Plângere contravenţională. Sentința nr. 1296/2015. Judecătoria SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1296/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 1296/2015
Dosar nr._
Dosar nr._ - plângere contravențională –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1296
Ședința publică din data de 04.03.2015
Instanța constituită din:
Președinte: N. G. A.
Grefier: B. G.
La ordine, judecarea plângerii contravenționale formulate de petentul M. C. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr. 447 din data de 03.11.2014, în contradictoriu cu intimatul AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTERGITATE.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul, legitimat cu CI . nr._, lipsă fiind reprezentantul intimatei.
Procedura este legal îndeplinită.
Instanța acordă cuvântul cu privire la competență.
Petentul arată că instanța este competentă să judece prezenta cauză.
Verificându-și din oficiu competența, instanța constată că, în temeiul art. 131 alin. 1 C.proc.civ. raportat la art. 94 pct. 4 C.proc.civ. și art. 32 alin. 2 O.G. nr. 2/2001, este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Instanța acordă cuvântul cu privire la estimarea duratei procesului.
Petentul arată că estimează durata procesului la mai puțin de o lună.
În baza art. 238 C.proc.civ., instanța estimează durata procesului la o lună.
Petentul arată că nu mai are de formulat cereri.
Nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat acordă cuvântul asupra probelor.
Petentul solicită admiterea probei cu înscrisurile depuse la dosar și proba cu martori, întrucât din cei 6 colegi ai săi, 3 au fost sancționați cu amendă contravențională și 3 au fost sancționați cu avertisment. Dacă ar fi să se ia declarație colegilor care au fost sancționați cu avertisment pentru aceeași faptă contravențională, solicită instanței să aprecieze, precizând că el nu poate aprecia.
Instanța, în baza art. 258 alin. 1 raportat la art. 255 C.proc.civ. încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile aflate la dosar.
În ceea ce privește proba cu martori solicitată de către petent, dată fiind teza probatorie și obiectul dedus judecății, mai exact analizarea legalității și temeiniciei procesului-verbal de contravenție, instanța o va respinge, apreciind că nu este utilă.
Petentul arată că nu mai are de formulat cereri de probe.
Nemaifiind cereri sau excepții de invocat, în baza art. 244 C.proc.civ., instanța declară cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Petentul solicită înlocuirea amenzii contravenționale cu avertisment, în temeiul art. 7 O.G. nr. 2/2001 și are și două obiecții la întocmirea procesului-verbal de contravenție de către agentul constatator din cadrul ANI.
Astfel, conform art. 16 alin. 1, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, a orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor era obligatorie. În procesul-verbal de contravenție nu sunt îndeplinite toate aceste elemente prevăzute de art. 16 alin. 1 O.G. nr. 2/2001. Agentul constatator nu a precizat locul în care a fost săvârșită contravenția, nici data, nici ora acestei contravenții - a nedepunerii declarației de avere și de interese. Mai arată că există o procedură specială în care secretarul serviciului județean a preluat inițial în formă electronică acele declarații, ulterior ele au fost listate și completate mai târziu și au fost depuse la data de 18.06.2014. Au fost niște proceduri, unitatea fiind și în curs de a se muta, de a reloca, sistemele informatice nu au funcționat tot timpul, iar inspectorii de la ANI nu au ținut cont de toate împrejurările, de ce s-a întârziat această depunere. În ceea ce privește obiecția nr. 2, un aliniat care spune că din punct de vedere formal, contravenientul are dreptul să facă obiecțiuni, potrivit art. 6 alin. 1 lit. g Legea nr. 176/2010, dar în procesul-verbal această secțiune este barată. Arată că a depus un punct de vedere în data de 01.10.2014, care nu a fost menționat în procesul-verbal de contravenție, deci s-a făcut o omisiune. Putea fi pertinent sau nu acest punct de vedere, dar nu a fost inclus în procesul-verbal de constatare a contravenției.
Solicită înlocuirea amenzii cu avertisment deoarece fapta nu este gravă, iar inspectorul de specialitate nu a cercetat toate împrejurările în care această faptă s-a produs. Nu solicită restituirea cheltuieli de judecată.
