Contestaţie la executare. Sentința nr. 3832/2015. Judecătoria SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3832/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 24-07-2015 în dosarul nr. 3832/2015
Dosar nr._ - contestație la executare -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3832
Ședința publică din 24 iulie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: M. C.
Grefier: P. C.
La ordine, judecarea contestației la executare formulată de contestatoarea Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași în contradictoriu cu intimatul S. I..
Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din data de 13 iulie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre; la acel termen instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 17 iulie 2015 și apoi pentru data de astăzi 24 iulie 2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată la Judecătoria Suceava sub nr._ din data de 27 mai 2014, Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași a solicitat anularea actelor de executare întocmite de Biroul Executorului Judecătoresc C. Sarmis, începute prin somația din data de 06.05.2014 din dosarul de executare nr. 203/E/2014 și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației, în temeiul art. 718 alin. 1 Cod procedură civilă.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că prin somația susmenționată se solicită ca „ în termen de 24 ore ... să se conformeze dispozitivului hotărârii judecătorești arătate mai sus (nn.-Sentința civilă nr. 4469/26.11.2012 pronunțată de Judecătoria Rădăuți și Decizia nr. 777/02.10.2013), în sensuldea restitui autoutilitara marca Mercedes-Benz cu nr. de înmatriculare_, confiscată în baza procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ./20 nr._ din data de 10.10.2012 și în termen de 1 zile de a achita suma de 6.699,24 lei reprezentând cheltuieli de executare".
Cheltuielile de executare au fost stabilite prin încheierea nr. 2 din data de 06.05.2014 emisă de executorul judecătoresc (comunicată odată cu somația) și reprezintă: 40 lei - taxa timbru executare; 24 lei - cheltuieli de transport cu poșta; 37,20 lei - arhivare dosar; 124 lei - consultații în legătură cu dosarul de executare silită; 12,40 lei - emitere somație; 12,40 lei - formare dosar; 1,24 iei - înregistrare dosar; 6.448 lei inclusiv TVA - Onorariu executor judecătoresc. Total 6.699,24 lei.
Titlul executoriu invocat de creditor, anexat la cererea de executare silită, în baza căruia a fost emisă somația contestată, este reprezentat de Sentința civilă nr. 4469/26.11.2012 pronunțată de Judecătoria Rădăuți și Decizia nr. 777/02.10.2013.
Având în vedere solicitările executorului judecătoresc, raportat la titlurile executorii invocate, consideră că executarea a fost pornită în mod nelegal urmând a fi anulate actele de executare întocmite până în prezent, pentru motivele pe care le vor prezenta în continuare.
La data de 01.08.2014, intimatul S. I. a formulat întâmpinare.
Pe cale de excepție, a invocat excepția netimbrării contestației la executare.
A solicitat respingerea cererii de suspendarea executării silite până la soluționarea prezentei contestații pentru neplata cauțiunii, precum si pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 718 C.p.civ., respectiv nedovedirea motivelor temeinice.
Pe fondul cauzei, respingerea contestației la executare ca nefondata si pe cale de consecința, menținerea actelor de executare întocmite de către Biroul Executorului Judecătoresc C. M.G. Sarmis ca fiind legale.
În baza art. 719 C.p.civ., a solicitat obligarea contestatoarei la plata de despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării, precum si la plata unei amenzi judiciare in limitele stabilite de lege pentru exercitarea cu rea-credinta a prezentei contestații.
Prin sentința civilă nr. 3846 din 12 septembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Suceava invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei formulată de contestatoarea Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași în contradictoriu cu intimatul S. I., în favoarea Tribunalului Suceava.
Prin încheierea din data de 04.02.2015, Tribunalului Suceava a dispus efectuarea unei adrese către Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași pentru a arăta dacă prin precizarea din ședința din data de 12.09.2014 a Judecătoriei Suceava a înțeles să își modifice cererea inițială constând în contestație la executare cu o contestație la titlu întemeiată pe art. 711 alin. 2 Cod procedură civilă sau să completeze cererea introductivă în sensul că înțelege să sesizeze instanța cu o contestație la executare și o contestație la titlu. Cauza a fost amânată pentru data de 18 februarie 2015 și apoi pentru data de 4 martie 2015.
