Contestaţie la executare. Sentința nr. 5306/2015. Judecătoria SUCEAVA

Sentința nr. 5306/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 12-11-2015 în dosarul nr. 5306/2015

Dosar nr._ - contestație la executare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SUCEAVA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5306

Ședința publică din data de 12 noiembrie .2015

Instanța constituită din:

Președinte: H. E. D.

Grefier: I. G.

La ordine, judecarea contestației la executare formulată de contestatoarea Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciar, în contradictoriu cu intimatul H. C. O..

La apelul nominal făcut în ședință publică, in ordine de pe listă (poziția 2), la prima strigare se constată lipsa părților, situație în care potrivit prevederilor art.104 alin.13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 958/2005, instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.

Procedura legal îndeplinită.

La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare, la sfârșitul ședinței de judecată se constată lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Instanța invocă, din oficiu, excepția perimării cererii de chemare în judecată și rămâne în pronunțare pe excepție.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr._ din data de 30.10.2013, contestatoarea Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare l-a chemat în judecată pe intimatul H. C. O., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea popririi înființate asupra contului deschis la Trezoreria Suceava, anularea executării silite și a tuturor formelor de executare silită începute în dosarul de executare nr. 739/E/2012 aflat pe rolul B.E.J. C. M.G. Sarmis, anularea încheierii pronunțate de Judecătoria Suceava privind încuviințarea executării silite, motivat de faptul că Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare are sediul în mun. București, iar, conform disp. art.373 al.2 Cod procedură civilă, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației, în conformitate cu disp. art. 403 Cod procedură civilă.

Prin sentința civilă nr. 2868 pronunțată la data de 01.04.2014 de Judecătoria Sectorului 4 București, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Suceava sub nr._ din data de 29.05.2014.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că în cauză, la data de 29.07.2014, instanța a dispus prin încheiere suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 242 alin.1 pct.2 C.proc.civ., pentru lipsa părților, dată de la care nu a mai fost întocmit nici un act de procedură în cauză, aceasta rămânând în nelucrare din vina părților.

Conform art.248 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art.252 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.

Termenul de perimare de 1 an, calculat potrivit art.101 alin.3 C.pr.civ., a început să curgă în data de 29.07.2014 și s-a împlinit la data de 29.07.2015. În prezenta cauză s-au efectuat verificări de către grefierul arhivar registrator privind actele de procedură în legătură cu perimarea (f.19).

Instanța reține, de asemenea, faptul că, în prezenta cauză, nu a intervenit niciuna dintre cauzele de suspendare a termenului de perimare prevăzute de art.250 C.pr.civ. ori vreo cauză de întrerupere a aceluiași termen, potrivit art.249 C.pr.civ..

Prin urmare, având în vedere că în cauza de față nu s-a îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinei din data de 29.07.2014. până la data redeschiderii din oficiu a judecății, 17.09.2015, instanța constată că pricina a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de 1 an, motiv pentru care urmează să admită excepția perimării și să constate perimată acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu.

Constată perimarea acțiunii având ca obiect “contestație la executare”, formulată de contestatoarea Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare cu sediul în mun. București, .-37, sect.4, în contradictoriu cu intimatul H. C. O. domiciliat în mun. Suceava, ., ., . C., Av. C. D. din ., ., jud. Suceava.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12.11.2015

Președinte,Grefier,

RED. H.E.D./Tehn. I.G./2 ex./

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 5306/2015. Judecătoria SUCEAVA