Instanța, în baza art. 394 C.proc.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 21.11.2014 sub nr._ (filele 3-4), petentul M. C. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr. 447 din data de 03.11.2014, în contradictoriu cu intimatul AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTERGITATE, iar în subsidiar înlocuirea măsurii contravenționale cu avertisment.
În motivarea plângerii contravenționale, petentul a arătat că a fost sancționat cu amendă în sumă de 50 lei întrucât nu a depus declarațiile de avere și de interese în termenul legal. A mai arătat că declarația de avere și de interese au fost întocmite în format electronic la sediul S.J.A.N. Suceava la data de 16.06.2014, conform art. 4 alin. 2 Legea nr. 176/2010, care au fost înaintate secretariatului instituției la care lucrează. A precizat că aceste declarații nu se trimit individual, ci prin secretariatul S.J.A.N. Suceava, iar în perioada 08.05._14 a fost în concediu de odihnă și a fost plecat în străinătate, iar declarațiile au fost trimise la sediul central la data de 17.06.2014, moment în care se afla în concediu de odihnă în afara țării.
De asemenea, a arătat petentul că procesul-verbal a fost întocmit cu rea voință și nu a ținut cont de condițiile concrete, obiective care au dus la întârzierea depunerii declarațiilor în nume personal. Procesul-verbal nu îndeplinește condițiile de legalitate întrucât nu a putut face obiecțiuni, a fost împiedicat la aceasta, cu privire la conținutul procesului verbal, întrucât rubrica a fost barată abuziv, nefiind respectate prevederile art. 6 alin. 1 lit. g Legea nr. 176/2010, iar împrejurările comiterii contravenției nu au fost și nu sunt confirmate de niciun martor, de asemenea fiind barat abuziv spațiul. Inspectorul nu a cunoscut și nu a cercetat împrejurările obiective ale întârzierii depunerii declarațiilor, nu a adus la cunoștința sa constatarea contravenției pentru a formula un punct de vedere obiectiv.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001.
În dovedire, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În susținere, petentul a depus la dosarul cauzei procesul-verbal . nr. 447 din data de 03.11.2014 (fila 9), declarații de avere și interese (filele 11-15).
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei, potrivit chitanței nr._ din data de 20.11.2014 (fila 5).
La data de 21.01.2015 intimata a formulat întâmpinare (filele 27-34), prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale pe care o consideră nefondată și menținerea procesului-verbal ca fiind temeinic și legal.
În fapt, a arătat că petentul în calitate de funcționar public – inspector în cadrul Arhivelor Naționale - avea obligația să depună declarațiile de avere și interese în conformitate cu prevederile din Legea nr. 176/2010, în care sunt prevăzute persoanele care au această obligație, precum și faptul că acestea trebuie depuse anual până cel târziu la data de 15.06.2014. A mai arătat intimata că petentul nu a respectat această obligație legală. Precizează că nu este reală susținerea petentului că procesul verbal este nelegal întrucât s-a făcut mențiunea că acesta a fost încheiat în lipsă, iar în conformitate cu disp. art.19 al.1 din OG 2/2001 se poate încheia și în lipsa unui martor.
În conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. 1 lit. g Legea nr. 176/2010, punctul de vedere se depune de către persoana desemnată responsabilă cu declarațiile respective în termen de 10 zile lucrătoare de la informare. Astfel, potrivit art. 29 alin. 1 Legea nr. 176/2010, constituie contravenție nedepunerea declarației de avere și de interese în termenul prevăzut de lege ceea ce justifică luarea măsurii sancționării cu amendă contravențională în cuantum de 50 lei.
Potrivit art. 3 Legea nr. 176/2010, declarațiile de avere și de interese reprezintă acte personale și se fac în scris, pe proprie răspundere, obligația depunerii lor are caracter personal, putând fi îndeplinită cu o minimă diligență și nicio persoană nu se poate prevala de eventuala necunoaștere a cadrului legal ce i se aplică. Astfel, fapta reținută în sarcina petentului este dovedită prin mijloace de probă existente la dosar, iar aplicarea sancțiunii cu amendă contravențională în cuantumul minim de 50 de lei este îndreptățită, iar individualizarea a fost făcută cu respectarea prevederile art. 21 alin. 3 O.G. nr. 2/2001.