Prin încheierea de ședință din data de 4 martie 2015, Tribunalului Suceava a dispus disjungerea contestației la executare propriu – zisă formulată împotriva actelor de executare de către debitoarea Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași, și în cadrul căreia s-a solicitat suspendarea executării silite, împreună cu cererea reconvențională la contestația la executare propriu-zisă formulată de creditorul S. I. în cadrul întâmpinării.
Cauza având ca obiect „contestație la executare” a fost înregistrată la Tribunalul Suceava sub nr._, cu termen de judecată la data de 18.03.2015.
La termenul de judecată din data de 18.03.2015, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Suceava în soluționarea contestației la executare.
Prin Decizia nr.45 din 18 martie 2015 pronunțată de Tribunalul Suceava s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Suceava și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 11 mai 2015 sub același număr.
La solicitarea instanței s-a înainta în copie dosarul de executare nr.203/E/2014 al B.E.J C. M.G.Sarmis.
La data de 11 iunie 2015 Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași a formulat precizări față de solicitarea instanței de a înainta dovada achitării cauțiunii în cuantum de 1669 lei în vederea soluționării capătului de cerere privind suspendarea executării silite.
Referitor la fondul contestației la executare care formează obiectul prezentului dosar, astfel cum a fost disjuns de Tribunalul Suceava prin încheierea de ședință din data de 04.03.2015 pronunțată în dosarul_, respectiv prin sentința nr. 45/18.03.2015 pronunțată în prezentul dosar, solicită să se constate că în prezentul dosar instanța a rămas investită cu soluționarea contestației la executare împotriva actelor de executare începute prin somația din 06.05.2014 emisă de către Biroul Executorului Judecătoresc C. M.G. SARMIS (în cadrul căreia s-a solicitat și suspendarea executării silite).
Prin decizia nr. 39/05.03.2015, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr._, a fost respinsă contestația la titlu formulată de DGRFP lași, motivându-se în esență că susținerile contestatoarei constituie critici asupra legalității deciziei instanței de recurs de natură să modifice titlul executoriu, incompatibile cu procedura contestației la titlu, iar pe această cale nu se poate repune în discuție validitatea titlului executoriu pentru că s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat, nefiind în prezența unei căi de atac.
În aceste condiții, imediat după redactarea deciziei pronunțată în contestația la titlu, aceasta a fost obținută de reprezentantul DGRFP lași de la arhiva Tribunalului Suceava în data de 23.03.2015, (înainte de comunicarea oficială a acesteia, care s-a făcut la sediul DGRFP lași în data de 30.03.2015), iar în data de 24.03.2015 a fost înaintată la Biroul Vamal Suceava(unde a fost înregistrată sub nr. 2092/24.03.2015) în vederea executării voluntare a obligației de restituire a autovehicolului.
Cu toate acestea, în data de 25.03.2015, executorul judecătoresc s-a prezentat la sediul Biroului Vamal Suceava în vedere punerii în executare a deciziei nr. 777/02.10.2013 a Tribunalului Suceava, nefăcând altceva decât să întocmească în mod abuziv un proces verbal de îndeplinire a executării directe pentru predarea silită a bunurilor mobile, care a fost înregistrat sub nr. 2121/25.03.2015 la Biroul Vamal Suceava, ai cărui reprezentanți l-au semnat, fiind convinși că este vorba de predarea voluntară a autoturismului și nicidecum de executare silită.
Ulterior, executorul judecătoresc a emis adrese de înființare a popririi pentru suma de 6.699,24 lei, reprezentând cheltuieli de executare silită, astfel cum au fost stabilite prin încheierea nr. 2/06.05.2014
Deosebit de aspectele de nelegalitate ale executării silite începute prin somația din 06.05.2014 emisă de către Biroul Executorului Judecătoresc C. M.G. SARMIS, solicită a se constata că fără a se aștepta soluționarea prezentei contestații la executare, executarea a fost continuată prin emiterea în data de 13.05.2015 a unor adrese de înființare a popririi asupra tuturor conturilor debitoarei DGRFP lași, până la încasarea sumei de 6.699,24 lei.
