V., CNP_, domiciliată în .. Suceava și G. N. A., CNP _, domiciliată în municipiul București, Calea C. nr. 22, ., ., sector 6.
Constată că între autoarea reclamantei, numita S. M., în calitate de cumpărătoare și autorul pârâtelor, numitul S. V., în calitate de vânzător, a intervenit, la începutul anului 1997, vânzarea-cumpărarea suprafeței de 0,26 ha teren arabil situată în extravilanul comunei C. P. la locul numit „C.”, parte din suprafața totală de 0,52 ha teren arabil evidențiată la poziția 1A pct. 5 din titlul de proprietate nr. 480/18.08.1993, învecinată cu: M. P. la nord, M. C. la est, L. A. la sud și drum la vest.
Prezenta hotărâre ține loc de contract autentic de vânzare-cumpărare.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel care se depune la Judecătoria Suceava, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.02.2015.
Președinte, Grefier,
F. M. C. A.
Red. F.M.
Tehnored. C.A./2 ex
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1296/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1368/2015.... → |
|---|