Procesul-verbal de constatare a contravenției a fost întocmit luând în considerare adresa Arhivelor Naționale nr. ANB -_ - R/07.10.2014, care confirmă faptul că petentul nu a depus declarațiile de avere și de interese potrivit reglementărilor în vigoare până la data 15.06.2014.
În dovedire, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
În drept a invocat Constituția României, Legea nr. 176/2010, Codul de procedură civilă, O.G. nr. 2/2001.
La termenul din data de 04.03.2015, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri pentru ambele părți și a respins proba cu martori, solicitată de petent, ca nefiind utilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr. 447 din data de 03.11.2014 (filele 9-10) petentul M. C. a fost sancționat pentru încălcarea prevederilor art. 1 alin. 1 pct. 31, art. 3 alin. 2 și 3 și art. 4 alin. 2 Legea nr. 176/2010 cu amendă în cuantum de 50 lei.
În fapt, instanța reține că petentul M. C., având calitatea de funcționar public - inspector, angajat la Arhivele Naționale – Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Județean Suceava, nu a depus declarația de avere și declarația de interese până la data prevăzută de lege – 15.06.2014.
Procesul-verbal de contravenție . nr. 447 din data de 03.11.2014 nu a fost semnat de către petent, acesta nefiind de față la încheierea sa. Agentul constatator a consemnat însă că s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a identifica un martor care să confirme situația prevăzută de art. 19 O.G. nr. 2/2001, întrucât procesul-verbal a fost încheiat la sediul Agenției Naționale de Integritate.
Potrivit prevederilor art. 34 O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea plângerii verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Cu privire la legalitatea procesului-verbal, instanța reține că petentul a formulat o . critici în acest sens. Astfel, acesta a invocat faptul că nesemnarea procesului-verbal de către un martor asistent ar atrage nulitatea procesului-verbal, potrivit art. 19 O.G. 2/2001.
Potrivit art. 19 din acest act normativ, procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia. Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator. În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.
Analizând actul sancționator criticat de către petent, instanța constată că agentul constatator a consemnat în cuprinsul procesului-verbal de contravenție faptul că s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a identifica un martor care să confirme situația prevăzută de art. 19 O.G. nr. 2/2001, întrucât procesul-verbal a fost încheiat la sediul Agenției Naționale de Integritate. Astfel, situația de fapt atrage aplicabilitatea art. 19 teza a V-a O.G. nr. 2/2001, căci există o cauză care justifică lipsa semnăturii martorului asistent, dată fiind interdicția instituită de același text legal, potrivit căreia nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator.
Potrivit recursului în interesul legii nr. 22 din 19.03.2007, lipsa semnăturii martorului asistent poate atrage nulitatea relativă, fiind astfel necesară existența unei vătămări pentru ca actul să poată fi anulat.O astfel de vătămare nu există în cauză, este necontestat de către ambele părți că procesul-verbal nu a fost semnat de către petent. Ori rolul martorului asistent este tocmai acela de a confirma împrejurările în care a fost încheiat actul sancționator, din aceste împrejurări putând rezulta și alte aspecte care pot conduce la justa soluționare a unei plângeri contravenționale. Astfel, instanța apreciază că interesul ocrotit prin prevederile art. 19 nu poate fi decât unul particular, fiind necesară probarea unei vătămări pentru a se constata necesitatea anulării actului. Cu toate acestea, vătămarea nu poate fi amenda aplicată petentului, aceasta fiind o sancțiune contravențională și nu o vătămare, în sensul art. 175 alin. 1 C.proc.civ., care să fie de natură să atragă anularea procesului-verbal. Aceasta trebuie să fie o vătămare care să afecteze drepturile procesuale ale petentului și să îl pună pe acesta în imposibilitatea de a se apăra în mod eficient în cadrul procesului. Or, în speță, nesemnarea procesului-verbal de un martor asistent nu îl afectează în niciun fel pe petent în exercitarea drepturilor sale procesuale. Pe cale de consecință, instanța va înlătura apărarea petentului privind nesemnarea procesului-verbal de contravenție de către un martor asistent.