A menționat că împotriva acestor adrese de înființare a popririi s-a formulat o nouă contestație la executare care urmează a fi soluționată într-un alt dosar de către Judecătoria Suceava.
Referitor la fondul prezentului dosar, prin încheierea nr. 2/06.05.2014 executorul judecătoresc a dispus deschiderea dosarului de executare silită nr. 203/E/2014, stabilind în mod nejustificat cheltuieli de executare silită în cuantum total de 6.699,24 lei (înainte de a fi făcut vreun act efectiv de executare).
În acest context, din această suma totală de 6.699,24 lei, reprezentând cheltuieli de executare stabilite prin încheierea susmenționată, suma de 6.448 lei(TVA Inclus), reprezintă doar onorariul executorului judecătoresc .
Deși această sumă se încadrează către limita maximă stabilită prin ordinul susmenționat pentru debitori persoane juridice(5.200 lei), consideră că plata sumei de 6448 lei(TVA inclus) pretinsă de B. C. M.G. Sarmis cu titlu de onorariu este nejustificată și inoportună față de activitatea efectiv prestată de executorul judecătoresc, în condițiile în care, așa cum a arătat mai sus, urmare a comunicării deciziei 39/05.03.2015, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr._, Biroul Vamal Suceava, urma să-și execute în mod voluntar obligația de restituire către S. I. a autovehicolului reținut.
Acest lucru nu a mai fost posibil întrucât, pentru a justifica într-un fel onorariul stabilit prin încheierea nr. 2/06.05.2014, executorul judecătoresc a întocmit în mod abuziv un proces verbal de îndeplinire a executării directe prin predarea silită a bunurilor mobile, care a fost înregistrat sub nr. 2121/25.03.2015 la Biroul Vamal Suceava, ai cărui reprezentanți l-au semnat fiind convinși că este vorba de predarea voluntară a autoturismului și nicidecum de executare silită.
A solicitat să se constate că din înscrisurile anexate prezentei reiese fără putință de tăgadă că a depus toate diligentele necesare în vederea restituirii autovehicolului în cel mai scurt timp după pronunțarea deciziei 39/05.03.2015, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr._, prin care s-au adus lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu reprezentat de Decizia nr. 777/ 02.10.2013 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr._ .
În acest context consideră că întrucât executorul judecătoresc nu a făcut altceva decât să întocmească în mod abuziv un proces verbal de îndeplinire a executării directe, cheltuielile de executare stabilite prin încheierea nr. 2/06.05.2014 (cu un an înainte de efectuarea vreunui act efectiv de executare) apar nejustificate.
A solicitat să se constate că OG nr. 22/2002 reprezintă legea specială în materia executării obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, astfel că, în baza principiului specialia generalibus derogant, acest act normativ se aplică cu prioritate în această materie, iar prin apariția O.G. nr.22/2002, cu modificările si completările ulterioare, legiuitorul a înțeles să stabilească un regim special, derogatoriu de la cel comun, ce are o evidentă finalitate de protecție a patrimoniului instituțiilor publice, ca o premisă indispensabilă a derulării activității lor, în condiții optime și prin aceasta a îndeplinirii atribuțiilor ce le revin ca parte integrantă a mecanismului Statului, aceasta cu atât mai mult cu cât, executarea nu se poate face asupra oricăror resurse bănești ale instituțiilor publice, ci numai asupra celor alocate de la buget în acest scop, pentru a se evita perturbarea grava a activității care constituie însăși rațiunea de a fi a unor astfel de instituții.
Ca urmare, O.G. nr.22/2002, modificată și completată prin Legea nr. 110/2007, are rolul de a reglementa condițiile în care se realizează executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu respectarea principiilor prevăzute în Constituție și în Legea finanțelor publice.
