Fond funciar. Sentința nr. 5403/2015. Judecătoria SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5403/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 17-11-2015 în dosarul nr. 5403/2015
Dosar nr._ - fond funciar -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5403
Ședința publică din 17 noiembrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. A.
Grefier: F. A.
Pe rol, pronunțarea acțiunii civile având ca obiect fond funciar, formulată de către reclamantul B. E. în contradictoriu cu pârâtele C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava și C. comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Zvoriștea, B. P., T. C., B. T. și R. I..
Concluziile dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 03 noiembrie 2015 redactată separat și care face parte integrantă din prezenta și când din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea a fost amânată pentru astăzi 17 noiembrie 2015.
INSTANȚA ,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava sub nr._ din data de 25.02.2015, reclamantul B. E. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava și C. comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Zvoriștea, B. P., T. C., B. T. și R. I., modificarea titlului de proprietate nr.2405/17.06.1999 emis de C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, în sensul, excluderii pârâților B. M., B. P. și R. V. de pe acesta și introducerea sa în calitate de moștenitor unic testamentar, cu emiterea unui nou titlu de proprietate în care să fie menționat numele reclamantului.
În fapt, reclamantul arată că prin Certificatul de moștenitor nr.1650/975 din 24.12.1975 emis în urma decesului numitului S. Gh.I., soția sa supraviețuitoare S. E. a fost numită unică moștenitoare cu o cotă de 1/1 din toate bunurile sale mobile și imobile.
Prin același certificat de moștenitor s-a constatat că au renunțat la moștenire, potrivit disp. art.700 cod civil numiții S. I., L. M. în calitate de frați și numiții R. Berginia, C. M. și S. T. în calitate de nepoți de pe frate.
Menționează reclamantul că, S. E. fiind unică moștenitoare și neavând copii aceasta i-a lăsat prin testamentul autentificat sub nr. 2160 din 14.05.1976 reclamantului B. E. întreaga sa avere, bunurile sale imobile fiind evidențiate în titlul de proprietate nr.2405 din 17.06.1999, care a fost întocmit în mod greșit, fiind trecuți după autorul S. Gh.I., moștenitori renunțători R. V., B. P. și B. M..
Potrivit testamentului încheiat, reclamantul arată că titlul de proprietate trebuia emis doar pe numele său, având în vedere că a fost desemnat de autoarea S. E., soție supraviețuitoare având cota de 1/1 din masa succesorală după autorul S. I., unic moștenitor testamentar.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar o . înscrisuri (f.5-13).
Pârâta C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava a depus la dosar întâmpinare (f.47), prin care a arătat că titlurile de proprietate se emit pe baza documentațiilor înaintate de comisiile locale, și ale OCPI Suceava în a cărei arhivă se depozitează documentația aferentă.
Pârâta C. comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Zvoriștea nu a depus la dosar întâmpinare.
La data de 16.04.2015 reclamantul a depus răspuns la întâmpinare (f.58) prin care a arătat că este de acord cu solicitarea de relații de la OCPI Suceava și C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Zvoriștea în ceea ce privește înaintarea documentației care a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr.2405 din data de 17.06.1999 a cărui modificare o solicită.
La data de 22.09.2015, pârâta C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Zvoriștea a depus la dosar precizări prin care a arătat că documentația care a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr.2405/17.06.1999 a fost registrul agricol din anii 1959-1961 a satului Slobozia, . care se află la Arhivele Statului Suceava (f.75).
De asemenea au fost înaintate cererile de reconstituire care au fost luate în considerare la emiterea titlului de proprietate nr. 2405/17.06.1999(f.76-78).
Pentru termenul de judecată din data de 29.09.2015 reclamantul a depus precizări la acțiune în care arată că deși potrivit Certificatului de moștenitor nr.1050/24.12.1975, R. V. este renunțătoare la moștenire, iar potrivit testamentului nr.2160 din 14.05.1976, soția supraviețuitoare, S. E. îl numește legatar universal pe reclamant, C. locală de fond funciar, a reconstituit dreptul de proprietate pe numele lui B. P., B. M. și R. V..
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Instanța reține că a fost investită de reclaman cu o acțiune prin care solicită modificarea titlului de proprietate nr.2405/17.06.1999 emis de C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, în sensul, excluderii pârâților B. M., B. P. și R. V. de pe acesta și introducerea sa în calitate de moștenitor unic testamentar, cu emiterea unui nou titlu de proprietate în care să fie menționat numele reclamantului.
Potrivit documentației care a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr. 2405/17.06.1999, precum și față de precizările reclamantului date în fața instanței la termenul din 09.06.2015, instanța constată că reclamantul nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul înscris în titlul de proprietate nr. 2405/17.06.1999.
Acțiunea în modificarea titlului de proprietate poate avea ca obiect radierea, înlocuirea sau modificarea unor date din titlul de proprietate, urmărindu-se îndreptarea unor erori materiale.
Pe calea acțiunii în modificarea titlului de proprietate nu este posibilă schimbarea unor date esențiale, cum ar fi amplasamentul terenului pe care s-a reconstituit dreptul de proprietate sau titularul dreptului de proprietate, asemenea pretenții trebuiau valorificate pe calea acțiunilor speciale, respectiv plângerea prevăzută de art. 53 din Legea 18/1991, acțiunea în constatarea nulității absolute prevăzute de art. III din Legea 169/1997.
Așadar, acțiunea în modificarea titlului de proprietate presupune exclusiv îndreptarea unor erori materiale, fără ca prin aceasta să se poată schimba întinderea dreptului sau condițiile de exercițiu ale acestuia, ori în condițiile în care se invocă alt titular al dreptului de proprietate cererea nu poate avea ca obiect modificarea titlului.
De asemenea, instanța reține și că atâta timp cât reclamantul nu a formulat o cererea de reconstituire a dreptului de proprietate după autorul S. I., nu ar putea solicita să fie inclus în respectivul titlu de proprietate.
Pentru considerentele de mai sus instanța constatând că nu sunt date condițiile pentru a se proceda la modificarea titlului de proprietate urmează să respingă acțiunea reclamantului, în contradictoriu cu pârâții, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamantul B. E., CNP_, cu domiciliul ales la Cabinet avocat” A. S. A.” cu sediul în municipiul Suceava,., .,., în contradictoriu cu pârâtele C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava și C. comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Zvoriștea, B. P., T. C., B. T. toți domiciliați în ., județul Suceava și R. I., domiciliat Timișoara, ..21, ., județul T., ca neîntemeiată.
Cu drept de apel, care se depune la Judecătoria Suceava, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.11.2015.
Președinte,Grefier,
A.A./A.F. 9 exp
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 5055/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 5058/2015. Judecătoria SUCEAVA → |
|---|