În ceea ce privește critica privind imposibilitatea formulării de obiecțiuni, instanța constată că procesul-verbal a fost încheiat în lipsa contravenientului. În conformitate cu prevederile art. 16 alin. 7 O.G. nr. 2/2001, în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare, obiecțiunile fiind consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica alte mențiuni, sub sancțiunea nulității procesului-verbal.
Din interpretarea literară a acestui text de lege, rezultă în mod clar faptul că agentul constatator are o astfel de îndatorire, numai în cazul în care contravenientul este prezent la momentul la care se constată contravenția, situație neaplicabilă în speța dedusă judecății. O asemenea încălcare este sancționată, însă, cu nulitatea relativă, care atrage anularea actului întocmit în aceste condiții, numai în măsura în care s-a produs o vătămare, ce nu poate fi înlăturată în alt fel, potrivit art. 175 alin. 1 C.proc.civ. Ori, petentul nu a demonstrat că a suferit vreo vătămare, cu atât mai mult cu cât prin intermediul plângerii contravenționale formulate a avut posibilitatea de a invoca toate neregulile referitoare cu privire la existența faptei contravenționale ori a existenței vinovăției celui sancționat. Aceleași argumente se aplică și pentru lipsa din cuprinsul procesului-verbal întocmit a punctului de vedere al petentului (fila 42). Instanța constată că lipsa acestor aspecte nu sunt prevăzute de O.G. nr. 2/2001, nefiind de natură a atrage nulitatea procesului-verbal de contravenție. Mai mult decât atât, el a fost atașat la dosarul cauzei.
Instanța nu poate reține nici critica privind nedescrierea suficientă a faptei. În procesul-verbal . nr. 447 din data de 03.11.2014 agentul constatator a reținut că petentul nu a depus declarațiile de avere și interese în termenul legal, fapt semnalat de către Arhivele Naționale prin adresa nr. ANB-_-R/07.10.2014. Astfel, instanța apreciază că agentul constatator a indicat în mod clar atât contravenția săvârșită, cât și data la care a fost săvârșită, căci contravenția s-a consumat la momentul expirării termenului legal – 15.06.2014.
Chiar și în această situație, instanța constată că lipsa unei astfel de mențiuni nu poate atrage nulitatea absolută a actului, fiind așadar necesar ca, pentru anularea actului, drepturile petentului să fi fost vătămate, astfel încât măsura anulării să fie impusă pentru prezervarea drepturilor acestuia din urmă. Conform dispozițiilor art. 175 alin. 1 C.proc.civ. privind regimul nulității relative, actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia.
În acest context, instanța constată că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, legea instituind o prezumție relativă de veridicitate cu privire la împrejurările constatate de agentul constatator.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța trebuie să analizeze, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o acuzație în materie penală, în sensul art. 6 din CoEDO. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative, respectiv natura faptei, caracterul penal al textului ce definește contravenția, conform legislației interne, și natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.
Calificarea faptei ca acuzație în materie penală are drept consecințe incidența în respectiva cauză a prezumției de nevinovăție de care se bucură petentul și a obligației autorităților statului de a proba faptele reținute în sarcina acestuia. Însă, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragraf 113).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Așadar, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În prezenta cauză, instanța apreciază că sancțiunea principală a amenzii contravenționale în cuantum de 50 lei nu este suficient de gravă pentru a concluziona că față de petent a fost formulată o acuzație în materie penală, în sensul dat acestei sintagme de jurisprudența CEDO.
Procesul-verbal de contravenție este un act administrativ de autoritate întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, având posibilitatea de a constata și sancționa unele fapte ce contravin ordinii sociale, după o procedură specială prevăzută de lege. În acest sens, procesul-verbal se bucură de prezumția de autenticitate și veridicitate, care însă este relativă și poate fi răsturnată de probe de către contravenient. Astfel, instanța apreciază că prezumția de legalitate și veridicitate a procesului-verbal de contravenție se impune cu forță superioară prezumției de nevinovăție a petentului, motiv pentru care acesta are sarcina de a face dovada contrară celor constatate în procesului-verbal.