Din interpretarea dispozițiilor art. 2 și 3 din OG nr. 22/2002 rezultă că legiuitorul a stabilit un termen limită în care instituția publică debitoare are obligația de a face demersurile necesare pentru punerea în executare în mod voluntar a unui titlu executoriu și prin urmare, numai în ipoteza în care debitorul nu își îndeplinește în mod voluntar obligația de plată, creditorul poate solicita efectuarea executării silite potrivit dreptului comun.
În lumina acestui text legal, procedura executării silite reglementată de dreptul comun, are un caracter subsidiar, putându-se apela la aceasta, numai în ipoteza neexecutării de bunăvoie a obligației.
Principiul legal instituit de normele art. 371 alin. 1 din codul de procedură civilă este acela al executării voluntare, principiu ce este respectat și de OG nr. 22/2002 întrucât, prin prevederile art.2 din O.G. nr.22/2002 a fost acordată posibilitatea debitorilor din categoria instituțiilor publice de a executa voluntar obligațiile de plată a sumelor de bani, ce le revin, în temeiul unor titluri executorii.
Formularea unei contestații la executare întemeiată pe dispozițiile art. 711 alin. 2 Cod procedură civilă în vederea aducerii de lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, nu poate fi interpretată ca reprezentând un refuz de punere în executare a unei hotărâri judecătorești.
A precizat că nu poate fi dovedită reaua-credintă a debitorului întrucât, din actele și lucrările dosarului rezultă că a depus toate diligentele în vederea executării voluntare a titlului executoriu(după lămurirea înțelesului și întinderii acestuia prin Decizia nr. 39/05.03.2015)
Ministerul Finanțelor Publice respectă principiul mai sus invocat prin aplicarea dispozițiilor OG nr. 22/2002. Astfel, art. 2 din respectivul act normativ impune ca modalitate de executare a hotărârilor judecătorești care reprezintă titluri executorii executarea voluntară la cerere.
Executorul judecătoresc, însă, nu a emis o nouă somație după pronunțarea Deciziei nr. 39/05.03.2015(prin care s-a lămurit titlul executoriu), procedând în mod nelegal la emiterea adreselor de înființare a popririi asupra conturilor debitoarei.
De asemenea, executorul a procedat direct la executare silită întrucât, odată cu emiterea somației de plată a calculat și cheltuieli de executare silită, astfel cum rezultă din încheierea nr. 2/06.05.2014. Stabilirea cheltuielilor de executare silită în sarcina debitorului se face numai în baza Codului de procedură civilă, OG nr.22/2002 necuprinzând dispoziții în acest sens.
D. urmare, executorul judecătoresc a efectuat executarea silită în dosarul execuțional nr. 203/E/2014 cu nerespectarea dispozițiilor art. 2 și 3 din OG nr. 22/2002, iar potrivit art. 703 din Legea nr. 134/2010 nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage nulitatea actului nelegal, precum și a actelor de executare subsecvente.
Contestatoarea a solicitat a se admite prezenta contestație la executare si să se dispună anularea somație din 06.05.2014 emisă de către Biroul Executorului Judecătoresc C. M.G. Sarmis în dosarul de executare nr. 203/E/2014, precum și a tuturor actelor de executare efectuate în dosarul de executare susmenționat, având în vedere că obligația de restituire a autovehicolului stabilită prin hotărârea judecătorească anexată somației, a fost îndeplinită imediat după lămurirea înțelesului și întinderii titlului executoriu, prin Decizia nr. 39/05.03.2015.
Având în vedere urgența cazului, a solicitat ca instanță să dispună suspendarea executării, până la soluționarea contestației, în temeiul art. 718, alin. 1 din Codul de procedură civilă, cu precizarea că potrivit art. 229 din Codul de procedură fiscală și în conformitate cu art. 7 din O.G. nr. 22/2002 este scutita de plata cauțiunii.
Pentru a preîntâmpina producerea unor prejudicii grave și nejustificate, înainte de a fi analizate criticile noastre de nelegalitate invocate prin contestația la executare, apreciază justificată și dovedită luarea acestei măsuri cu caracter excepțional, interesul fiind de a preveni prejudicierea bugetului de stat și încălcarea ordinii de drept.
În drept și-a întemeiat prezentele precizări pe dispozițiile Codului de procedură civilă, precum și pe celelalte reglementări legale la care a făcut referire în cuprinsul contestației formulată în cauză.
În temeiul art. 411, alin. 1, pct. 2 din noul Cod de procedura civila a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La solicitarea creditorului S. I. din data de 14.04.2014, executorul judecătoresc C. M.G. Sarmis a început executarea silită în cadrul dosarului execuțional nr. 203/E/2014 împotriva contestatoarei-intimate Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași, în temeiul sentinței civile nr. 4469 din 26.11.2012 pronunțată de Judecătoria Rădăuți și decizia nr. 777 din 02.10.2013 pronunțată de Tribunalul Suceava.
Instanța reține că prin încheierea din data de 29.04.2014 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Suceava a încuviințat, la solicitarea creditorului S. I., prin executor judecătoresc, executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 4469 din 26.11.2012 pronunțată de Judecătoria Rădăuți astfel cum a fost modificată prin decizia nr. 777 din 02.10.2013 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr._ împotriva debitoarei Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași. (fila 18).
În urma încuviințării executării silite, prin somația emisă la data de 06.05.2014, executorul judecătoresc C. M.G. Sarmis, i-a adus la cunoștință debitoarei ca în termen de 24 ore să se conformeze dispozitivului sentinței civile nr. 4469 din 26.11.2012 pronunțată de Judecătoria Rădăuți și deciziei nr. 777 din 02.10.2013 pronunțată de Tribunalul Suceava și în termen de o zi să achite suma de 6699,24 lei reprezentând cheltuieli de executare. (fila 21)
La data de 13.05.2015, executorul judecătoresc a dispus înființarea unei popriri asupra conturilor debitoarei- Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași (care a preluat Direcția Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași) în vederea însacării sumei de 6699,24 lei cu titlu de cheltuieli de executare.
Analizând actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 203/E/2014, prin prisma criticilor formulate de către contestatoare, instanța constată că executarea silită a fost efectuată cu respectarea dispozițiilor legale incidente.
În ceea ce privește apărarea contestatoarei-intimate conform căreia instituțiile publice beneficiază de un termen de 6 luni de la primirea unei somații și nu pot fi supuse direct unei executări silite prin poprire, instanța reține că, în temeiul art. 2 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.
Instanța constată că textul de lege enunțat este foarte clar cu privire la condițiile în care poate fi aplicat, respectiv atunci când se constată o lipsă de fonduri, din cauza căreia instituția debitoare nu își poate executa obligațiile. D. în acest caz este necesar ca executorul judecătoresc să comunice o somație instituției, iar de la data primirii somației, instituția trebuie să ia toate măsurile necesare pentru asigurarea fondurilor necesare.
Or, în prezenta speță nu este vorba, în niciun caz, despre o lipsă de fonduri, o asemenea situație nefiind oricum susținută de niciun mijloc de probă, prin urmare prevederile art. 2 din OG nr. 22/2002 nu sunt aplicabile, iar termenul de 6 luni invocat de contestatoare nu este incident în speță. Pe cale de consecință, nu există niciun impediment pentru recurgerea la executarea silită prin poprire, fără emiterea unei somații și fără a se aștepta trecerea unui termen de 6 luni.
Cu toate acestea, instanța reține că executorul judecătoresc a comunicat către contestatoare la data de 13.05.2014, somația prin care debitoarei i se punea în vedere ca în termen de 24 ore să se conformeze dispozitivului sentinței civile nr. 4469 din 26.11.2012 pronunțată de Judecătoria Rădăuți și deciziei nr. 777 din 02.10.2013 pronunțată de Tribunalul Suceava și în termen de o zi să achite suma de 6699,24 lei reprezentând cheltuieli de executare. (f. 21-22)
Chiar în condițiile în care instanța a reținut neaplicabilitatea dispozițiilor legale expuse anterior, executorul judecătoresc a procedat la înființarea popririi asupra conturilor debitoarei până la încasarea sumei de 6699,24 lei (f.30) după un termen de peste 6 luni de la emiterea somației, respectiv la data de 02.04.2015, fiind astfel chiar și în aceste condiții respectare dispozițiile legale invocate de contestatoare.