În fapt, instanța reține că petentului M. C. i-a fost oferit cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina petentului responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale, limitându-se doar la folosirea înscrisurilor depuse la dosar cauzei.
Din tabelul întocmit de Arhivele Naționale și înaintat la data de 08.10.2014 intimatei rezultă că petentul M. C. ocupă funcția de inspector superior din data de 01.07.2001 și activează în cadrul Serviciului Județean Suceava. astfel, petentul se încadrează în dispozițiile art. alin. 1 pct. 31 Legea nr. 176/2010, potrivit cărora au obligația declarării averii și a intereselor persoanele cu funcții de conducere și de control, precum și funcționarii publici, inclusiv cei cu statut special, care își desfășoară activitatea în cadrul tuturor autorităților publice centrale ori locale sau, după caz, în cadrul tuturor instituțiilor publice.
Art. 4 alin. 2 Legea nr. 176/2010 prevede că persoanele prevăzute de prezenta lege au obligația să depună sau să actualizeze declarațiile de avere și declarațiile de interese anual, cel mai târziu la data de 15 iunie.
În acest sens, un aspect invocat de către intimată și care nu este contestat de către petent este acela că declarația de avere și declarația de interese a acestuia din urmă pentru anul 2014 a fost depusă la ANI la data de 18.06.2014. Acest aspect reiese din tabelul anexat (filele 17-18, fila 40) și din ștampila angajatorului petentului aplicată pe declarația de avere (filele 44-46) și declarația de interese (filele 47-48).
Astfel, din probele administrate rezultă în mod clar că petentul nu a depus declarațiile în termenul prevăzut de lege.
În ceea ce privește susținerea petentului potrivit căreia declarațiile nu se trimit individual la sediul Arhivelor Naționale București, ci prin secretariatul instituției, instanța îi reamintește petentului faptul că răspunderea contravențională este o răspundere personală. Art. 4 alin. 2 Legea nr. nr. 176/2010 prevede că persoanele prevăzute de prezenta legeau obligația să depună sau să actualizeze declarațiile de avere și declarațiile de interese anual, cel mai târziu la data de 15 iunie. Astfel, obligația de depunere a declarațiilor cade în sarcina petentului, iar dispozițiile legii nr. 176/2010 nu instituie nicio derogare de la această regulă.
În ceea ce privește susținerea petentului potrivit căreia la data de 06.05.2014 a înaintat în format electronic declarațiile către secretariatul Serviciului Județean al Arhivelor Naționale Suceava, instanța constată că acesta nu a adus nicio dovadă în acest sens. Astfel, din probele existente la dosar nu rezultă că petentul și-ar fi îndeplinit obligația de a depune declarațiile anterior datei de 15.06.2014.
Din probele administrate rezultă situația de fapt, astfel cum a fost stabilită prin procesul-verbal de contravenție. Astfel, instanța apreciază că prin probele administrate în cauză, petentul nu a răsturnat prezumția relativă de temeinicie de care se bucură procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, deși îi revenea această obligație, potrivit dispozițiilor art. 249 C.proc.civ. Pe cale de consecință, instanța consideră că petentul se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa.
Potrivit art. 34 alin. 1 O.G. nr. 2/2001, instanța, după ce verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal, hotărăște asupra sancțiunii.
Art. 21 alin. 3 O.G. nr. 2/2001 prevede că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Art. 1 alin. 1 pct. 31 Legea nr. 176/2010 prevede că dispozițiile prezentei legi se aplică persoanele cu funcții de conducere și de control, precum și funcționarii publici, inclusiv cei cu statut special, care își desfășoară activitatea în cadrul tuturor autorităților publice centrale ori locale sau, după caz, în cadrul tuturor instituțiilor publice.