În ceea ce privește apărarea contestatoarei-intimate conform căreia cheltuielile bugetare au o destinație precisă și limitată, iar executarea nu se poate face asupra oricăror resurse bănești ale instituțiilor publice ci numai asupra celor alocate de la buget în acest scop, pentru a evita perturbarea gravă a activității instituției, instanța reține că prevederile legale din OG 22/2002 nu trebuie interpretate în sensul că instituțiile publice își execută obligațiile stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile doar dacă legea permite acest lucru prin mențiuni speciale inserate în actul normativ care reglementează bugetul instituțiilor respective. O asemenea interpretare ar crea premisele unei reale „imunități la executare” a instituțiilor publice, statul putând astfel oricând să ignore dispozițiile din hotărâri judecătorești prin nefinanțarea cheltuielilor izvorâte din titlurile executorii pronunțate de instanțele judecătorești. În această manieră s-ar ignora principiul securității raporturilor juridice și forța obligatorie a hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile.
Tocmai de aceea, pentru a nu se ajunge în situația unei „imunități la executare”, este necesar ca bugetul anual să conțină un capitol distinct pentru executarea obligațiilor izvorâte din hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, astfel încât aspectele statuate în mod definitiv și irevocabil de o instanță de judecată să fie pe deplin respectate. În cazul în care aceste măsuri nu sunt luate, creditorul este pe deplin îndreptățit să procedeze la executarea silită a obligației, chiar și prin poprirea conturilor instituției publice, tocmai pentru respectarea securității raporturilor juridice, dar și pentru că instituțiile publice trebuie să ofere un exemplu de bună conduită în raporturile cu creditorii săi, prin asigurarea fondurilor necesare plății acestora și apoi prin plata benevolă. Or, dacă instituția publică nu efectuează demersuri pentru asigurarea fondurilor necesare plății creditorilor săi, atunci îndatorirea sa de plată benevolă este încălcată, iar creditorul poate urmări silit oricare din veniturile instituției publice, cu excepția celor indicate expres de legiuitor.
În ceea ce privește apărarea contestatoarei, conform căreia onorariul executorului judecătoresc deși se încadrează către limita maximă stabilită prin ordinul nr. 2550/C/2006 este totuși, nejustificat și inoportun față de activitatea efectiv prestată de executorul judecătoresc, precum și neimputabil, instanța reține următoarele:
Prin încheierea nr. 2/06.05.2014 executorul judecătoresc a dispus deschiderea dosarului de executare silită nr. 203/E/2014, stabilind și cheltuieli de executare silită în cuantum total de 6.699,24 lei, din care suma de 6.448 lei (TVA inclus), reprezintă onorariul executorului judecătoresc. Contrar celor arătate de contestatoare, executorul judecătoresc nu avea obligația de a efectua întâi acte de executare pentru ca mai apoi să stabilească cheltuieli de executare, acesta acționând în condițiile legii potrivit dispozițiilor art. 669 C.P.Civ.
Analizând Anexa la Ordinul nr. 2550/C/2006 privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești, instanța reține că onorariul minimal pentru activitatea executorului judecătoresc privind predări de bunuri este de 60 lei, iar onorariul maximal este de 5200 lei pentru debitor persoană juridică, fără TVA.
În consecință, onorariul executorului judecătoresc nu este exorbitant sau nejustificat, cum susține contestatoarea. Din contră, acesta este în limitele prevăzute de lege și este perfect justificat prin munca depusă de executor: primire cerere de executare, solicitarea încuviințării silite, emiterea somației, adreselor de înființare a popririi, purtarea corespondenței cu Ministerul Finanțelor Publice, etc.
În ceea ce privește apărarea contestatoarei-intimate cu privire la faptul că suma solicitată de executorul judecătoresc nu îi poate fi imputabilă pentru că nu are nicio culpă pentru neexecutarea obligației de a face dovada achitării amenzii de 5000 lei din partea creditorului, instanța apreciază că aceasta privește contestația la titlu, aspect ce a fost avut în vedere la soluționarea dosarul nr._, contestația la titlu formulată fiind respinsă ca nefondată.
În ceea ce privește întocmirea procesului-verbal de îndeplinire a executării directe prin predarea silită a bunurilor mobile din data de 25.03.2015, instanța reține că acesta a fost întocmit în mod legal în scopul continuării executării silite a debitoarei care nu a făcut dovada îndeplinirii obligației în mod voluntar anterior datei de 25.03.2015, contrar celor arătate de aceasta. În plus, cele invocate de contestatoare cu privire la faptul că reprezentanții săi au fost convinși că au semnat procesul-verbal pentru predare voluntară a bunului, nu au relevanță în cauza de față, nefiind motive ce țin de modalitatea de desfășurare a executării silite, în condițiile în care acesta a fost însușit prin semnătură. (f. 29)
Mai mult, chiar în condițiile în care, astfel cum arată contestatoarea, executarea urma să se efectueze voluntar, instanța reține că deși somată să-și îndeplinească obligațiile din titlurile executorii încă din data de 13.05.2014, aceasta nu s-a conformat obligațiilor legale. Pentru acest motiv, executorul judecătoresc a procedat la executare directă prin predare silită la data de 25.03.2015 precum și înființare popririi în vederea recuperării cheltuielilor de executare.
În continuare, chiar în condițiile în care debitorul și-ar fi îndeplinit obligațiile de bună voie, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 669 alin.2 CPCiv, debitorul este ținut să suporte cheltuielile de executare efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu. De asemenea, instanța reține contrar celor arătate de contestatoare, că atâta timp cât instanța de judecată nu a dispus prin încheiere suspendarea executării silite, aceasta avea obligația imediată de a se conforma obligațiilor cuprinse în titlurile executorii, nefiind justificată apărarea conform căreia a depus toate diligențele necesare în vederea restituirii autovehicolului după pronunțarea deciziei nr. 39 din 05.03.2015, ceea ce echivalează cu un refuz de îndeplinire a obligației ce-i incumba până la soluționarea dosarului nr._ .
În ceea ce privește critica contestatoarei-intimate cu privire la faptul că executarea a fost continuată prin emiterea unor adrese de înființare a popririi fără a se aștepta soluționarea prezentei contestații, instanța reține că în condițiile în care suspendarea executării silite nu a fost dispusă de instanță, executorului judecătoresc nu avea obligația de a se opri din executare, apărările invocate nefiind de natură a constata nelegalitatea executării silite.
Pentru toate aceste motive, instanța reține că executarea silită efectuată în dosarul nr. 203/E/2014 al B. Cimpulungeanu M.G. Sarmis împotriva contestatoarei-intimate, a fost în mod legal efectuată, nefiind incident vreun motiv de nerespectare a dispozițiilor referitoare la executarea silită însăși.
Față de cele reținute anterior, și constatând că nu au fost invocate și dovedite motive care să atragă nulitatea executării silie, instanța urmează a respinge contestația la executare formulată de contestatoarea-intimată Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași în contradictoriu cu intimatul-contestator Srugari I., ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea reconvențională, astfel cum a fost calificată, intimatul-contestator a solicitat în temeiul dispozițiilor art. 719 CPCiv, obligarea contestatoarei-intimate la plata de despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării silite în cuantum de 1050 euro/lună pentru perioada 11.12._15, respectiv pentru o perioadă de 15 luni, perioadă pentru care a fost privat de a închiria această mașină și a obține venituri. De asemenea, a solicitat și obligarea contestatoarei-intimate la plata unei amenzi judiciare în limitele legale pentru exercitarea cu rea-credință a prezentei contestații.