Potrivit art. 3 alin. 2 din același text legal, declarațiile de avere se fac în scris, pe propria răspundere, și cuprind drepturile și obligațiile declarantului, ale soțului/soției, precum și ale copiilor aflați în întreținere, potrivit anexei nr. 1. A.. 3 prevede că declarațiile de interese se fac în scris, pe propria răspundere, și cuprind funcțiile și activitățile prevăzute în anexa nr. 2, potrivit prevederilor Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 4 alin. 2 Legea nr. 176/2010 prevede că persoanele prevăzute de prezenta lege au obligația să depună sau să actualizeze declarațiile de avere și declarațiile de interese anual, cel mai târziu la data de 15 iunie. Declarațiile de avere se întocmesc după cum urmează: pentru anul fiscal anterior încheiat la 31 decembrie, în cazul veniturilor, respectiv situația la data declarării pentru celelalte capitole din declarație, potrivit anexei nr. 1. Persoanele suspendate din exercițiul funcției sau al demnității publice pentru o perioadă ce acoperă integral un an fiscal vor actualiza declarațiile în termen de 30 de zile de la data încetării suspendării.
Potrivit art. 29 alin. 1 Legea nr. 176/2010, nedepunerea declarațiilor de avere și a declarațiilor de interese în termenele prevăzute de prezenta lege, precum și nedeclararea, în declarația întocmită potrivit anexei nr. 1, a cuantumului veniturilor realizate, sau declararea acestora cu trimitere la alte înscrisuri constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50 lei la 2.000 lei.
Prin procesul-verbal . nr. 447 din data de 03.11.2014 petentului i s-a amendă în cuantum de 50 lei (filele 9-10). Astfel, instanța constată că măsura aplicată este în conformitate cu dispozițiile legale.
În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța apreciază că s-a realizat o corectă individualizare a sancțiunilor aplicate petentului.
Opinia instanței se fundamentează, pe de o parte, pe dispozițiile art. 5 alin. 5 O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite, precum și pe dispozițiile art. 21 alin. 3 din același act normativ, conform cărora, la aplicarea sancțiunii, trebuie să se țină cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Orice faptă contravențională prezintă un grad de pericol social abstract, specific oricărei fapte contravenționale asemănătoare, precum și un grad de pericol social concret, raportat la împrejurările în care a fost săvârșită fapta, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, la urmarea produsă, precum și la circumstanțele personale ale contravenientului și la celelalte date înscrise în procesul-verbal. Gradul de pericol social abstract este apreciat și stabilit de legiuitor, la momentul incriminării faptei contravenționale și se reflectă în special în modul de sancționare a faptei prevăzut de legiuitor prin actul normativ de incriminare.
Așadar, observând sancțiunea stabilită (amenda fără posibilitatea de aplicare a avertismentului), precum și cuantumul acesteia, se constată că legiuitorul a apreciat că fapta prezintă un grad de pericol social abstract mediu.
IInstanța reține din materialul probator administrat în cauză că pericolul social al faptei săvârșite de petent este unul mediu, aspect ce se reflectă și în cuantumul scăzut al amenzii aplicate – 50 lei.
În ceea ce privește posibilitatea de înlocuire a amenzii în cuantum de 50 lei cu avertisment, având în vedere modalitatea de comitere a contravenției, instanța consideră că scopul educativ, dar și cel preventiv al sancțiunii poate fi atins doar prin aplicarea amenzii, în acest fel asigurându-se atât prevenția generală, cât și cea specială. Ținând cont de scopul aplicării acestei sancțiuni – de a responsabiliza persoanele ce au obligația de a depune declarațiile de interese și de avere și cuantumul scăzut al amenzii aplicate in concreto, instanța apreciază că nu se impune o reindividualizare a sancțiunii contravenționale.
Având în vedere considerentele ce preced, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de către petentul M. C. în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Integritate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul M. C., CNP_, domiciliat în Suceava, ., ., ., jud. Suceava, împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr. 447 din data de 03.11.2014, în contradictoriu cu intimatul AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTERGITATE, cu sediul în București, ..15, sectorul 1 București, Certificat de înregistrare fiscală: ., nr._/30.11.2007, C.U.I.:_, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Suceava.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.03.2015.
Președinte,Grefier,
Red: G.A.N./
Tehnored: G.B./
19.03.2015, 5 ex./
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1270/2015. Judecătoria... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
|---|