Cu privire la cererea de obligarea a contestatoarei-intimate la plata de despăgubiri către intimatul-contestator pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării silite, instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 719 alin. 3 din Codul de procedură civilă, în cazul respingerii contestației, contestatorul poate fi obligat, la cerere, la despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării.
Astfel, instanța reține că o cerere în despăgubiri este admisibilă doar dacă prin formularea contestației la executare s-a întârziat executarea, putând fi formulată până la momentul rezolvării chestiunilor prealabile dezbaterilor în fond. Îndeplinirea acestei cerințe presupune că a fost admisă cererea de suspendare provizorie sau cererea de suspendare a executării silite, condiție care în cauză nu este îndeplinită, nefiind dispusă suspendarea executării de către instanța judecătorească.
În aceste condiții, nu se poate concluziona că întârzierea executării silite a fost determinată de contestatoare, ci a ținut de modalitatea în care a decurs punerea în executare a titlurilor executorii.
Cu privire la cererea formulată de către intimatul-contestator având ca obiect aplicarea unei amenzi debitoarei, instanța reține dispozițiile art. 719 alin. 3 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora, în cazul respingerii contestației, contestatorul poate fi obligat, când contestația a fost exercitată cu rea-credință, la plata unei amenzi judiciare de la 1000 lei la 7000 lei. De asemenea, conform dispozițiilor art. 14 alin. 2 din Codul civil, buna-credință se prezumă până la proba contrară.
În prezentul dosar, instanța apreciază că intimatul-contestator nu a făcut dovada că acțiunea contestatoarei a fost exercitată cu rea-credință, aceasta fiind o chestiune de fapt ce trebuie dovedită.
Instanța consideră că, raportat la dispozițiile art. 719 alin. 3 teza a doua din Codul de procedură civilă, nu se impune aplicarea acestei sancțiuni contestatoarei din prezenta cauză, întrucât simplul fapt că acțiunea de față a fost respinsă ca neîntemeiată, nu duce la concluzia relei credințe a acesteia, aspect care trebuia dovedit, în caz contrar, la fiecare soluție de respingere a contestației la executare, instanța ar trebui să amendeze contestatorul.
Pentru considerentele mai sus menționate, instanța va respinge cererea reconvențională privind obligarea contestatoarei-intimate la plata de despăgubiri în cuantum de 1050 euro/lună pentru perioada 11.12._15 cu titlu de pagube cauzate prin întârzierea executării și la plata unei amenzi judiciare, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, potrivit dispozițiilor art. 718 alin.1 din Codul de procedură civilă, până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanța competentă poate suspenda executarea.
În prezenta cauză, având în vedere modul de soluționare al contestației la executare, instanța va respinge cererea de suspendare a executării silite începută în dosarul nr. 203/E/2014 al B. Cimpulungeanu M.G. Sarmis ca rămasă fără obiect.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, contestatoarea-intimată urmează a fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei, suportate de către intimatul-contestator cu prilejul soluționării cauzei, reprezentând onorariu de avocat conform chitanței nr. 350 din 17.03.2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea-intimată Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași, cu sediul în Iași, ..26, jud.Iași, în contradictoriu cu intimatul-contestator Srugari I., domiciliat în ., ., ca neîntemeiată.
Respinge cerea de suspendare a executării silite începută în dosarul nr. 203/E/2014 al B. Cimpulungeanu M.G. Sarmis ca rămasă fără obiect.
Respinge cererea reconvențională formulată de intimatul-contestator S. I. domiciliat în ., . în contradictoriu cu contestatoarea-intimată Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași cu sediul în Iași, ..26, jud.Iași, privind obligarea contestatoarei la plata sumei de 1050 euro/lună pentru perioada 11.12._15 cu titlu de pagube cauzate prin întârzierea executării precum și la plata unei amenzi judiciare, ca neîntemeiată.
Obligă contestatoarea-intimată la plata către intimatul- contestator a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Judecătoria Suceava.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.07.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red.M.C./Tehnored. P.C./28.08.2015/4 Ex.
| ← Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 1585/2015.... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 3802/2015.... → |
|---|
